7 verbe pentru 7 zile #48

        Urmează acum buletinul informativ al unei (alte) săptămâni ploioase de mai:

1. Mi-am făcut card Revolut. Probabil ați auzit sau ați văzut reclame pe internet la acest serviciu care pare revoluționar și care concurează din ce în ce mai puternic cu băncile clasice. Are comisioane minime și dacă nu administrezi, cheltuiești sau transferi sume uriașe nu ai niciun fel de comisioane. De exemplu poți retrage numerar din străinătate în limita a 800 de lei fără niciun fel de taxe iar rata de conversie este cea mai bună de pe piață. Prin intermediul aplicației de pe telefon poți vedea instant toate tranzacțiile, cursurile de schimb și multe alte informații ba chiar poți economisi prin rotunjirea în sus a oricărei sume cheltuite. Cumpăr, să zicem, o bere Guinness care costă 6.2 euro (exemplul nu e întâmplător că tot cu gândul la Dublin sunt) și diferența de 0.8 euro se duce într-o pușculiță care, fără să simți, se umple de-a lungul timpului. Dar după ce o să primesc cardul fizic care vine prin poștă în vreo două săptămâni și o să încep să-l folosesc, promit să scriu un articol detaliat în care să enumăr toate beneficiile și eventualele aspecte negative.
2. Am aflat o mulțime de lucruri despre Irlanda, așa cum se întâmplă de fiecare dată când programez o excursie. Cred că pregătirile în vederea plecării, partea de documentare, căutarea de informații pe forumuri și grupuri sunt partea cea mai plăcută a unei călătorii. Înveți de pe wikipedia mai multă istorie și geografie decât în doișpe ani de școală și întotdeauna rămâi cu ceva. Nu cu înălțimile formelor de relief, nu cu ramurile industriei extractive, nici cu centrele producătoare de materii prime ci cu lucruri interesante despre care poți să discuți cu plăcere seara cu prietenii la un pahar de vorbă.
3. Am descoperit (cu adevărat) sparanghelul. Îl mai încercasem de câteva ori până acum gătit în diverse variante, la abur sau la cuptor dar, drept să spun, nu m-a dat pe spate și, fiind o legumă relativ scumpă, am lăsat-o deoparte. În primăvara asta însă am prins o ofertă la Lidl și i-am mai dat o șansă punându-l pe grătar cu doi stropi de ulei de măsline, sare și piper proaspăt râșnit. Mi-a impresionat papilele gustative până la lacrimi și dincolo de ele. Este un deliciu absolut și de atunci, la fiecare două-trei zile, repet experiența culinară mai ales că acum sparanghelul este în plin sezon de recoltare deci prețul la care se găsește pe piață este oarecum rezonabil.
4. Am constatat că am un nou musafir instalat în garaj. O mâță albă cu pete portocalii grăsuță dar foarte sperioasă. Nu stă s-o prind dar mă pândeşte de fiecare dată când ies din scara blocului pentru că ştie că îi aduc ceva de mâncare. Are un vas cu apă, un culcuş făcut dintr-o cutie de carton în care am pus o perniţă veche şi pare fericită cu situaţia actuală însă ştiu din  experienţă că şansele de a supravieţui prea mult sunt limitate. De când au dispărut câinii vagabonzi, numărul pisicilor de stradă a crescut simţitor şi cred că nu există subsol de bloc unde să nu se adăpostească câteva feline. Îmi pare aşa de rău pentru ele şi nu ştiu care ar fi soluţia de a stopa înmulţirea acestora.
5. M-am gândit să scriu un articol despre subiectul (sensibil) al urărilor de bine, sănătate și prosperitate de pe Facebook cu ocazia zilelor de naștere sau onomastică, de Paști, de Crăciun, de Ziua Națională sau a copiilor, de Sfânta Maria sau Sfântul Andrei, de Ziua Unirii sau Valentine’s Day. A, și să nu uităm de 1 și 8 Martie. Cu siguranță celor din lista mea de prieteni le doresc tot binele din lume însă se întâmplă de multe ori să nu apuc să le scriu acest lucru pentru că deja sunt foarte mulți. Am mai multe pagini pe care le administrez și realmente îmi ia prea mult timp să scriu 10-12 mesaje personalizate în fiecare zi așa că, dragilor, sper să nu vă supărați dacă de ziua voastră de naștere nu v-am urat. Mă gândesc însă cu drag la voi în fiecare zi și vă spun pe această cale un La mulți ani din inimă și să aveți o viață lungă și fericită. Iar ca să urez în grup tuturor celor care poartă numele de Vasile sau Mihai/ Mihaela, Petru, Pavel sau whatever, nu o s-o fac niciodată pentru că mi se pare lipsit de sens și doar o urare de umplutură în care bifezi un obiectiv doar pentru că așa se face. După cum spuneam, o să dezvolt subiectul mai pe larg într-un articol viitor dar deocamdată cred că v-ați prins că, la rândul meu, nici mie nu-mi place să fiu etichetată cu turma în mesaje cu poze cu ghiocei alături de încă o sută de persoane.
6. Am amânat încă o dată să programez o întâlnire la notar pentru finalizarea succesiunii după mama. E adevărat că am făcut formalitățile imediat după ce a murit, adică la vreo două luni, dar a mai rămas o mică suprafață de teren la care lipseau niște acte sau se schimbase situația juridică sau nomeclatura stradală, nu mai știu exact ce că nu am înțeles nici jumătate din ce ne-a spus atunci notarul. De multe ori m-am gândit cât de rău este să fii prost și chiar dacă notarul ne-a dat din timp o listă cu acte necesare pentru succesiune, tot n-am fost în stare să le clarificăm la timp pe toate.  Cum o fi  însă  să nu ai școală și să ți se pară greu chiar și să completezi un simplu formular? Nici nu vreau să-mi imaginez cât de neajutorat și chiar umilit trebuie să te simți când nici măcar site-uri ca cele de aici care îți oferă informațiile de bază și te ajută să te descurci în destul de multe situații nu îți folosesc la nimic.
7. Am citit Cum să oprești timpul de Matt Haig un roman-poveste în care personajul principal are o ”boală” care îl face să rămână tânăr de-a lungul secolelor. Născut pe vremea lui Shakespeare în Anglia medievală, ajunge profesor de istorie la un liceu în Londra și arată ca un tip obișnuit la 40 de ani. Nimic din aspectul fizic nu îl trădează dar tinerețea fără bătrânețe nu îl face totuși fericit pentru că, la patru secole de la moartea soției încă îi duce dorul și suferă pentru că nu reușește să își regăsească fiica pierdută care i-a moștenit boala genetică. Trecutul îl ajunge tot timpul din urmă și nu se regăsește cu adevărat în niciuna din viețile trăite în compania tovarășilor efemeri. E o carte la sfârșitul căreia rămâi pe gânduri (exact genul de lectură care îmi place) iar ideea existenței unei astfel de anomalii este una pe care cu siguranță nu o vei uita prea curând.

        Voi pe unde v-ați adăpostit de ploaie în săptămâna care a trecut?