Cu degetul pe hartă

         Eram cu un grup de prieteni și cunoștințe întâmplătoare, toată lumea vorbea despre călătorii și locuri pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață când unul dintre cei prezenți a deschis discuția despre Spania, țară pe care tocmai o vizitase. Nu mai prididea cu superlativele: cel mai, cea mai, fantastic, extraordinar, nemaipomenit, grozav și tot așa. Într-o pauză de respirație l-am întrebat unde anume a fost în Spania și mi-a spus numele localității (nu îmi aduc aminte cum se numea)… un fel de sat, a ținut să precizeze. Bine, bine, dar în ce regiune sau în ce parte a Spaniei vine asta? încerc să mă dumiresc eu. S-a blocat. A întrebat-o pe nevastă-sa: Mirela, unde am fost noi la frate-tu astă vară? în ce zonă a Spaniei ? Femeia ne-a răspuns foarte amănunțit, era documentată dar eu am rămas șocată.
         Cum să ajungi într-un loc, într-o țară străină, să stai acolo o lună întreagă și să nu ai curiozitatea să te uiți pe o hartă să vezi unde te afli ? Asta depășește puterea mea de înțelegere.
         Sigur că nu toată lumea este pasionată de geografie și nu toți fac călătorii imaginare pe hartă așa cum visez eu mereu, dar să-ți lipsească total deschiderea spre lume mi se pare foarte trist. Te urci în avion la Cluj sau la București, te dai jos după trei ore la Barcelona, la Valencia sau la Madrid, oricum nu contează că nu știi nici peste ce țări ai zburat, nici dacă ai ajuns la Mediterană sau dacă te îndrepți spre Atlantic. Din toată călătoria rămâi doar cu numele unor preparate locale, cu imaginea unor străduțe curate, cu melodicitatea unei limbi străine, cu aceleași programe la televizor și poate alte nume de magazine. Dar de ultima parte nici nu sunt așa de sigură.
         Nu cred că am fost în vreun loc pe lumea asta unde să nu caut o hartă a împrejurimilor ca să știu unde mă aflu, indiferent că a fost vorba de harta străzilor, dacă eram într-un oraș mare, sau harta țării în cazul unei călătorii mai lungi. N-aș putea spune că orientarea în spațiu e punctul meu forte, ba din contră, stau chiar prost la acest capitol. Dacă nu am o hartă la îndemână mă simt ca o pisică oarbă și chiar și așa uneori mi-e greu să mă localizez în spațiu. Dar mă simt în siguranță având o hartă tipărită în buzunar. Și probabil că sunt de modă veche dar mi se pare mult mai confortabil să caut și să urmăresc cu degetul pe hârtie decât să mă zdrobesc descifrând aplicațiile de pe telefonul mobil care îmi spun exact unde sunt. 
         Sunt mulți oameni care consideră hărțile clasice inutile acum când toată lumea are sistem de navigare GPS în mașină. Nu contest nici pe departe utilitatea și confortul pe care inventarea GPS-ului le-a adus. Te duce pe cel mai bun traseu (mă rog, conform software-ului instalat deși pe tema asta s-ar mai putea discuta), te avertizează asupra vitezei și a blocajelor din trafic și îți dă senzația că nu mai trebuie să te gândești decât la ale tale, de restul se ocupă el.
         Totuși în excursii poate nu vrei să ajungi întotdeauna de la punctul A la punctul B pe cel mai eficient traseu pentru că acesta exclude de multe ori locuri interesante care merită văzute. Dacă navigatorul nu este în funcțiune devii mai atent nu doar la semnele de circulație ci și la peisajul care se desfășoară în fața ochilor. Ca să nu mai spun de echipa care se formează între şofer şi copilotul său (adică eu) în timpul discuţiilor despre numărul de kilometri sau localităţile care urmează. Este un fel activitate comună, plăcută şi foarte antrenantă în locul lâncezelii în care stai pe spate şi o asculţi pe doamna calculator spunându-ţi  cu aceeaşi voce plată să ieşi din sensul giratoriu la a treia ieşire sau să mai mergi înainte 10 kilometri.
         Nu pot să concep că sunt oameni care au fost în Corfu şi nu ştiu ce formă are insula. Nu pot să concep că sunt oameni care au fost în Antalya (şi chiar de mai multe ori) şi nu ştiu unde se află acest oraş faţă de Istanbul sau Ankara.

         Nu-mi vine să cred că sunt români care se duc de mai multe ori pe an în Franța și nu știu de ce este uneori denumită Hexagon. Ține oare asta doar de faptul că ţi-a fost sau nu dragă profesoara de geografie care te-a învăţat ce este o hartă sau ţine de dorinţa de cunoaştere şi de a vedea lumea şi în afara cutiei în care trăim? 

        Să nu-ţi doreşti să te uiţi pe o hartă sau, mai grav, să nu ştii să o înţelegi, mi se pare același lucru cu a nu şti tabla înmulţirii. La ce-ţi mai foloseşte dacă oricum ai calculator pe telefon ??
         

Share This:

2 thoughts on “Cu degetul pe hartă

  1. Nici eu nu concep asa ceva dar asta e realitate. Sunt multi oameni ignoranti pe care nu ii intereseaza cultura: geografia, istoria, arta sunt toate cuvinte SF.

    Insa poate ca au alte `hobby-uri` cum ar fi pescuitul, gradinaritul, gatitul, etc in care ne dau clasa. Evident nu e o scuza, dar asta e din ce am observat de-a lungul anilor.

    In plus acum multi ajung sa calatoreasca (mai multe sa isi viziteze) rude prin alte tari. Nu fac neaparat turism in modul in care zicem noi ca mergem in calatorie.

    1. Mare dreptate ai, nu m-am gândit din perspectiva asta niciodată. Tipul de care spuneam la început este foarte priceput la orice înseamnă amenajări interioare: de la pus faianță la pictat pereți și drapat perdele face orice de nota 10. Dar totuși… un pic de geografie nu cred că face rău nimănui 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *