Internetul este plin de atâtea prostii încât una în plus nici nu mai contează. După ce tocmai mi-a fost spulberată credința că o jumătate de ceapă lăsată în fiecare cameră purifică aerul și nu te mai lasă să faci vreodată gripă, am aflat că de fapt cătina este ginsengul românesc și tratează orice începând de la boli de piele, dureri de dinți și până la cancer în faza terminală. Ar mai fi și varianta siropului de cătină combinat cu o brățară magnetică pe bază de titan care să-mi revigoreze meridianele energetice ale corpului și pot să stau liniștită că atunci când va veni vremea, voi muri sănătoasă tun.
Chestiile astea nu-s chiar noutăți, le știam de mai demult și oricum nu pot să le uit prea ușor pentru că toate site-urile îmi bagă zilnic în față știri senzaționale și reclame la tot felul de suplimente alimentare sau la te miri ce alte bazaconii. Noutate (cel puțin pentru mine) e faptul că am aflat că modul de manifestare a supărării se face în funcție de zodie. Nu e de râs 🙂 De ce-ar fi de râs o asemenea afirmație când astrologii, mai nou respectați precum savanții de renume, susțin că în funcție de zodia în care ne-am născut ne plac anumite culori, ne poartă noroc anumite numere, ne reprezintă anumite flori, ni se potrivesc anumite meserii, suntem compatibili cu anumite alte semne astrologice sau suntem predispuși la anumite boli. Tot ce se ni întâmplă e legat de momentul în care Mercur e retrograd, de ascendentul din Vărsător sau Rac, de alinierea planetelor, de forțele pe care le generează acest lucru și de semnele de aer, apă, pământ sau foc… parcă mai era ceva dar nu-mi aduc acum aminte.
Oricum eu nu cred în astrologie, numerologie, data nașterii care definește personalitatea sau cifre ale destinului iar astrogramele pe care le face Urania, Acvaria sau un oarecare post de radio în fiecare dimineață mi se par mai degrabă niște jocuri de copii, un fel de glume sau divertisment menit să ne relaxeze la început de zi. De aceea când am văzut că până și reacția noastră la supărare este în funcție de zodia în care ne-am născut, m-a pufnit râsul. Trebuie totuși să ai o imaginație debordantă ca să-ți vină astfel de idei și bineînțeles că prima dată am tras cu ochiul la zodia mea ca să văd în ce tipare mă încadrez:
Gemenii se supără repede, se aprind, gesticulează, amenință și vorbesc ca o moară stricată despre ce le-a făcut cutare persoană. Din fericire, este vorba despre un episod trecător deoarece Gemenii nu reușesc să se concentreze prea mult asupra unui singur lucru. În curând, aceștia vor găsi ceva mai interesant de făcut.
Mda… nu prea mi se potrivește. Mă supăr destul de greu și de rar iar asta probabil datorită faptului că n-am pe cine să mă supăr. Cercul meu de prieteni e destul de restrâns și cei pe care îi consider prieteni îmi sunt foarte apropiați și nu mi-ar da motive să o fac. De aprins, recunosc că mă mai prinde flama câteodată, iar de amenințat… nu știu ce să zic, nu o fac în mod gratuit adică nu vorbesc doar ca să mă aflu în treabă. Sau o fac, sau tac din gură. Oricum supărarea nu mă ține mult pentru că mi se pare absurd să ai pe cineva în cercul apropiat cu care să nu vorbești sau cu care să ai relații reci. Supărarea îmi face rău și da, găsesc întotdeauna ceva mai interesant de făcut decât să țes planuri de răzbunare. De exemplu, să scriu pe blog 🙂
Cică zodia care nu se enervează niciodată este Capricornul. Am avut demult o colegă, o doamnă pe care n-am văzut-o nervoasă sau agitată niciodată în cei mai mult de zece ani de când ne întâlneam zi de zi la serviciu și într-o discuție pe această temă am întrebat-o dacă s-a enervat măcar o dată în viața ei. Eram mai multe colege care așteptam curioase răspunsul, noi în jur la 30-35 de ani iar ea se apropia de pensie. A stat un pic și s-a gândit bine apoi ne-a spus cu mare profunzime: Da, cum să nu mă enervez tu fetelor… Eram în comisia de inventar prin ’71-’72 când șefa mea… nu știu ce a pus-o șefă-sa să facă… n-am mai auzit ce anume pentru că am crezut că leșinăm de râs. Asta se petrecea undeva prin anul 2000 iar doamna Etuș se enervase cu 30 de ani în urmă 🙂
N-am găsit în zodiacul supărărilor pe nimeni la care să scrie că ține pică foarte mult timp. Normal, niciun cititor nu trebuie să iasă șifonat după o astfel de lectură altfel nu s-ar mai întoarce 🙂 Stau și mă întreb acum ce zodie o fi fost prietena mea din copilărie, Eva. Locuiam pe aceeași stradă și uneori ne jucam împreună deși ea era mai mare decât mine cu vreo 3-4 ani. Unul din jocurile preferate era ”de-a vânzătoarea”. Mai exact ”de-a vânzătoarea la alimentara”.
Vindeam tot felul de pietre, de frunze, de semințe, păr de porumb, roșii din grădină, agrișe furate prin gardul vecinului, cașu’ popii (astea cred că erau fructele unei buruieni), muguri de tuia și alte mărfuri pe care le găseam pe stradă. Cel mai căutat articol era boiaua roșie pe care o obțineam prin zdrobirea unei bucăți de cărămidă. Lucram la boiaua aia până făceam bășici la palme dar nu ne lăsam. Rolul de vânzătoare ne revenea pe rând și toată copilărimea de pe stradă voiam să îl jucăm cât mai mult. Să fii client la magazin era destul de plicitisitor. Să fii vânzătoare era însă distractiv și tot șarmul consta în a face cornete de hârtie din paginile unui caiet, cornete pe care apoi le umpleam cu marfa solicitată de client, le cântăream și încasam banii.
Eva asta, fiind cea mai mare, ne cam păcălea pe toți și nu știu cum făcea dar mereu era ea vânzătoare până într-o zi când eu m-am revoltat. Ne-am certat, ea nu a cedat deloc și atunci eu mi-am luat cântarul de plastic (mare comoară la vremea respectivă) și am plecat în casă lăsând-o cu ochii în ceață. S-a supărat atât de tare pe mine că nu a mai vorbit deloc a doua zi. Și nici a treia, și nici în săptămâna următoare. Toată vacanța de vară a stat îmbufnată necatadicsind nici măcar să răspundă la salut. Dacă vă spun că aproape 25 de ani nu mi-a mai adresat nici măcar un cuvânt poate n-o să vă vină să credeți. De fapt acum parcă nici mie nu-mi vine să cred 🙂 I-a trecut brusc supărarea când eram deja amândouă măritate și cu copii.
Probabil că astea sunt cazuri extreme dar cumva parcă am observat că oamenii se împart în două categorii: unii care se supără ușor și des din motive minore (dar le trece repede ca să poată relua ciclul) iar alții care se supără nu așa ușor dar și când o fac, nu le mai trece mânia ani de zile. Cum s-ar spune, se supără ca văcarul pe sat.
Sigur că voi – adică noi 🙂 – suntem mai înțelepți și nu cădem în acest păcat așa că nu se pune problema noastră ci a anturajului, deci vă întreb ce categorie preferați în jurul vostru? Supărăcioșii de cursă scurtă sau pe cei de anduranță? Sau nu, mai bine pun altfel întrebarea, pe care nu-i suportați? 
eu nu cred în zodii. mă amuz copios când cineva mă întreabă în ce zodie m-am născut (”specialiștii” zic că eu sunt om între zodii pentru că m-am născut la 7 luni)- și recunosc că îmi păzesc data nașterii de ochii curioșilor. mi se pare o prostie să așezi oamenii care sunt diferiți și care de-a lungul vieții se schimbă, într-un pat al lui procust legat de data nașterii, de locul în care trăiesc sau altceva. în fond natura umană este aceeași…
și mă duc să-mi citesc horoscopul. :)))))))))))))))))))))))))
De ani de zile ma intreb cine e prostul: ala de vinde sau ala de crede?
In rest, nici eu nu cred in zodii. Tinerica fiind eram insa credula si convinsa de asta, pana in facultate cand un coleg si mai interesat decat mine mi-a facut astrograma si explicat tot felul. Avea carti adunate, atat de pasionat era. Il intreb de trecut si viitor. Imi schiteaza si explica ceva din trecut, dar pt viitor imi zice una faina de tot: “nu ma intereseaza si nici nu vreau sa il dezleg. Fiecare om are ingerul lui bun, are energiile sale protectoare, iar prin ghicitul viitorului dezechilibram din prezent fix acele mecanisme de protectie”.
Si cu asta am incheiat cititul zodiilor. Nu a contat ca preotul mi-a zis ca sunt erezii, nu a contat ca nu se potriveau si unele erau doar afirmatii generale, pur si simplu acel coleg m-a facut sa traiesc prezentul asa cum e si sa las viitorul.
Eu îi prefer pe cei care se supără și au curaj să spună ce i-a deranjat la tine. De cei zâmbitori, calmi, luminoși și ,,buni” mă cam feresc pentru că, neexteriorizându-și nemulțumirile, adună în ei multe frustrări și multă răutate pe care nu se sfiesc s-o reverse asupra ta când ți-e lumea mai dragă.
Există niște trăsături specifice fiecărei zodii în parte. Chiar le identific ușor la cei din jur. Uneori chiar pot ghici zodia. 🙂
M-ai facut sa rad bine referitor la parerea ta despre zodii numerologie si altele de genul asta.Eu butonez telecomanda cand dau de asemenea emisiuni si ma tot mir de felul savant si important in care-si expun ineptiile astea.Dar e democratie si pe internet gasesti chestiile astea din abundenta.Cu supararea sunt genul care explodez spun ce ma doare dar nu tin ura sau manie si de multe ori imi dau seama ca am exagerat si imi cer scuze.Am invatat asta cu nepoata mea care desi e un copil cuminte si nu ne da batai de cap deloc, mai face boroboate si reactionez cu vorbe rastite.De mica vedeam cum -i tremura barba si ma intreba ce sa faca sa o iubesc din nou.Acum e mare si tot asa ne impacam cu imbratisari lungi.
Si eu facă parte din categoria alora care spun in fata, de care aminteste Laura, asa ca ii prefer pe cei ca mine si nu pe cei care practica ipocrizia.
Nu cred in zodii, dar o prietena ce facea un curs de astrologie serios mi-a spus ca asta n’are nimic de-a face cu horoscopul pe zodii. E drept ca are oarecare explicatie astrologia, dar nici in asta nu prea cred. In schimb la 20 ani, cineva care se ocupa de chiromantie serios mi-a ghicit in palma: cele 3 lucruri pe care mi le-a prezis s-au indeplinit. As spune ca nu cred nici in asa ceva… Si totusi, mi-ar fi frica sa imi ghiceasca cineva.
Nici mie nu-mi place sa ”coc” supararile si prefer sa clarific lucrurile de îndată.
Eu sunt din Gemeni, si nu ma consider deloc duplicitara 🙂 si nici nu sufar de lipsa de concentrare. Ca fapt divers, remarcat inca dinainte sa aflu ce e ala zodiac, am avut o colega de clasa in liceu nascuta in aceeasi si cu mine, aceeasi luna si acelasi an, ba chiar si acelasi spital 🙂 Eram extrem de diferite, nu am avut niciodata nimic in comun.
Povestea cu boiaua mi-a amintit cum aproape am gaurit un perete al casei bunicii mele sa fac rost de pretiosul ingredient, pe la 9-10 ani.
Ha-ha 🙂 deci acolo era depozit en gros de boia, vindeați în cantități vagonabile 🙂
Am compromis vreo 3 caramizi, mai aveam un pic si intram in casa, dar si ce vanzari am facut! Noi ii ziceam poprica 🙂
hai ca rad de una singura in birou:)) auzi la copii, boia din sursa sigura :)))
Si eu stiu de poprica, in timp am invatat de la sot diverse cuvinte de prin satul bunicilor lui, ba ne mai face si teste dacă ghicim cite ceva. Si, desi ma consideram experta, chiar zilele astea am invatat ca la cartofi li se zicea pere ( pronuntat cu è) de pamint .
In povestile auzite de mine, boiaua era falsificata cu oxid de plumb, deci caramida e relativ sănătoasă 🙂
Noi eram copii si ne jucam, dar din pacate am auzit pe vremuri ca se vindea la piata, sau chiar la magazin, la pliculet (fabricata de firmulite obscure) boia amestecata cu praf de caramida. Caramida nearsa din care era facuta si casa bunicii era perfecta pentru asa ceva, are culoarea rosu inchis.