Ieri, 1 noiembrie, a fost Luminația. Nu știu dacă se poate numi sărbătoare dar cu siguranță este o zi specială în care cu toții (sau cel puțin așa aș vrea să cred) ne gândim mai intens, mai cu drag și cu mai multă nostalgie la cei dragi plecați dintre noi. Cimitirele devin vâlvătăi de lumină reflectând lumânările aprinse pe morminte iar crizantemele de toamnă se revarsă în valuri trecând din coșurile florăreselor în brațele celor care le cumpără pentru a le dărui sufletelor trecute dincolo. Se spune că în această noapte sufletele morților vizitează lumea celor vii. E un mit provenit din cultura celtică, adus de către catolicii de pe alte meleaguri în vestul țării noastre și primit cu brațele deschise de către cei care locuiau aici. Obiceiul de a veni în preajma rudelor și prietenilor adormiți cu flori și lumânări a prins ușor pentru că e o sărbătoare frumoasă și un moment de reculegere iar imaginea cimitirului iluminat oferă câteva clipe de liniște și aducere aminte departe de agitația zilnică.
Pe scurt, ar trebui să fie o zi a reconcilierii, a împăcării cu sinele, a zi în care principiile de bază ale creștinismului, bunătatea, iertarea și iubirea aproapelui, să fie puse pe cea mai înaltă treaptă iar diferențele dintre oameni să se estompeze până la dispariția ultimei granițe. Dar, nu… Hotărârea și determinarea unor încrâncenați cărora li se pare că această sărbătoare nu este ”autentică” te duce cu gândul la lipsa de viziune și deschidere a întunecatului ev mediu.
Nu-mi vine să cred că încă există slujitori ai unei biserici care se declară tolerantă, care îndeamnă oamenii să ignore această zi. Și de ce? Pentru că nu este tradițional românească. Stau însă și mă întreb dacă este tradițional românesc să te târăști în patru labe prin noroaie sau pe pietre ascuțite ca să pupi niște icoane sau să-ți freci portofelul de sfinte moaște în speranța de a-l umple cu cât mai mulți bani. Sau dacă este tradițional românesc să fii primul la campionatul de pupat moaște. De când oare în asta constă credința?
Un preot din zona mea și-a îndemnat enoriașii să nu meargă la cimitir în ziua de 1 noiembrie. Ce? noi nu avem sărbătorile noastre? De ce să le ținem pe ale altora? Un astfel de discurs mi se pare mai mult decât rea-voință, este de-a dreptul răutate, ciudă și frustrare. Iar răutatea merge mână în mână cu prostia. Noi, adică ăia mari și tari care nu ne corcim cu nimeni, ne vom comemora morții în altă zi, în prima sâmbătă din noiembrie numai să nu mergem deodată cu cei de alte religii împreună la cimitir. Cu o astfel de atitudine arțăgoasă, să mă mai mir că în secolul XXI încă se iscă războaie din motive religioase?
Sigur că nu toți preoții ortodocși au făcut asta, nu generalizez, unii chiar au fost la cimitir și au oficiat slujbe în memoria celor morți dar e trist că încă există indivizi cu mintea înfundată care au putere de influență și care își folosesc capacitățile negând dezvoltarea liberă și firească a relațiilor dintre oameni. Ridică bariere imaginare între persoane care conviețuiesc împreună într-o bună vecinătate când, de fapt, diferențele sunt atât de mici. Uneori acestea sunt aproape inexistente dar este suficient să apară un astfel de ”lider” care în virtutea inerțiilor dogmatice să impună puncte de vedere intolerante și totul se duce de râpă. Din păcate, datorită poziției pe care o au, acești înalți funcționari bisericești reușesc să împartă lumea în două. Și uite așa, cei care au ales să urmeze sfaturile prea înțeleptului, prea fericitului și prea cuviosului prelat nu s-au mulțumit doar să stea acasă pe fundul lor ci chiar au început să propage ideea că de Luminație nu trebuie aprinse lumânări. Oare ce urmează? să ne luăm la harță pe tema asta? De fapt tata a primit deja un telefon în care a fost apostrofat pentru gestul de a aprinde o lumânare la mormântul mamei în ziua de 1 noiembrie…
eu știu că ziua morților (sau moșii de iarnă cum se zice de fapt la noi) este în prima sâmbătă din noiembrie și atunci merg la cimitir. mai știu și că la catolici, luminația este fix pe 1 noiembrie (și-s de admirat cum păstrează acest obicei). și mai știu și că oamenii sunt buni și răi pentru că pot. 🙂
mai adaug doar atât: curios este, când vine vorba de ortodocși, că habar nu au de celelalte comemorări ale celor care au plecat dintre noi și care se întind peste an: moșii de primăvară sau mucenicii, moșii de vară- sâmbăta de după rusalii și chiar moșii de toamnă (în septembrie, după ziua crucii) și de ce se face pomenirea sâmbăta (e o altă poveste și mă abțin).
poate că acel preot, dacă ar fi avut răbdare să explice, lucrurile ar fi fost mai simple, oamenii ar fi fost lămuriți. și, în fond, să-ți amintești de cei dragi, plecați, eu zic că merge oricând simți, pe 1 sau 5 sau 25 noiembrie.
Așa spun și eu, că pot aprinde lumânări și să-i pomenesc pe cei morți în orice zi a anului și în ce moment al zilei am eu chef. M-am săturat de atâta intoleranță și prostie anacronică.
Moșii de iarnă sunt în sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului secului, moșii de vară în sâmbăta dinainte de Rusalii.
@PSI
M-am uitat din curiozitate pe Calendarul Crestin Ortodox, http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/, si nu exista nici o srabatorire in “prima simbata din noiembrie”. Am dat cautare (Cntrl+F) pe acea pagina web dupa cuvintil “morti” si am gasit mai multe zile cu “Pomenirea mortilor” care se face deci de mai multe ori pe an dar nu la date fixe din cite cred. Cautind dupa “mosi” am gasit doar doua instante: “de iarna” pe 5 martie, coincidenta sau nu, simbata, si pe 18 iunie, tot simbata, mosii de vara. Nimic altceva.
Chestia cu Luminatia e intr-adevar sarbatoare catolica si romanii nu stiu de ea decit cei din arealul Ardealului. Popii care sint impotriva sint pur si simplu “fundamentalisti” sau sa zicem fixati pe felia lor si un pic intoleranti. Cei cu moastele sint daor oameni superstitiosi, mai ignoranti de felul lor dar inofensivi in ultima instanta. Ambele categorii reprezinta procente insignifiante cu restul cazurilor, poate la popi e un pic mai mare dar acolo e de inteles oarecum pt ca vine cu specificul “meseriei”, ca sa zic asa.
Si eu sint impotriva intolerantelor de orice fel dar trebuie inteles un lucru: in cazul ortodoxiei romanesti si mai ales in cazul popilor e mai mult un reflex dobindit din indelungata istorie in care romanii ortodocsi erau marginalizati si mai ales persecutati in zonele ocupate de catolicim, fie maghiari fie austrieci! Resistenta preotilor, proces in care muti a trebuit sa faca sacrificiul suprem, a facut ca neamul romanesc, cu bune cu rele, nu numai sa persiste in acele zone dar chiar sa prolifereze si sa-si pastreze traditiile si datinile asa cum erau ele de cind se stiau. Unii au gasit un compromis prin adoptarea greco-catolicismul, care nu e decit un soi de “ortodoxism catolic” care tot un fel de rezistenta e doar ca mai mica. Prin urmare nu trebuie data DOAR o conotatie negativa acestei “incapatinari” de a tine de “ce-i al meu” ci trebuie vazut si reversul medaliei. Fara aceasta rezistenta poate azi sarbatoream Ramadanul sau cine mai stie ce…
”Reflexele” de care spui sunt în totală neconcordanță cu vremurile în care trăim iar preoții ar trebui să-și revizuiască atitudinea și să fie mai smeriți așa cum propovăduiesc…
Nu am nimic cu tagma lor, și bunicul și străbunicul meu au fost preoți care au ținut cu dinții de flacără românismului (străbunicul a fost împușcat de unguri în vremurile tulburi din 1918) dar principiile de bază ale creștinismului, iertarea, buna conviețuire, împăcarea și iubirea le-au fost direcții de căpătâi întotdeauna. Nu-mi place încrâncenarea și nu-i văd rostul.
adrian, par cumva de acord cu intransigența omului? dimpotrivă, eu cred că am spus ceea ce știu despre obiceiurile unei reiligii în care am fost botezați majoritatea românilor și pe care (din nefericire) le cunosc, accentuând totuși că oamenii sunt buni și răi pentru că pot.
cum ziceam și mai sus, eu cred că pomenirea, amintirea celor plecați dintre noi poate fi până la urmă făcută pe 1, 5 sau 25 noiembrie, sâmbăta, marțea, în toiul verii, etc, etc. 🙂
asta ca să mă abțin de la a descrie slujbele de pomenire de moși care, la noi cel pușin, sunt mai degrabă niște îmbulzeli în care îți cam piere cheful de a onora așa cum se cuvine memoria celor duși.
Oare este în tradiția românescă sa defilezi de 1 Decembrie cu o mantie lunga de 6 m care a costat mai mult de 4500 lei?
Un preot din zona mea nu a vrut să o îngroape pe mama mea, desi se impunea, intr-o zi de miercuri. În schimb de cativa ani se fac nunti și miercurea și vinerea.
Doamne ferește, încă de-astea nici n-am auzit… dar toate ni-s înainte… cum să refuzi o înmormântare???
Pentru ca era miercuri, zi de post. Am negociat. preotul spunea joi, eu miercuri, el joi, eu miercuri. Până la urmă a zis bine o facem miercuri, dar cu mâncare de post, se poate un pahar de țuică și câte o bere. Astea cred ca erau de post. După 5 ani a murit tata și am avut probleme cu dezlegarea la 40 de zile. De atunci am rupt orice legătură cu preoții de la biserica unde sunt îngropați părinții mei. Culmea este că unul era neam cu noi și mama a făcut meditații gratuite cu el. iar tata a ajutat biserica enorm, chiar în vream lui Ceaușescu.
Imi pare tare rau ca te-a tulburat aceasta zi …
Eu sunt din Moldova (din Botosani, mai exact), iar de mai multi ani locuiesc in Iasi.
Pe la noi n-am auzit de Luminatie, dar stiu ca in Transilvania lucrurile stau putin altfel pentru ca acolo oamenii au avut mai mult de lupta pentru a-si pastra credinta. N-am trait acolo si nu pot sa emit judecati, nu am dreptul.
Uite, eu cred in buna convietuire cu toti oamenii, indiferent de religie, in care sa primeze dragostea si respectul reciproc. Am avut cativa prieteni catolici cu care m-am inteles foarte bine – din pacate au plecat din tara. Ei erau credinciosi si mergeau la biserica lor catolica in fiecare duminica, noi suntem ortodocsi si mergem la biserica noastra, desigur. Nu am amestecat lucrurile acestea, fiecare avea in suflet credinta lui. Niciodata nu am avut vreo discutie infocata pe teme religioase. Aici eram separati – pur si simplu pentru ca sunt diferente dogmatice (stiu ca nu ar fi cedat nici ei la ceea ce cred), dar asta nu ne-a impiedicat niciodata sa fim buni prieteni. Nu m-am considerat niciodata mai presus pentru faptul ca as fi ortodoxa si de aceea, cumva, sa nu vreau sa ne amestecam obiceiurile sau sa consider ca m-as corci. In niciun caz! Motivul ar fi diferentele de gandire, de percepere a sensului vietii, a vietii dupa moarte, a lui Dumnezeu ca Sfanta Treime, a sfintilor, a Maicii Domnului. Spre exemplu, urmand un ritual catolic ar fi ca si cum as accepta ca adevarat ceva in care eu nu cred. Se creeaza un paradox.
Ceea ce trebuie eu sa fac e doar sa-l iubesc pe om, indiferent de credinta lui; nu inseamna ca il desconsider daca nu ii urmez credinta sau daca nu-i tin obiceiurile.
Am mers in pelerinaj la sfinti, la icoane facatoare de minuni, dar sa stii ca niciodata nu mi-am atins portofelul, nu m-a interesat sa fiu prima la rand. Pe mine ma dor aceste cuvinte, dar iti inteleg revolta.
Credinta si traditia sunt doua lucruri total diferite, aproape disjuncte.
Bineinteles ca oricand se pot aprinde lumanari la mormintele celor adormiti.
Mai marii Bisericii Ortodoxe vor doar sa nu se amestece lucrurile, dar nu pentru ca ii desconsidera pe ceilalti, ci pentru ca isi iubesc credinta, vor s-o pastreze nealterata. Dar ca intotdeauna se starnesc si reactii extreme si extremiste, iar oamenii se cearta. 🙁
Ce frumos ai spus și, mai ales, ce frumos gândești! Dacă toți am avea aceleași gânduri ca tine, am trăi într-o lume mult mai bună.
frumos articol, dar si frumoase comentarii. Daca am citi mai multi si invata ceva…
În Maramureş, Ziua Morţilor – sau Luminaţia – este cea mai semnificativă sărbătoare religioasă a toamnei şi a treia ca importanţă din an, după Crăciun şi Paşti, Este sărbătoare în care se reunesc familiile.Este un fel de întâlnire cu fiii satului
Morţii sunt sărbătoriţi începând cu sâmbăta înainte de Sf Dumitru, în majoritate localităților rurale, până la 8 noiembrie în Borșa; doar într-un zile, în funcție de obiceiuri,
În calendarul catolic ziua de 1 noiembrie este Ziua tuturor sfinților, iar 2 noiembrie este Ziua Morților.
Pregătirile încep cu câteva zile înainte, se curăță mormintele, se fac aranjamente florare din ce mai are fiecare în grădină.
Se mai crede că ziua morților e singura zi din an când morții ies din morminte și, fără să fie văzuți, circulă printre cei vii. În Banat, Transilvania și Maramureș există un adevărat cult al morților și se duce mâncare și băutură de sufletul morților. Vai, nu vă puteți închipui cum miroase seara într-un cimitir de pe Valea Izei. cred că atunci se fac cele mai bune sarmale. Mai există și obiceiul de a picura un pic de horincă pe mormânt.
În foarte mulți ani îmi însoțeam tatăl la cimitirul de la biserica Nistorestilor din Săliștea de Sus (o biserica din 1600 ridicată pe un delusor. Se plângea,lăcrima, se râdea, ne îmbrățișam. Și uite așa cunosc toate ”poveștile” satului, legendele. Am cunoscut toți hâtrii.
Paradoxul este că majoritatea au fost îngropați greco catolici și în vremea comunismului și după aceea au fost pomeniți de preoți ortodocși. Este chiar obiceiul, acum se practica mai puțin, de a face preotul rugăciuni la morminte. Cred că noi suntem toleranți, adică să te naști greco catolic, să te căsătorești greco, să mori greco și să te dezlege un preot ortodox. Asta a fost istoria. Tradiția nu exclude credința.
Din păcate ce ai relatat tu cred că este un fulgușor din fundamentalismul religios către care alunecă unii slujitori ai domnului ortodocsi. Cred că ei trebuie să fie un pic mai smeriți, mai puțini opulenți. mai iertători, să stea mai departe de……. dar ce să mai vorbim să ajungi să spui nu o votați pe aia că-i stearpă.
da, ai dreptate de ce să fii bun..
Cred că mai revin cu comentarii.