Iar s-a inflamat internetul și iar s-a rupt în două. Cum suntem un popor care mustește de cultură (iar asta se vede în primul rând din emisiunile TV care aduc cea mai mare audiență și din vânzările explozive ale ultimelor apariții din sfera filosofică și de artă), o mulțime de jurnaliști, blogeri, vlogeri, postaci de Facebook și alți comentatori de profesie și-au exprimat indignarea referitor la faptul că o cântăreață a fost numită ambasadorul zilei Brâncuși, un eveniment care va avea loc pe 19 februarie 2020 când se vor împlini 144 de ani de la nașterea artistului.
Mai exact, ministrul culturii a desemnat-o pe Irina Rimes, o cântăreață foarte tânără de origine basarabeană pentru a aduce tinerii mai aproape de cultură. Evident nu prin a le ține prelegeri academice ci doar pentru a atrage atenția asupra evenimentului și pentru a conștientiza în rândul generațiilor născute după anul 2000 cine a fost și de ce este celebru Brâncuși. Irina Rimes are un succes imens în rândul adolescenților, are sute de mii de follower-și pe Instagram și zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, drept urmare dacă ea va face o postare, doar una, despre Brâncuși aceasta cu siguranță va ajunge țintit la un număr foarte mare de tineri.
Desigur mulți dintre tinerii vizați habar nu au cine a fost marele nostru Brâncuși dar asta nu e vina lor ci a sistemului de învățământ în care ne-am înglodat copiii de zeci de ani încoace iar ideea tocmai asta e, ca aceștia să afle. Să știe că a existat un Brâncuși, că a trăit departe de țară pentru că țara l-a alungat ca pe un câine, că este considerat cel mai important artist pe care România l-a dat lumii, că lucrările lui sunt expuse în cele mai renumite muzee ale lumii și că ar trebui să ne mândrim că Poarta sărutului și Coloana infinitului sunt la noi acasă. Eu cred că ideea nu a fost rea însă a stârnit un val de critici și ironii la adresa cântăreței și a ministerului. Unele mai fine, altele de-a dreptul veninoase pentru că la asta ne pricepem cel mai bine.
Anunțul cu pricina a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizată la Muzeul Național de Artă al României iar micul discurs al cântăreței și toate răspunsurile sale sincere la întrebările ziariștilor au fost luate în derâdere și criticate ulterior la nesfârșit pe internet. Însuși directorul Muzeului, probabil un tip cu o părere foarte bună despre propria persoană, nu s-a putut abține și i s-a adresat absolut nepoliticos, spunându-i Domnișoară Rimes, bănuiesc că sunteți domnișoară… Revin, nu e nepolitiocs, de ce să mă exprim eufemistic, este de-a dreptul o mârlănie să faci referire la statutul de stare civilă al unei persoane de gen feminim într-un astfel de cadru. Și cu toate astea sper din suflet că la asta s-a referit domnul director, la starea civilă, și nu i-a mers mintea mai departe depășind pragul decenței.
Au sărit deci ca arși marii intelectuali ai României la desemnarea Irinei ca ambasador al Zilelor Brâncuși deși nimeni, dar nimeni pe lumea asta nu-i împiedică să facă orice demers, să scrie orice lucrare, să țină orice conferință sau să facă orice le stă în putere pentru a aduce sau re-aduce în conștiința oamenilor numele artistului. (À propos, acțiunea nu este remunerată, că dacă mai era și pe bani, cred că o linșau pe fătucă).
Ca de obicei, cel mai tare s-a inflamat Otrăvel (aka CT Popescu) care comentează decizia ministrului ca scoțând capul doar ca să se afirme și el cu ceva, iar Irinei îi spune că a fost văduvită de informații în legătură cu Brîncuși deși fata nu a susținut niciun moment că ar fi studiat vreodată opera artistului. Iar faptul că numele luji Brâncuși a crescut semnificativ în căutările pe google este total neimportant. Ba e comparat cu pavianul și Dăncilă, analogie pe care a folosit-o CT Popescu la numirea respectivei în funcția de prim ministru doar pentru a scoate în evidență puterea sa mult mai mare de a influența opinia publică. Adică un fel de cine mi-s eu! Apoi se întreabă retoric de ce n-a fost numit ambasador Selly? ”Rupea Google-ul, domnule!” Să nu credem însă că ar avea vreo urmă de simpatie pentru Selly, distragerea atenției fiind unul din punctele forte ale jurnalistului pentru că nu am uitat răutăcismele aruncate la adresa acestuia atunci când din proprii bani câștigați din munca depusă de-a lungul anilor și-a cumpărat o mașină care, după părerea jurnalistului era prea scumpă.
Pe Irina, o fată cu mult bun simț și neimplicată în scandaluri mondene, o face harcea parcea, pe Selly, un copil educat, cu note bune la școală și cu succes răsunător pe YouTube, îl ia în derâdere… Tare mi-e teamă că CT Popescu, un om pe care de altfel îl admir pentru talentul jurnalistic pe care nu i-l poate nimeni contesta, se transformă cu pași repezi în bătrânul antipatic care stă toată ziua proțăpit pe pervazul ferestrei de la etajul doi strigând la copiii din fața blocului să nu mai facă gălăgie.
Nimeni nu găsește, pentru că nu există, nicio apropiere între Brâncuși și Irina Rimes dar nu asta e ideea, de a găsi paralele între cei doi ci de deschide ochii celor care se complac într-o indolență dureroasă asupra unor personaje cu care țara se mândrește. Sau ce a mai rămas din biata noastră țară. Râdem ca proștii la reportajele în care oamenii răspund la întrebări simple gen Care este capitala țării noastre? cu cele mai idioate răspunsuri iar dacă cineva încearcă să facă un pas în a schimba lucrurile, îl luăm în derâdere.
Dacă în locul Irinei Rimes era numit ambasador Andrei Pleșu, în afară de Liiceanu și Patapievici, la cine credeți că mai ajungea mesajul? Eu zic să n-o mai bălăcărim degeaba pe fata asta pentru că poate este ultima șansă de a nu-l îngropa definitiv pe Brâncuși.
Nu ma pricep, mi se pare de bun simt ce ai zis, dar nu-s de acord cu ce spui ca tinerii nu stiu de Brâncuși din cauza învățământului. Nu vad de ce scoala e vinovată de toate relele: în primul rând educația vine de acasă.
Educatia legata de bunul simt da, desigur ca vine de acasa. Cei sapte ani de acasa. Dar cand e vorba de cultura, aceasta vine in primul rand de la scoala pentru ca nu toti copiii au norocul sa se nasca in familii in care parintii sunt cititi ca se le poveasteasca seara despre Eminescu si Brancusi. Intr-o familie de oameni simpli nu poti sa ai astfel de pretentii.
Imi vine greu sa cred ca școala nu le zice nimic despre Brâncuși. Ma gandesc ca Romania e de fapt alcătuită din fiecare roman, fiecare ar trebui sa faca una sau alta, nu sa dam vina pe niste entități gen învățământul, guvernul, etc. Dacă oamenii simpli au trecut deja prin școală, care se presupune că era mai buna decat cea actuală, iar ei nu le insufla propriilor copii dragostea pentru artă de ex, la ce le-a servit atunci scoala?
Din pacate asa e peste tot: oamenii mai educați nu numai ca le transmit copiilor un QI mai ridicat, ci si un mediu in care vin in contact cu arta, cu cartile…Au si banii cu care isi trimit copiii la școli elitiste, ca doar invatamantul de stat e cum e, deci discrepanțele se accentueaza.
Eu am facut 18 ani de scoala in Romania si nu am auzit macar 1 singura data despre Brancusi de la vreun profesor, la vreo ora, vreodata. Never ever. Zic doar, ca idee. As fi avut vreo sansa cu o profa de desen care facea cu noi Istoria Artei, dar s-a imbolnavit si nu s-a mai intors o vreme. Tie ti-a zis cineva de Brancusi? Eu am discutat cu colegii, cu mama, cu bunicii, am vazut poze pe urma. Dar la scoala, nu. Si cine si la ce materie ar fi putut sa imi spuna?
Sunt de acord ca Romania e facuta din romani si fiecare dintre noi are drepturi si obligatii si e responsabil poate mai mult decat o entitate generala – “guvern” etc. Dar entitaile au un rol. Entitatea numita scoala este extrem de importanta, esentiala si ar trebui sa ofere sanse egale, cel putin teoretic, copiilor din orice fel de mediu. Imi amintesc cu mare tristete cum invatatoarea mea facea niste diferente absolut gretoase, spre exemplu pentru faptul ca eu eram cea mai buna din clasa imi dadea cele mai bune manuale, ca asa era pe vremea aia, nu stiu cum mai e acum, ne dadeau ei manualele. Si unele vai de ele, pocite, urate, le dadea copiilor din familii sarace, care evident nu aveau mari rezultate majoritatea, pentru ca aveau alte probleme. E doar un exemplu, dar mi se pare oribil acum cand ma gandesc la el.
Eu aici unde traiesc acum, unde nu e cel mai bun sistem, din contra, vad copii in muzee cu profesorii lor, ii vad prin parc adunand frunze, ii vad la plaja discutand despre nisip si valuri. Cand am fost ultima oara la Prado era curtea plina de copii cu profesoarele lor, discutand, dezbatand, desenand. Despre asta e vorba. Un minim la care sa aiba acces toti. Asta nu ii face mari si tari, adica spaniolul mediu nu mi se pare de o inteligenta rara, dar macar s-a incercat.
Referitor la subiectul articolului, nu inteleg eu prea bine la ce ii trebuie un ambasador, nu am urmarit foarte atent. Alegerea in sine poate nu e gresita, dar trebuia cu siguranta pregatit evenimentul, nu lasat asa un discurs liber cu nuante profunde de ridicol. Irina Rimes nu e chiar asa de foarte tanara, are 28 ani, zic asta ca sa mentionez ca pe langa sensibilitatea si inteligenta ei pe care chiar nu cred ca are cine sa le nege, are si varsta la care sa poata sa inteleaga nevoie de informare si pregatire pentru asa ceva. Desigur, organizatorii mi se par amatori, pentru ca probabil sunt….Ideea in sine nu ar fi neaparat gresita, dar, ca de obicei as spune, e implementata asa, dupa ureche. Iar am scris un roman…cert e ca numirea mi se pare o idee buna, dar amatorismul (ea o fi sincera sau naiva, dar tot amatoare este in acest caz) mi se pare o idee trista. 🙂
Cum sa nu învățăm la scoala de Brâncuși?! Bineinteles ca am invatat, tin minte si acum numele multor din operele lui, învățate la scoala. E drept ca eu am făcut școala in anii 70′-’80.
Cat despre manuale, am regăsit metoda cu transmiterea manualelor și aici, în Franța. Cu diferenta ca in fiecare an se notează pe o eticheta cine l-a primit si in ce stare. Am vazut ca durează vreo 5 ani până se uzează.
Nu cred ca exista locuri unde scoala sa ofere sanse egale tuturor. Eu vad si in Franta cum a scazut nivelul, pot sa compar, ca diferenta intre copiii mei e de 13-14 ani. Ieșirile de care spui tu, la muzee, se fac din ce in ce mai rar. O iesire pe an sau chiar mai putin nu cred ca schimba ceva. Iar cand fata cea mare era la liceu stiu ca la o ședință s-a dezbătut problema ieșirilor la Paris, ca e important, ca viata culturală, etc. Concluzia a fost ca sa se ocupe familia de asta, ca liceul n-are bani. Noi stam la juma de ora de tren de centrul Parisului. Baiatul a fost la liceu parizian, maare diferenta. Doar ca acolo selectia e mare. Liceul nostru de cartier e printre cele asa zis bune, nu-mi imaginez cum o fi treaba in alte parti. Deci e o utopie asa zisa egalitate. Se vorbește mult despre ea si aici, tocmai pt ca nu exista.
Eu am zis, sincer, situatia mea. Am fost la o scoala foarte buna, un liceu de top si nu am auzit vreodata vreun profesor vorbind despre Brancusi. Asta a fost situatia. Pe de alta parte, nu mi se pare nici ceva absolut obligatoriu de aprofundat, recunosc. Insa macar un detaliu acolo ar fi fost de dorit….Pe de alta parte eu nu cred ca scoala de dinainte era neaparat mai buna decat cea de azi. Chiar nu cred asta, cred ca scoala este si trebuie adaptata vremurilor curente si cerintelor actuale. Dar deviez.
Reciclarea manualelor e grozava, nu la asta m-am referit, ceea ce mi s-a parut urat este diferentierea asta fatisa intre unii si altii. Daca se tragea la sorti, de pilda, era alftel. Dar asa, din start se considera ca acel copil cu o nota mai slaba si o situatie mai dificila acasa nu are dreptul la o carte mai frumoasa. Ori mie mi se pare foarte trist acum. Atunci nu realizam, evident.
Eu stiu ca e o utopie egalitatea totala, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa tintim catre ea si sa zicem, nu are rost, hai sa facem fiecare ce ne trece prin cap. Scoala are un rol esential. Eu consider ca entitatile astea sunt si ele importante, adica familia e familie, normal, dar exista si alte “entitati” importante. De aia se merge la scoala, in principiu. Cand zic egalitate, ma refer strict la un minim, nu la cai verzi pe pereti.
Dar cum iti poti aminti sigur-sigur ca n-ai auzit la scoala de Brancusi?
La istorie ar fi fost posibil sa fie mentionat pentru ca in manualul de istorie erau si lectii despre cultura, despre tendintele perioadelor, nu doar despre razboaie, regi.
Eu am 40 de ani si nu stiu unde am auzit de Brancusi, dar sigur stiam de el in adolescenta.
Imi amintesc sigur-sigur ca nu am auzit de la vreun profesor sau la vreo ora la clasa. Sunt sigura pentru ca sunt sigura 🙂
Cum am zis, am auzit de la mama, de la bunica, de la colegii de la liceul de arta cu care imi faceam veacul la un moment dat, dar sunt sigura ca nu am auzit la scoala, asta e ideea. Nici nu stiu la ce materie puteam sa aud, de fapt…
Ma bucur daca voi ati auzit de la profi, adica e clar ca e grozav. Nu stiu cum mai e acum, eu doar mi-am dat exemplul meu (am 34 ani). De fapt stiu cum e, ca am vazut la o prietena ca au facut la scoala diferite proiecte din plastilina inspirate de opera lui Brancusi.
Cristiana, stii ce ma intriga? Vorbesti de sanse egale, dar spui ca erai la un liceu de top. Clar ca un liceu slab nu se compara cu unul de top ca sanse de a reuși.
Nu inteleg ce te intriga 🙂 Si m-am intins deja prea mult, am deviat de la subiect. Seara frumoasa!
Fatuca asta simpatica pe scena a picat ca musca in lapte in postura de reprezentanta a marelui sculptor batjocorit de comunistii impostori in vremuri apuse ,batjocorit acum de urmasii lor plantati politic in posturi in care nu au ce cauta.Un ministru care autorizeaza un revelion intr-o bibleoteca ,o fatuca habarnista dar sincera in nestiinta ei, fac un fiasco dintr-un eveniment care cerea o abordare cu mai mult respect fata de un artist al neamului care a fost mult mai apreciat pe alte meleaguri straine.Cred ca Andra ar fi avut tot atatia fani sau poate mai multi de cat Rimes( daca asta a stat la baza alegerii nefericite) si mai cred ca ar fi avut o prezentare a evenimentului la alt nivel.Ea mi-a venit in minte acum dar avem o multime de oameni de cultura valorosi de care toti am auzit si nu-i musai sa fim cu orice pret atenti la ce ar trece mai bine in randul tinerilor de azi.Zic eu dar poate gresesc.
Sunt de acord cu tot ce zici. Niste babalaci sunt ofuscati pe generatia tanara cum indrazneste sa fie diferita. Zau. Am fost la fel, ei au uitat.
Mie imi place de Brancusi. Evident ca nu am auzit de la scoala (si facui cea mai clasa din cel mai cel liceu din oras): nici la literatura nu ni s-a predat, la istorie nici atat, la desen unde ar fi fost o spendoare sa incurajeze copiii sa ii deseneze poarta sarutului si coloana infinitului – zero.
In ultimii 5 ani am fost de ziua lui la Paris (ce sa ii faci, suntem nascuti in acelasi timp) si i-am vizitat atelierul. Anul trecut am fost si la el la cimitir, o experienta unica pt mine, dar trista pt ca nu am vazut nicio floare si nici semne sa fi trecut cineva sa curete in ultimii 5-10 ani, dar nu cred ca il supara pe el niste muschi decorativi. Asta o zic doar sa aduc aminte cat de oficial si superficial ne cramponam, noi, romanii (si mai ales oficialitatile) de ce minunat e Brancusi pt romani.
Mai amuzant e ca Brancusi era un mare fustangiu. Sunt sigura ca i-ar fi placut de Irina – e fix genul de femeie cu care a fost surprins in poze (artiste, slabe, piele alba alba, un contrast de modestie si curaj de a fi diferite). Cam asta filma Brancusi: https://www.youtube.com/watch?v=GqLhfBpViEE – spuneti-mi si voi parerea voastra, nu seamana Irina de acum cu femeia din ochiii lui Brancusi?
Mie imi place si de Irina R.
Mie imi place si ideea de ai alatura, si mai ales scopul.
Au alaturat 2 profesionisti, 2 oameni care au plecat de jos, la distanta de casa, au luptat si reusit sa se faca apreciati si recunoscuti pt pasiunea lor pt perfectiune, pt dedicare. Oamenii astia 2 s-ar fi admirat unu pe altul daca erau contemporani si ar fi baut ocazional un pahar impreuna.
Ha-ha, esti o mare figura 🙂 Deci asa zici, ca lui Brancusi i-ar fi placut Irina ca femeie 🙂
La multi ani 🙂 stii ca a fost pana de curand o expozitie la Bozar, la tine acasa deci, cu opere adunate si din colectii private, a fost prietena cu care alerg eu si a zis ca spuneau si povestea din spatele fiecarui exponat, nu era o adunatura impersonala de chestii, m-am straduit sa ajung, dar nu am reusit, ca la noi weekendurile sunt ocupate cu hobby-urile fiecaruia si cu prietenii
de fata asta nu stiu nimic, dar pacat de nivelul conversatiei, din punctul meu de vedere nu prea merita ce i se intampla. eu am 42 de ani si nici eu nu am invatat la scoala despre Brancusi, dar nu mi se pare relevant asta, sincer, mai relevant ar fi sa se ocupe de promovare culturala persoane ancorate in prezent, nu dinozauri care habar nu au ce e tik-tok si cum poti sa faci ca un mesaj sa ajunga la publicul tinta. ca putem sa ne dam noi cu fundul de pamant cat vrem, cultura nu se baga pe gat cu forta
O, da, cultura nu se baga pe gat cu forta si nici nu se ia pe neînghițite. Si eu cred ca trebuie luata cu pasi marunti si data pe intelesul tuturor, oricum in nicio tara din lume si in nicio epoca istorica masa larga a populatiei nu a mustit de cultura. Elitele sunt de mici dimensiuni.
multzumesc :*. Dada, stiu de expo :).
Eu sunt amatoare de Brancusi asa ca am informat colocatarii ca fiecare vizita la Paris vor trece prin Atelierul lui. Un loc minunat, dar Brancusi era fixist (oho, seamana cu mine sau eu cu el?? ) sa ii fie aranjat Atelierul asa cum l-a lasat el. Si intradevar are anumite proportii si un echilibru de alb si lumina ce imi e familiar si aduce o liniste asa cum o amintire din copilarie poate aduce. Brancusi nu e pt oricine. Nici Eminescu sau Picasso. Nu mi-a placut Eminescu, Picasso nu l-am inteles asa ca vizitarea muzeului sau a fost cu inima stransa. Brancusi m-a fascinat pana ca m-a intrigat obsesia lui pt curbe fluide si linii simple, i-am aratat copilei (12 ani acusi) dar nu stiu cat intelege si nu stiu ce poata sa fie in manualul de generala.
( Diano, cum suntem de o seama e posibil ca in perioada aia sa fi scos de prin manuale pt ceva ani, oricum pe atunci erau putine pagini alocat celor din secolul 20, prea putine pentru cata putere si pondere il are secolul 20 in romanul actual).
Nu la liceu am invatat, ci in scoala generala. La liceu nu tin minte sa ni se fi vorbit de el sau daca da, nu era in plus fata de ce stiam deja.
Am intrebat pe vara mea profesor si mi-a spus ca e trecut in manualele de istorie si cel de arte. Eu facui liceu profil real deci asta explica.
Hai ca o rog sa pozele ceva din manuale. Zice ca ar fi in ceva in clasa a8a.
O fi ”ceva” scris cu litere mărunțele :))))
E ceva scris in anumite manuale. Nu in toate. Nu in fiecare an. Si nici acum nu ajung manuale la toti copiii (nici pe vremea mea nu erau suficiente, deseori aveam unu pe banca si ala uzat, mai imprumutam etc).
Inca nu mi-a dat vara mea 🙂