Cred că majoritatea dintre voi ați auzit de ”jurnalul recunoștinței” (Gratitude Journal), o idee foarte des întâlnită și pusă în practică mai ales în unele țări vestice unde se promovează intens ca fiind un mod de îmbunătățire a sănătății mentale. Cultivarea acestei practici de recunoștință are numeroase beneficii asupra stării generale în primul rând prin creșterea sentimentelor de bucurie sau chiar fericire, scăderea sentimentelor de frustrare și invidie care decurg din toate comparațiile vieții sociale și se spune că reglează chiar și probleme de somn. Tot ceea ce trebuie să faci este ca în fiecare seară să îți aloci câteva minute în care să scrii într-un caiet motivul pentru care ești recunoscător din ziua care tocmai s-a încheiat. Nu e mare lucru și dacă ești o fire pozitivă nu ar trebui să-ți storci prea tare creierii pentru asta pentru că nu ține de lucruri mărețe cum ar fi admiterea la un examen, un job mai bun sau un câștig la loto ci amănunte care ne aduc un zâmbet cât de mic pe față.
Mi-am propus de mult să țin un astfel de jurnal și au trecut ani întregi de când tot amân deși uneori gândul revine și fac acest exercițiu în cap. Recunosc însă că nu am scris negru pe alb niciodată dar exercițiul este într-adevăr bun pentru starea de spirit. Mai bun decât orice discurs motivațional care, à propos, mă enervează indiferent de la cine vine. Când aud de puteri vindecătoare, de descifrare de mesaje divine și tehnici de dezvoltare personală singura mea reacție este să-mi dau ochii peste cap. Îmi pare rău dar nu gust astfel de lucruri. Sau poate nu le înțeleg.
Când am intrat în seara asta în casă, venind zgribulită din gerul de afară, și am simțit căldura plăcută a micuțului apartament și mirosul vag de vanilie rămas de la lumânarea arsă cu o zi înainte nu am putut să nu mă gândesc cât de norocoasă sunt că nu sufăr niciodată de frig. Sau de foame. Și parcă dintr-odată depresia covidistică în care mă aflu de ceva vreme nu a mai părut atât de sumbră. Mi-am dat masca jos, mi-am agățat paltonul în cuier, m-am spălat pe mâini și fără să mă schimb am deschis frigiderul să văd ce aș putea mânca. Era plin de numai nu dădea pe afară. O caserolă cu friptură, pilaf, un piure de mazăre, conserve de tot felul, pește, zacuscă, brânzeturi, măsline, ouă de casă, o cutie de prăjituri, trei sortimente de muștar, sosuri, fructe, lapte, sucuri… un supermarket în miniatură. Nici în visele mele cele mai frumoase dinainte de 89 nu îmi închipuiam că voi avea un astfel de frigider sau, mai rău/bine, că voi strâmba din nas gândind că nu am poftă de nimic din ce e acolo și că aș vrea altceva. O pizza, de exemplu. De fapt aveam și pizza în congelator dar dura prea mult să o fac. O juma’ de oră. Până la urmă mi-am dezghețat patru sarmale rămase de la Crăciun la microunde și le-am mâncat cu smântână cu 12% grăsime. Aveam și cu 25% dar aia are prea multe calorii.
Cuptorul cu microunde îl folosesc zilnic și uneori uit să mă minunez cât de practic este și cât timp am economisit de când îl am. Sau cum o ascultam fascinată pe mătușa mea care făcuse o călătorie în SUA în vremurile de tristă amintire iar la întoarcere ne povestea despre cum făceau americanii popcorn-ul în două minute direct în punga de hârtie cumpărată din magazin. Cu arome de unt, brânză, chilly sau caramel. Waw! Mi-e plin acum bufetul de popcorn iar dacă se termină nu trebuie decât să cobor la magazin și să imi aleg ce aromă vreau.
Am trei paltoane și dacă am chef pot să îmi mai iau încă unul oricând. Dar nu vreau pentru că nu mai am unde să le pun. Am ajuns să uit de unele haine dosite în dulap și am ajuns să donez fără nici cea mai mică părere de rău pentru că am prea multe. Dulăpiorul din baie e plin de creme, loțiuni, serumuri și ape micelare iar pe polița de sub oglindă se lăfăie cosmetice Estee Lauder, aroganța sublimă a acestei ierni. Pentru Vlad și Cristi am pregătit deja cadourile de ziua lor, parfumuri Hugo Boss, astea le plac și merg la sigur. Bottled Night e preferatul momentului dar, OMG, le știu pe toate. De parfumurile mele nici nu mai zic nimic pentru că deja sentimentul e copleșitor. Am TOT ce vreau.
Am un televizor uriaș, abonamente la canale de filme, aer condiționat, robot de bucătărie, smartphone cu internet nelimitat, colecție de cercei, de genți, pantofi și ochelari de soare, vreo cinci perechi de adidași, cele mai fancy agende pe 2021, mașină de spălat pe care o pot programa de la serviciu, aparat de curățat cu aburi și nu mă îngrozește ziua când vin facturile la curent sau la gaz. Am deci toate motivele să fiu recunoscătore. Și sunt. 
Superb! Desi nu am chiar toate lucrurile de pe lista, nici mie nu îmi lipsește nimic, și de multe ori mă gândesc să mai arunc sau să mai dau din lucrurile din casa pentru mai elibera loc, că parcă acum nu am unde arunca un ac…weekend minunat îți doresc!
Buna ideea cu jurnalul recunostintei.Imi place si fara sa-mi dau seama cred ca in mintea mea zilnic sunt recunoscatoare ca am ajuns la varsta la care te bucuri de tot ce ai realizat pana acum.Regret ca in ultimul an nenorocitul asta de virus mi-a limitat cele mai mari placeri din viata mea pe care alta data le aveam cu mari sacrificii ,calatoriile in tara si pe afara.Ma doare dorul de dragile mele pe care nu le-am vazut de un an dar ma consolez cu whatsappul si minutele gratuite multe,sper sa se schimbe situatia si promit ca nu voi mai spune nicodata ca sunt satula de avioane si aeroporturi.In rest am si eu cam tot ce imi doresc doar cu pic de sanatate in plus as fi mai linistita dar pt asta e nevoie si de aportul meu si nu sunt disciplinata deloc.Sper sa nu fiu pedepsita pt asta si ca in sfarsit o sa incep o dieta si putina miscare de care am multa nevoie.
Am uitat de minutele nelimitate pe care acum le avem la telefon, mare recunoastinta si pentru asta 🙂
Cred ca suntem multi cei ce avem tot ce ne trebuie. Dar am o intrebare care ma roade: la ce servește masina de spălat pe care o programezi de la serviciu? Ca ma gandesc ca tot trebuie sa ai pregătite rufe in ea si sa-i fi inchis usa in prealabil.
O sa iti dau un raspuns foarte sincer. Mie nu imi foloseste la nimic :)))) Nu am utilizat optiunea asta niciodata dat stiu ca exista si poate altii uzeaza de ea. Ma gandesc ca e utila atunci cand programul dureaza mult si nu vrei ca hainele sa ramana in masina si sa se sifoneze foarte tare (de ex daca ii dai drumul seara si apoi te culci). Asa poti sa o programezi sa fie hainele gata de scos exact cand ajungi acasa.
Excelent articolul!
Asa mi-am dat seama de cate lucruri dispun si eu, si ca trebuie sa fiu reconoscatoare ca le am, pentru ca imi fac viata mai frumoasa si mai usoara.
Mihaela
🙂
Pe a mea o programez de seara ca sa pornească la o anumita ora, asa fac si cea de vase. Intre doua spălari, usa e larg deschisa, ca altfel miroase a mucegai, deci ma gandeam ca pt a o programa, usa ar trebui să fie închisă cand pleci de acasa.