Mă obosește dezordinea mai mult decât orice pe lumea asta și să nu-mi găsesc lucrurile la locul lor sau să uit unde le-am pus mă enervează îngrozitor. Nu sunt vreo maniacă a curățeniei, ba chiar aș spune că sunt departe de această obsesie, dar ordinea mi se pare esențială pentru confortul meu psihic.
De curând mi-am schimbat parțial mobila din bucătărie și noile dulăpioare au un design total diferit față de cele de dinainte, adică au altfel amplasate ușile și sertarele. Când am mutat lucrurile în mobila nouă (by the way, cumpărată de la Ikea, o achiziție de care nu pot decât să mă felicit) am încercat pe cât posibil să păstrez aranjamentul anterior dar nu prea am reușit. Acum, când gătesc ceva mă simt ca într-o casă străină pentru că trebuie să caut după orice castron și nimic nu-mi este la îndemână iar ca să găsesc cuțitul de care am nevoie trebuie să deschid pe rând toate sertarele. Ieri am căutat foarfeca de era să căpiez, nu mai aveam mult și plecam la magazin să cumpăr una nouă. Când am găsit-o, eram deja în fibrilații 🙂
Și, colac peste pupăză, peste haosul de acasă se suprapune acum și o reorganizare administrativă la serviciu. Aici este cu mult mai complicat decât în bucătărie pentru că volumul de lucruri pe care trebuie să știi exact de unde să le iei este incomparabil mai mare decât acasă. Și nu vorbim de cratițe și tirbușoane ci de dosare și bibliorafturi, vrafuri de hârtii care realmente ne inundă. Aveam o colegă care avea o vorbă plină de duh Morții se acoperă cu pământ și viii cu hârtii și mare adevăr grăia.
Când lucram în bancă, fiind vorba de bani, era nevoie de aceste ”hârtii” mai mult ca niciodată și pentru orice operațiune era obligatoriu de păstrat dovada o anumită perioadă de timp. Orice transfer, orice tranzacție, contract de credit sau depozit, prelucrare de date sau împuternicire era atestată prin pagini întregi de formulare care necesitau semnături pentru autorizare așa că în decursul unei luni se adunau tone întregi de hârtie. Din fericire sistemul de arhivare funcționa perfect și rotițele se învârteau și se îmbinau la fel ca în mecanismul unui ceas elvețian. Nu-ți permiteai să pleci acasă înainte de a finaliza ”dosarul zilei” în care, pe un cotor de carton se lipeau, pe marginea din stânga astfel încât să poată fi răsfoite ulterior, toate ordinele de plată și cecurile operate în ziua respectivă. Dosarele se aliniau frumos în dulap, ordonate ca la farmacie și o dată la două-trei luni solicitam departamentului administrativ un set de cutii de carton pentru arhiva, le aranjam înăuntru și telefonam la firma care se ocupa de arhivare să vină și să ne scape de ele.
Ăștia se prezentau imediat dotați cu tot ce trebuie, inventariau listele făcute de noi, generau asocierile dintre conținutul cutiei și etichetele pe care le lipeau pe o laterală și cu un scanner coduri de bare își notau în evidențele lor tot ceea ce predase agenția X. Apoi dosarele plecau într-o arhivă uriașă, un depozit hală undeva la Ploiești (sau Pitești?, nu mai țin minte exact) și… gata. Sediul băncii rămânea eliberat, curat, elegant și aerisit. Dacă ulterior aveai nevoie de un anumit dosar procedura de urmat era extrem de simplă, identificarea se făcea pe baza codului de bare al cutiei care conţinea actele respective, iar la cerere primeai dosarul prin poştă.
Deocamdată însă, aici unde lucrez acum, lucrurile se petrec mult mai rudimentar şi arhivarea se face în sistem old school, probabil şi pentru faptul că metoda de care vorbeam mai sus presupune costuri destul de mari. Dar ca să ţii ordine nu trebuie neapărat să fii angrenat într-un sistem electronic, merge şi manual mode dacă depui un pic de efort. Dacă nu…lăsăm lucrurile aşa cum sunt şi jumătate din timp îl consumăm căutând.
Firma de arhivare are un depozit la Ploiesti. Se cheamă Iron Mountain. Toate firmele mari lucrează cu ei atât pentru prelucrarea documentelor cât și pentru depozitare.
Ah, da, asa este! uitasem.
Da, ma deranjeaza enorm si acasa si la birou. De exemplu, la serviciu daca nu am ordine pe birou nu pot sa ma concentrez pe ce am de facut. Cred ca e un pic de “obsessive-compulsiv personality disorder” 🙂
Da, exact, nici eu nu pot sa ma concentrez daca e dezordine.
Nu ma deranjeaza, sunt dezordonată, iar biroul meu e tot timpul plin, în timp ce ale colegilor sunt aproape goale . O prietena f ordonată cu tendinta spre TOC ma invidiază, ca zice ea ca dezordinea exterioară inseamna ordine in cap. Eu ii folosesc expresia asta cand ma mai roaga sotul sa pun lucruri la loc. El e super ordonat, nici o carte nu poate citi daca nu e ordine in jur. In jurul meu poate fi oricum, ca ma scufund in lectura si fac abstracție de tot ce ma înconjoară.
Nu-mi place sa am multe hartii si dosare pe birou dar asta e deja o deformatie profesionala (cred) 🙂
Ordinea și curățenia înseamnă SĂNĂTATE și spor .E mult mai greu sa întreții decât să faci ordine și curatenie
:)) pe mine ma deranjeaza dezordinea altora, a mea nu. Glumesc, sunt relativ ordonata, imi place sa gasesc lucrurile la locul lor, la munca noi nu mai folosim hartii si chestii fizice, birourile sunt goale, dar ce e pe server cu acces comun e la dublu si pe laptop ul meu, pt ca pe colegi ii apuca periodic ordinea prin fisiere si gasesc greu ce caut, asa ca fiecare cu ordinea lui
In cazul ăsta, esti de-a mea 🙂
Fain articol. Pun pariu că lucrezi la ANAF! Glumeam. Nu contează. Și pe mine mă daranjeaza dezordinea. Pe birou, in casă și în minte. Sunt dezorientată, nu mai pot face nimic. Și fac in jurul mei o dezordine și mai mare…..De aceea am grija sa pun lucrurile la loc, documentele – chiar si pe cele de acasă le arhivez in dosare cu etichete iar pentru toate gândurile și dorințele mele am liste. Desigur in telefon. Că să nu le pierd. Pupici! Ai mare talent la scris!
Multumesc. Nu lucrez la ANAF dar nici pe departe nu esti de a ghici 🙂
cu ani in urma aveam ordine impecabila in casa si jur. Nu in cap.
Acum nu si nu imi mai pasa :)))))
Acum e invers? ai ordine in cap? 🙂 cred ca asta e mai important.
nicaieri dar lasa ma ca merge asa :)))
La mine e interesant ca, pana cam acum 7-8 ani, nu prea-mi pasa de aceasta ordine decat ocazional. Insa in ultimul timp am devenit de-a dreptul obsedata, ca un robot aproape. Mai ales daca am vreun stres, sau usoara depresie, sau orice stare mentala negativa, mi se pare ca daca totul e perfect in jur, e mai usor de suportat si caile se elibereaza pe toate planurile. Pentru mine ordinea exterioara e punctul de la care se rezolva si cea interioara – si nu invers. 🙂
Nu cred ca doar ti se pare ca ordinea din exterior se reflecta in propriul sine, si eu simt acelasi lucru.
Exista si studii, niste olandezi au facut, ca mintea ta tinde sa proceseze toata dezordinea si clutterul, fara ca tu sa realizezi, si in loc sa se concentreze pe altele importante, e concentrata pe zgomot de fond. Olandezii au facut niste experimente simple, oameni pusi la un birou dezordonat si oameni pusi la birou ordonat sa faca diferite taskuri, sa ia decizii, etc. Cei de la birouri dezordonate erau predispusi la crize de nervi, faceau greseli la exercitii simple si erau mai dispusi sa creada in teorii ale conspiratiei 🙂
Eu cu siguranta nu ma pot concentra in dezordine. Crize de nervi nu cred ca ajung sa fac dar nici bine nu ma simt 🙂