7 verbe pentru 7 zile #12

        N-am avut cea mai bună săptămână dar a trecut și asta.

• Mi s-a făcut dor de fostele mele colege de serviciu Adriana și Ionela și de senzația de liniște și pace care era în birou atunci când lucram cu ele. Ionela era mereu senină ca ochii ei albaștri iar Adriana, cea care nu se stresa niciodată, făcea ca orice tensiune ce venea din afară să dispară imediat. Deși jobul de atunci era infinit mai greu decât ceea ce fac acum, cu ele lucrurile păreau simple și spațiul pe care îl împărțeam avea un vibe pozitiv datorită prezenței lor. Din păcate acum am zile când deschid ușa biroului și am senzația că am nimerit la morgă.
• Mi-am propus ca cel puțin până la Paști, să reduc drastic cheltuielile cu lucruri de care nu am absolută nevoie, adică să mă limitez la a plăti doar facturile și a face aprovizionarea cu alimente, atât și nimic mai mult. Până acum am reușit cu o singură mică excepție, o alunecare de la care era imposibil să mă abțin. Cu mai puțin de 1 leu am cumpărat două lucruri: un set de capse (patente le zicea pe vremuri) de care cu siguranță o să am nevoie la mici reparații de croitorie și un set de post-it-uri din plastic, semi-transparente și mai groase decât cele de hârtie pe care le voi folosi ca despărțitoare de dosare. Cred că nu sunt singura căreia îi plac la nebunie toate prostioarele astea de papetărie.
• Am citit Cea mai frumoasă poveste de Adrian Cioroianu. O carte cuprinzând, așa cum  spune el însuși, câteva adevăruri simple despre istoria românilor povestite pe scurt, fiecare în câte 2-3 pagini începând de la Carol I până la Ceaușescu și Pacepa. Probabil pentru a-i da un tot unitar, fiecare astfel de poveste se încheie cu o morală care de cele mai multe ori mi s-a părut trasă de păr. Mie personal cartea nu mi-a adus informații noi, poate și pentru că am citit foarte mult pe acest subiect, dar pentru cei care abia acum descoperă istoria este cu siguranță interesantă.
• Am poftit la dulciuri toată săptămâna, nu știu ce-am avut de mi-a stat gândul numai la zahăr. Într-un final mi-am cumpărat de la Kaufland niște wafers care mi-au făcut cu ochiul. Sunt un fel de pandișpan foarte dulce, copt în formă de napolitană care mi-a adus aminte de pancakes-urile americane. ”Adus aminte” e un fel de-a spune pentru că pancakes originale n-am mâncat niciodată, am avut câteva tentative nereușite de a face acasă și apoi m-am liniștit. Dar wafers-urile astea sunt ceva asemănător (presupun, după cum arată), le-am îmbibat bine cu sirop de arțar pentru autenticitate și apoi le-am adus îmbunătățiri adăugând sirop de zmeură. A ieșit un deliciu. 
• M-am întristat pentru a nu știu câta oară trecând pe lângă mormanele de moloz care au rămas din fabricile de altădată. Din păcate nu există oraș în țara asta care să nu poată etala astfel de ruine ale construcțiilor abandonate, poduri rupte, drumuri desfundate, acoperișuri prăbușite și căi ferate peste care a crescut iarba. Cândva am lucrat și eu aici, alături de câțiva programatori de excepție, pe PC-uri performante la vremea respectivă, printre primele aduse în țară după revoluție. Totul s-a transformat în oale și ulcele.
• Am văzut filmul Juno, un film din 2007 despre o adolescentă de 16 ani care, descoperind că este însărcinată, hotărăște să nu facă avort ci să dea copilul spre adopție. E o poveste cu multe scene care-ți ating inima și care mi-a plăcut mult tocmai pentru că este o poveste și este departe de ceea ce se întâmplă de fapt în realitate.
• Am observat ceva nemaiîntâlnit, cel puțin de mine. Un trunchi de vișin tăiat toamna trecută, culcat la pământ o iarnă întreagă, a dat naștere, printr-un ultim efort, unei flori mici, albe și parfumate răsărită printr-o crăpătură a scoarței groase și bătrâne. În fiecare primăvară mă impresionează triumful vieții, fire de iarbă crescute printre pietre, păpădii ițite în mijlocul asfaltului, tufe de liliac explodând de flori printre garduri ruginite dar așa ceva n-am mai văzut. Un mugur de floare ce nu s-a lăsat îngenuncheat ci și-a tras seva dătătoare de viață dintr-un trunchi ce părea mort a ținut cu dinții să iasă în toată splendoarea luminii pentru o ultimă dată și a reușit. Un miracol! Pe voi cu ce v-a surprins primăvara?