Ați cumpăra o casă executată silit?

      Recunosc că mi s-a întâmplat, și  nu doar o dată, să fac lucruri de care spuneam că nu o să le fac în vecii vecilor. Să mă răzgândesc, să-mi schimb ideile, să aflu elemente noi care să mă facă să-mi schimb deciziile sau pur și simplu să-mi încalc anumite bariere sau principii. Never say never nu e doar un slogan ci poate fi chiar un stil de viață atâta timp cât înseamnă flexibilitate în cel mai bun sens. Și totuși, există praguri pe care cu certitudine nu le voi trece orice s-ar întâmpla.

      Stăteam aseară și pierdeam vremea pe Facebook când văd în newsfeed-ul meu o postare de la o firmă de executări silite care anunța o oportunitate de vânzare  la un preț excelent a unui apartament de nu-știu-câte camere în nu-știu-ce oraș. Bineînțeles postarea era sponsorizată (adică plătită) să apară și primise deja o mulțime de like-uri.
Nu pot să dau like la așa ceva. Nu îmi place ca un executor să vândă locuința cuiva care nu și-a mai putut plăti ratele la bancă. Nu îmi place ca cineva să fie scos afară din casa în care a sperat să-și facă o viață frumoasă și să fie nevoit să vadă cum alții se instalează în cuibul pe care el a fost forțat să-l părăsească.
Nu vreau să fiu rechinul care așteaptă să înșface prada. Nu aș putea să cumpăr o locuință impregnată cu energie negativă, să pășesc cu stângul în noua mea casă și să preiau asupra mea toate relele adunate între pereți. N-aș vrea să mă instalez într-o casă cu rezonanță tristă și să preiau asupra mea atmosfera apăsătoare lăsată în urmă de o familie evacuată.
Cumpărarea unei case o faci, de cele mai multe ori, doar o dată în viață. Sigur că sunt cazuri în care acest lucru se întâmplă de mai multe ori dar oricum nu atât de des încât să îți spui că e doar un episod pasager. Când intri în casa ta cea nouă ai așteptări și visuri și speranțe. Vrei să o aranjezi pe gustul tău, să-i imprimi amprenta personală, să o transformi dintr-o simplă casă în acasă. Iar eu n-aș putea să-mi construiesc fericirea pe tristețea celor care au fost forțați de împrejurări să-și părăsească locuința lăsând-o pe mâna unor străini pentru care nu înseamnă decât niște acte de transcris de pe un proprietar pe altul. Aș vrea ca atunci când îmi cumpăr casa sau apartamentul vânzătorul să fie la fel de bucuros ca mine și să fie o zi fericită pentru ambele părți. Cum s-ar spune, o afacere win-win.
Așa aș vrea să fie pentru mine, așa văd eu lucrurile prin prisma mea dar nu condamn în niciun fel pe cei care aleg altfel. Până la urmă așa e mersul firesc al lumii în care trăim și regulile sunt foarte clare și cunoscute de la început. Nu e nicio ”surpriză” ca cineva care nu-și mai plătește ratele la bancă să fie executat silit. Dacă nu s-ar întâmpla asta, nimeni nu ar mai plăti și ar fi un haos. Trăim într-un sistem organizat, cu legi care trebuie respectate de toată lumea, cu proceduri și fluxuri cărora ne supunem cu toții.
Dar eu am lucrat mulți ani de partea cealaltă a baricadei, într-o bancă, unde am cunoscut multe cazuri disperate și oameni care au plâns cu capul pe biroul meu știind că vor fi dați afară din casă. Oameni care s-au înhămat la mai mult decât puteau duce, oameni care nu au prevăzut că își vor pierde serviciul sau că unul dintre soți va muri înainte de vreme, nu au prevăzut nici crize mondiale și nici nu au știut să calculeze dobânzile uriașe care se plătesc la început. Când văd anunțuri de vânzare la licitație a astfel de case nu pot să nu fac asocierea cu lacrimile, tristețea, frustarea și deznădejdea celor care au pierdut bătălia. N-aș putea călca peste cineva căzut la pământ oricât de atractivă ar fi , din punct de vedere financiar, oferta de vânzare. Vibrația negativă a unei astfel de case m-ar îmbolnăvi cu siguranță.
În afară de asta, mă întreb cum ar fi să lucrez într-o firmă care se ocupă cu așa ceva. Pentru mine ar fi la fel de oribil ca și lucrul într-o firmă de amanet. Deci, nu. Niciodată nu aș face asta.

foto adjacentgovernment.co.uk