Mă întreb ce legătură are creștinismul cu manifestările isterice, uneori aproape de schizofrenie, ale zilelor noastre. Văd la televizor diverse expuneri în public ale unor moaște  și realmente mă crucesc văzând buluceala, strigătele, îmbrâncelile și chiar înjurăturile creștinilor obsedați de unicul gând de a atinge o cutie în care probabil se află vreun os descărnat ale unui om care a trăit în urmă cu câteva sute de ani, și-a dedicat viața religiei iar în urma faptelor sale biserica a hotărât să-l înalțe la rangul de sfânt. Cum poate cineva să creadă că dacă își freacă portmoneul de moaștele Sfântului Anton se va îmbogăți miraculos peste noapte (că am auzit-o și pe asta)?? Eu nu cred în astfel de minuni cum de altfel nu-mi imaginez cum cineva care trăiește în secolul XXI poate să creadă în vindecări miraculoase prin închinare sau atingerea unor icoane așa zis făcătoare de minuni.

      Ce câștigă cei care își rup oasele, fac puseuri de tensiune sau trăiesc atacuri de panică în încercarea disperată de a ajunge primii la butoaiele cu apă sfințită călcându-se în picioare și agățându-se cu ultimele puteri de jandarmii care de cele mai multe ori asistă neputincioși la bătălia generală? 

        Ce, Doamne iartă-mă fac oamenii ăștia cu 20-30 de litri de apă? O picătură de apă sfințită pusă într-un pahar cu apă de la robinet are exact același efect fiind vorba doar de o rugăciune spusă, gândită și mai ales simțită. Nu trebuie să faci baie în apa adusă de la biserică și, ca întotdeauna, ar trebui să ne gândim la calitate, nu la cantitate și la ceea ce reprezintă acest simbol. Iar creștinismul, ca toate celelalte religii, abundă în simboluri.

       Smerenia, de pildă, nu trebuie luată mot à mot, este un mod de a trăi, o stare de spirit și nicidecum nu înseamnă târârea pe coate și pe genunchi în jurul unei mănăstiri, o dată pe an la sărbătorirea hramului acesteia. 

foto ziudecj.realitatea.net

        Mă îndoiesc profund că aceasta este calea credinței iar manifestările de acest gen mi se par total anacronice și cu iz de ev mediu. Nicio religie nu ar trebui să ducă la astfel de spectacole care mie personal mi se par degradante. 

       Dar ceea ce m-a revoltat peste măsură și mi-a dat imboldul de a scrie acest articol a fost o știre apărută în urmă cu câteva zile când botezul unui bebeluș era să se transforme într-o tragedie. Preotul a scufundat brutal copilul cu capul în cristelniță fără să-i acopere căile respiratorii… în numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh… și era cât pe-aici să fie Amin definitiv. Fetița a intrat în stare de șoc și nu mai respira dar spre norocul ei un participant la slujbă a știut să-i acorde primul ajutor până a sosit ambulanța. Medicii au confirmat că a fost la un pas de moarte prin înecare. 

      Mă întreb cu ce e mai presus acest ritual arhaic decât, de exemplu, dansurile sălbatice ale aborigenilor din țări îndepărtate care se zbânțuie în jurul focului? Eu nu văd nicio diferență. Am evoluat sau nu? 

     Copiii mei au avut parte de un botez simplificat și în armonie cu vremurile în care trăim. Preotul le-a turnat trei stropi de apă pe căpșor, iar apoi i-a uns cu mir pe frunte, pe piept pe mâini și pe tălpi fără să fie nevoie de a-i dezbrăca de tot. Nu s-au speriat, nu au plâns, totul a decurs cu liniște și seninătate iar slujba a fost decentă și toată lumea a putut înțelege cuvintele rugăciunilor și crezul nașei fără să se agite pentru a calma urletele unui bebeluș trezit din somn și aruncat în mijlocul unor ritualuri de neînțeles. Și au devenit creștini fără să fie traumatizați, nici ei, nici părinții.

      Dacă urmează să participați la un botez, eu zic să vă pregătiți întâi urmărind știrea de mai jos care, chiar dacă nu s-a întâmplat ieri, e la fel de actuală ca întotdeauna.