Decluttering

17 December 201413 August 2015 Ioana 13 Comments

Decluttering este un cuvânt care îmi place la nebunie și care nu cred că are un echivalent exact în limba română dar o să încerc totuși să fac o traducere.

Clutter, în limba engleză, înseamnă o multitudine de obiecte care zac împrăștiate în dezordine unele peste altele și care ajung să te sufoce la un moment dat. Nu este vorba de mizerie, ci de faptul că sunt prea multe lucruri adunate laolaltă și care nu mai au loc în dulapuri, pe rafturi, în cutii, în cuiere sau pe umerașe. Decluttering este procesul prin care scapi de această pacoste înlăturând dezordinea ceea ce nu este întotdeauna foarte ușor mai ales atunci când ți se pare că obiectele au o valoare sentimentală.

Cu asta m-am ocupat eu astăzi, prinsă de valul curățeniei înainte de sărbători și, sincer, m-am îngrozit când am constatat câte obiecte inutile am strâns de-a lungul timpului. Nu vorbesc de haine, lor o să le dedic un capitol separat, ci de multe, multe alte mărunțișuri de care la un moment dat nu mai ai loc în casă. Lucruri de care azi am scăpat și pe care, credeți-mă, nu o să le simt lipsa nici măcar o secundă.

În primul rând am rămas eu însămi surprinsă de câte căni de cafea am reușit să adun, una mai drăguță ca alta, din toate locurile pe unde am umblat în vacanțe. Pe altele le-am primit de la prieteni, pe altele le-am cumpărat pentru că erau amuzante și văd că s-au adunat ceva, nu glumă. Fiecare are o poveste și din fiecare am băut cafea în fiecare dimineață până când am cumpărat următoarea cană iar cea veche a ajuns în spate, pe ultimul raft din bufet. Și acolo a rămas ani buni.

Azi am donat mai mult de jumătate din cănile pe care le vedeți aici pentru că pur și simplu nu mai aveam loc să pun nici măcar un pahar. Le-am păstrat pe cele mai recente și sunt sigură că nu o să-mi fie dor de niciuna. Din contră, m-am simțit eliberată scăpând de acestă colecție stupidă.

Apoi am ajuns la pungile și ambalajele pentru cadouri care și astea parcă s-au înmulțit singure. De-ar fi să fac un cadou în fiecare zi de-acum înainte timp de un an întreg și tot nu ar mai trebui să cumpăr nici un centimetru pătrat de ambalaj atât de multe am depozitat în debara.

Și parcă în poză nici nu par atât de multe cât sunt de fapt în realitate. Adevărul că ocupă destul de mult loc și nu am aruncat niciodată pungile de hârtie primite la cumpărături, habar nu am de ce. Probabil m-am gândit că o să-mi folosească într-o zi la ceva… iar azi m-am hotărât să adun gunoiul în ele și să scap treptat de aceste pungi mai ales că prevăd că de Crăciun stocul se va reface la loc. Am scăpat deja de vreo patru având în vedere că am aruncat o mulțime de chestii.

Am trecut apoi la un subiect tare drag mie: cutiile. Aici, recunosc, cred că îmi lipsește o doagă pentru că sunt amorezată grav de cutii. De cutii și de mărgele (deși nu prea port). Dacă intru într-n magazin care vinde cutii sau bobițe colorate îmi trece orice depresie. Așa că nu pot să vă explic în cuvinte cum mă simt la IKEA în departamentul pe care ei îl numesc organizatoare mici. Dar este o stare asemănătoare cu delirul 🙂 Așa că nu caut explicații de ce nu pot să arunc cutiile de înghețată pe care le devorez cam de una singură pentru că nu prea am susținători în familie. Nu le arunc și le folosesc ulterior să țin diverse lucruri în congelator sau în frigider. Sau să pun mâncare în excursii.

În ultima vreme problema era că nu mai găseam capacul potrivit pentru fiecare așa că le-am scos pe toate pe masă și le-am sortat. Deși am aruncat tot ce rămăsese fără pereche, tot mi-au rămas destule cât să nu simt un gol un suflet.

Apoi am grupat cutiile și capacele după mărimi și mi s-a părut că ocupă mult mai puțin loc decât înainte. Acum abia aștept să le umplu cu piftie, salată boeuf și ouă umplute 🙂

Urmează să fac un pic de ordine la cărțile din bibliotecă. Asta ar fi a doua mare lucrare de anvergură după ce în urmă cu câțiva ani am cedat nervos din cauza lipsei de spațiu și am donat toate culegerile mele de matematică și fizică din liceu. Evident că nu le-am simțit lipsa nici măcar o clipă de atunci dar când mă gândesc cât de greu am reușit să cumpăr Donciu și Flondor și cât de ușor am lăsat-o apoi să plece parcă simt urme de remușcare. Dar mă consolez repede pentru că nu mai era nimănui de folos.

Sunt aproape sigură că fiecare dintre voi și-a propus (și a tot amânat) să facă un decluttering la haine, la cosmetice, la medicamente, la vaze de flori, la jucării, la sticle și borcane goale sau la pungi de plastic. Doar suntem români 🙂

Deci, voi cu ce vă lăudați ?

Idei de cadouri

15 December 201413 August 2015 Ioana 3 Comments

Cu ceva ani în urmă, înaintea apariției mall-urilor și supermarketurilor, oamenii obișnuiau să dea cadouri cu dorința sinceră de a face pe cineva cu adevărat fericit, nu pentru că s-ar fi simțit împinși de la spate sau s-ar fi lăsat duși de valul isteriei cumpărăturilor de Crăciun ca în filmele americane. Acesta era singurul scop: de a aduce bucurie și zâmbet pe fața cuiva drag.

În prezent însă magazinele lacome de profit și campaniile lor agresive se pare că au furat spiritul Crăciunului și au deturnat tradițiile obligând oamenii să cumpere cât mai multe obiecte, „cadouri” care se dovedesc de cele mai multe ori inutile și care în loc să aducă surpriza bucuriei, lasă în loc doar un mulțumesc de complezență. Sunt sigură că fiecare dintre noi a primit daruri care din secunda doi au sfârșit aruncate într-un sertar și uitate acolo pe vecie. Să vă dau câteva exemple : seturi de ornat prăjituri, seturi de desfăcut sticle de vin, seturi de cosmetice de doi bani, bibelouri de un gust îndoielnic, coșuri, farfurii, platouri, vaze, suporturi sau alte chestii care se expun pe mobilă sau pe pereți, jucării uriașe de pluș, aranjamente de pus pe masă (cu lumânărele, crenguțe de brad și doi-trei îngeri), servicii de cafea din faianță și lista poate continua la nesfârșit. Cu cât cadourile sunt mai voluminoase, cu atât problema depozitării lor devine mai acută.

Internetul geme de ghiduri de cumpărături și idei de cadouri și toate ne îndeamnă să cumpărăm ca disperații. În general obiecte. Dar decât să facem cadouri doar în dorul lelii, adică să fie acolo ceva sub brad, mai bine nu o facem. Înseamnă doar o pierdere de timp prin magazine și bani aruncați pe fereastră.

Și pentru că totuși Crăciunul înseamnă și a dărui, încerc să vă dau câteva idei altfel. Nu pentru copii, pentru că îmi imaginez că cei cu copii mici știu cu exactitate, probabil din luna septembrie deja, ce își dorește micuțul din scrisoarea lăsată pe pervazul ferestrei, ci idei de cadouri pentru cei mari.

În primul rând ador cadourile care nu se pot împacheta cum ar fi o ieșire la un restaurant, o excursie (chiar și dacă e la doi pași de casă), bilete la un spectacol (astea totuși pot fi legate cu fundiță), un curs de… ceva, să zicem cursuri de dans sau design interior sau un curs de istoria artei, de ce nu ?
Quality time, cum zice englezul, este cel mai frumos cadou. Sunt sigură că mulți bunici ar fi mult mai fericiți ca nepoții lor să îi ducă într-o seară la o ceainărie elegantă și să petreacă o oră, două povestind și depănând amintiri decât să primească deja tradiționalii papuci de casă sau șosete groase. Timpul este un cadou neprețuit și amintirile frumoase durează veșnic.

Vorbind de timp, există oare cineva pe lumea asta care nu s-ar bucura de niște timp liber apărut pe neașteptate? Cum ar fi ca unor proaspăt părinți, nedormiți de două luni, cu nervii în pioneze și cu stresul cât China să li se ofere trei ore de relaxare în afara casei? Și totul la modul cel mai firesc, fără să coste bani, doar bunăvoință, prin oferirea de baby-sitting într-o sâmbătă seara. Pur și simplu să-i spui prietenei tale că vei sta cu copilul în timp ce ea iese în oraș la o plimbare, la cumpărături sau la teatru. Tot timp liber înseamnă și un voucher la o firmă de curățenie care îți face casa lună spălând geamurile și covoarele într-un mod profesionist în timp ce tu îți bei cafeaua sau pierzi vremea pe Facebook. Sau să îți iei angajamentul că vei ține la tine cățelul prietenilor în weekendul în care ei vor fi plecați din oraș.
Cadourile cele mai ieftine pot fi cele mai reușite atunci când sunt făcute la tine în casă. Eu mă bucur teribil atunci când primesc un borcan de zacuscă, de gem sau de murături home-made. Nimic nu se compară cu gustul acestora, nici chiar cele cumpărate de la micii producători care vând prin piețe la prețuri astronomice așa zisele produse bio. Iar dacă borcanul are o etichetă drăguță și hârtie colorată prinsă peste capac, efectul este garantat.

sursa foto thesweetestoccasion.com

Prăjiturile de casă mi se pare o idee excelentă pentru un cadou și, sinceră să fiu, prefer să-l primesc decât să-l fac. Ișlerele făcute de sora mea sunt absolut delicioase dar îmi plac la nebunie și pricomigdalele. Puse într-o cutie de carton pe care scrie o urare, apoi legate cu o fundiță roșie, sunt un cadou pe care oricine s-ar bucura să îl primească.

În general cu consumabilele nu o să dați greș niciodată mai ales dacă nu sunt ușor perisabile. Spun asta pentru că dacă la o petrecere apar 3 invitați, fiecare cu un tort cu cremă, în mod sigur gazda nu se va bucura prea tare în primul rând că nu are atâta loc în frigider iar apoi nu poți mânca doar tort o săptămână întreagă. Fursecurile sunt oricând de preferat.
Sigur că dacă știți deja că persoana căreia urmează să-i faceți un cadou își dorește ceva anume, precizat foarte, dar foarte concret atunci este minunat, sigur o să mergeți la fix. Iar asta s-ar putea rezolva foarte ușor dacă fiecare dintre noi am avea o listă de dorințe pe Pinterest. Dar despre asta vă voi spune altădată.

Ce mai spun inventatorii români

11 December 201413 August 2015 Ioana Leave a comment

Este imposibil să nu fi cumpărat cel puțin o dată o rolă de scotch, un burete de vase, un pansament, un adeziv, o soluție de curățat mașina sau măcar niște post-it-uri pe care să scrie 3M dar probabil că nu v-ați pus vreodată întrebări legate de această companie.

sursa foto: mydeal.lk

O să vă spun azi câteva lucruri care mie mi s-au părut foarte interesante. Numele firmei, de fapt o abreviere, vine de la Minnesota Mining and Manufacturing Company și a fost fondată în anul 1902 (în Statele Unite, evident, după cum îi spune numele). Primele activități au constat în exploaterea unor cariere de piatră cu scopul de a fabrica discuri abrazive și hârtie de șmirghel. Se pare însă că materia primă locală nu era potrivită pentru fabricarea șmirghelului și în consecință s-a luat decizia importării respectivului mineral din Spania. Vânzările au crescut și totul părea să meargă bine până când în 1914 clienții au început să se plângă de faptul că praful abraziv lipit pe hârtia de șmirghel nu mai avea aderență și cădea foarte ușor.

Căutând motivul, fondatorii firmei au descoperit că în timpul transportului cu vaporul peste Oceanul Atlantic, pe piatră se vărsase ulei de măsline care se impregnase în aceasta. Pentru că nu își permiteau să piardă o mulțime de bani, au căutat soluții iar cineva a venit cu ideea de a ”prăji” pietrele în foc astfel încât uleiul de măsline să se ardă și suprafața lor să devină din nou curată. Ceea ce s-a și întâmplat iar lucrurile au reintrat în normal. Adoptarea acestei invenții se poate spune că a fost baza de la care s-a plecat pentru crearea departamentului de cercetare și dezvoltare la 3M.
Chiar de la înființarea companiei, angajații au fost tot timpul încurajați (și recompensați) să vină cu idei inovatoare pentru a crea noi produse. Astfel la 3M s-a produs pentru prima oară celofanul, scotch-ul, tot felul de benzi magnetice și alte chestii tehnice folosite în muzică și televiziune. Cea mai tare invenție mi se pare post-it-ul, apărut pe piață în 1980, fără de care nici un om care lucrează azi într-un birou nu își mai poate concepe munca.

Un lucru de admirat este că interesul acestei firme pentru invenții nu se oprește în interior, la porțile companiei. 3M și-a propus să premieze inventatorii şi aşa a pornit conceptul de „PR3MIAZĂ INOVAȚIA”, unde oferă un premiu de 2000 de euro celei mai bune invenţii româneşti din ultimii ani. Unele companii se implică în sport, altele în proiecte sociale, unele în campanii umanitare dar, din păcate, în sprijinirea inventatorilor foarte rar se arată cineva interesat deși mersul înainte al omenirii a depins, pas cu pas, de cei care au avut idei. Și, bineînțeles, de cei care i-au sprijinit să le pună în practică iar 3M este unul dintre aceștia.

         Există mai multe invenții românești aspirante la premiul oferit și va câștiga aceea care va obține cele mai multe voturi.
         Eu am votat, o să vă spun imediat cum puteți face și voi asta, și aș vrea să câștige BIOCOND NERV, o nouă tehnologie medicală care permite regenerarea rapidă a suturilor nervilor periferici. Sănătatea mi se pare, și nu numai că mi se pare, chiar și este, cel mai important lucru pe lumea asta și atunci când o pierzi se duce totul de râpă. La fel de trist este și atunci când cineva drag se îmbolnăvește și ai da tot aurul din lume ca să-l ajuți să se facă bine. Sunt sigură că la un moment dat, chiar dacă eu nu o să mai apuc momentul, medicina va avansa atât de mult încât oamenii vor putea fi ”reparați” și li se va putea înlocui orice ”piesă” stricată. Și toți vor trăi 100 de ani și se vor stinge încet, încet, stând fericiți în fotoliu în fața televizorului.
         Pentru un astfel de deziderat, echipa de cercetători care a lucrat la realizarea conductorilor nervoși din colagen și-a pus mintea la contribuție. Au inventat un produs cu aplicabilitate imediată în operaţii de microchirurgie, adică niște conductoare tubulare de regenerare (tuburi) care leagă capetele unui nerv secționat pentru a le lipi la loc.

         Nu știu de ce eu am crezut că nervii periferici sunt la periferie, adică la extremitățile corpului (în degete, așa mi-am imaginat). Dar probabil că nu prea am învățat la anatomie atunci când trebuia pentru că ceea ce am crezut eu este de fapt o mare prostie. De fapt sistemul nervos periferic cuprinde acele componente ale sistemului nervos, care se află în afara creierului și a măduvei spinării. Adică toți nervii din corp, nu numai ăia micii din degete 🙂
         Deci, cu această nouă tehnologie , un nerv secționat (de exemplu rupt în urma unui accident) se poate reface cu ajutorul acestor tubulețe din colagen care costă în jur de 30 de euro (2 cm). Un preț mai mult decât rezonabil. Metoda reprezintă o alternativă terapeutică de actualitate mondială la tratamentul convențional prin sutură sau grefarea leziunilor nervoase. Până acum, cadrele medicale erau nevoite să recolteze fragmente de porţiuni de nerv, adică să sacrifice un alt nerv, pentru a ajuta la regenerarea unui nerv important. Adică tăiau dintr-o parte ca să pună în alta.
         Această idee a fost medaliată cu aur la Târgul de Inovații – Innova de la Bruxelles 2013. Echipa de cercetători care a lucrat la realizarea conductorilor nervoși din colagen este formata din doctor chimist Madalina Albu, profesor doctor Ioan Lascar, doctor Dragos Zamfirescu, academician Maya Simionescu, doctor Ion Zegrea, doctor Marius Popescu şi doctor biolog Irina Domnica Titorencu şi Georgeta Bumbeneci.
         Dacă invenția vi se pare utilă și vreți să câștige premiul pus în joc de 3M, vă invit să vă exprimați votul aici . Dacă totuși aveți o altă părere, puteți vota un alt proiect din lista celor participante. Oricum eu vă doresc sănătate, că-i mai bună decât toate !

Lichior de ciocolată cu gust de Crăciun

9 December 20149 November 2016 Ioana 13 Comments

Cred că în fiecare casă există o tradiție specifică locului, adică de sărbători să se facă anumite mâncăruri sau prăjituri, aceleași în fiecare an. La mine lichiorul de ciocolată este nelipsit la Crăciun, merge foarte bine chiar și pe post de desert și dacă nu l-aș face, toată lumea i-ar simți lipsa. Deja au început să mă întrebe prietenii când e gata 🙂 L-am făcut azi și, deși este extrem de simplu de preparat, nu îl fac decât o dată pe an. Așa mi se pare mie… că este un christmassy thing și deci nu l-aș putea savura în alt anotimp. Dar este doar părerea mea, poate voi o să îl asociați cu Valentine’s Day 🙂

Rețeta este atât de simplă încât nici măcar nu o am scrisă pentru că o țin minte: 1 litru de lapte, 1 kg de zahăr, 100 de grame de cacao și aproximativ 4-500 ml de alcool pur (depinde cât de tare vreți să fie). Din aceste cantități ies aproape 3 litri de lichior ceea ce este destul de mult. Mie îmi este suficient dacă înjumătățesc totul.

Nefiind vorba de un preparat sofisticat cantitățile nu trebuie măsurate la gram sau cu cântarul farmaceutic. Deci, pasul 1: Zahărul și cacaua se amestecă împreună ca să se desfacă eventualii bulgărași.

Apoi se adaugă un pic de lapte și se amestecă toate astfel încât să nu se formeze cocoloașe. Nu durează mai mult de un minut, două.

Împreună cu tot laptele, compoziția se pune pe foc și, amestecând din când în când ca să nu se prindă de fundul oalei, se dă un clocot. Apoi se stinge focul și se lasă să se răcească după care se adaugă alcoolul. Dacă vreți ca lichiorul să nu fie foarte tare puteți să înlocuiți o parte din alcool cu vodcă (fără arome, evident). Aici este partea cea mai frumoasă și mai plăcută. Gustați un pic, mai adăugați un pic de alcool, mai gustați un pic, turnați un pic de vodcă și tot așa până ajungeți la numărul de grade dorite. De obicei la prepararea acestei băuturi este bine să participe cel puțin două persoane astfel încât să existe un proces consultativ. Când începeți să vedeți totul în roz înseamnă că ați terminat și puteți turna băutura în sticle. După câteva zile aceasta va deveni cremoasă și va arăta perfect în pahare iar, dacă vă place, puteți să adăugați un pic de ness și veți obține o altă aromă delicioasă.

Anul acesta o să fac pentru cei dragi câteva cadouri făcute de mâna mea iar unul dintre ele va fi o sticlă de lichior de ciocolată. Ca să personalizez cadoul, am făcut o etichetă desenată și colorată de mine. De fapt nu eu am desenat-o că nu mă pricep, am copiat eticheta (găsită cu google) de pe calculator. Pur și simplu am pus coala de hârtie pe monitor și am copiat conturul 🙂

Apoi am decupat-o, am lipit-o pe sticlă (e sticla în care a fost alcoolul), am adăugat o fundă roșie (recuperată de la o cutie de bomboane de demult) și am lipit un strop de beteală pe capac. Arată drăguț iar conținutul e delicios.

Vă place cum a ieșit ? Dacă da, vă aștept la colindat 🙂

Cum am început să scriu pe blog

7 December 201413 August 2015 Ioana 7 Comments

Mă gândesc de ceva timp să scriu despre cum am făcut primii pași în blogging iar acum, decembrie fiind considerată luna bilanțurilor, cred că e momentul potrivit. Așadar, iată cum au decurs lucrurile.

Lucram în aceeași instituție cu Alexandru Negrea, blogger de mare succes, când a demarat proiectul Social Media Task Force. Mi s-a părut o idee revoluționară la acea vreme (2010 dacă bine țin minte) și care se mula perfect pe ceea ce îmi plăcea cel mai mult să fac: să stau pe internet și să interacționez cu diverși oameni. Așa că m-am înscris cu mare entuziasm în acel proiect care urma să fie coordonat de Alex, dată fiind experiența pe care o avea în social media. Eram în jur de 30 de oameni implicați iar marea majoritate nu ne cunoșteam între noi. Ca să ne cunoaștem și ca să se creeze primele punți de legătură între noi, s-a format un grup pe Facebook iar prima temă, ca să spun așa, a fost să scriem o notă despre primii bani câștigați. Alex a propus tema și tot el ne-a îndemnat, în repetate rânduri, să scriem, preluînd oarecum îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu din urmă cu mai bine de 100 de ani: „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”

sursa foto sweetrosestudio.com

Până atunci avusesem impresia că trebuie să ai un real talent nuvelistico-poetico-scriitoricesc astfel încât să te apuci de scris și să îți faci un blog. Alex însă era de altă părere și ne-a încurajat din prima zi să facem acest pas. Atunci s-a produs declicul și atunci mi-a încolțit ideea de a avea propriul blog. Patru ani a stat ideea la germinat și nici acum nu mi-e prea clar de ce a durat atât de mult.

Apoi, în vara lui 2013, am început să citesc un blog de beauty, BeautyBarometer, care nu se limita doar la review-uri seci și reclame obositoare ci avea și un pic de poezie, un pic de romantism și mult farmec în relatări. Intram în fiecare zi să văd noutățile și la un moment dat am participat la un concurs pe acest blog. Trebuia să răspunzi la 10 întrebări legate de viață și de lifestyle. Am răspuns în două-trei fraze la fiecare punct pentru că întrebările mi s-au părut provocatoare și mi-a făcut plăcere să găsesc răspunsuri. Am rămăs mai mult decât surprinsă când autoarea blogului m-a desemnat pe mine ca fiind câștigătoare și asta nu prin tragere la sorți ci pur și simplu pentru că i-a plăcut cum am scris. Pentru un fleac m-am bucurat cu mult mai mult decât cred că Ana-Maria Tătucu (așa o cheamă) și-a imaginat. Cred că atunci a fost momentul în care cu adevărat m-am hotărât să încep să scriu pe un blog deși a mai durat câteva luni. Dar în mod cert atunci am luat decizia numai că a mai trebuit să fiu împinsă un pic de la spate.

Bine, asta e un fel de a spune, pentru că aș putea să le numesc impulsuri de bunăvoință. Și le-am primit de la Adela Sirghie și de la Cristian China Birta aka Chinezu. Faptul că amândoi mi-au răspuns mereu la comentariile lăsate pe blogurile lor m-a făcut să mă simt bine, pe picior de egalitate cu ei, m-a făcut să mă simt nu neapărat importantă dar băgată în seamă.

Și uite-așa, pe data de 18 mai, am publicat primul articol pe blogul Ioana spune , articol care de fapt a fost o adaptare a temei date de Alex în urmă cu patru ani.

Am cunoscut, deocamdată doar virtual, mulți oameni din blogosfera românească. Cu unii am reale afinități, pe unii îi apreciez și îi admir în mod deosebit, pe unii nu îi înțeleg deloc iar de alții mă mir și mă minunez 🙂 Exact ca în viața reală. Am observat că este însă loc pentru toată lumea și că gusturile diferă foarte mult. Deja am un oarecare sentiment de apartenență la această comunitate, nu mai privesc doar de pe margine, iar faptul că am fost acceptată în blogosferă nu poate decât să mă bucure.

Dacă am avantaje de pe urma blogului ? Răspuns categoric, da. În primul rând am bucuria numărului de cititori care crește de la o zi la alta. Îmi place să scriu și mă bucur că îmi umplu timpul cu ceva care îmi aduce satisfacții în loc să pierd vremea la televizor. Sunt mândră de mine că am reușit, din punct de vedere tehnic, să dau un aspect plăcut blogului. În paranteză fie spus, cel mai greu mi-a fost să creez butonul de like on Facebook pentru care m-am uitat la enșpe mii de tutoriale pe Youtube. Mai am încă de lucrat mult la aspect dar mi-am propus să fac totul de una singură și să învăț din mers.

Apoi mai sunt avantajele pe care mi le-au adus cele câteva premii câștigate cum ar fi acesta

și credeți-mă că e mult mai ușor să scrii decât să faci zacuscă 🙂 Sau acesta de la Nivea de care m-am bucurat ca și când ar fi venit Moș Crăciun.

Așa s-au întâmplat lucrurile și dacă ar fi să-mi imaginez că sunt pe o scenă unde tocmai am primit un premiu pentru blog, în discursul meu de mulțumire acestea ar fi persoanele pe care în mod sigur nu aș uita să le menționez. Deocamdată însă le mulțumesc pe această cale pentru încrederea pe care mi-au insuflat-o.

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: