Astăzi ar fi fost ziua mamei mele. De fapt este în continuare ziua ei chiar dacă nu o mai aniversăm de câțiva ani, dar pentru mine, pentru sora mea și pentru toți ceilalți din familie 5 august nu are cum să aparțină altcuiva. Zilele trecute, coborând în pivniță, am găsit pe un raft, printre pânze de păianjen și plină de praf, o sticlă uitată de vreme pe care era lipită o etichetă cu un V mare. V de la vișine. Adică sirop de vișine de acum 5 veri, ultima vară când mama a făcut conserve pentru iarnă. Tata mi-a spus să iau sticla acasă la mine că el nu se dă în vânt după siropuri și m-am bucurat că o să savurez pe îndelete gustul de care îmi era atât de dor.
Ca la mama acasă nu este doar o expresie ci o întreagă experiență de viață și oricâte băuturi dulci am băut prin toate colțurile lumii, nu am găsit alta mai bună ca siropul făcut de mama din vișinele noastre culese din pomul nostru din grădina noastră. Pentru că, precum sarmalele care la fiecare casă au alt gust, la fel se întâmplă cu toate celelalte mâncăruri. Iar ca siropul de vișine făcut cu apă minerală de la frigider și băut pe nerăsuflate într-o zi caniculară de vară dintr-un pahar aburit de condensul care se scurge încetișor pe exteriorul de sticlă, nu există ceva mai bun.
Am terminat deja siropul și prin fiecare sorbitură am simțit-o din nou pe mama aproape și am reînviat senzații demult uitate. Mă doare că n-am mai avut timp împreună, că n-am mai apucat să ne spunem toate care mai erau de povestit și îmi lipsesc dupămesele în care sub umbra viei depănam întâmplările zilei și comentam evenimentele lumii. Nu trece o zi fără să mă gândesc la ea, la ce i-aș fi spus și la ce mi-ar fi răspuns și nu trece o noapte fără ca amintirile să dea năvală. Credeam că toate astea se vor estompa cu timpul dar nu s-a întâmplat defel așa. O simt mereu lângă mine chiar dacă mă mulțumesc cu mult mai puțin și o caut mereu în mintea mea chiar dacă nu mai e aici să-mi răspundă măcar cu un gând. Și chiar dacă despărțirea se măsoară deja în ani, durerea nu e nici mai mică și nici mai puțin adâncă.
Ar fi multe de spus… dar viața trebuie să-și urmeze cursul cu bucurii, cu tristeți. Îți mulțumesc pentru frumoasa evocare a Mamei.
Cât de frumos ai descris “icoana ” mamei tale!
Dumnezeu s-o odihnească-n pace!🙏
Acelasi sentiment ravasitor l-am trait si eu dupa moartea bunicii mele. Am gasit doua saptamani mai tarziu o bucata de cozonac facut de ea pe care a trebuit sa il incalzesc ca sa se inmoaie, altfel era prea tare si nu putea fi mancat. Alta data l-as fi aruncat fara sa ma uit de doua ori la el, dar atunci l-am mancat asa, cu lacrimi in ochi, stiind ca e ultima data. Au trecut 10 ani de atunci si chiar daca alte amintiri s-au mai estompat, bucata aceea de cozonac uscat in care am regasit-o pe bunica mi-a ramas intiparita in minte.
Cu fiecare an care trece durerea crește. Vei ajunge să vorbești cu fotografia ei, ca și când ar fi ea, aevea.Nu e o figură de stil ce spun, dar vei crede că te ascultă și, privind insistent fotografia, vei vedea că îți va zâmbi. Te va însoți în permanență. Ultimul cuvânt al mamei mele, când a trebuit să ne părăsească, a fost :”mamă”!
Eu n-as fi putut sa o beau. As fi pastrat-o vesnic, ca un ultim fir de legatura fizica cu ea, si mi-as fi alinat macar putin dorul stiind ca acolo erau atingerile ei, chiar pe sticla.
O Doamne, ce frumos ati scris. Mama mea e aici lángá mine, ínsá eu il pláng pe tata, care a plecat de 16 ani de lángá noi. Ar fi prea multe de scris despre amintirile cu el care nici dupá atátia ani nu dispar. Tin nespus de mult la obiectele fácute de el… nu as putea renunta niciodatá la acestea, chiar dacá se demodeazá, ele apartin sufletului meu.
Dumnezeu s-o odihnească în pace! Mama mea era din 6 august și s-a stins din viață, de 23 de ani! Vreau sa-ti spun ca am păstrat ultimele compoturi făcute de ea, până în primăvara acestui an și m-am despărțit tare greu de ele. Se făcuseră stafide, strugurii din compot, dar de cate ori vedeam borcanele în cămară, îmi aduceam aminte de bunătățile făcute de ea.😪
Astăzi, 12 august, era și ziua de naștere a mamei. Și tot ani ne despart de ultima aniversare. Și e un amestec de duioșie și durere greu de explicat. Dulce și suava amintire sa purtam tuturor mamelor care ne-au lăsat în grija copiilor noștri 💗.