Am practicat terapia prin shopping cu mult timp înainte să aflu ce este și probabil chiar înainte ca acest termen să își fi găsit definiția în studiilor psihologilor. Retail therapy, cum este numit în wikipedia, înseamnă mersul la cumpărături pentru a înlătura sau a trece mai ușor peste stările psihice negative.
Pe vremea când lucram la bancă eram extrem de stresată de așa zisele întâlniri trimestriale, un fel de ședințe de vânzări extinse la scară largă în care ne întâlneam cu managerii din tot județul. Programate din timp, fără posibilitatea de a lipsi, cu un program stabilit cu strictețe pe puncte și ore dar care nu se respecta nici măcar în proporție de 50%, întâlnirile se prelungeau peste termenul limită cu orele și de cele mai multe ori ne apuca noaptea în sala de conferințe. Și când spun noaptea, înțeleg ora 22 sau chiar peste. De obicei aceste ședințe erau sesiuni de nemulțumiri din partea conducerii care se transformau în discuții inutile și enervante despre cât de proastă era performanța unor oameni. Adică a noastră. Pe lângă presiunea zilnică de care aveam parte non-stop, întâlnirile acestea veneau ca o recapitulare a ”condițiilor” pe care aproape cu toții le îndeplineam pentru a fi dați afară 🙂 Sigur că totul era învelit într-un ambalaj frumos dar ideea era aceeași: nu performezi, ne despărțim.
Oricât mă pregăteam psihic, tot îmi era groază de plenarele nesfârșite și, ca să mă binedispun cât de cât, aveam un mic ritual pe care îl parcurgeam aproape de fiecare dată când la orizont se anunța o nouă ședință: înainte să ajung la sediul central, făceam un mic ocol și intram la Meli Melo. (Pentru cei care nu știu, acesta este un magazin de bijuterii și accesorii). Ei, în momentul în care intram în magazinul ăla, parcă cineva îmi lua cu mâna tot stresul și supărarea și toate gândurile mi se concentrau doar pe mărgelele de sticlă colorată și pe bobițele de plastic agățate pe suporturile care tapetau pereții. Nu îmi mai păsa de nimic. Nici că nu mi-am făcut targetul, nici că au venit o sută de clienți să-și mute depozitele, nici că cel mai mare credit din agenție s-a rambursat anticipat sau că s-au reziliat prea multe polițe de asigurare. Nimic nu mai era important și singurul lucru pe care îl voiam era un șirag nou de mărgele sau o brățară cu bling-blinguri sau orice altceva care să strălucească în lumina becurilor.
Uneori reușeam să mă surprind și eu pe mine însămi cât de repede puteam să trec de la o stare la alta și mă întrebam cum de este posibil ca biluțele alea colorate să mă bucure atât de mult încât să nu îmi mai pese de dușul rece pe care urma să îl încasăm în scurt timp. Pachețelul din buzunarul genții, frumos învelit în hârtie foșnitoare, mă ferea ca un talisman de furtuna ce urma să se abată asupra mea.
Am în casă câteva cutii cu mărgele, unele mai frumoase decât altele, care cu toate că nu au nu-știu-ce valoare, nu aș renunța la ele pentru nimic în lume. Pot să renunț la haine sau la pantofi (și chiar o fac) cu cea mai mare ușurință, la fel și la cele mai multe cărți din bibliotecă, la vase de bucătărie sau la orice hangarale mai avem cu toții prin cotloanele caselor dar la cutiile cu mărgele, never-ever. Asta e țicneala mea și o duc mai departe.
De fapt, mai am una. (Despre țicneli vorbesc). Rechizitele de birou. Cu astea am avut o relație de dragoste de când mă știu, e drept că uneori am lăsat-o mai moale dar întotdeauna mi-au plăcut instrumentele de scris, agendele, abțibildurile, penarele, radierele, caietele, cutiile și cutiuțele pentru agrafe, capse și pioneze, riglele de orice fel ca să nu mai spun de chestiile mai nou apărute cum ar fi perforatoare care dau găuri în formă de inimioară, steluță sau floare și tot felul de alte minunății pe care le găsiți aici. Teribil ce mă binedispune o agendă nouă sau niște etichete cu înflorituri și cât de bine mă simt când îmi înșir pe birou un set de pixuri noi.
Spuneți și voi, cum să mai fii supărat sau obosit sau fără chef de muncă dacă tocmai ți-ai cumpărat agrafe pentru hârtie în culori fluorescente?
Cercetătorii (și nu doar cei britanici) spun că exact așa cum ne vine să mâncăm ceva dulce atunci când simțim nevoia să ne îmbunătățim starea de spirit, la fel pățim cu shoppingul atunci când suntem stresați. Bine măcar că eu mă limitez la chestii ieftine și că nu agresez cardul cu sume obscene pentru că ar fi fost o mare problemă dacă mi se punea pata pe genți sau pantofi 🙂 Voi aveți această problemă? sau, mai bine spus, apelați la această terapie?
Da, si eu am o problema cu rechizitele de birou. Ti le recomand pe cele de la Paperchase UK https://www.paperchase.com/en_gb, dar si de la https://www.kikki-k.com/ ; sunt minunate.
Waw!!! o, daaa, ce minunatii 🙂
Eu sunt mai ciudata si nu practic terapia asta, ba chiar mersul la cumpărături imi face rau la moral si asta vara am reusit sa evit vizita la Melimelo cu fetele. Margele (coliere le-as numi, ca nu au bile propriu zise) am doar 4 (restul le-am aruncat), alese cu grija, cu gandit si razgandit, le port cu mare drag.
Adoor papetariile, cand mergem in vacanta imi place sa intru in ele, mai ales daca sunt in strainatate.
Colierele sunt una, margelele alta 🙂 Pe mine margelele ma binedispun grozav, cele care se insira pe ață. Si nasturii 🙂 De asta am uitat sa scriu dar si nasturi am foarte multi, nu-i arunc niciodata si acum, de cand la fiecare haina primesti nasturi de rezerva, s-au cam adunat 🙂
Si eu sunt o ciudata si nu practic terapie din asta pt ca la mine are efect superficial si mai rau ma ingroapa in suparare. Cu ani in urma faceam asa si luam o bluzita/ceva acolo pt mine – 1-2-3 ore ma bucura, si apoi ramaneam cu supararea tot acolo, ba cred ca mai rau. DIn experienta am invatat ca deseori carpelile si amanarile adancesc mai rau problema si amana gasitul unei solutii la problema adevarata (in cazul meu era nevoie de schimbat jobul, alta data o relatie cu barbatul nepotrivit, apoi au fost datoriile in care ma afundasem de buna voie si nesilita de nimeni etc).
Vezi ce spunea Diana că dă ”shut down restului lumii”, cred că de fapt asta e ideea.
😃 Eu merg intr-o librarie de aici, care are si cafenea si un raion cu papetarie cu agende f faine. Evident, cum citesc mai mult pe kindle si folosesc doar o agenda pe an, nu cumpar mai niciodata nimic, dar jumatate de ora, o ora cat stau acolo dau shut down restului lumii, cred ca despre asta e de fapt ce zici tu, nu cumparatul in sine, care e altceva, iti ridici dopamina un pic. Pt mine e antistress total, ma deconectez f bine
Da, cred că ai dreptate, de fapt nu cumpăratul ci lumea care se deschide în timp ce lăsăm stresul de partea cealaltă a vitrinei ne ridică moralul.
Papetariile de care zice Diana, mai inedite, astea imi plac si mie, dar chiar daca le admir, nu cumpar aproape niciodata nimic.
Citisem într-o carte despre consumerism ceva care m-a mirat : daca vizitezi magazine fara sa cumperi, tot la categoria consumerism intra.
😃 Mie imi pare mai degraba un fel de tehnica de meditatie, nu prea vad legatura cu consumerismul. Te concentrezi pe ceva si te eliberezi de stimulii multi care te-au stressat. Cam la fel fac eu cu gradinaritul, de ex, sau tricotatul, dar pe astea nu le-am zis ca nu eram in tema articolului.
Bine, daca facem psihanaliza, mersul in magazin fara sa cumperi, dar cu asocierea in minte ca sa activezi eliberarea de dopamina, practic creierul tau se comporta ca si cand ai cumpara, deci consumi :)))
Pe asta am notat-o ca e de tinut minte si de folosit cand o sa moara barbatu-meu de plictiseala in fata vreaunui magazin in care pierd timpul: tehnica de meditatie 🙂
Exact. De is a fapt faci yoga, nu shopping 😝
Mie tricotatul imi da o stare de nervi 🙂
Oh ,da.Boala shopingaritului nu-mi va trece niciodata.Mai tii minte magazinul ala de incaltaminte italienesti unde ne pierdeam vremea incercand tot felul de sandale,cizme pantofi cu tocuri incomode dar faine de tot?Ieri am dat iama in cutiile cu pantofi nepurtati de ani de zile si am dus o plasa plina la container.Am ajuns la intelepciunea ca ma pot debarasa de unele lucruri pe care nu le mai folosesc si care imi ocupa spatiu inutil.Nu-mi fac iluzii si stiu ca altele le vor lua locul dar am o scuza .Acum caut comfortul,comoditatea.Apucaturi de baba.Dar oricum o iau de placerea cumparaturilor nu o sa ma lecuiesc niciodata.
Hmmm… imi aduc perfect aminte dar parca toti pantofii de acolo erau comozi, nu? ca de-aia imi placea magazinul 🙂
Eu sunt intr-o etapa a vietii in care nici nu am timp sa cumpar ceva (in afara de mancare si alte obiecte ABSOLUT necesare). Bine, nu-ti imagina, ca am facut vreo economie, cred ca inflatia e de vina!
Eu nu doar cred, sunt sigura ca inflatia e foarte mare 🙁
La mine nu e neapărat de la supărare, ci din nevoia de a face ceva :))) Aștept să aruncați cu roșii în mine, dar eu sunt omul cu destul de mult timp liber. Cum soțul lucrează temporar (de 2 ani) în străinătate, iar biroul îmi este foarte aproape de casă (15 min pe jos), într-o zi normală în care nu am nimic în program (sală sau ieșiri cu prietenii) și la 17:30, când se încheie programul, am tulit-o acasă, uneori se mai întâmplă să mă și plictisesc. Citesc, mă uit la filme, mai fac curat, mâncare prea puțin fac (seara nu mănânc decât fructe de obicei, mai nou mai gătesc să-mi iau la muncă, dar de 2 ori pe săpt maxim), dar inevitabil mă satur și de activitățile astea la un moment dat. Talent pt DYI nu am și nici nu-mi place să stau să meșteresc eu chestii. Așa că, inevitabil, mai dau raite prin mall (păcătoasă treabă că și lucrez fix lângă unul). Mai răsfoiesc cărți la Cărturești, sau dau iama în agende, mai probez te miri ce haine prin magazine. Noroc că de cele mai multe ori reușesc să mă conving că nu am de fapt nevoie de ele, sau, nu-mi stau bine. Ahahaha. Well, problema e la shoppingul online, acolo cedez repede. Iar pasiunea s-a extins și la cumpărături pt soț (el urăște să-și cumpere chestii, aș că, 90% din chestii i le cumpăr eu). Pt asta încă nu am găsit soluție….
Pentru ce nu ai găsit solutie? Pentru cele 10% care încă insista sa si le cumpere el? :))))))
Aaaa nu :))) Pt pasiunea mea pt shoppingul online nu am găsit soluție.
Valeu, te urasc 🙂 da-mi si mie cate 2 ore zilnic sa termin cele incepute :)))