Nu mi s-a părut deloc complicat să devin mamă. Poate era și vârsta (aveam doar 20 de ani) dar instinctele care mi s-au activat instantaneu m-au făcut să cred că știu tot. Desigur, acum realizez că de fapt nu știam aproape nimic despre ceea ce urmează, dar drumul pe care urma să pășesc nu-mi părea deloc înspăimântător. Ce ar fi putut să fie complicat atâta timp cât alăptam natural și îmi țineam fetița lipită de mine non stop exact așa cum fac pisicile cu puii lor. Nu auzisem în viața mea de termenul de co-sleeping, de altfel nici nu știu dacă era inventat, dar mi s-a părut perfect normal să țin bebelușul în pat cu mine. De altfel, în afară de om, niciun mamifer nu-și îndepărtează puiul după naștere punându-l să doarmă separat într-o cutie.
În urmă cu 35 de ani nu exista internet și deși mi-ar fi plăcut să mă informez mai mult despre ceea ce înseamnă rolul de părinte și dezvoltarea unui copil, singura carte la care am avut acces (eu și alte câteva milioane de femei din România) a fost Mama și copilul scrisă de medicul Emil Căpraru. A fost o carte cu un succes formidabil, și nu doar pentru că nu aveai de unde alege altceva, ci pentru că sfaturile pentru tinerele mame erau pertinente, explicate pe înțelesul tuturor și nu aveau intenția de a speria sau de a transforma orice enunț într-un decret prezidențial care să nu lase loc de interpretări. Nu, totul era maleabil și diferit de la copil la copil.
Văd acum mult prea multe tinere mămici care sunt bulversate emoțional și care nu își mai regăsesc echilibrul de dinainte de sarcină din cauza presiunii pe care o resimt comparând momentele prin care trec cu situații similare regăsite în dulcele roz al Instagramului photoshopat. Sau în grupurile de Facebook în care mamele sunt super eroi și arată impecabil la orice oră din zi sau din noapte în timp ce bebelușii lor dorm câte 8 ore legate începând de la 3 luni. Normal că aceste așteptări total nerealiste și starea tensionată își pun amprenta asupra existenței cotidiene și pot duce chiar la depresii profunde.
”Pe vremea mea” nu îmi aduc aminte ca vreo mamă să se fi simțit vinovată că nu alăptează. Desigur și atunci, ca și acum, era mai comod, mai simplu și mai ieftin să alăptezi decât să îi dai copilului lapte praf dar societatea nu te punea la zid dacă nu o făceai. Și nici nu exista poliția mămicilor care să arunce cu roșii în tine. Era strict problema ta cum de altfel așa ar trebui să fie și acum. De altfel, eu nu m-am simțit vinovată pentru absolut nimic din ceea ce am făcut în perioada aceea chiar dacă știu că nu a fost totul perfect. Mai stăteam și eu seara la un film lăsând copilul dormind în altă cameră și poate nu îl auzeam când plânge decât atunci când urletele se auzeau pe toată scara blocului pentru că, evident, nu existau sisteme de monitorizare bebelusi, aceste minuni ale tehnicii actuale.
Și plânsul, ca plânsul, că se plânge la fel de mii de ani, dar partea cu mâncarea bebelușului a devenit mai nou o problemă existențială. De fapt, dacă luăm cuvânt cu cuvânt, existența noastră depinde de mâncare însă polemicile iscate în jurul acestui subiect sunt infinite. Înțeleg că acum sfaturile pediatrilor spun că introducerea altor alimente în afara laptelui matern să înceapă după vârsta de 6 luni, deci cu mult mai târziu decât atunci când erau copiii mei mici, alții sunt de acord cu diversificarea la 4 luni. În orice caz acum nimeni nu mai dă bebelușilor suc de morcovi la 6 săptămâni așa cum era recomandat în urmă cu câteva zeci de ani. Ca o paranteză fiind spus, de dat le-am dat, le-am oferit cu tot dragul dar ai mei au refuzat categoric 🙂 Cum să-ți începi traseul gastronomic în viață cu așa ceva? Mai înțelegeam dacă era un suc de fructe, un măr, o pară sau ceva dulce, dar morcov??
Ca o concluzie, ce vreau să spun azi, este că deși copilul tău pare unic și irepetabil, este un copil la fel ca alți copii și va ajunge la un moment dat să mănânce singur, să doarmă bine, să vorbească și să umble. Așa s-a întâmplat în toate generațiile începând de mii de ani încoace. Nimeni în afară de mamă nu va înțelege vreodată exact ce se întâmplă cu copilul ei care este și va fi mereu o parte din ea, așa că după toate cursurile de parenting, ascultarea propriilor instincte este esențială. Și funcționează de când există lumea și pământul.
