Habar n-am de ce întotdeauna în Ajunul Crăciunului mă apucă o stare de agitație și mi se pare că nu sunt destul de pregătită să întâmpin sărbătoarea așa cum trebuie. Deja a devenit o regulă, că tradiție nu am cum s-o numesc pentru că sună prea frumos, să mă încurc pe mine însămi în bucătărie și să reușesc să finalizez orice încep abia din a doua încercare.Exact așa s-a întâmplat și anul acesta când, pe la 10 dimineața, după ce mi-am băut liniștită cafeaua, mi-am dat seama că sunt în criză de timp și că trebuie să mă mișc mai repede dacă vreau să termin cu pregătirile în timp util.
Prima greșeală a fost să ies la cumpărături deși, practic, nu mai aveam nimic pe listă dar am simțit nevoia să mai cumpăr un pachet de unt (just-in-case) și câteva beri. Când am văzut ce disperare era în Profi m-am luat și eu după turmă și am mai pus în coș niște covrigei, două sticle de suc, cașcaval, un carton de iaurturi și vreo două kilograme de ceapă. Niciodată nu cumpăr mai mult de un kilogram dar acum am luat două. Să fie. Că doar vroiam să fac ardei umpluți cu pastă de brânză să mâncăm și altceva în afară de cărnuri iar pentru asta aveam nevoie de o jumătate de ceapă mică.
Fac pasta asta de brânză de când mă știu, e ceva extrem de simplu și nu necesită abilități de gospodină dar, după cum spuneam, de data asta ceva nu a mers. Adică telemeaua a fost atât de moale încât a lăsat foarte multă apă și nu mi-am dat seama decât prea târziu, când era deja amestecată cu untul. Degeaba am încercat să scurg apa și să dreg amestecul, mare minune nu am reușit să fac. Cu nervii de rigoare am umplut doar jumătate din ardei și pe restul i-am lăsat în plata Domnului.
Dacă nu mi s-a arătat cu vegetalele am zi să trec la pasul următor și să pun costițele de porc la cuptor. Aparent, nimic mai simplu. Le-am condimentat, am pus pus puțin ulei în tavă, le-am aranjat frumos și pe când să le acopăr cu folie am realizat că tava e mult prea mică și, dacă le las așa, o să picure ulei în cuptor iar apoi o să se umple bucătăria de fum negru exact ca la Paști (pentru că într-o zi obișnuită așa ceva nu mi se întâmplă). Prin urmare am golit tot conținutul într-o tavă mai mare iar tava mică, plină de grăsime, a înălțat teancul vaselor care urmau să fie spălate.
Între timp fiu-meu a venit acasă cu trei crengi uriașe de molid pe care le-a trântit în hol unde tocmai terminasem de aspirat. A zis că le-a cumpărat de la pompe funebre cu 5 lei să le pună pe calorifer ca să simțim și noi un pic de miros de brad pentru că pomul artificial nu are acest efect. Din păcate nici molidul din care deja picau acele nu mirosea a nimic. Până la urmă a dus crengile la tomberon dar fără o parte din țepi. Restul rămăseseră la noi în casă.
În timp ce puneam la fiert cartofii pentru piure mi-am adus aminte că nu am curățat cuptorul cu microunde și, plină de elan, m-am apucat și de asta de parcă Moș Crăciun ar fi venit să verifice interiorul cuptorului. Apoi am vrut să șterg pervazul unei ferestre, să calc o față de masă, să mai dau o dată cu mopul prin baie, să mut hainele de pe cuier în dulap, să șterg praful, să mai pun o tură de rufe în mașina de spălat, să curăț raftul din frigider pe care se vărsase laptele, să schimb nisipul pisicii, să împachetez două cadouri de care uitasem… și deja veneau copiii la colindat. Așa că m-am oprit brusc și n-am mai făcut nimic. Deja mă dureau picioarele și nu se mai simțea nici un fel de magie în aer.
Am aprins două lumânări și m-am așezat la televizor unde am văzut o parte din Spărgătorul de nuci iar muzica lui Ceaikovski m-a readus la starea potrivită Crăciunului.
Mai târziu, spre seară, am desfăcut cadourile (de la care, bineînțeles, am recuperat fundițele și panglicile pe care nu mă îndur să le arunc la gunoi deși am două cutii pline cu astfel de nimicuri drăgălașe).
Eu am fost norocoasă și am primit exact ceea ce îmi doream: o carte și un set Glazed Apple (de care toată blogosfera de beauty vorbește de când a apărut) de la The Body Shop. Nu înțeleg de ce un brand atât de răspândit în multe țări nu deschide odată un magazin la Cluj ca să dau iama în el.
Ah, și era să uit să vă spun că am primit și un borcan de șerbet de căpșuni. Home-made. Arată și sună mai
fancy decât borcanul de zacuscă de care vă spuneam
aici. Plus un colier super fain de la Zara pe care mi l-a dat sora mea și pe care nu l-am mai dat jos de când l-am primit.
Ziua de Crăciun a însemnat, în cea mai mare parte, o masă mare împreună cu toată familia acasă la părinții mei.
Evident că nu au lipsit sarmalele, supa de găină cu tăiței, salata boeuf, răciturile și multe, multe prăjituri. Mâncarea a fost bună dar, din fericire, am depășit de mult timp momentul în care ne bucuram de sarmale sau de o friptură bine rumenită. Practic acum le avem în orice zi a anului dorim așa că mult mai mult contează atmosfera caldă decât ceea ce punem pe masă. Eu aș mânca fără să mă simt frustrată pizza, aripioare de la KFC sau o salată grecească fără să trebuiască să mă îmbuib cu mâncare. Nu asociez Crăciunul nici cu cozonacii, nici cu sarmalele.
Iar așa zisele știri cu cât ne costă masa de sărbători sau ce punem pe masă mă enervează foarte tare. Deși dacă stau să mă gândesc un pic, astea sunt laitmotivul emisiunilor dinainte de sărbători pentru că după, apar știrile cu numărul pacienților ajunși la urgențe cu indigestie sau comă alcoolică. Câteodată mă întreb dacă jurnalul de știri nu este același în fiecare an și retransmis la fiecare sărbătoare. În fiecare an îl vedem pe Moș Crăciun cum vine în Australia cu ski jetul, cum turiștii de pe Valea Prahovei se bucură de zăpadă pe pârtie, cum pensiunile au pregătit bucate tradiționale și auzim statisticile cu numărul celor care au sunat la salvare pentru că au făcut crize de fiere de la prea mulți cârnați și murături. Peste două zile o să vedem blocajele de trafic de pe DN1 și apoi o vom lua de la capăt cu buluceala din supermarketuri pentru pregătirile de Revelion. Anul acesta am avut totuși o știre nouă: Putin a cerut guvernului rus ținerea în frâu a prețului la vodkă dar toată lumea era deja prea moleșită ca se mai întrebe de ce au rușii această problemă existențială. Noi, fetele, ne făceam siesta pe unde am apucat în timp ce bărbații discutau politică.
Seara am aprins lumănări cu miros de portocală și scorțișoară și m-am uitat la un film ușurel, cu buget redus, copilăresco-romantic și bineînțeles cu happyend despre Crăciunul american cu zăpadă multă, ciorăpei agățați pe marginea șemineului și curcan fript iar apoi, pe la ora 1 am mers la culcare.
Ultima surpriză a zilei a venit la două noaptea când de afară, dintre blocuri, s-a auzit dintr-odată muzică de fanfară cântînd colinde. M-am uitat pe geam și am văzut un grup mare, de 30, 40 de persoane, cu instrumente de suflat care au cântat O, ce veste minunată, Feliz Navidad și încă ceva vesel iar la sfârșit au strigat urările de rigoare. Nu știu cât se potrivea fanfara cu colindele dar a fost un moment inedit și suficient de spectaculos. La toate geamurile se vedeau luminițele clipind iar grupul de colindători mi-a plăcut cu mult mai mult decât concertul lui Marcel Pavel de săptămâna trecută de la Sala Polivalentă de care nu v-am mai spus nimic atât de dezamăgitor a fost.
Așa a fost Crăciunul meu. Simplu. Al vostru cum a fost ?
Read More
