Categoric anotimpul meu preferat NU este toamna. De fapt pot chiar sa spun ca detest diminețile cețoase și stratul fin de brumă care se întinde ca o plagă peste iarba încă verde iar spectacolul pădurii în nuanțe roșiatice sau galben-arămii mi se pare trist și depresiv. Îmi plac frunzele verzi și sănătoase la fel cum la oameni îmi plac obrajii roșii care aduc sentimente de veselie. Paloarea bolnăvicioasă din care viața pare a se scurge mă deprimă și nu pot să mă opresc din a face această comparație an de an la începutul fiecărei toamne. Poate și pentru că toate lucrurile neplăcute pe care le-am trăit, toate tristețile și supărările mi s-au întâmplat toamna, de cum începe să se simtă că zilele se scurtează, abia aștept să intru în iarnă. Adică aș sări peste toamnă cu dragă inimă.
Am avut o săptămână urâtă și nu o spun ca să mă plâng (pentru că știu că se putea și mai rău) ci o spun mai degrabă ca pe o constatare. Pe lângă că a plouat bacovian aproape tot timpul, m-am intersectat cu mulți oameni proști sau, de fapt, nici nu știu cum să le spun pentru că în accepțiunea generală acest cuvânt sună urât și la urma urmei nu ar avea cum să fie proști cu adevărat dacă au ajuns să termine (pe bune) școli înalte. Adică îi ajută capul să rezolve o probleme grele de perspicacitate sau chiar de matematică sau chimie dar la capitolul inteligenta emotionala sunt praf. Iar oamenii ăștia sunt cei mai toxici pentru că își cunosc puterea minții însă în relațiile interumane pot să facă mult rău iar dacă ajung să aibă o funcție cât de mică îi timorează pe cei din jur, îi controleză și de multe ori chiar îi umilesc fără cea mai mică umbră de regret. Nu e bine deloc.
Și pe lîngă toate astea s-a suprapus și panica generată de covid care parcă nu se mai termină. Dar ce spun eu că nu se mai termină când de fapt ia amploare pe zi ce trece. Am ajuns să mă enervez când deschid televizorul și aud măsurile și restricțiile care se impun într-un ritm din ce în ce mai alert care, mie celpuțin, a început să mi se pară haotic. Sunt zeci de mii de oameni în locul cărora nu vreau să mă pun , din diverse industrii, cărora stresul legat de locul de muncă o să le facă în curând mai mult rău decât ”noul” coronavirus.
A început iar isteria cu închiderea restaurantelor și a teatrelor de parcă s-ar fi descoperit vreun focar de infecție în macăr unul din acest gen de locuri. În schimb transportul în comun se desfășoară ca în vremurile ”bune” umăr la umăr, cot lângă cot și spate în spate. Desigur că nu te obligă nimeni să urci într-un astfel de autobuz și dacă o faci, o faci pe răspunderea ta fără să te tragă guvernul de mânecă. Până la urmă e responsabilitatea fiecăruia să-și aibă de grijă și să își ia măsurile pe care le consideră necesare pentru sănătatea proprie. Nu văd însă rostul restricțiilor impuse de autorități care mi se pare că sunt un fel de frecție la un picior de lemn atâta timp cât metroul geme de călători iar autobuzele din marile orașe sunt ticsite până la refuz.
Pelerinajul de la Iași a fost interzis, în schimb lumea s-a adunat la proteste împotriva acestei măsuri în fața catedralei… Deci? Unde se termină și unde începe responsabilitatea guvernului și a noastră personală? Urâtă toamnă mai avem… una dintre cele mai urâte de până acum.
Of, simt si eu acelasi lucru. Acelasi fel de oameni am intalnit toata saptamana. Fac parte dintre cei care fac naveta zilnic in autobuzele ticsite, nu am de ales. Nici nu il pot astepta pe urmatorul, pentru ca absolut toate sunt asa.
Si colac peste pupaza, acum am aflat ca nasii mei au Covid. Toata familia.
Total în acord cu tine. Nici măcar “emotie de toamna” nu mai e emoție… E doar nostalgie. După plimbările în Gradina botanica, în Copou (sunt ieseanca😊), după mustul dulce de la Sărbătorile Iașului (devenite în ultimul timp “ororile Iașului”). Și da… avem proteste, fără masca… Drum lung avem pana la înțelegerea și respectarea anumitor situații.
Sănătoși sa fim, ceea ce îți doresc și ție, Ioana draga 🤗
nostalgii de toamna si la mine – ploua de cateva sapt si se va opri in martie.
Incep sa aduc iar vitamina D in alimentatie, si mici alte moduri de alintare 🙂
Doar cateva zile cu ploi bacoviene m-au bagat si pe mine in butoiul cu melancolie.Daca as tine televizorul inchis,daca as sta mai mult in casa(ca sa nu mai port masca)daca, daca……as avea mai putin sentimentul ca in curand trece anul acesta care parca mi-a fost furat.Azi am fost intr-un mol la Cluj si era atat de pustiu si gol .Am vrut sa bem o cafea dar cum trebuia sa o bem pe terasa si cum un vanticel rece sfida soarele timid ,ne-a pierit pofta instant.Nu inteleg de ce in localul cu spatiu destul de mare si distantarile intre mese respectate nu era admis acest lucru.Nu inteleg eu multe in ultimul timp dar poate ca nu sunt singura.
Ai dreptate, sunt tot mai multe lucruri pe care nu le intelegem.
E grea perioada aceasta, mai ales ca noi n-am mai trait ceva similar, n-am prins nicio pandemie (ca strabunicii nostri).
Ploaia bacoviana sa stiti ca e binevenita. Pentru ca 2020 a fost cel mai secetos an din ultimii 100 de ani (in Cehia, care are date mai vechi, a fost cel mai secetos din ultimii 500 de ani!). Ploaie ne incurca planurile sau ne deprima, dar pamantul are nevoie de apa ca sa avem ce manca si la anul.
Desigur, apa inseamna viata si nu am putea exista fara… Totul e relativ, iubesc ploile de vara la fel de mult ca si ninsorile care ingroapa totul 🙂