Aberații de seară. Avioane, pantofi și tâlhari

        Aseară m-am întors de la București și am o grămadă de chestii să vă povestesc. În primul rând v-aș spune despre experiența mea cu Wizz, a fost prima dată când am făcut drumul Cluj-București cu avionul, a fost, evident, mult mai bine decât cu trenul și, culmea, a fost mai ieftin. Dacă vă uitați pe site și vă luați bilete din timp, de exemplu acum pentru luna octombrie, o să rămâneți șocați ce prețuri sunt: 39 de lei dus, 39 de lei întors. Nu a fost totul perfect așa cum mă așteptam pentru că la dus avionul a plecat cu o oră și jumătate întârziere și, ca să recupereze, pilotul a băgat viteză. Glumesc, desigur 🙂 Dar glumă-neglumă, zborul a durat doar 35 de minute. La întoarcere am plecat din nou cu întârziere, de data asta doar 15 minute, dar să spunem că asta n-a fost chiar așa o mare problemă, în schimb ne-am zguduit destul de bine pentru că am trecut prin niște furtuni puternice. A fost interesant să văd fulgerele de la înălțime mai ales că afară era noapte și dacă nu mi s-ar fi strâns spatele la fiecare zgâlțâială mai zdravănă, aș fi recunoscut că spectacolul naturii dezlănțuite a fost sublim.

        Am prins niște călduri în București de era să leșin. Ce-i drept n-au fost mai mult de 32-33º, dar de la betoanele încinse se simțeau ca 40 și cum majoritatea arborilor sunt toaletați în fiecare primăvară, aproape că nu mai au ce umbră să facă. N-am înțeles și nici n-o să pricep vreodată de ce au unii atâta ură pe vegetație și ciuntesc pomii de la tulpină astfel încât unii nu-și mai revin niciodată. Am o vagă bănuială, cred că e vorba de incompetența celor trimiși pe teren dar și de nepăsarea celor care ar trebui să știe ce fac Dorel-ii din subordine. Tipic românesc. Dar revenind la căldura năucitoare care m-a doborât, ce mi s-a părut de-a dreptul aberant a fost stilul de a se încălța al fetelor. Mă lua cu nădușeli numai când mă uitam la picioarele lor încălțate în adidași bine încopciați cu șireturi fluorescente, cu talpă groasă și strâns închiși ca nu cumva să pătrundă un fir de aer. Eu cred că aș fi turbat să-mi simt picioarele încotoșmănate ca-n mijlocul lui noiembrie. Bine, probabil așa se poartă peste tot dar acum aveam timp berechet și cum nu mă grăbeam nicăieri, puteam să contemplu liniștită moda străzii. Iar chestia asta nu mi-a plăcut, nu înțeleg de ce ar alege cineva să poarte încălțăminte atât de groasă în locul unor sandale drăguțe, ușoare și feminine așa cum se găsesc atâtea modele aici. De ce să nu-ți faci picioarele fericite în loc să le supui torturii?

        A, poate sunt persoane cărora le este rușine cu degetele de la picioare 🙂 Da, nu zâmbiți, eu am avut o prietenă care avea acest complex deși nu avea absolut niciun motiv, avea toate degetele perfect normale, cu unghii frumoase care nu se deosebeau cu nimic de ale altora, doar că nu îi plăcea să și le arate. Dar chiar și așa există soluții mai puțin traumatizante cum ar fi o pereche de balerini perforați, espadrile subțiri din pânză, mocasini care se trag ușor în picioare  sau tot felul de pantofi de damă care au vârful închis dar totuși sunt foarte potriviți pentru vară. Bine cel puțin că a început să dispară moda cizmelor din piele sau a bocancilor purtați la rochițe înflorate, modă care mie personal nu-mi displace, ba din contră mi se pare că dă o anumită îndrăzneală ținutei numai că nu tot ce se poartă în Parisul ploios se potrivește în Bucureștiul semideșertic aflat la porțile Orientului. Sau cel puțin nu în iulie și august.

        Și dacă tot am adus vorba de adidași, care să ne înțelegem, nu că nu-mi plac dar mi se par nepotriviți la 40 de grade, mi-am adus aminte de treninguri, că ambele mă duc cu gândul spre echipament sportiv. În străinătate dacă vezi pe cineva îmbrăcat în trening și te apropii de el, în 99% din cazuri îl vei auzi vorbind românește. Acolo nimeni nu umblă în trening pe stradă, nici măcar sportivii sau cel puțin eu nu am văzut așa ceva. Treningul este pentru antrenamente sau pentru mers la sală  și n-aș putea să spun de unde provine acest trend dar cu siguranță este la mare prețuire în rândul multor conaționali de-ai noștri. În topul preferințelor este setul complet cu bluză și pantaloni asortați dar, gata, nu mai comentez nimic, doar constat 🙂

        Adică nu mai spun nimic despre moda străzii că de restaurantul cu nume predestinat falimentului nu am cum să trec așa ușor. Cum naiba să-ți scrii mare și lat pe firmă La Mitocanu’ ?? Exact așa se numea o crâșmă închisă din Centrul Vechi. Am trecut pe lângă, m-am minunat și m-am gândit cum ar fi putut patronul să găsească un nume mai prost decât ăsta și după ce mi-am zdrobit un pic mintea, am avut o idee de zile mari: să-i fi spus La trei tâlhari 🙂 IMAG4422

        Sau aveți voi o altă propunere? Ce nume să alegi pentru restaurantul tău astfel încât să respingi toți clienții din start?

 

Share This:

11 thoughts on “Aberații de seară. Avioane, pantofi și tâlhari

  1. La mitocanu’ este un local cu tradiție din Vama. Porțiile sunt gigantice, iar felurile de mâncare au nume la fel de nostime (ex. pui divorțat). De ceva timp s-a rebranduit Lyana, însă farmecul localului îl cunoaște orice vamaiot, iar numele este doar unul din lucrurile care îi dau savoare.

    1. N-am auzit de localul ăsta, ce-i drept Vama nu e un loc unde merg dar, fiind atâta mitocănie în jurul meu, nu pot face haz de un astfel de nume. Însă puiul divorțat m-a făcut să râd cu adevărat 🙂 Simpatic foc.

  2. Ati auzit de restaurantul Hazard Galati? Pana acum am crezut ca este cel mai prost nume pentru un restaurant dar se pare ca mai sunt patroni neinspirati……..

  3. acu, trecui prin fata a zeci si sute de restaurante dar La mitocanu nu il voi uita :). E si asta o idee de iesit din anonimat, compensat cu chelneri zambitori care se poarta f. frumos, nu mitocaneste 🙂

  4. Eu inteleg faza cu adidasii vara si nu neaparat din cauza rusinii, ci pentru ca pentru unele persoane e incomod sa poarte sandale sau alt timp de incaltaminte potrivit pentru vara. Eu, spre exemplu, nu am gasit niciodata o pereche de sandale comode, desi tot ce am e cu talpa joasa si aparent comod. Nu pot merge la o plimbare scurta fara sa nu-mi ranesc picioarele din cauza sandalelor sau balerinilor, ori pe talpa, ori deasupra degetelor, ori pe laterale, intotdeauna am tot felul de vezicule pline cu lichid si abia pot merge. Asa ca n-am de ales si port adidasi si vara, mai ales ca am mult de mers pe jos in fiecare zi. Si cu adidasii am probleme uneori, caut mult pana sa gasesc o pereche care sa nu-mi faca rani, dar gasesc. Sandale, in schimb, nu. 🙁

    1. Eu am o pereche de sandale care au deja 10 ani, arata ca vai de ele, deja pielea s-a “copt” si in fiecare vara le duc la reparat sperind ca mai rezista . Vara asta au avut nevoie de reparatii mari. Restul sandalelor nu mi-s comode. Asa ca am purtat aproape numai balerini cit astea au fost uitate la reparat.

      1. Si eu am cate o pereche de pantofi de care mă amorezez și de care nu pot să mă despart. Îi port până ajung gioarse și tot nu mă îndur să-i arunc.

  5. “La Mitocanu” mi se pare un nume acceptabil faţă de restaurantul “Ceasul Rău” din Braşov !
    Oamenii sunt interesaţi să bea şi să mănânce bine, nu le pasă cum se numeste restaurantul !

Leave a Reply to Ioana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *