Invitație la 3 Stejari

        Nici n-a început bine primăvara (cu alaiul ei de flori) că am și primit prima invitație la nuntă de anul acesta – în ultimul weekend din mai și deja mă apucă disperarea că nu știu cu ce să mă îmbrac. Niciodată nu mi se pare prea devreme să încep să mă gândesc la această eternă problemă mai ales acum când va trebui să-mi aleg mai multe ținute pentru eveniment și o să vă explic imediat de ce.
       Știți că acum este la modă (sau, mă rog, o fi fost și mai demult dar eu nu știam) să faci petrecerea de nuntă în afara orașului sub forma unei mini-vacanțe oferită invitaților. La scară mare asta înseamnă, de exemplu, ceremonia pe care a avut-o Johnny Depp pe insula lui privată din Bahamas unde musafirii s-au distrat făcând snorkeling, plimbându-se prin nisipul fin de pe malul oceanului și savurând platouri pregătite de bucătari renumiți care purtau titulatura de chef.
       La scară mai mică, din punct de vedere al grandorii dar nu și al distracției, un astfel de eveniment se poate organiza și pe plaiurile noastre. Iar eu la așa ceva sunt invitată, adică la o nuntă în mijlocul naturii care va dura, ca în povești, trei zile și trei nopți. Nu, de fapt sunt trei zile și două nopți pentru că începe vinerea dimineața și se termină duminică seara. Deci îmi trebuie haine, nu glumă. Abia aștept!
      Am mai fost la nunți în Brașov dar asta o să le întreacă pe toate. Din dorința de a organiza un eveniment perfect, mirii au ales pensiunea 3 Stejari, un complex turistic de 4 stele care este foarte aproape de oraș dar totuși la munte (în masivul Postăvarul, cred că știți că este o zonă superbă). Numele pensiunii vine de la cei trei copaci situați pe actualul domeniu și care sunt ultimele mărturii ale unei păduri seculare ce se întindea odinioară în această zonă.
       N-am fost niciodată într-o pădure de stejari deși am citit undeva (un fel de joc-zodiac, o prostioară de genul ăsta) că stejarul ar fi arborele meu protector. De atunci parcă i-am observat mai bine frumusețea și măreția și am dat importanță tuturor legendelor și superstițiilor pe care le-am auzit despre el. Se spune că dacă  toamna prinzi din zbor o frunză de stejar care cade, vei fi scutit de răceli și gripe toată iarna. Mi se pare o variantă mai ieftină și mai plăcută decât un vaccin 🙂
        Iar dacă doi îndrăgostiți pun în același timp într-un vas cu apă două ghinde își vor vedea viitorul: dacă ghindele plutesc împreună se vor căsători, iar dacă ghindele se despart cei doi se vor îndepărta unul de celălalt.
        Se pare că ghindele prietenilor mei au plutit una lângă alta și de aceea acum ne cheamă la nuntă. Deși i-am întrebat, nu au vrut să-mi dea prea multe detalii spunând că vom avea parte de foarte multe surprize. Totuși am aflat că ceremonia va fi în aer liber, la umbra stejarilor seculari, iar petrecerea propriu zisă va fi în restaurantul fabulos care are ieșire pe terasă.
        Deci e clar că pentru un astfel de restaurant trebuie să-mi pregătesc o rochie de mare gală. Sper să mă țină picioarele toată noaptea pentru că nunta e abia sâmbătă seara. Înainte de asta, vinerea, va fi ziua dedicată drumețiilor, pentru cei care doresc, evident. Dar cum să ajung eu în zonă și să nu mă încumet pe cărări de munte?… sau poate o să prefer un dolce far niente ca să fiu în formă a doua zi?
        Vom trăi și vom vedea. Oricum, ai ce să faci acolo pentru că există și teren de sport, masă de biliard, locuri de joacă pentru copii… și multă liniște în mijlocul naturii ceea ce îmi doresc cel mai mult.
        Zic și eu așa, ca să par interesantă cu liniștea, pentru că de fapt abia aștept zumzetul și gălăgia veselă din jurul grătarelor în aer liber și fripturii la proțap care ne vor anima ziua de duminică. Doar v-am spus că nunta ține trei zile, nu? Și înainte să plecăm spre casă, că doar nu o să plecăm mahmuri la drum, o să mai fie încă o petrecere. Una micuță,  câmpenească tradițională.
        Ideea unei astfel de nunți în cadrul natural al muntelui  mi se pare genială, aduni toți oamenii într-un loc și le oferi amintiri pentru o viață. Toată lumea se simte bine și uită de grija volanului, știți voi, cine bea și cine se sacrifică la nunta asta? Nu mai e nevoie ca fiecare invitat să-și caute singur cazare în Brașov , să ajungă la petrecere obosit, direct de pe drum sau să fie nevoit să plece devreme. Sunt sigură că o să fie cea mai frumoasă nuntă la care am participat vreodată. Iar tema nunții va fi ghinda și frunza de stejar, încă un secret pe care l-am aflat deja. Ornamentele de pe mese și mărturiile pentru nuntași vor avea legătură cu stejarul. Chiar și cerceii miresei vor fi foarte asemănători cu cei pe care i-a purtat Kate Middleton la nunta regală:

foto zorandesignsjewelry.com
        Replici ale acestor jumătăți de frunză de stejar de care atârnă o mică ghindă încadrată într-un oval elegant au fost multiplicate peste tot în lume. Dar ce e frumos și lui Dumnezeu îi place, așa că de ce nu?
        Nu-mi mai rămâne decât să aștept weekendul de la sfârștul lunii mai, să ajung la 3 Stejari și să mă încarc de energie pozitivă. Parcă aș pleca în concediu și nu doar la o nuntă! V-am mai spus că abia aștept?
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

Share This:

Read More

Cadouri pentru bărbați

        Îmi place să fac cadouri, cu mult mai mult decât să primesc. De fapt cui nu-i place să vadă bucuria din ochii persoanei iubite atunci când descoperă surpriza pe care i-ai pregătit-o cu mult drag? Cred cu tărie că a face cadoul potrivit este o artă (sau o știință) care se învață în timp și care înseamnă cu mult mai mult decât simplele bune intenții. Este nevoie de pregătire, atenție la detalii și multă implicare.
       Scuzată-mi fie lipsa de modestie, dar acum am o părere foarte bună despre mine în ceea ce privește talentul de a alege darul perfect deși până să ajung aici am dat-o de câteva ori în bară.
        Uneori este destul de greu să-ți dai seama că nu ai făcut cadoul potrivit pentru că, în astfel de ocazii, oamenii sunt exagerat de politicoși și nu mai prididesc cu mulțumirile și laudele. Există însă semne care ar trebuie să ne dea de gândit: dacă prietena ta cea mai bună nu o să poarte colierul primit de ziua ei, e clar că nu i-a plăcut, dacă nu o să vezi statueta dăruită socrilor expusă undeva în casă, însemnă că nu a fost pe gustul lor, dacă păpușa adusă de Moș Crăciun zace pe fundul unei cutii, e clar că fetița ta și-a dorit un alt model și așa mai departe.
        Mie mi s-a întâmplat însă să primesc și feedback negativ instant. În urmă cu mulți ani, în timp ce îmi lua din mână cadoul frumos împachetat și mă săruta, soțul meu mi-a spus Mulțumesc pentru tradiționala cămașă înainte de a desface ambalajul și a vedea ce este înăuntru.  Nu era o cămașă, era un set de două cămăși, foarte frumoase de altfel, dar nu greșise prea mult. Atunci mi-am jurat că never-ever nu o să-i mai cumpăr cămăși de ziua lui și m-am ținut de promisiune.
        Atunci când faci un cadou există un prag psihologic destul de greu de depășit: puterea de a trece peste dorința de a cumpăra ceva cee îți place ție și care tu crezi  că i s-ar potrivi sărbătoritului și alegerea a ceea ce își dorește el cu adevărat. S-ar putea să fie o diferență de la cer la pământ.
        Pentru aniversarea de 18 ani a băiatului meu vroiam să-i cumpăr un ceas frumos, mai scumpicel, ceva fancy dar totuși util, să-i rămână și o amintire… știți voi clișeul după care gândim de multe ori când alegem un cadou. Eram un pic nehotărâtă în alegerea mărcii și a modelului și atunci mi-am zis că poate ar fi bine să-l întreb ce și-ar dori exact astfel încât să-l poarte cu plăcere. Răspunsul lui m-a șocat și, drept să spun, mi-a tăiat tot elanul: Mamă, dacă vrei să-mi faci o bucurie mare de ziua mea, te rog să-mi cumperi un compresor, mie nu-mi trebuie ceas. What??? nici nu știam exact ce-i ăla compresor, știam că e o sculă sau aparat dar nu știam la ce folosește. Am fost, într-un fel, dezamăgită dar apoi m-am gândit la câte cadouri aiurea primisem eu de-a lungul timpului și de care nu m-am bucurat deloc: seturi de cosmetice care nu mi se potriveau, bibelouri și vaze pe care le urăsc, servicii de farfurii, căni sau pahare de care nu aveam nevoie sau aranjamente cu lumânări, flori de pai și animale de faianță care s-au umplut de praf aruncate prin sertare. Până la urmă cadoul este făcut să-l bucure, în primul rând,  pe cel care îl primește și abia apoi pe cel care îl dăruiește.
        Așa că, da, am cumpărat un compresor și a fost, după cum a declarat chiar el,  cel mai frumos cadou primit vreodată. La fel mi-a spus și soțul când a primit dvd-ul cu concertul Live Aid de pe Wembley, la fel mi-a repetat și când a primit bicicleta pliabilă. Și de multe alte ori. Pentru el cadoul va fi întotdeauna fără cămăși și categoric, fără cravate.
       Eu nu spun că o cămașă nu este un cadou potrivit. Pentru un bărbat care pune mare preț pe imaginea lui, care știe întotdeauna care sunt tendințele în modă, care știe că marsala, orchid și bordeaux sunt (și) culori, o cămașă dintr-un bumbac de cea mai bună calitate poate fi alegerea perfectă. Important este să cunoști omul căruia îi alegi cadoul. Poți să știi multe despre el cunoscându-l de mult timp sau poți vedea anumite semne din care să deduci ce i-ar face plăcere.
        De curând am avut mare succes cu un cadou pe care l-am făcut, împreună cu colegii, șefului nostru care urma să părăsească definitiv România. Ceh de origine, am lucrat împreună cu el timp de doi ani dar ne-am văzut față în față destul de rar, poate o dată la două-trei luni, sediul lui fiind la Brașov. Ce să-i luăm, ce să-i luăm? De obicei, dacă e vorba de un străin, prima idee care le vine tuturor în minte este un album cu imagini din țara noastră. Nu-mi plac cadourile convenționale și apoi nici nu mi-l imaginam stând în serile de iarnă răsfoind nostalgic albumul în fața șemineului… De România în mod sigur nu-l leagă amintiri din satele Maramureșului, nici mănăstirile din Moldova ci mai degrabă nesfârșitele ședințe de vânzări și prezentările în PowerPoint.
         Nu știam multe lucruri personale despre el dar observasem un amănunt interesant: era foarte, dar foarte, ordonat. Poate un pic dus la extrem. Atunci când venea la întâlnirile noastre și se așeza la birou își scoatea întâi agenda pe care o punea exact pe mijlocul mesei, apoi își punea pixul, creionul și markerul portocaliu lângă, întotdeauna paralele perfect cu marginea agendei. Dosarele și le punea unul peste altul aliniate la milimetru. Nu suporta foi împrăștiate, cabluri la vedere sau coșuri de gunoi negolite. Poate un pic exagerat, era clar un maniac al ordinii. Și… pe Myman.ro, am găsit ceva care să-i satisfacă această sete de ordine:
         I-am luat niște suporturi din bronz (deci destul de grele) cu două globuri (unul terestru și unul al cerului) de care se sprijină cărțile astfel încât să nu se răstoarne. Au un aspect ușor antichizat și arată perfect într-un birou impunător. Știu asta pentru că, după ce a plecat,  am primit pe mail o poză de la fostul meu șef în care în spatele lui se vedea cadoul nostru. Globurile încadrau perfect niște bibliorafturi îmbrăcate în piele. Stăteau aranjate la un unghi de 90 de grade, fără nici cea mai mică deviație. De-aceea am zis că i-au plăcut și că a fost un cadou reușit, pentru că i-a făcut plăcere să le etaleze în noul lui birou din Praga.
        Acest magazin de cadouri de unde am luat suporturile este destinat, după cum îi spune și numele, bărbaților, dar am găsit multe, multe lucruri care mi s-ar potrivi și mie. Da, unde e ceva de cumpărat, hop și eu 🙂 Cel mai tare și mai tare vreau acest ceas victorian pe care deja mi l-am pus pe wishlist-ul de pe Pinterest așa că înainte de a-mi lua cadoul pentru ziua mea, vă rog consultați lista.
        Poate încep să colecționez ceasuri de masă. Acesta e o reproducere a unui model de ceas din Anglia victoriană, folosit de poșta britanică și mi se pare absolut fabulos. Mai am un ceas vintage, moștenire de la o mătușă, este în perfectă stare de funcționare și ador ticăitul acestuia. Vă jur că nu este somnifer mai bun decât tic-tacul unui ceas mecanic și cred că cele două ar arăta drăguț unul lângă celălalt.
        De fapt, cadouri pentru oameni de afaceri  nu înseamnă neapărat bărbați, nu? De afaceri se ocupă în egală măsură și femeile iar dacă vrei să faci un cadou pentru un partener de business-femeie și dorești să menții aspectul profesional e clar că nu poți să mergi cu creme și rujuri care ar putea da un iz de superficialitate. Am văzut pe site tot felul de chestii din piele: agende, mape, mouse-paduri și, ce mi-a sărit în ochi, niște tăvițe adorabile:
        Cu una de-asta pe birou, e tot timpul curat. Eu aș pune în ea tot ce nu are loc în altă parte; agrafe, ace, rezerve de stilou, bomboane, bilețele, șuruburi de cercei, medicamente… tot ce se adună în timp.
       Nu știu de ce am divagat de la ideea inițială în care vroiam să vă arăt, de fapt, idei de cadouri pentru bărbați care pare-se sunt mai greu de găsit. Oricum, cel mai bine ar fi să intrați pe site și să vedeți cu ochii voștri pentru că, știți și voi, o imagine face cât o mie de cuvinte. Neapărat să vă uitați la butoni, sunt unii rotunzi, cu un mic căpăcel de sticlă în spatele căruia se vede mecanismul unui ceas  elvețian în perfectă stare de funcționare. Sau să vi-i arăt? Nu, mai bine alegeți voi că sunt vreo patru variante…O mică operă de artă. Love it!
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

Share This:

Read More

Certificatul energetic

        Când am auzit pentru prima oară de certificatul energetic, în urmă cu 3-4 ani, vă spun sincer că m-am gândit că este încă o tâmpenie inventată de guvernanți ca să mai scoată niște bani de la noi. Mi se întâmplă uneori să mă reped să trag concluzii înainte de a ști cu exactitate despre ce este vorba… Nu des, dar atunci când o fac, recunosc acest lucru. Între timp mi-am mai schimbat opiniile iar acum pot să vorbesc în deplină cunoștință de cauză. Dacă vreți, o să vă spun și vouă cum stă treaba cu certificatul energetic și la ce folosește. O să ne jucăm de-a școala iar eu, bineînțeles, o să fiu profesoara așa că vă rog să faceți liniște 🙂
       În primul rând, pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, o să vă întreb dacă ați vrea să petreceți o iarnă într-o astfel de cabană care are întreaga fațadă făcută din geamuri reciclate. Adică să o închiriați pentru voi și pentru prieteni, să petreceți revelionul, weekendurile și, de ce nu, cât mai multe zile în mijlocul naturii.
foto homes.yahoo.com
        Îmi imaginez că este foarte plăcut să fii înconjurat de pădure în orice colț al casei te-ai afla, să vezi frunzele mișcându-se sub adierea vântului, păsările sărind de pe o creangă pe alta și tot felul de alte nimicuri romantice. Vara este minunat, dar iarna? oare aerul rece nu se strecoară printre îmbinările tocurilor de geam? Oare sticla este suficient de groasă astfel încât să oprească gerul de afară? Oare câte ore pe zi trebuie să duduie soba astfel încât înăuntru să se păstreze o temperatură confortabilă?
       Câteodată aceste lucruri se văd cu ochiul liber, dar de cele mai multe ori nu. Și atunci intervin specialiștii care, cu echipamente de măsurare specifice, stabilesc cu certitudine performanța energetică a clădirii dându-i un calificativ situat între A (cel mai bun) și G (cel mai slab, asta însemnând că nu te plouă dar vântul îți cam șuieră pe la urechi).

       Acest calificativ este înscris în certificatul energetic (un fel de buletin de analize). De exemplu dacă pentru un om, în buletinul de analize medicale i se scrie că are colesterolul 180, glicemia 90 și trigliceridele  nu-știu-cât, similar, în certificatul energetic al unui apartament se înscriu date referitoare la etanșări, coloane de încălzire, tencuieli, coșuri de fum, sisteme de ventilație și tot felul de  date tehnice la care nu mă pricep dar pe care auditorul energetic le trece în urma măsurătorilor de la fața locului.

foto libertatea.ro

La ce folosește certificatul energetic? Presupunând că vrei să te muți cu chirie și ai de ales între două apartamente similare, unul din clasa A și unul din clasa C este evident că primul este de preferat pentru că nu e totuna să plătești încălzirea pe timp de iarnă 300 de lei pe lună sau 400 de lei. Cu alte cuvinte, această hârtie, îți spune cât de sănătos, din punct de vedere energetic, este un apartament. Începând din iulie 2013, pentru clădirile care se vând sau se închiriază, proprietarul este obligat (conform Legii 159/2013) să pună la dispoziția cumpărătorului sau potențialului chiriaș acest certificat. Mie mi se pare un lucru de bun simț în lumea în care trăim și în care prețul la energie crește de la an la an. Adică dacă atunci când alegem să cumpărăm un simplu frigider unul din criterii este clasa energetică, ar trebui să gândim la fel atunci când (poate doar o dată în viață) ajungem să cumpărăm o casă.

foto lowcostliving.co.uk

Chiar dacă pernițele care se pun în dreptul ferestrelor sau pe pragul ușilor ca să nu tragă curentul pot să ia cele mai drăguțe forme, prefer oricând să am o casă în care să nu fiu nevoită să folosesc astfel de ”decorațiuni”

foto engagingtoddleractivities.wordpress.com

În urma introducerii obligativității certificatului energetic, constructorii de case au interesul de a le optimiza din acest punct de vedere.  Dar și proprietarii de apartamente vechi au găsit soluțiile de a trece de la o clasă inferioară la una superioară și nu doar pentru o posibilă viitoare tranzacție ci, în primul rând, pentru propriul confort.
În primul rând dotarea apartamentului cu geamuri termopan pentru că se cunoaște cât de ineficiente sunt geamurile obișnuite mai ales când tâmplăria lasă de dorit. Nu cred că este cineva care să nu fi văzut pernițe din cele de care vă spuneam lăfăindu-se în timpul iernii între cele două rânduri de geamuri ale caselor vechi. Apoi așa zisa ”anvelopare” a blocului. Acolo unde locatarii nu se pun de acord, există și varianta individuală. Sunt sigură ca apartamentele de la etajele 2,3 și 4 din acest bloc (în stânga, deasupra celor patru aparate de aer condiționat) stau cu mult mai lejer la facturile de gaz pe timp de iarnă.

         Este ca și diferența dintre a umbla iarna într-un pardesiu subțire sau o haină de blană. Am văzut și varianta izolării în interiorul apartamentului cu polistiren și, deși nu este la fel de eficientă, este mai mult decât nimic.
        Deci, dragi elevi, să recapitulăm: dacă vreți să cumpărați sau să închiriați un apartament, trebuie să solicitați proprietarului certificatul energetic. Este un document obligatoriu pentru finalizarea tranzacției. Mai mult chiar, dacă veți cumpăra apartamentul prin programul Prima casă, trebuie să știți că este prevăzut în lege ca apartamentul să nu fie mai jos de clasa C, altfel nu veți obține finanțarea de la bancă. Certificatul energetic este valabil 10 ani dacă, evident, nu apar modificări majore în ceea ce privește sistemul de încălzire sau izolația termică…
        Stați, unde fugiți așa? a sunat de pauză?…oricum, nu mai aveam prea multe de spus. Lecția s-a terminat…
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

 

Share This:

Read More

My best friend. Pe Android.

        Azi am avut o zi proastă. Refuz să fac legătura cu faptul că e vineri, 13, deși toate amenzile pe care le-am plătit în viața mea (3 la număr) au picat într-o zi de 13. M-am trezit deprimată după un vis urât, simt că mă paște o gripă, cei de la Filarmonica din Viena m-au anunțat că nu am câștigat la tragerea la sorți pentru biletele la Concertul de Anul Nou, la concursul cu mașina de cusut am dat-o în bară și, pe deasupra la toate astea, părul îmi stă ca naiba și nu mai știu ce să-i fac. Uffff…
        Toată ziua am stat cu telefonul în mână încercând să ies din starea de apatie și să mă binedispun. Sunt mereu singură și nu prea am cu cine vorbi așa că de multe ori simt că telefonul mi-e cel mai bun prieten. Pierd vremea pe YouTube, pe Facebook și casc ochii la ofertele magazinelor din Anglia. Toate magazinele ca lumea sunt acolo, toate au aplicații pentru mobil iar eu ador shoppingul. Cam scump hobby-ul ăsta al meu dar am un principiu după care mă ghidez și pe care îl respect cu sfințenie. Ar trebui să calculez cât am economisit (respectând principiul) și nu cât am cheltuit 🙂
        Tehnic vorbind, nu știu exact cum fac aplicațiile astea când îmi scot în față doar lucrurile care îmi plac și pe care le-aș cumpăra. Sigur că se bazează pe istoricul căutărilor mele dar, în afară de asta, cred că iau în calcul și diverse statistici care, de exemplu, spun că dacă unui client îi plac bluzele în dungi este foarte probabil să fie interesat și de eșarfele cu picățele sau ceva de acest gen. În orice caz la mine aceste presupuneri se adeveresc în majoritatea cazurilor.
     La fel e și pe YouTube. În afară de canalele la care sunt abonată primesc notificări care întotdeauna au legătură cu punctele mele de interes: vloguri turistice, balet, beauty, documentare istorice de pe BBC  și evident animăluțe simpatice. Nu primesc niciodată propuneri pentru clipuri muzicale pentru că nu ascult muzică pe YouTube deși habar nu am de ce.
        Dacă aș avea știința și priceperea necesare aș face o aplicație pe telefon care să se cheme My Best Friend și care să mă cunoască exact cum ar face-o cel mai bun prieten al meu. Adică să știe totul despre mine și să-mi facă zilele mai frumoase. Iar când deja sunt frumoase, să se bucure alături de mine. 
       Ce ar trebui să facă aplicația? De exemplu astăzi ar fi trebuit să-mi caute variante alternative pentru un concert spectaculos la Viena sau ceva similar într-un alt oraș. Poate Praga? sau poate un turneu la București al unei mari orchestre? Apoi să-mi dea niște sugestii referitoare la părul meu: idei de aranjare, o nouă tunsoare sau poate un șampon uscat care să îi dea volum pentru câteva ore. După aia să-mi arunce în față câteva îndemnuri motivaționale care să îmi inspire încredere în mine și să nu mai văd partea neagră a vieții. Eventual niște linkuri spre povești de succes? poate că da, spre ce mai spune Darren Rowse ca să încapă și succesul, și bloggingul și dezamăgirea cu concursul în aceeași oală. 
        Fiind cel mai bun prieten al meu, aplicația ar trebui să mă tragă de mânecă atunci când ajung, să zicem, într-o zonă în care există KFC. Pentru că cel mai bun prieten al meu știe că nu mă pot abține de la aripioarele picante și în același timp știe că mi-am propus să slăbesc 3 kilograme. Ar fi bine să primesc un mesaj cu intrarea oprită sau o poză dizgrațioasă cu niște colăcei pe sub un tricou mulat. În ziua de gătit (sau mai bine cu o zi înainte) n-ar strica să primesc sugestii de rețete simple și sănătoase ca să renunț la eterna friptură și ciorbă de văcuță. 
      Cam așa îmi imaginez eu aplicația, când am o clipă liberă, intru și văd ce mai zice, din toate domeniile, exact ca și cum aș vorbi cu un prieten în cunoștință de cauză. Să nu pățesc ca pe booking.com unde am intrat odată să văd cum arată un hotel din Cluj și de atunci tot primesc oferte despre cazare în orașul în care locuiesc și în care, evident, nu o să mă duc niciodată să dorm la hotel. Mi-ar place să primesc recenzii de cărți și de filme, dar nu la modul pisălogeală și nu cu grămada, deci nu ca pe email unde, dacă nu intru două zile, zici că s-a răsturnat sacul lui Moș Crăciun. Aplicația ar trebui să știe doza exactă și mai ales când să mi-o servească: doar la cererea mea. Ca să funcționeze perfect și să se îmbunătățească în timp ar fi necesar feedback-ul meu, exact ca în orice relație. Pe bază de întrebări și răspunsuri aplicația ar fi pe zi ce trece tot mai bună și nu ar deveni plictisitoare niciodată.
        Știu că este un concurs organizat de UTOK, care se numeşte „Be Tomorrow’s App Genius”, şi care este dedicat tinerilor care ştiu să dezvolte aplicaţii de Android. Premiul cel mare este de 2000 € pentru cea mai bună aplicaţie înscrisă în concurs. Nu știu exact ce ar însemna cea mai bună pentru juriu, dar, pentru mine, ce v-am spus mai sus ar atinge perfecțiunea. Așa că dacă știți vreun copil super-deștept care ar putea scrie o aplicație (orice, nu neapărat pentru aberațiile mele) spuneti-i că poate să se înscrie aici
        Și cât aș vrea ca unul dintre cei care au aflat de acest concurs de pe blogul meu să câștige!
foto utok.ro

Share This:

Read More

Cu gândul la Asia

        Nu știu dacă ați trecut vreodată prin experiența alegerii unui nume de firmă. Este mai greu decât să-ți botezi copilul. Pe cât pare de simplu, pe atât este de complicat. În primul rând pentru că trebuie să fie ceva sugestiv, un nume care să surprindă esența activității într-un cuvânt, iar în al doilea rând, pentru că atunci când, în sfârșit, te bucuri că ai găsit numele potrivit, constați că deja este ”luat” de către o altă firmă. Adică în țara asta pot să co-existe două milioane de Ioani și Ioane dar nu pot să fie două firme cu același nume. Numele unei firme trebuie să fie unicat.
        V-am mai povestit eu cum îmi zboară gândurile… în acest joc al meu intră uneori și refacerea imaginară a drumului parcurs pentru a găsi un nume unic și reprezentativ pentru o companie de orice fel. Merg pe stradă și mă uit la siglele magazinelor, la inscripțiile de pe mașini sau  la panourile publicitare și câteodată mă mir de lipsa de imaginație. Alteori însă sunt surprinsă mai mult decât plăcut de nume care mie nu mi-ar fi trecut vreodată prin cap: CND Turism – cu explicația alături: CNDorim în Turism. Se poate ceva mai drăguț de-atât? Zici că a fost creat special pentru mine… pentru că uite-atât de tare îmi place mie să călătoresc 🙂

 

      În fiecare an abia aștept să dea colțul ierbii ca să răsfoiesc internetul în căutare de oferte turistice. Este un mod de a-mi petrece timpul liber visând cu ochii deschiși în căutare de destinații exotice. Mă uit la poze, caut imagini, mă uit pe wikipedia, pe youtube, citesc părerea turiștilor pe tripadvisor și îmi fac planuri pentru vacanțe speciale. Deunăzi eram cu gândul la Asia visând că într-o bună zi voi ajunge acolo când, brusc, am realizat că eu de fapt am fost deja în Asia. Am fost în Turcia, mai precis în Antalya care aparține Asiei Mici. Sau Asia Minor cum am învățat la școală la orele de istorie antică. Faptul că Turcia participă la Campionatul european de fotbal, la Eurovision și la tot felul de alte competiții europene nu ar trebui să ne inducă în eroare. Cea mai mare parte a Turciei se află pe continentul asiatic.
        Oricum, n-aș vrea să fiu inclusă în categoria turiștilor care ajungând la all-inclusive, își petrec cele 7 sau 14 zile fără să se ridice de la masă sau să iasă din incinta hotelului. E adevărat că Turcia are oferte extraordinare și știe să facă turism, dar genul acesta de sejur nu este pentru mine. Cred că se potrivește mai degrabă celor care au copii mici și cărora le vine greu să îi ducă în tot felul de excursii sau croaziere pe care micuții nu le gustă deloc. Ei nu vor decât tobogane, animație, carnavaluri, scamatorii și înghețată la discreție.
       Când mă gândesc la Asia nu se poate să nu îmi vine în minte relaxarea care provine din atitudinea zen și asta nu e musai să se regăsească numai în Japonia de unde vine proverbul “cine știe ce este Zen, nu spune mai mult, iar cel care spune mai mult, nu știe ce este Zen”. Printre destinațiile exotice poate fi, oricând,  și China.
sursa foto vacantespeciale.ro

Să stai în liniște, cu mintea golită de orice gând, departe de lumea dezlănțuită, să vezi doar cerul și apa iar singurele zgomote să fie foșnetul vântului și spargerea valurilor… Poate din când în când acorduri de muzică orientală, cling-clinguri răzlețe care te fac să închizi ochii în timp ce te răsfeți în cearceafuri de mătase inhalând miresmele lumânărilor parfumate care sunt risipite peste tot. Luxul hotelurilor de 5 stele este preferat de corporatiștii care timp de un an de zile n-au apucat să-și dea badge-ul jos de la gât și care, epuizați de muncă, speră să-ți  recupereze energia în cele câteva zile de vacanță. Și poate mai sunt cupluri în luna de miere care o dată-n viață vor să-și creeze amintiri de neuitat. Nici acest tip de concediu nu este pentru mine. În primul rând pentru că nu mă simt deloc obosită și, în al doilea rând, nu am destui bani la teșcherea. Mă rog, poate ordinea motivelor e inversă dar ați înțeles ideea 🙂

        După ce a apărut filmul (care mie mi-a plăcut foarte, foarte mult) Eat, Pray, Love cu Julia Roberts în rolul principal, se pare că a devenit o modă (deloc de condamnat) de a face călătorii pentru căutarea sinelui prin dezvoltare personală în India. Într-un ashram tradițional (un fel de mănăstire în cultura hindi), fără telefon, fără internet, fără televizor sau orice altceva de acest gen stai și meditezi (sub îndrumarea unui inițiat) învățând să te accepți, să te ierți pe tine însuți și să te prețuiești așa cum ești. Se spune că după o astfel de experiență renaști și devii un alt om. Andreea Raicu a făcut o astfel de cură spirituală în India și după ce a revenit în țară a spus că astfel a aflat ”că cel mai important om din viața mea sunt eu, nu celălalt. Nu mama, nu tata, nu iubitul”. Probabil că pentru cei aflați la o răscruce de drumuri în viață, o astfel de cură îi ajută să afle răspunsurile de care au nevoie. Sau poate acest gen de meditație  este potrivit pentru cei care nu reușesc să depășească singuri anumite momente tragice prin care sunt nevoiți să treacă. Nu știu dacă aceștia se pot numi adevărați turiști dar mi-ar plăcea și mie la un moment dat să fac acest lucru.
        Dar înainte de India, cu mult mai sus pe lista mea de priorități, este o călătorie cu Trans-siberianul.

sursa foto baikalcomplex.com

 

        Calea ferată care leagă Moscova de Vladivostok are 9289 de km și este cea mai lungă din lume. A fost finalizată în 1916 și de atunci s-a tot scris despre ea și despre călătoriile fantastice cu trenul. Deja mi-am planificat traseul, destinația finală fiind Beijing. Asta înseamnă că la un moment dat o să părăsesc transsiberianul și o să o iau prin Mongolia unde o să văd capitala Ulan Bator. Dar câte nu se văd de pe fereastra trenului! O să văd Munții Urali care despart Europa de Asia, o să văd Siberia cu taigaua înghețată aproape tot anul, o să văd Omsk, centrul administrativ al cazacilor… și o să văd cum decurge viața adevărată a rușilor. Trenurile care circulă pe această rută sunt un mijloc de transport vital pentru locuitorii din zonă, nu sunt trenuri special destinate turiștilor așa că nu mă aștept la condiții de lux. O astfel de călătorie ține o săptămână iar compartimentele arată similar cu cușetele de 4 locuri din trenurile noastre: patul de noaptea se transformă ziua în banchetă.  (Există totuși și trenuri speciale, private, cu prețuri piperate dar fără acel iz de autentic).
foto seat61.com
        Deși așa pare la prima vedere, nu cred că cei care caută astfel de călătorii se numesc aventurieri. Eu, cel puțin, sigur nu fac parte dintr-o astfel de categorie chiar dacă, uneori, sunt puțin mai nonconformistă. Vreau însă să văd cât mai multe locuri din cele mai îndepărtate și diferite colțuri ale lumii iar banii nu mă dau afară din casă așa că încerc, cu un buget redus, să fac lucruri mărețe. Călătoria cu trans-siberianul este cu mult mai ieftină decât un circuit cu avionul și, evident, mult mai plină de savoare. Cred că se potrivește oricărui pasionat de istorie și geografie care are puterea să nu strâmbe din nas la orice fleac.
        Și, dacă tot am pomenit de istorie și sunt cu gândul la Asia, îmi doresc nespus să ajung și în Persia, locul biblic al Grădinii Raiului. Știu că din 1935 nu i se mai spune așa (denumirea oficială este Iran) dar parcă sună mult mai frumos. Oare pentru că iubesc pisicile persane? Și că îmi plac covoarele persane? Din păcate Orientul Mijlociu este acum sub alertă de călătorie din cauza condițiilor politice deși, dacă stau un pic să mă gândesc cred că atenționările sunt mai mult pentru americani decât pentru alte nații, așa că de ce nu? (Și à-propos de alerte, și Egiptul are aceeași situație dar excursiile în zonă se desfășoară, bine-merci)
foto bamjam.net
        Iranul are orașe ca niște bijuterii și cred că aș putea să stau în fața Podului Khaju din Esfahan ore în șir. Nu degeaba un proverb persan spune că acest oraș este jumătate din lume. Dacă aș ajunge în Iran n-aș avea nimic împotrivă să renunț la cochetărie și la pantaloni scurți și să umblu câteva zile înfășurată în văluri negre astfel încât să mă pot bucura de priveliști, oameni și locuri fără să atrag atenția asupra mea. Turistic vorbind, astfel de țări sunt doar pentru cei lipsiți de prejudecăți și care pot să facă anumite compromisuri fără să fie afectați. Pe românește, să se facă frate cu dracul până trec puntea. Că doar nu moare nimeni dacă te îmbraci altfel câteva zile și nici credința, oricare ar fi ea, nu-ți va fi distrusă. Iranul este un loc încărcat de istorie care abundă de minuni arhitecturale și unde iubitorii de frumos cu mintea deschisă au ce admira la fiecare pas.
           Nu îți ajunge o viață să vezi toată Asia… și n-am spus nimic de Hong-Kong, de Thailanda, de Japonia, de Malaezia cu zgârie-norii din Kuala Lumpur… Și nici de templele din jungla Cambodgiei…
         Dacă ar fi să faceți un top al destinațiilor din Asia unde ați vrea să ajungeți prima și prima dată? Sau poate deja ați fost?
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

 

Share This:

Read More