Găselnița asta cu munca în echipă a ajuns să mă calce pe nervi. Poate am avut ghinion dar mie nu mi s-a potrivit niciodată, în toate echipele din care am avut norocul să fac parte, situația a fost foarte dezechilibrată. Am cărat în spate și am tras după mine oameni care în afară de tupeu nu aveau alte competențe, nici drag de muncă, nici inițiativă și nici măcar recunoștință. M-am săturat ca sub aceeași umbrelă să se adăpostească o mulțime de oameni și doar unul singur să o care. M-am plictisit să mă ofer voluntar, să fiu tot eu cea care ia decizii, care face strategii și găsește soluții, să fiu cea care explică, cea care înțelege prima și care trebuie să le explice celorlalți o dată, de două ori, de trei ori iar apoi, pentru că ei tot nu se descurcă și nu ne mai încadrăm în termen, să fac eu toată treaba iar rezultatele să fie ale echipei. Nu mai vreau să iau asupra mea responsabilități care nu sunt clar definite, nu mai am chef să-mi asum task-uri și nici să mă simt singura responasabilă de ducerea la bun sfârșit a sarcinilor și de îndeplinirea estimărilor inițiale. Nu am nevoie de lauri, nici de ridicat în slăvi, nu-mi trebuie privilegii sau laude, nici beneficii speciale, vreau doar să știu exact care e partea mea de muncă, ce am eu de făcut iar cine crede cu adevărat în munca în echipă n-are decât să asambleze piesele acestui puzzle și să găsească liantul necesar pentru a crea imaginea de ansamblu.
Mi se pare că munca în echipă este doar un termen la modă, un moft de management iar așa zisele beneficii ale muncii în echipă sunt supra-apreciate. Din exterior poate că se vede altfel dar din interior lucrurile sunt cu totul diferite.
Există, în mod evident, locuri în care oamenii lucrează mult mai eficient împreună dar sinceră să fiu nu-mi vine în minte decât exemplul clasic, cel cu salvamarii care, în caz de incident, știu exact ce au de făcut: în timp ce unul suflă în fluier dând alarma, altul sună la 112, altul îndepărtează mulțimea de gură cască și sigur că alții se îndreaptă către victimă ca s-o scoată din apă. La toate cursurile la care am participat ni s-a dat acest exemplu care, într-adevăr, este foarte relevant dar, în același timp, destul de rar. Să fim serioși, cât de frecventă este meseria de salvamar??
Astfel de meserii se aseamănă perfect cu sporturile de echipă și se vede de departe cum coordonarea între membrii echipei este esențială în atingerea scopurilor, dar există multe alte joburi, aș spune chiar majoritatea, care nu au deloc aceste caracteristici. Cei care lucrează în vânzări, într-un call center sau în diverse departamente în mediul corporate nu prea au nevoie de echipe, grupuri și grupulețe pentru a-și dovedi productivitatea. De asemenea, profesorii, avocații, majoritatea funcționarilor sau cei care petrec timp în activități de creație își dovedesc eficiența prin rezultatele proprii și personale și nicidecum îm mijlocul unei entități amorfe.
Din nefericire, dacă te uiți pe bestjobs sau pe orice alt site de recrutare, aproape că nu există loc de muncă la care în lista de cerințe să nu se regăsească capacitatea de a lucra în echipă. În echipa cui, stau și mă întreb? Cine formează echipa și cum ajungi în ea (și, mai ales, cum ieși naibii din ea?. Dacă e să-mi doresc ceva la ora actuală din acest punct de vedere, este să lucrez individual și să nu trebuiască să împart responsabilități cu nimeni, nu că aș fi antisocială sau egoistă dar munca în echipă mă obosește cumplit.
Și încă ceva. Tocmai mi-am adus aminte de un principiu care ni se servea la trainingurile de management: Munca în echipă este atunci când indivizii pun obiectivele organizației în fața obiectivelor personale. Hai lasă-mă, chiar așa?… 
Eu numai in echipa lucrez de ani de zile. Fiind proiecte mari (am prins si cu peste 100 de oameni) ….
Diferenta insa o face managerul, care organizeaza taskuri si deadline-uri, imparte si roteste atributii, discuta zilnic cum merge etc. Iar genetic romanii nu sunt asi la manageruit (dar la executat da) – citeam parerea ca de fapt Mircea Basarab ar fi fost de origine cumana … In plus multi romani considera ca cu seful e de cearta …
De fapt asta e problema (atunci când e o problemă) la munca in echipa – nu sunt perfect precizate sarcinile fiecăruia.
nici la noi, dar avem ca target sa facem x si y, si imi place cand termin, cand va produsul finit, asa ca imi dau tot interesul.
Mi-a placut mult postarea asta. Recent am avut ocazia sa evaluez niste manageri romani de la o multi-nationala (nu spui care). Din cinci oameni, patru aveau niste apucaturi de sef ingrozitoare. Nu exista conceptul de munca in echipa, la mare rang este ordinul. Eu iti dictez, tu executi, sa nu pui intrebari si ai grija ca treaba sa fie facuta pana la data de… Ah, ai zis ca nu poti? Inseamna ca esti un incapabil!
Ce e mai rau e ca oamenii astia sunt tineri si nu au pic de constiinta de sine. Noroc ca mai vine din cand in cand un dus rece din exterior – nu ma iluzionez ca asta ii schimba cumva, dar macar oameni de genul asta nu ajung in pozitii si mai de top…
Despre comportamentul șefilor pe care i-am avut de-a lungul timpului aș putea scrie o carte întreagă. Am întâlnit ciudați rău de tot, mitocani, crizați dar și oameni de un profesionalism desăvârșit în fața cărora mă înclin și acum.
În categoria ciudați am avut unul care credea orbește în zodiac, ne știa tuturor zilele de naștere, asculta radioul în fiecare dimineață și ne trata în funcție de prezumțiile astrale 🙂 Deci dacă, de exemplu, la berbeci se spunea ”atenție la conflictele cu șefii” începea să urle înainte de a i se fi dat un motiv :))))
Eu nu sunt omul echipiei, nu. Munca in echipa imi slableste eficinta, ma face sa ma simt constransa, inferioara celorlalti. Functionez prost sin u stiu sa ma motivez pentru a finaliza o sarcina.
De fiecare data am lucrat cel mai bine in ungherul meu, libera sa imi organizez singura timpul si lucrul de finalizat. Intotdeauna am reusit singura sa ma ridic peste asteptari, dar in echipa eram mereu cu un pas in urma. Asta se datoreaza firii mele solitare, insa nu o iau ca pe un defect, e pur si simplu felul meu de a lucra.
Și eu cred la fel, nu toți suntem făcuți pentru a lucra în echipă iar uneori așa zisa ”integrare” aduce un factor de stres și scăderea eficienței.
Din pacate iti dau dreptate. 🙁
http://strumfette.blogspot.ro/
Se pare ca cele mai multe comentarii au pus punctul pe “i”: problema nu e echipa, ci manageri care o creaza. Un manager bun alege oamenii care se potrivesc cu echipa care o are. De obicei, managerii angajeaza oameni cam ca ei, asa ca o echipa care merge bine este formata si condusa de un manager competent. Pe aici, cel putin la compania unde lucrez, la angajare, devine tot mai important faptul daca te potrivesti cu colectivul existent si esti capabil sa inveti ceva nou, decit ceea ce stii la momentul interviului. Se pare ca aceata metoda merge bine, pt ca compania a fost creata in Noiembrie 1781 (nu e o greseala) si inca exista si azi.
Cu siguranță este foarte important ca membrii echipei să empatizeze între ei iar ideea asta de perioadă de probă pentru a vedea dacă te poți integra sau nu mi se pare foarte deșteaptă.
acum am sef englez (Cambridge ) si e maaare diferenta! . Stau in pozitia asta tocmai pt el – cand pleaca, eu plec.
Deci plecați în echipă :)))