Cine mă enervează la TV

        Cum o fi oare să le știi pe toate? Să fii medic-profesor-inginer-doctor-academician şi să ai la degetul mic răspunsul la orice întrebare, ba chiar mai mult decât atât, să ai un eseu gata de a fi expus înainte de a fi formulată întrebarea? În vocabularul tău să nu existe expresia nu ştiu, să ai întotdeauna acces la sursele cele mai autorizate şi fiecare dimineaţă să-ți înceapă cu consultarea în agendă a listei de emisiuni la care eşti invitat pentru a-ţi da părerea?

        Eu nu ştiu cum e dar dacă îl întrebăm pe Florin Condurăţeanu aproape sigur ne va spune că uşor nu e în timp ce va ofta cu greutate privind gânditor prin lentilele ochelarilor în aceeaşi nuanţă cu cămaşa. Dacă aveţi televizor în casă nu se poate să nu-l ştiţi, a umblat (şi încă umblă) pe la toate televiziunile fiind invitat sau chiar moderând  emisiuni de genul taclale, bârfe sau taifasuri care sunt la mare modă acum. Abordează orice subiect deşi are predilecţie spre pulsul medicinei unde este mare expert comentator. condurateanu

        Mie omul ăsta nu-mi place și gata. Mi-e antipatic instinctual dacă pot să spun așa și mă enervează totul la el începând de la felul cum arată până la modul în care își expune opinia despre orice. Ce-i drept, cred că de la asta mi se trage, de la faptul că prea le știe pe toate și e sfătos până la Dumnezeu și înapoi. Când se dezbătea cazul Elodiei la OTV era expert în criminalistică și se lega de niște piste, de niște indicii și amănunte de zici că trăise toată viața în familia lui Sherlock Holmes. Când o avea invitată pe Monica Pop, oftalmoloaga prezentă mai mult în studiourile tv decât la spital, știa totul despre chirurgia ochiului, strabismul convergent, unghiul de deviație sau cataracta congenitală și, deși o lăsa să vorbească fără să o întrerupă, o completa din când în când cu informații de mare acuretețe științifică până reușea să o scoată din sărite.

        În ultima vreme a fost mai mult decât preocupat de soarta Denisei, copila de douăzeci și ceva de ani ce cânta manele și care din păcate a murit. Condurățeanu a tocat subiectul ca o meliță stricată și ne-a informat prin toate mijloacele posibile despre tot ceea ce înseamnă bolile la ficat, despre virusul C și E și G, despre anticorpi și despre tratamente cu succese fabuloase după doar douăsprezece săptămâni dar care, bineînțeles, nu se fac în România.

        Probabil o să mă întrebați de ce mă uit la emisiunile lui dacă mă enervează așa de tare. Nu mă uit. Adică nu stau să le urmăresc cap-coadă dar butonând telecomanda, mai dau peste el din când în când și atunci mă opresc un pic să văd ce mai are omul în program. Uneori zăbovesc mai mult, de obicei atunci când e în dialog cu cineva care are de spus lucruri interesante. În urmă cu doi-trei ani apărea mereu împreună cu nutriționistul Gheorghe Mencinicopschi. Asta înainte de a intra doctorul la pușcărie. De fapt nu cred că era medic dar știa multe despre alimente doar fusese directorul Institutului de Cercetări Alimentare. După ce l-am auzit povestind din ce se fac crenvurștii, n-am mai mâncat un an de zile (în cea mai mare parte din MDM, adică tocătură de oase, tendoane, pielițe și grăsime, practic tot ce mai rămâne din carcasa de pasăre după ce se ia carnea). Acuma se pare că am uitat că văd că mi-a trecut greața 🙂

        Sunt totuși unele lucruri despre care știu sigur că am auzit pentru prima oară de la el. De exemplu, spirulina despre care eu credeam că este un medicament când de fapt este o algă  plină de nutrienţi cu beneficii extraordinare pentru organism. Spirulină nu mănânc pentru că nu-mi place gustul, în schimb tot din vremea aia și tot ascultându-l pe Mencinicopschi (ce nume ciudat și greut de reținut are!) am rămas cu obiceiul de a ronțăi fructe goji. Sunt bune la gust, aproape nu au calorii și totuși ai senzația că mănânci ceva, ca să nu mai spun de faptul că au cel mai puternic efect antioxidant dintre toate produsele alimentare din lume. Și asta se pare că este ceva de bine, nu mai țin minte exact  ce e cu antioxidanții ăștia dar cu siguranță prietenul Condurățeanu ne-ar putea vorbi vreo două ore pe acest subiect. Iar eu m-aș enerva după primele cinci minute 🙂 Ce să fac dacă nu pot empatiza deloc cu el?

        Și mai am câteva persoane pe care nu le plac datorită sfătoșeniei de care dau dovadă în permanență prin fiecare propoziție și prin fiecare afirmație pe care o fac. Avocatul Daniel Ionaşcu. daniel ionascu

        Avocat și doctor în teologie care dă sfaturi duhovnicești invitaților de la Acces direct și de la toate celelalte emisiuni de scandal ale Antenelor. Ăsta mi-e urât rău de tot. Apoi urmează Grigore Leșe. Și el tot doctor, dar de data asta în muzică. Nu am treabă cu cântecele lui din Maramureș (care, cel puțin pe mine, mă depășesc din punct de vedere cultural) dar când începe cu filosofia energetică despre viață și univers mă termină psihic. Ca să nu mai spun că nu pierde nicio ocazie de a-și arăta frustrarea că este mai bine apreciat în străinătate decât în România. Oare de ce? 🙂 And last but not least… Dan Puric. De când l-am auzit pe Pleșu spunând despre el că ”citează mai mult decât citește” nu mă mai pot gândi la altceva atunci când îl aud. Dar nu-l aud prea des pentru că evit 🙂

        Disclaimer: Nu am vrut să ofensez pe nimeni, dacă vouă vă plac acești oameni este în regulă. Nu suntem toți la fel și gusturile diferă de la om la om. Accept de asemenea faptul că și eu la rândul meu atrag antipatii (deși pare greu de crezut) 🙂

 

 

Share This:

25 thoughts on “Cine mă enervează la TV

  1. Nu-mi sunt simpatici deloc nici mie cei despre care ai scris in articol, dimpotriva.
    Doar de avocatul Ionascu n-am auzit.
    Nu mai am unde sa-i vad pentru ca am renuntat la cablul tv acum vreo 4 ani. Prin asta risc sa fiu antipatica :)) pentru ca in zilele noastre e si o moda sa se renunte la cablul tv, sa pari mai cu mot sau poate mai cult decat restul lumii :)) Dar eu recunosc deschis c-am renuntat pentru ca eram dependenta de tv si alta masura mai buna n-am gasit decat sa tai raul din radacina (sotul meu oricum nu se uita aproape niciodata). Am pastrat tv-ul, insa, din cand in cand ne mai punem cate un film, seara sau in weekend.

  2. Toti cei enumerati de dumneavoastra imi sunt antipatici maxim.
    As mai adauga tit din categoria invitatilor care comenteaza la emisiuni pe dna Camelia Mitoseru.
    Deci baba aia e maximm de enervanta.

  3. Emisiunile jenante sunt la ore de varf, emisiunile educative la ore tarzii in noapte. Mie imi place Catalin Stefanescu, Eugenia Voda, imi place emisiunea Marinei Almasan si a lui Mircea Radu (tvr 2), restu’ e cancan, circ, galagie…

    1. Profesioniștii e emisiunea mea preferată dar o văd înregistrată pe YouTube pentru că mereu uit de ea. Și îmi mai place Dincolo de aparențe a Florentinei Fântânaru.

  4. Dintre ei nu am auzit decit de Puric, am inceput sa citesc o carte de-a lui si n-am reuşit.
    Ca sa nu te mai enervezi eu te sfatuiesc sa nu aprinzi televizorul. In ultimele 4 sãptãmini nu m-am uitat deloc şi nu i-am simtit lipsa.

    1. Nu fac exces de televizor dar în fiecare seară mă uit la știrile de pe Digi24. Mie mi se pare (și de fapt așa și este) că pierd foarte mult timp pe internet, nu pe tv. Dar până la urmă dacă îmi face plăcere, de ce nu? Încerc să nu mă stresez impunându-mi reguli care nu știu cu ce m-ar ajuta.

      1. Si la mine e asa. Am rezistat pina anul trecut fara smartphone, dar vara asta am avut pentru prima data si internetul nelimitat la telefon…m-am mai abtinut eu, dar e o tentatie prea mare sa te poti conecta de oriunde si oricînd . Azi mi se termina vacanta si de miine vreau sa instaurez niste reguli clare de limitat internetul.

  5. Eu il mai uit. Dar zilele trecute eram pe troleu, ma indreptam spre o terasa sa ma intilnesc cu sotul si nişte colegi. Ma uitam cu groaza cum toti din troleu ba butonau ba vorbeau la telefon, iar cei de pe strada , daca nu faceau asta, aveau oricum telefonul in mîna. Stateam eu asa liniştită si priveam toate astea detaşat .
    Asta pina primesc sms de la soţ ca s-a schimbat planul si imi da un nume de stradă colt cu alta stradă… Asa ca am inceput sa butonez si eu la telefon, iar odata coborîtă umblam cu el in mina ,ca sa imi dau seama daca sunt pe drumul cel bun spre respectiva terasa. 🙂

  6. Nu ma enerveaza nimeni pentru ca…nu am tv:D.
    Si traiesc foarte bine si fara telefon, il uit des acasa si mai des se intampla sa fie descarcat asa ca sa imi dau un beep…nu am cum asa ca e musai sa fac curat :D.
    Am inceput sa folosesc smartphone-ul ca..pedometru si harta 😀 😀 :D.

  7. Nu ma (mai) enerveaza nimeni pentru ca desi am televizor nu merge decat pe filme sau documentare. Si numai pe canale straine, nu dati cu rosii dar aia dau primii toate filmele si documentarele. Emisiunile astea cu discutii nu am avut niciodata rabdare sa le urmaresc, mereu calca cineva in strachini. Ma uitam la stiri candva, dar acum 6 ani am stat doua luni la pat cu probleme serioase de coloana si nu puteam nici sa tin o carte in mana de dureri, asa ca ma uitam la tv. La stiri cel mai mult, si cum aveam timp am realizat ca sunt cateva stiri pe care le invart toata ziua si le prezinta in asa fel incat sa induca panica si stress. Si am zis ca ma imbolnavesc si mai rau daca ii mai ascult, asa ca am renuntat de tot. Doar nu degeaba “good news is no news”. Si in compensatie cand m-am putut misca m-am apucat de margelit si pe urma de blog 🙂 Asta a fost o justificare foarte lunga de ce nu cunosc nici un nume si nici o figura. Si nici sotul nu vrea sa sa uite, are el alte motivatii, asa ca e perfect.

    1. Recunosc faza cu învârtitul știrilor 🙂 DN1 blocat în fiecare weekend e una dintre preferatele televiziunilor 🙂

  8. Draga mea, Ioana. Te rog sa faci o continuare a acestei postări si neaparat, dar neaparat, sa o incluzi si pe stimabila doamna Monica Tatoiu. Iti mulțumesc anticipat.

  9. Pe mine ma enerveaza cind la emisiunile de genul asta, invitatii se apuca sa rida ei între ei.
    Si ma mai enerveaza emisiunile politice cind isi dau diverşi cu părerea ,imi fac eu părerea mea si n-am nevoie de parerile lor.
    De fapt nici nu pot zice ca ma enerveaza, ca nu’i ascult : sa stea ei singuri si sa se hăhăiasca sau să-si dea cu părerea 🙂

  10. Pe Ionascu macar il suport daca opresc sonorul. Pe Condurateanu nu. Si imagineza-ti ca am si o bunica in casa care il citeaza adesea la faza cu “te pup pe suflet” sau ceva de genul asta. Pot sa-l adaug si pe Sorin Ovidiu Balan pe lista? Si pe madame Tatoiu sau pe madame Camelia Mitoseru?

  11. Nici eu nu am cablu si nici tv…. dar sunt foarte curioasa de ce nu mentioneaza nimeni pe Mihai Gadea…. ? Oare chiar exista cineva caruia sa ii placa de el si emisiunile lui?? ?

    1. O, nuu… dar la Gâdea nu rezist nici măcar un minut deci nu știu ce mai aberează în ultima vreme 🙂

      1. M-am linistit… 😉 Am vazut doar ca acum are barba, nu stiu de cand…doar am zarit undeva o poza cu el… Eu il cunosc personal, de pe vremea tineretii lui, cand nu stiam ce poate ajunge…de doua ori mai dezamagita sunt acum…

  12. Si eu care credeam ca-s anormala ca ma enerveaza aceiasi! Ma uit fff putin la tv, la astia doar cit sa-mi tin treze si sa-mi reconfirm impresiile despre ei. Puric si Lese si ala care se pricepe la toate, nici nu vreau sa tin minte cum il cheama.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *