Nu am mai fost într-un mall ca să fac cumpărături dinainte de pandemie. De intrat, am intrat, e adevărat, însă am ajuns doar la zona cu mâncare. Nici nu mai țin minte cum e să colinzi magazinele super aglomerate și să cumperi sub impulsul momentului mai ales în perioada reducerilor (e bine totuși că am reușit să scap de viciul ăsta). Ce îmi aduc totuși aminte și nu cred că s-a schimbat între timp e muzica ce bubuia de parcă erai în club de nu te mai înțelegeai om cu persoană, e drept că nu în toate magazinele dar în multe. Cred că acesta era lucrul care mă deranja cel mai tare și nu i-am înțeles niciodată rostul. Oricum, obligat-forțat, când a început lockdown-ul am renunțat la ieșirile la mall și pentru că am constatat că shoppingul online este mult mai eficient, nu am mai revenit niciodată. Sunt extrem de mulțumită de tot ceea ce cumpăr, mi se pare că sunt mult mai chibzuită, nu mai umplu dulapurile cu lucruri inutile și relația mea cu banii s-a îmbunătățit simțitor. Dacă ar fi să sintetizez, cred că aceste trei lucruri, învățate din proprie experiență, m-au adus la starea de mulțumire de acum.
- Reducerile pe care, desigur, le vânează toată lumea, sunt reale. Cum de știu asta? foarte simplu, pentru că prețurile la tot ceea ce îmi pun în ”favorite” pe indiferent ce site, mi le notez. Fie fac print screen-uri, fie îmi scriu în agendă tot ceea ce mă interesează. Și à propos, cu ocazia asta am găsit și o mare utilitate agendelor pe care ani de le zile le-am aruncat la gunoi la sfârșitul anului aproape goale 🙂
- Citesc descrierea produsului de o sută de ori. Nu o dată, nu de zece ori ci de o sută 🙂 Sunt uneori amănunte care pot să-ți scape atunci când te uiți la poză, cum ar fi o rochie care are buzunare laterale. Dacă modelul fotografiat nu are mâinile în buzunare, nu îți dai seama de acest lucru, adică nu ”te prinzi” că are buzunare, dar dacă citești tot, poți să iei decizia corectă. Mie, de exemplu, nu îmi plac aceste buzunare pentru că mi se pare că îmi adaugă un surplus de material pe șolduri, adică exact acolo unde nu am nevoie. Dar să nu mă refer numai la haine și să dau un alt exemplu, lenjerii de pat. Desigur că primul lucru la care te uiți sunt dimensiunile, dar pentru mine nu e suficient. De când am cumpărat o lenjerie de pat al cărei plic de plapumă se închidea cu capse, am jurat să nu mai fac greșeala asta. Tot timpul capsele se desfac și patul are un aspect dezordonat, deci pentru mine sistemul de închidere cu nasturi va rămâne sfânt 🙂 Și în afară de descrierea produsului citesc toate review-urile lăsate de clienții care au cumpărat înaintea mea. De ce să nu profit de experiența acestora mai ales că de cele mai multe ori aflu lucruri la care nici măcar nu m-aș fi gândit. Îți spune copilul că vrea un Monopoly, te uiți în secțiunea de jocuri de societate și rămâi blocat constatând că există zeci de variante iar tu habar nu ai pe care să o alegi. Dacă nu există review-uri cuprinzătoare pe site-ul comerciantului, cu siguranță în astfel de cazuri găsești forumuri ale pasionaților de acest joc unde ți se dă mură-n gură tot ceea ce are în plus (sau în minus) fiecare versiune și care este cea mai potrivită pentru un copil de 10 ani. Ca să concluzionez, aș putea să fac o paralelă și să spun că exact așa cum făceam la examene unde citeam cerința de câteva ori ca să fiu sigură că am înțeles, la fel procedez și atunci când cumpăr online. Citesc și recitesc până sunt sigură că nu mi-a scăpat nimic.
- And last but not least… returnez TOT ceea ce nu mi se potrivește fără să accept nici cel mai mic compromis. Că poate mai slăbesc, că poate se lasă, că poate îl fac cadou… Nu. Dacă produsul nu e de nota 10, îl dau înapoi pentru că piața e plină de marfă și oricând pot găsi o altă variantă care va fi perfectă din toate punctele de vedere și astfel nu am nicio dezamăgire. Politica de retur funcționează din ce în ce mai bine la toate magazinele așa că, de ce nu?
Voi cum vă faceți de obicei cumpărăturile? V-a prins online-ul sau încă vreți să pipăiți materialul? 🙂
Fac foarte des cumparaturi online, dar am un pic o alta parere, la modul general si, cumva, incerc sa
Avantaje:
– e foarte simplu sa gasesc si sa cumpar lucrul de care am nevoie (mie nu-mi face placere deloc sa cutreier magazinele),
– imi place ca pe Internet pot sa gasesc o diversitate de lucruri cu destul de multa usurinta si pot sa caut pretul cel mai bun,
– imi place ca pot gasi preturi mai bune decat in magazinele fizice + transport gratuit (la carti, in special)
Dezavantaje:
– am senzatia inversa, ca nu prea rezist impulsului de moment si ca-mi cheltuiesc banii mult, mult mai usor decat intr-un magazin real, pentru ca nu fac efort prin cele cateva click-uri ca sa comand.
– am dat destule rateuri in sensul ca produsul primit arata altfel decat pe site sau nu-l apreciasem eu corect, sau am comandat marimea nepotrivita (acum am exprienta si pot sa-mi dau seama mult mai bine, dar … tot nu 100%)
– nu-mi place deloc sa astept curierii sa vina (cele mai multe site-uri trimit doar prin curier, nu prin Posta sau easybox); uneori apar tot felul de incurcaturi si am fost nevoita sa alerg dupa curieri sau sa merg la sediul lor,
– nu-mi place ca sunt nevoita sa pun ca adresa de livrare adresa de la serviciu (pentru ca nu sunt acasa si curierii au program de lucru in acelasi timp ca mine), sa ma plimb cu pachetele prin institutia in care lucrez,
– nu-mi place sa fac retur (sa astept iarasi curierul, sa urmaresc sa intre banii in cont, sa sun la magazinul online de la care am cumparat – in caz ca sunt probleme). Sunt cateva site-uri care fac foarte usor retur (ex: cu emag, LC Waikiki am avut experiente foarte bune).
Ca o concluzie generala, cumparaturile online sunt foarte faine, putem gasi tot ce avem nevoie, la preturi bune, dar trebuie sa avem stapanire de sine si rabdare.
Nu cumpăr multe lucruri online ca nu prea cumpăr lucruri, dar recunosc ca am incercat in magazin si apoi am luat de pe situl internet al mărcii, ca era mai ieftin.
Tocmai voiam sa cumpăr un cearceaf si sotul a fost revoltat de ideea mea de a-l lua de la ikea (pe motiv că e ieftin, aproape de mine si ca ultimul de la ei era mai de calitate decat o marcă franțuzească scumpa). Asa ca am zis ca voi da o mica avere pe unul franțuzesc, de pe internet, de in, local, care cica tine o viata. Iar m-a luat sotul ca nu susțin magazinul de lenjerie de pat din centru si e păcat de el, ca falimenteaza. Asa ca voi trece totusi pe acolo.
Alimentele îmi place să le cumpăr din piață. Inclusiv făina, mălaiul, grișul. Cred că sunt mai apropiate de gustul cu care m-am obișnuit.
Hainele este dificil să le cumpăr fără să le probez din cauza imperfecțiuni trupului. Dar cosmetice, pantofi, cărți cumpăr de cele mai multe ori “on line”.
Lucrurile de rutina si repetitive le iau online: cartil, aceleasi cartuse Brita o data pe an si cateva becuri, hartia igienica acelasi brand, acelasi detergent de la DM, iar si iar. Vorba fostului meu sef englez: keep simple and stupid.
Pt alimentele saptamanale – merg la piatza o data pe sapt cu meniu si lista de ingrediente in mana, ce e de sezon. Zero riscuri cu overspending la piatza, ce pot sa gafez, cu 3 kg in plus de mere?? :)) . Mai au si cateva tarabe de haine/incaltaminte mana a2a, am facut cateva afaceri bune si pe acolo.
Iubesc magazinele second hand, as sta acolo zile in sir :))))