7 verbe pentru 7 zile #46

         Am avut o săptămână grea, chiar foarte grea și tristă după cum probabil știți din articolul precedent, cel în care vă povesteam că am fost nevoiți să îl eutanasiem pe Jax. Dar viața merge înainte, trecem peste toate și ne vedem de drum indiferent pe cine și ce lăsăm în urmă. Așadar, iată retrospectiva ultimelor zile:

• Am cumpărat o păpușă pentru Silvia și sper să îi placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie. Procesul de căutare a fost destul de dificil și îndelungat pentru că am avut foarte multe criterii de îndeplinit: să fie de tip bebeluș, să aibă minim 50 de cm, să aibă corpul moale și membrele din silicon, să aibă ochi care se închid, să aibă o greutate comparabilă cu cea a unui copil adevărat, să nu scoată niciun sunet (condiția asta a pus-o maică-sa) și bineînțeles să aibă un preț rezonabil. După ce am stat o săptămână pe ebay și amazon (unde am găsit într-adevăr păpuși superbe dar care costau 4-500 de lei) o colegă m-a trimis la un magazin de jucării la mine în cartier unde spre surprinderea mea am văzut comoara asta fabricată în România la Arădeanca (nu știam că încă mai există fabrica). A costat 72 de lei, este cât un copil de 2-3 luni și în afară de faptul că este îmbrăcată absolut hidos, îndeplinește toate criteriile. Venind cu ea pe stradă cel puțin 5 persoane m-au întrebat de unde am luat-o 🙂
• M-am indignat văzând că pentru a treia săptămână consecutiv  nu am unde să arunc gunoaiele reciclabile. Tomberoanele sunt mereu pline până la refuz și în consecință lumea aruncă hârtia, metalul și plasticul unde apucă și este enervant și frustrant că după ce o săptămână întreagă îți umpli bucătăria de tot felul de resturi puse pe categorii, la final te trezești că ai făcut-o degeaba. Din păcate e  doar o directivă europeană pe care am bifat-o ca să dea bine și acum ne prefacem că reciclăm. Exact ca și cu rampele de acces pentru cei cu dizabilități, am raportat că avem rampe peste tot și, deși există, în majoritatea cazurilor sunt făcute de-a’n pixu’ pentru că sunt atât de înclinate încât sunt inutilizabile.
• Am mâncat aproape în fiecare zi humus cu bețigașe din legume. Când mi se pune pata pe ceva parcă nu mă mai pot opri, poate o fi de vină și faptul că abia am ieșit din iarnă și organismul tânjește după crudități dar mi se pare o mâncare excelentă și exact pe gustul meu. Humusul îl cumpăr gata făcut iar legumele sunt în funcție de ce am la îndemână, astăzi de exemplu am avut morcovi, ardei capia și tulpini de țelină aka apio.
• Am început scrapbook-ul pe 2019  ca să nu mai las totul pentru ultima lună a anului. Pentru cei care nu știu, scrapbook este un fel de album de poze dar totuși mai mult decât atât. O carte/album/caiet cu pagini goale în care lipești poze, decupaje din reviste sau ziare, abțibilduri, texte, bilete de avion sau bilete la spectacole, în principiu orice fleacuri care peste ani îți vor aminti momentele frumoase petrecute în perioada respectivă. Mă relaxează enorm să fac asta și îmi place să colecționez amintiri care spun ceva și care nu ocupă mult loc.
• M-am bucurat de primele zile adevărate de primăvară. Cald a mai fost și în ianuarie sau februarie dar acum au înmugurit pomii și se văd vârfuri verzi de frunzulițe, au apărut toporașii (florile mele preferate), păsările ciripesc într-una și curajoșii au trecut la pantaloni scurți. Mi-a făcut plăcere să fac plimbări lungi venind de la serviciu pe jos fără să mă mai scufund în noroaiele specifice iernii.
• M-am revoltat atunci când o prietenă însărcinată mi-a spus că a fost să își facă programare pentru analizele medicale obligatorii și, ca să le obțină gratuit, a fost programată peste două luni și jumătate. Adică analizele pentru primul trimestru poate să le facă abia spre sfârșitul trimestrului doi! Șocant, știu, plătim cu toții cotizații iar atunci când avem nevoie de consultații sau analize incluse în asigurarea noastră de sănătate apelăm la soluții ca cele de aici. Mi se pare cel puțin ciudat  că nici măcar pentru femeile însărcinate, care întotdeauna au fost prioritare și sunt respectate în orice țară și în orice regim politic nu se găsește o soluție. ”Soluție”, adică bani. De fapt bani sunt numai că nu sunt gestionați așa cum ar trebui. Dacă un set de analize costă 7 milioane mă întreb cât o fi o ecografie morfologie fetala pe care orice mamă responsabilă ar trebui să o facă.
• M-am întristat încă o dată și încă într-un fel pentru moartea lui Jax văzând cum ceilalți doi câini (Gina și Patrocle) suferă pentru pierderea tovarășului lor. N-aș fi crezut sau nu știam sau nu mi-am închipuit că vor reacționa astfel. Sunt apatici, nu mai au chef de nimic, nu mai intră deloc în garaj și stau tot timpul nemișcați în curte așteptând să apară Jax de undeva. Este incredibil cum și-au schimbat comportamentul și se vede clar că sunt extrem de afectați. Este normal având în vedere că atâția ani au conviețuit împreună ca cei trei muschetari dar parcă nu-mi vine să cred că, și între ei, câinii au sentimente atât de puternice. Relația cu omul e arhicunoscută dar cea cu semeni de-ai lor este foarte înduioșătoare și nouă pentru mine.

Cam așa a fost săptămâna mea, nu chiar grozavă, sper că la voi a fost mai bine și să mergem înainte, zic.