Unul din trendurile primăverilor trecute, toaletarea copacilor cu drujba, continuă în forță și anul acesta. Cu puteri noi, cu utilaje noi, dar cu aceiași oameni hotărâți să curețe din rădăcini orice potențială urmă de înmugurire, treaba merge ca pe roate. În mai toate orașele țării toaletarea se face după ureche și zelul exagerat al muncitorilor transformă rapid aleile ce ar fi putut deveni în curând oaze umbroase în trunchiuri ciuntite care riscă să se usuce. Copacii, falnici odată, devin în câteva minute tulpini morbide creînd un aspect apocaliptic, trist și urât.
Cu vârful tăiat razant în dușmănie, uneori mi se pare că se integrează perfect între vechile blocuri comuniste, la fel de teșite și lipsite de aspirații ca aproape tot ceea ce ne înconjoară.
Blocuri retezate și copaci retezați, peisaj trist la fel ca oamenii îngândurați care se plimbă pe aleile improvizate încercînd să ocolească, în funcție de anotimp, noroaiele clicoase sau colbul uscat al arșiței caniculare.
Vara care va veni în curând ne va găsi din nou cu gâturile uscate, căutând o linie de umbră pe care, după masacrul arborilor, nu o vom întâlni decât la adăpostul betoanelor. N-o să pricep niciodată dușmănia în care se ”toaletează” copacii în România și pe care n-am întâlnit-o nicăieri în afara țării.
Înțeleg că există cazuri în care copacii sunt bătrâni și prezintă pericolul de a se răsturna la o furtună puternică și sunt perfect de acord că trebuie tăiați. Tăiați cu totul, dar nu mutilați. Înțeleg că sunt oameni cărora nu le convine ca în fața geamului să aibă un copac imens care nu lasă nicio rază de soare să intre în casă. La fel, sunt de acord să taie copacul făcând loc luminii dar nu să lase cioturi inestetice.
Sunt de acord și cu ”toaletarea” propriu zisă pentru că știu că există soiuri de arbori cărora trebuie să li se taie ramurile din când în când pentru a da o anumită formă coroanei. Rețineți însă cele două cuvinte de bază în cadrul acestei operațiuni: formă și coroană. Cioplirea făcută de neaveniți și retezara cu drujba pentru a nu mai pierde timpul cu fiecare ramură în parte este o crimă împotriva naturii și un atentat asupra sănătății populației. Am văzut mult prea mulți arbori care după o astfel de toaletare s-au uscat definitiv și am văzut prea multe parcuri și locuri de joacă pentru copii care efectiv nu au nicio utilitate în zilele de vară când temperatura ajunge la 40 de grade și nu ai unde te ascunde de razele ucigașe ale soarelui.
Meltenii cu ceafa lată ciuntesc fără milă (și fără cele mai elementare cunoștințe de horticultură) tot ceea ce le pică în cale. Copacul de mai jos, pe care îl știu de ani buni, se revărsa în cascade de flori roz la fiecare început de primăvară și era mai mare încântarea să-l privești. Coroana lui înflorită concura fără putință de tăgadă cu cireșii japonezi pe care îi vedem pe internet și cu care japonezii se mândresc, și pe bună dreptate, atât de mult. Anul trecut i s-au retezat cu barbarie toate crengile înmugurite și peste vară abia, abia dacă i-au crescut cu timiditate și cu mare stăruință câteva rămurele fragede. Anul acesta, pe când să dea mugurii în floare, l-au mutilat din nou cu răutatea și încrâncenarea celor cu gaură neagră în loc de suflet. Din chinul vieții care se pare că i-a rămas totuși în sevă, copacul a izbutit să dea un mic semn de viață, dovadă că e greu de învins. Dar cât de trist șiu de nevolnic arată acum micuțele flori agățate cu disperare de firul vieții ca un condamnar la o boală grea…
Distrugem tot ce e frumos, ne ducem viața între asfalt, pietriș și betoane, trăim în blocuri decapitate și ne desfătăm privirile cu tulpini uscate, ne asfixiem în autobuze cu geamurile închise etanș să nu ne tragă curentul, ne îmbrăcăm în bluze de plastic și pantofi de cauciuc și ne purtăm bebelușii înfășurați în pături și cu căciuli pe cap în mijlocul verii. Iar apoi ne mirăm că nu avem relaxarea, vioiciunea și detașarea străinilor care, desigur, o duc mai bine ca noi pentru că au mai mulți bani. Dar nu totul ține de bani și de cele mai multe ori bucuriile mici ale vieții n-au nicio legătură cu asta.
Probabil însă că, prin absurd, dacă vreo administrație a domeniului public din orice oraș din România ar prelua străzile din Barcelona, în cel mai scurt timp ar transforma La Rambla într-o stradă cu copaci din care n-ar rămâne decât trunchiurile chelioase raportând apoi cu mândrie încheierea cu succes a lucrărilor de toaletare. 
La noi la bloc ii mutilau exact ca in prima ta poza, la servici la fel. Eram indignată, dar vad ca peste tot e la fel. Si li se fac un fel de noduri, ma gandesc ca o fi o boala.
Ce e grav ca padurea de langa noi, de castani, e bolnava, e un parazit careataca radacinile si solutia e sa taie toti copacii Asa trist mi se pare.
Copacii din Cluj nu au primit de când mamica lor un tratament fitosanitar. Un copac nu-l împlânti si creste, trebuie avut de grija de el, are nevoie de tratamente îngrijire, apa. Cât despre toaletajul cu drujba acesta este facut de echipe de tzigani fara nicio pregatire în domeniu condusi de un smecher ce a pus mâna pe contract. Smecher ce nu are nicio pregatire în peisagistica în timp ce studentii fac scoli de specialitate ca sa stea apoi pe bara.
Din pacate in toate orasele din Ro am vazut astfel de masacre.
Ciresul din foto sta aproape sa cada, saracul, poate ca asta s-ar fi intimplat daca nu i se taiau crengile. Pacat ca nimeni nu s-a ocupat ca el sa creasca drept si sa incinte trecatorii cu florile lui superbe !
Care cires draga doamna? Ala sigur nu e cires, ia uitati-va mai bine inainte sa vorbiti
GROTESC! …asa o tristete ma cuprinde cand vad ca nimic nu se face cum trebuie….ci doar in batjocura, sa se mai bifeze ceva din lista de “to do” 🙁
Chiar ma uitam azi ca la noi in oras majoritatea pomilor sunt ciuntiti asa. La oameni in gradini la fel. Gradinarul care a venit la noi a lucrat o zi intreaga la tuns nucul.
Si ce ma mai șochează e ca in multe grădini vezi palmieri si bananieri ca vai de ei. Nu e locul lor in zona noastra cum mi se pare proasta ideea de a planta bambus si brazi prin grădini, ca nici a lor nu e locul.