Sistemul de șpagă românesc, extrem de bine organizat și implementat în conștiința noastră, s-a extins ca o ciupercă otrăvitoare la toate nivelurile și nu există nici cel mai mic semn că ar da înapoi. Nu v-am spus nimic nou, este o frază care, din păcate, aduce deja a limbaj de lemn atât de des am tot auzit-o. Noutatea constă însă în faptul că de curând mi-am adus și eu contribuția la consolidarea acestui sistem prin promovara activă a beneficiilor imediate pe care le poate aduce șpaga. Întâi să vă spun despre ce este vorba și apoi vă las să mă judecați și să dați cu pietre în mine.
Am o fină, adică o fetiță pe care eu am botezat-o, care are acum 17 ani și a terminat clasa a XI-a. O iubesc foarte tare pentru felul ei de a fi. Este foarte activă, se implică în multe activități, face sport, participă la work shop-uri, are inițiative în multe domenii și tot timpul are un proiect în desfășurare. Pe lângă toate astea, învață foarte bine. Acum e în vacanță dar e mai ocupată decât în timpul școlii, atât de multe și-a propus să facă în vara asta.
Printre altele. s-a dus la un interviu de angajare pentru un job de câteva zile pe perioada desfășurării unui festival. A fost primul ei interviu cu emoții pe măsură și cu așteptarea mailului de confirmare cu sufletul la gură. Când duminică seara a primit ok-ul a fost în al nouălea cer. Nu pot să descriu în cuvinte bucuria și entuziasmul cu care mi-a povestit câți bani o să căștige în cele patru zile de lucru și câte o să poată face cu ei. La doar 17 ani, 400 de lei înseamnă o mică avere. Abia aștepta ca a doua zi să se întâlnească cu organizatorul festivalului pentru detaliile logistice, ceea ce s-a și întâmplat.
Se pare că dacă vrei să faci totul conform legii, pentru patru zile de lucru trebuie să urmezi aceleași proceduri ca și pentru un contract de muncă obișnuit. Adică e cam și te-ai angaja la un job adevărat și asta înseamnă să aduni adeverințe, diplome, analize medicale, formulare și tot felul de alte hârtii semnate, parafate și ștampilate apoi aranjate frumușel într-un dosar plic care se depune cu număr de înregistrare undeva, nu știu încă exact unde. Dar dacă îți dorești cu adevărat ceva, în mod sigur birocrația nu o să îți stea în cale așa că fata mea s-a apucat de adunat actele necesare. Printre altele i s-a cerut să aducă de la liceu diploma de absolvire a zece clase. Drept să spun eu acum am auzit prima dată că există așa ceva dar ea era mai în temă așa că mi-a spus că a doua zi va merge la școală să ceară această diplomă. Fac o paranteză și mă întreb oare dacă ai numai 8 sau 9 clase nu ești suficient de pregătit să vinzi sucuri, să cureți mese sau să speli vase? Pentru că acestea vor fi principalele sarcini trecute în fișa postului. Dar, mă rog, dacă trebuie diplomă la dosar, diplomă să fie. Altfel arată mopul în mâna unui om cu diplomă decât în cea a unui neinstruit.
Deci a doua zi fata s-a dus la școală după diplomă și… surpriză-surpriză! A aflat din gura unei secretare acre precum o lămâie verde că nu se poate. De ce? nu se poate pentru că aceste diplome nu sunt completate (deși a trecut un an de când ar fi trebuit să fie gata). Și nu se poate acum pentru că toată lumea le vrea deodată și toți absolvenții de liceu vor și ei adeverințe care țin loc de diplomă de bacalaureat ca să se înscrie la facultate. Și că ea nu are timp și că… să revină. Când? mai spre toamnă. Pfff… urât moment dar fata nu s-a lăsat cu una, cu două și a tot insistat până când secretara i-a întocmit o adeverință care dovedea că este absolventa clasei a unsprezecea. O adeverință care să țină loc de diploma aia de zece clase care oricum nu valorează doi bani.
Din păcate adeverința nu a fost bună. Nici carnetul de elev (vizat la zi) de unde rezulta clar că a absolvit deja 11 clase fiind deja supracalificată pentru job. Angajatorul ținea morțiș la diplomă de parcă diploma aia ar fi atestat toate calificările din lume. Cică fără aia nu putea depune dosarul la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Fără diplomă înseamnă fără job. Scurt și cuprinzător. Miercuri era ultima zi în care se mai putea depune dosarul complet, altfel ar fi luat următorul candidat.
Supărare mare pe fata mea și pe drept cuvânt. Atâtea vise spulberate, atâtea iluzii pierdute, atâtea dezamăgiri și așa o cădere din al nouălea cer. Pe lângă supărarea ei mai era și revolta mea în sistemul care taie aripile unor copii la orice încercare de a-și lua zborul. Mi-era milă de biata fată care își făcuse atâtea planuri pentru bănuții ăia și mi-am zis că neapărat trebuie să găsesc o soluție.
De fapt nici nu a trebuit să mă gândesc prea mult, sistemul șpăgii fiind atât de încetățenit, asta îți vine prima oară în cap. Și uite așa i-am deschis eu drumul în viață finuței mele: învățând-o să dea șpagă. La nivel de secretariat de școală un pachet de cafea face adevărate minuni. Cumpărat, împachetat, întins, luat, dat, primit, rezolvat. Sau cum să obții diploma de absolvire a zece clase în câțiva pași simpli. Pur și simplu am trimis-o la secretariatul liceului cu un mic cadou pentru funcționara de acolo. Sigur că apoi totul a decurs ca pe roate.
În urma victoriei obținute am întrebat-o cum a fost, dacă a existat vreun moment de stânjeneală sau vreo falsă tentativă de refuz dar nu, nu a fost cazul ca cineva să se prefacă ofensat. Lucrurile au decurs firesc, dacă pot să spun așa, pachetul a fost luat înhățat cu repeziciune și băgat într-un pupitru fața secretarei a înflorit într-un zâmbet instantaneu și vocea i-a devenit dulce ca mierea.
Eu am rămas însă cu un gust amar, cu un ochi plâng și cu unul râd. Sigur că mă bucur că problema a dispărut, că finuța mea e veselă și își vede de drumul ei și că e fericită pentru primul job din viață. Dar mă gândesc că în acest timp i-am distrus puritatea și încrederea în corectitudine, i-am arătat că întotdeauna există o cale necinstită prin care să îți atingi scopurile și că poți muri liniștit cu dreptatea în mână. Pun acum în balanță și nu știu ce atârnă mai greu dezamăgirea pe care ar fi trăit-o un copil care își dorea să muncească sau gândul meu greu ca un bolovan că i-am deschis portița către un drum lăturalnic. Voi ce ați fi ales să faceți?
Din păcate adeverința nu a fost bună. Nici carnetul de elev (vizat la zi) de unde rezulta clar că a absolvit deja 11 clase fiind deja supracalificată pentru job. Angajatorul ținea morțiș la diplomă de parcă diploma aia ar fi atestat toate calificările din lume. Cică fără aia nu putea depune dosarul la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Fără diplomă înseamnă fără job. Scurt și cuprinzător. Miercuri era ultima zi în care se mai putea depune dosarul complet, altfel ar fi luat următorul candidat.
Supărare mare pe fata mea și pe drept cuvânt. Atâtea vise spulberate, atâtea iluzii pierdute, atâtea dezamăgiri și așa o cădere din al nouălea cer. Pe lângă supărarea ei mai era și revolta mea în sistemul care taie aripile unor copii la orice încercare de a-și lua zborul. Mi-era milă de biata fată care își făcuse atâtea planuri pentru bănuții ăia și mi-am zis că neapărat trebuie să găsesc o soluție.
De fapt nici nu a trebuit să mă gândesc prea mult, sistemul șpăgii fiind atât de încetățenit, asta îți vine prima oară în cap. Și uite așa i-am deschis eu drumul în viață finuței mele: învățând-o să dea șpagă. La nivel de secretariat de școală un pachet de cafea face adevărate minuni. Cumpărat, împachetat, întins, luat, dat, primit, rezolvat. Sau cum să obții diploma de absolvire a zece clase în câțiva pași simpli. Pur și simplu am trimis-o la secretariatul liceului cu un mic cadou pentru funcționara de acolo. Sigur că apoi totul a decurs ca pe roate.
În urma victoriei obținute am întrebat-o cum a fost, dacă a existat vreun moment de stânjeneală sau vreo falsă tentativă de refuz dar nu, nu a fost cazul ca cineva să se prefacă ofensat. Lucrurile au decurs firesc, dacă pot să spun așa, pachetul a fost luat înhățat cu repeziciune și băgat într-un pupitru fața secretarei a înflorit într-un zâmbet instantaneu și vocea i-a devenit dulce ca mierea.
Eu am rămas însă cu un gust amar, cu un ochi plâng și cu unul râd. Sigur că mă bucur că problema a dispărut, că finuța mea e veselă și își vede de drumul ei și că e fericită pentru primul job din viață. Dar mă gândesc că în acest timp i-am distrus puritatea și încrederea în corectitudine, i-am arătat că întotdeauna există o cale necinstită prin care să îți atingi scopurile și că poți muri liniștit cu dreptatea în mână. Pun acum în balanță și nu știu ce atârnă mai greu dezamăgirea pe care ar fi trăit-o un copil care își dorea să muncească sau gândul meu greu ca un bolovan că i-am deschis portița către un drum lăturalnic. Voi ce ați fi ales să faceți?
N-am intalnit pana acum secretare (de liceu sau facultate) care sa-si faca treaba cum se cuvine si ma intreb de ce nu li se fac controale de catre cei in masura sa le si sanctioneze sau chiar sa le inlocuiasca.
Secretarele sunt un fel de directori adjuncți 🙂
Ai facut bine si finuta ta va sti de acum o lectie acra si nasola, dar eficienta in Romania: usa la un secretariat asa se deschide.
Așa zici? Poate că da, trebuie să scoatem copiii din turnul de fildeș să vadă cum e viața reală.
Eu nu sunt viteaza. caut solutia ce ami simpla si rapida pentru ca nu cred ca se va schimba ceva la noi in tara. Ae si spaga legea ei. Poate gresesc, dsar asta mi-a punctul de vedere.
Un caracter atat de frumos, sa fie murdarit cu apucatura spagii? Eu imi rezolv problemele descrise prin reclamatii, contestatii…Am avut castig de cauza de fiecare data si nu cred ca se numeste noroc. Nu am impresionat pe nimeni cu talentul la scris, nu am studiat dreptul, inca mai fac greseli gramaticale :). Sa raspund la întrebarea "Voi ce ați fi ales să faceți?"…As fi intrebat intrebat secretara in discutie daca nu cumva as obtine diploma mai urgent de la inspectorat(i-as fi atras atentia, caci treaba diplomelor este a ei, are si inspectoratul treaba lui, insa dupa un an clar diplomele erau rezolvate d.p.d.v. al inspectoratului) daca dupa întrebarea cu pricina nu se misca secretara sa rezolve diploma, atunci trag usa dupa mine si intru pe geam 🙂 Cum intru pe geam? Imi fac lectiile bine, citec si legislatie daca este cazul, totul despre diplome, care ete termenul de eliberare, s.a.m.d., apoi intocmita o reclamatie, depusa atat la liceul cu pricina cat si la inspectorat, de asemenea pe reclamatie trebuie sa apara unde a mai fost trimisa, ca asta sperie si misca lucrurile cel mai repede, ce am sa fac in continuare daca nu mi se elibereaza (fara amenintari , ca aceasta reclamatie poate constitui proba in instanta), termene, adica in cat timp am nevoie de solutionarea reclamatiei si implicit eliberarea diplomei. Reclamatia sa fie cat ma completa, sa atinga toate punctele care "dor", sa nu ti sa para nepotrivit sa scrii ceva anume, scrie ce vrei caci de ce scrii depinde rezolvarea…ai sa fi uimita cat de repede se rezolva probelemele. Multi nu fac reclamatii pentru ca au ei impresia ca sunt aruncate sau greu solutionate. Gresit, nu vorbim despre procese, vorbim de reclamatii, care se rezolva potrivit legii in termen de 45 zile de la data primirii, insa ei o rezolva instantaneu, pentru o institutie este o povara aceasta reclamatie, eu am scris de exemplu intr-o contestatie de a mea, catre o universitate ca imi voi trimite contestatia, in copie, catre partenerii universitatii, ce zici, m-au crezut? Fa-o luptatoare pe micuta fina.
În mod sigur nu se numește noroc ci mai degrabă perserverență ceea ce spui tu. Sunt de acord, așa ar fi normal să procedăm cu toții dar câteodată termenele de rezolvare a unei reclamații nu ne permit acest lucru de aceea am pus în balanță cele două variante. Și am ales…
Iarta-ma ca scriu din nou, poate deranjez…ma gândesc totusi, ca discutiile in contradictoriu sau in acord sunt constructive, poate invat si eu ceva, poate imi schimb convingerile 🙂 Ai ales, si din poveste reiese ca ai fost condusa de sentimente materne…nu esti de judecat…dar, alegerile noastre ne definesc – ma gândesc acum ca alegerea ta a avut impact asupra finei, cum a definit-o, ce-a invatat? nu doar ca poate sa dea spaga dar sa o si primeasca daca intr-o zi frumoasa va ajunge ea pe scaunul secretarei… A invatat destule lucruri zic eu, a fost chemata la interviu, a fost contactata ulterior deci selectata pentru angajare, mai invata si cum e treba cu reclamatiile si tragand linie nu e chiar nimic…Pierdea jobul, ca doar nu întotdeauna castigam, si asta este o lectie destul de importanta (ce pierdea spalatul vaselor si mopul, ma gândesc ca asa cum ai descris-o nu-si doreste sa fie o muncitoare oarecare ci are aspiratii ceva mai inalte).. Adica chiar asa dramatica sa fi fost pierderea jobului?
Ma bucur ca îți susții convingerea și știu că dacă toți am fi așa de fermi ca tine lucrurile nu ar fi ajuns aici. Dacă nu aș fi avut sentimnetul de vinovăție nu aș fi scris acest articol, pur și simplu aș fi ignorat povestea fără să-i dau importanță.
Cred însă că din jobul pe care îl va avea o să aibă foarte multe de învățat și într-un fel va compensa experiența nefericită. Munca necalificată pare cu totul altfel privită din exterior și eu cred cu tărie că orice tânăr trebuie să treacă măcar o dată printr-o astfel de experiență.
eu as fi filmat si facut public si reclamatie la director.
Nu eu am fost acolo, ci o copilă. Dacă i-aș fi sugerat să filmeze, nu ar fi făcut-o pentru că nu ar fi avut curaj.
Ma bag si eu in vorba, iti citesc blogul, dar n-am intervenit pina acum.
E foarte trist…eu as fi insotit-o pe fata si as fi facut gura, amenintari.
Daca noi dam, ii incurajam pe altii sa ia mai cu spor.
Ai dreptate. Poate asa ar fi trebuit sa fac. De fapt asta as fi facut daca as fi fost 100% sigura ca rezolv in timp util. Dar eram prinsa la mijloc.
Noua ni-e mai usor sa vedem altfel lucrurile, ca suntem departe. Cind esti prinsa insa in mijlocul lor nu te poti detasa si vedea obiectiv .
Dar cu faptul ca ai dat o lectie nu sunt de acord: daca toti am fi fermi, nimeni n-ar avea tupeul sa ceara si lectia nu si-ar mai avea rostul.
PS: am descoperit zilele astea ca avem niste cunostinte comune. 🙂 E mica lumea…
E una din realitatile (si in acelasi timp) expresiile care îmi plac foarte tare ”e mică lumea”. Deși pare uriașă.
Dacă toți am fi fermi… da, nu s-ar mai întâmpla astfel de lucruri. Dar uneori mai calcăm pe bec 🙁