Zilele trecute m-a sunat Brândușa, o fostă colegă din vremurile în care lucram în BCR și de care nu mai știam nimic de vreun an. M-am bucurat să o aud dar în același timp m-am și mirat văzând că mă sună la ora prânzului și chiar am întrebat-o dacă e la muncă (ea lucrează în continuare în bancă). Cine a lucrat în sistemul bancar știe că acolo nu prea ai timp să stai la povești vânătorești în timpul serviciului. Da, era la muncă, și mă suna în interes profesional adică să îmi spună că (în sfârșit!) se semnase convenția de virare a salariilor cu instituția în care lucrez eu acum și să îmi facă niște propuneri avantajoase.
Știu că mulți dintre voi sunteți agasați de telefoanele pe care le primiți de la diverse companii care încearcă să vă vândă tot felul de chestii dar pe mine, în afară de cei de la Orange, nu m-a mai sunat nimeni în acest sens de cel puțin doi ani 🙂 Carevasăzică, m-am bucurat să văd că prezint și eu interes pentru cineva. Iar Brândușa m-a luat prin învăluire, tehnică pe care am recunocut-o imediat că doar eu am învățat-o, și a început să-mi povestească de toate avantajele de care aș beneficia dacă aș fi de acord să mi se vireze salariul la BCR. Să fiu de acord? Păi eu aștept asta de când mi-am schimbat jobul. Nu că aș fi nostalgică (deși poate într-un fel sunt) dar, emoțional vorbind, anii lucrați în bancă și-au pus amprenta asupra mea. Am fost genul de angajat fidel care a crezut întotdeauna în valorile promovate de firmă și, mai ales, am crezut că produsele pe care le prezentam clienților erau în top of the top. Dacă nu le-aș fi văzut avantajele, nu le-aș fi putut vinde și chiar dacă uneori a fost greu, a fost alegerea mea să rămân pe acea poziție iar atunci când am plecat nici nu mi-a trecut prin cap să îmi închid conturile. De aceea, atunci când la noul meu loc de muncă am fost pusă în situația de a alege o altă bancă în care să primesc salariul, am fost foarte dezamăgită. Desigur că puteam să forțez nota și să îmi impun punctul de vedere, perfect legal de altfel, dar atunci când ajungi într-un loc nou și într-o postură nouă parcă nu vrei să începi cu stângul pornind discuții contradictorii.
Anyway, vestea primită m-a bucurat foarte tare și chiar dacă în acest moment al vieții mele nu am nevoie de un credit ipotecar sau de vreo refinantare credit, faptul că mă reîntorc la produsele pe care le cunosc și care între timp au evoluat atât de frumos îmi dă un sentiment de plăcută revenire acasă după un lung drum printre străini. Fără nicio exagerare , card de credit cu atâtea facilități ca la BCR, nu mai există pe piață, și credeți-mă, am testat pe propria piele o grămadă de variante.
Anii petrecuți în bancă mi-au adus prietenii frumoase și am întâlnit mulți oameni de o calitate excepțională, oameni de la care am învățat nu doar pe latura tehnică a dezvoltării mele profesionale ci și pe partea care ține de adevăratele experiențe de viață. Mă uit la alți foști colegi care au ales să părăsească organizația în aceeași perioadă cu mine și care au plecat trântind ușa, înverșunați împotriva tuturor, negând vehement toate beneficiile anterioare, au plecat cu ură și patos nelăsând loc nici măcar pentru un bună ziua, supărați pe faptul că au lucrat ani buni cînd ar fi putut freca menta în altă parte de parcă cineva le-ar fi pus pistolul la tâmplă forțându-i să stea într-un loc pe care nu și-l doreau. E greu să te împovărezi cu astfel de sentimente negative, să fii mereu încrâncenat și să îți înnegrești singur zilele.
Drumul nostru prin lume e ca o carte cu mai multe capitole și, chiar dacă personajele centrale rămân aceleași, din când în când apar figuri secundare, importante la un momentul respectiv, dar care peste ani nu mai înseamnă decât umbra unor amintiri. Mă bucur că Dumnezeu m-a înzestrat cu o fire pozitivă cu care pot să văd de fiecare dată partea bună a lucrurilor și mă bucur că ori de câte ori am răgazul să răsfoiesc capitolele anterioare ale cărții vieții mele mă încarc de nostalgii duioase care îmi aduc un zâmbet în colțul gurii.
La voi cum a fost când ați schimbat locul de muncă? Tunete și fulgere sau un nod în gât și lacrimi de despărțire oprite cu greu sub pleoape? 
Cu mici exceptii toti care am plecat din acel colectiv,am lasat nu numai loc de buna ziua, dar am facut un fel de traditie sa ne intalnim din cand in cand( cu drag zic eu).Daca trece si criza asta sper sa ne intalnim iar. E adevarat ca alta e viata la BCR acum,ma doare sa vad ca intru in sediul bancii din centru si nu mai vad nici o figura cunoscuta(si ce multi eram odata).Dar asta e viata.
Și eu tot din banking am plecat, dar de la competiția BCR :)) După 7 ani. Fără absolut niciun regret și mi-am închis tot ce am putut cât de repede pentru că e una dintre cele mai scumpe bănci de pe piață și după demisie aveam comisioane ca orice alt client. Adică mari. Încă am prieteni acolo, îmi sunt dragi, ne vedem. Dar m-am bucurat să plec, poate și pentru că am detestat ultimul job acolo, chiar dacă presupunea că am echipa mea în subordine. Efectiv l-am DETESTAT. Am fost tare fericită când am plecat 🙂