Am fost ieri la Cluj. Aveam o mică problemă de rezolvat, de fapt trebuia să mă întâlnesc cu cineva, și pentru că nu sunt niciodată în criză de timp, m-am dus cu vreo trei ore mai devreme ca să apuc să fac o plimbare pe îndelete, să colind magazinele, să mănânc ceva bun și să mă prefac că sunt o turistă care descoperă unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Mi-era dor de centrul orașului pentru că în ultima vreme tot ceea ce ține de Cluj s-a rezumat la vizitele în mall sau la sora mea acasă. Când lucram în Cluj și făceam zilnic naveta, nu trecea săptămâna fără să fac o plimbare pe Eroilor sau prin Piața Muzeului și asta era doza mea de energie.
Din păcate ieri nu am mai simțit deloc așa. O fi fost de vină vremea mohorâtă sau poate frigul care îți intra în oase, ceața care ți se lipea de față sau vântul ascuțit care șuiera neplăcut, nu știu, dar totul era trist și întunecat. Și nu doar vremea era urâtă dar parcă și oamenii aveau niște fețe triste ca și când s-ar fi îndreptat către un priveghi. Jumătate din clădirile din centru sunt în renovare, înconjurate de schele și înfășurate în plasele acelea textile care încearcă să le protejeze de privirile trecătorilor însă cum acestea sunt montate deja de mai bine de doi ani, s-au deteriorat și flutură în vânt rupte și deșirate ca stindardele după bătalia de la Plevna oferind un jalnic spectacol.
Vitrinele magazinelor păstrau încă prăfuitele decorațiuni de Crăciun care evident nu mai sunt de interes iar afișele cu anunțuri perimate erau rupte pe jumătate și nu mai aveau niciun colț întreg. M-am întrebat dacă senzația de atmosferă apăsătoare și deprimantă o simțeam doar prin comparația cu ceea ce tocmai am lăsasem în Anglia de unde m-am întors acum o săptămână dar nu cred că e așa. Nici englezii nu debordează de veselie și nu râd pe stradă cu gura până la urechi dar parcă nici nu umblă cocoșați de griji și nici nu se îmbracă doar în gri și negru. Din nou, după ani de zile în care am crezut că diferențele între noi și vest se estompează, am constatat că prăpastia este la fel adâncă.
Am mers apoi la Central. Magazinul acela cu patru etaje și scări rulante construit după același standard în fiecare reședință de județ pe vremea comunismului. Îmi aduc aminte că la Bacău se numea (sau se numește încă) Luceafărul iar la Iași – Moldova. Mare dezamăgire am avut și acolo. E adevărat că parterul arăta bine și strălucea în lumini care te învăluiau din toate părțile făcând să răsfrângă în bucăți de curcubeu bijuteriile expuse (erau câteva branduri foarte cunoscute) însă după ce urcai la primul etaj, spectacolul devenea dezolant.
O lumină chioară și jumătate din spațiile comerciale închise te făceau să te simți de parcă ai fi ajuns în depozitele cu mărfuri chinezești unde totul se vinde la un fel de tarabe improvizate. Nu aveai cum să nu remarci senzația de părăseală și sărăcie ca pe vremuri în magazinele cooperației, ca să nu mai spun că o echipă de muncitori dădea de zor găuri în pereți având cablurile întinse printre picioarele clienților. Erau și câteva magazine de haine, firme la care atunci când aveam nevoie de ținute business îmi făceam cumpărăturile, însă rafturile erau mai mult goale. O bluză aici, o cămașă la trei rânduri distanță și două umerașe stinghere agățate strategic încât să acopere lipsa mărfii. Poate m-am obișnuit eu cu abundența de pe internet, unde opțiunile sunt practic infinite, dar acum și să fi avut toți banii din lume și tot nu aș fi avut ce să cumpăr.
Și când mă gândesc că în perioada de glorie a Centralului, asta fiind la începutul anilor 2000 înainte de deschiderea mall-urilor din Cluj, găseai în acest magazin tot ce visai sau, mai mult, ce nici măcar nu-ți trecea prin minte începând de la ac și ață până la cabine de dus cu hidromasaj sau lavoare de bucatarie ieftine. O grămadă de cumpărături făceam atunci iar experiența shoppingului era o adevărată delectare.
Am venit acasă cu un gust amar și cu o tristețe pe care mulți poate nu o înțeleg, ce mare lucru să fie dacă un magazin are un management prost și se duce pe apa sâmbetei? Câteodată am impresia că la fiecare pas înainte facem doi pași înapoi. Așa să fie? 
Cred ca a fost doar o zi mohorata, cu o vreme rea si cenusie, iar asta se rasfrange uneori si asupra noastra.
Daca sunt cladiri in renovare asta e un lucru bun, in definitiv, ca se refac.
La Iasi nu mai exista magazinul Moldova, intai a fost transformat intr-un mini-mall, apoi acum cativa ani a fost iarasi refacut si a devenit o cladire de birouri care mai pastreaza doar la parter cateva magazine. Poate asta va fi si soarta acelui magazin Central, sa-i fie schimbata destinatia – daca acum arata cam dezolant.
Acum vreo 8-10 ani Iasul arata ca un mare santier, era murdar, gri si plin de praf de la multitudinea de proiecte concomitente de refacere / reabilitare a strazilor, a diverselor cladiri, a Palatul Culturii, construirea complexului Palas etc. etc. Aproape de centru aveam chiar transee :)) pentru ca se sapa un pasaj chiar langa BCU. Nu stiu cum, toate se intamplau deodata 🙂
Dar acum orasul arata mult mai bine decat inainte.
Mie nu mi se pare ca la fiecare pas înainte facem doi pași înapoi, dar am o alta perceptie asupra lucrurilor.
Ceea ce-am vazut acum, in pandemie (mai ales in ultimul an), la tarile vestice, considerate a fi civilizate si mult peste Romania din mai multe puncte de vedere, m-au facut de cateva ori bune sa-mi reconsider tara, s-o apreciez mult mai mult si sa ma bucur ca sunt in Romania, asa cum e ea, cu bune si rele.
Va inteleg, totusi, pentru ca aveti sotul plecat si atunci sufletul va este impartit si nu puteti gandi ca mine.
Desigur avem perceptii diferite. Mi se pare mult prea mult ca refacerea fațadei unei clădiri să dureze trei ani sau poate chiar mai mult iar asfaltarea unei străzi, la fel, ani de zile. O să iubesc întotdeauna Clujul iar de Iași îmi este un dor nebun.
Deși stau în străinătate, sunt cu totul de acord cu ultimul paragraf din comentariul Adrianei.
In afara de asta stau de mai bine de 20 ani in Franta si am văzut cum totul se degradează de la an la an. In schimb in Cluj vad ca totul se îmbunătățește de la an la an. Chiar ieri imi puneam intrebarea: ce ne-o fi trebuit să venim aici?! Poate ca acum n-am mai pleca.
Ati pleca in mod sigur 🙂 Ce se vede e doar fațada.
In ultimii ani am fost tot mai putin la Cluj.Poate si pentru ca mama nu mai este ,poate si din cauza ca e o adevarata aventura sa conduci in traficul aglomerat cu strazi care peste noapte isi schimba sensul sau semafoare prost sincronizate,cu parcari vesnic pline si foarte scumpe,in fine sunt multe adunate in timp pt ca orasul pe care si eu il iubesc sa nu mai fie ce a fost odata.Imi placea Clujul duminica dimineata cand era mai putin aglomerat centrul ,unde din fiecare biserica iesea o lume elegant imbracata.Nu am nostalgia vremurilor trecute,ma bucur ca se mai face cate ceva, dar modul haotic in care rasar peste tot santiere ,ca odata inceput un lucru dureaza atat de mult pana il termina ,ma face sa cred ca este o boala generala a oraselor din toata tara.Am avut acelasi sentiment in Constanta, am aceeasi problema in orasul meu si nu cred ca voi mai ajunge vremurile in care macar o parte din promisiunile primarilor laudarosi se vor materializa.Asta e lumea in care traim si nu ma mir ca vedem peste tot oameni posomorati impovarati de tot felul de probleme,cu pandemia asta care nu se mai termina.
Desigur ca nu se pot face schimbari fara existenta santierelor dar mi se pare ca dureaza mult prea mult. E ca si cand m-as apuca de zugravit acasa si as lălăi-o un an…
Si eu am perceptia ca in ultimii ani multe orase din romania au evoluat frumos. Poate si pentru ca le vad rar si remarc diferentele de la an la an. Poate si pt ca romania e destul de in urma oraselor occidentale cu care ne comparam si e loc de salturi evolutive, de schimbari simple cu impact impresionant (lucru pe care Londra sau Brugges nu au cum sa le mai faca).
Cat despre oamenii posomorati si impovarati, sa nu uitam ca asta e o alegere individuala, fericirea e handmade. Si ca ianuarie 17 (sau parca asa) e considerat cea mai depresiva zi din an.
Fericirea e handmade! ce expresie draguta, o sa o tin minte!
Depinde mult si cu ce facem comparatiile…. din punctul meu de vedere, comparativ cu unele orase pe care le cunosc, Clujul este intr-o evolutie continua si destul de rapida in multe sectoare, dar…… e posibil ca in anumite zile , sa vedem doar lucrurile din partea goala a paharului 😁 ….