A trecut deja o săptămână de caniculă, parcă am început să mă obișnuiesc cu arșița și, orice s-ar spune, tot mai bine e vara! Dar să vă spun ce am făcut la peste 30ºC:
- Am participat la un curs organizat de Școala Flanco și susținut de Cristian China Birta, Cristina Bazavan și Sorana Savu. A fost un curs de o zi despre branding personal, storytelling, blogging și social media în general, un curs pe care l-am așteptat cu nerăbdare și care nu m-a dezamăgit. Am aflat lucruri noi (deși nu chiar atât de multe pe cât credeam) dar cel mai important lucru, pe care îl știam deja, mi s-a reconfirmat: succesul vine din încrederea pe care o ai în propria persoană. Toți cei trei lectori mi-au transmis, în mod indirect, acest mesaj prin aplombul cu care s-au prezentat în fața noastră și prin mulțumirea de sine (în sensul bun al cuvântului) prin care se refereau la munca și la cariera lor. Mi-au plăcut și prezentările dar ca impresie generală, când mă gândesc la curs, acesta e primul lucru care îmi vine în minte: atitudinea.
- Am cules și am mâncat pe săturate zmeură din grădina părinților. Pare idilic să aduni zmeura direct din mediul ei natural dar nu e chiar așa pentru că m-am zgâriat toată și pe mâini și pe picioare.
- Am salvat un păianjen de la moarte. E adevărat că iubesc animalele dar până acum nu am fost impresionată de astfel de creaturi. Micuțul ăsta însă mi-a provocat un sentiment de milă amestecat cu admirație văzând cât de tenace poate să fie. Zmeura de care vă spuneam am adunat-o în găletuțe de plastic recuperate de la iaurtul pe care îl cumpăr în fiecare săptămână iar seara am băgat recipientele în frigider. Nu mi-a venit să cred când am văzut a doua zi dimineața că pe gura unei găletuțe un păianjen mititel și-a țesut o plasă. A lucrat săracul toată noaptea sperând să prindă o muscă sau un țânțar ca să poată supraviețui numai că la mine în frigider nu se găsesc niciun fel de bidigănii (din fericire). Și pentru că l-am văzut așa de disperat să trăiască, l-am eliberat pe balcon 🙂
- Am trăit senzații tari în călătoria cu un microbuz al cărui șofer citea ziarul în timp ce conducea detașat. S-a cam zbârlit adrenalina în mine dar am ajuns teafără la destinație.
- Am primit un cadou de ziua mea de la Sephora. Aproape uitasem de sms-ul prin care mă anunțau că mă așteaptă o mică surpriză în magazin și nici nu știu cum de mi-am adus aminte când am trecut pe acolo să întreb dacă mai e valabilă oferta. Era 🙂 Și am primit un fard de obraz foaaaarte drăguț cu două nuanțe.
- M-am supărat că s-a întâmplat Brexit-ul. Cu toate că sper că nu ne va afecta prea tare, nimic nu va mai fi la fel. Nu mă interesează cursul acțiunilor la nicio bursă și nici creșterea prețului aurului dar dacă se introduc iar vizele, va fi horror.
- Am vizitat Cetatea Alba Iulia într-o mică excursie de câteva ore. S-a restaurat tot zidul cetății și arată absolut minunat iar după părerea mea este un punct de maximă atracție turistică pe care e musai să-l vedeți. Cu siguranță nu o să regretați pentru că nu mai există așa ceva în România. Am făcut și un filmuleț pe care vă invit să-l urmăriți aici:
Luna viitoare sa vedem ce concediu, cine stie cand vom ajunge prin Alba Iulia, dar e pe lista. Putine orase am vizitat. Caldura ne cam da batai de cap, nu stiu cum as suporta.
tot la munca, tot la munca :))
Eu pot sa zic ca am facut weekendul asta sa plece cateva sute de item-uri din casa :D. Am triat carti si donat pt o scoala la tzara, am aruncat din atele si materialele pt hobby-urile mele, apoi fetita s-a oferit sa dea din jucarii (asa ca am vandut cateva) si am mai vandut ceva mobila, eu dat ceva haine de la mine.Evident ca ne ducem azi sa cumparam ceva cu banii aia 😀 si sa luam altceva :D.
Mai planuiesc pt seara asta sa triez din hainele fetei de scoala, alea uzate si scurte.
Dar si asa …tot nu se vede mai “libera” casa 🙂
Văd că ai lucrat ceva 🙂 Cu cărțile ar trebui să fac și eu ceva, adică să scap de ele. Am o mulțime de romane pe care le-am citit deja și cu siguranță nu o să vreau să le recitesc vreodată.
Neaparat o remarca: pt nenii cu ziar la volan, nu doar o poza ci si o rugaminte:
– ori le atragi atentia ca te sperie ideea ca soferul nu e suficient de atent la trafic
– ori cauti politia pe email/ firma/seful si dai mail cu poza, ora, nr masina, traseu.
Daca nu facem nimic, situatia va continua si ….
Si eu am mai vazut soferi citind, dar era intr-un ambuteiaj/blocaj si dupa cum se arata era evident ca mai dureaza 5-15 min…
I-am spus, îți dai seama că nu am tăcut.