50 de lucruri despre mine

8 May 201513 August 2015 Ioana 7 Comments

Singurul meu regret este că nu m-am născut cu 10 ani mai târziu.
Am stat 8 ani în internate și cămine și am mâncat la cantină. De atunci nu fac mofturi la mâncare.
Colecționez parfumuri.
Sportul meu preferat este patinajul artistic. La televizor, bineînțeles, pentru că eu nu știu să patinez.
Cel mai mult îmi place să călătoresc pe apă. Cu vaporul, cu barca, cu ferryboatul, nu contează, apă să fie în jurul meu.
Am simțul umorului foarte bine dezvoltat sau cel puțin așa îmi place să cred.
Toată viața am regretat că părinții nu mi-au pus numele Cristina. Cred că nu e greu să ghiciți cum o cheamă pe fiica mea.
Actrițele mele preferate sunt Meryl Streep și Julia Roberts.
De multe ori nu pot să-mi exteriorizez sentimentele și uneori sunt considerată o persoană rece. Sau cel puțin așa se zvonește.
Materia mea preferată în liceu a fost fizica.
Toamna este anotimpul care îmi place cel mai puțin. Pădurile în tonuri de galben mi se par îngrozitor de triste.
Când sunt acasă nu mă plictisesc niciodată.
Am lucrat 20 de ani într-o bancă.
Mi-ar plăcea să locuiesc în București.
Cel mai spectaculos loc în care am fost vreodată a fost insula Santorini.
Nu cred în zodii deși citesc horoscopul zilei. Sunt născută în zodia Gemenilor.
Îmi place să cos la mașină.
Am 1 metru 70.
Nu înțeleg niciun argument pe care îl aduc cei care se opun vaccinării.
Visez în fiecare noapte, iar dimineața îmi aduc aminte toate amănuntele.
Din bucătăria românească cel mai mult îmi place supa de găină cu tăiței.
Iubesc pisicile și câinii la fel de mult. De fapt iubesc toate animalele.
Îmi place să citesc dar nu mi-am notat niciodată numărul de cărți citite cum am văzut că e la modă acum.
Mă uit în fiecare zi pe YouTube. Sunt abonată la aproximativ 100 de canale.
Evit să iau medicamente. Antibiotice am luat doar de două ori în viață, prima dată la 9 ani când am avut scarlatină.
Am rău de înălțime.
Am făcut 7 ani de pian dar nu știu să cânt mai deloc. Nu am talent.
Majoritatea cumpărăturilor le fac pe internet.
Îmi place enorm să merg la balet. Când eram mică visam să fiu balerină.
Poetul meu preferat este Lucian Blaga.
Îmi place orice fel de înghețată.
Nu fumez.
Cred că toate lucrurile se petrec cu au anumit scop și că nimic nu este întâmplător.
Culoarea mea preferată este roz dar mă îmbrac cel mai adesea în bleumarine, maro și alb.
Când plec undeva pot să-mi fac bagajele în 10 minute.
Florile mele preferate sunt lalelele albe. Și cele roz.
Nu mă uit niciodată la filme horror. Never ever.
Numărul meu norocos este 17.
Nu înțeleg arta modernă dar nici nu pretind că mi-ar place.
Aș putea mânca lebeniță în fiecare zi.
Unul din proverbele care mă călăuzesc în viață este Noaptea e un sfetnic bun. L-am verificat de multe ori și pot să confirm acest lucru.
Mă răzgândesc ușor. Asta se cheamă că sunt flexibilă.
Vorbesc engleza și franceza.
Dacă aș fi avut talent la desen, mi-ar fi plăcut să fiu arhitect.
La televizor cel mai mult mă uit la știri.
Aș putea deveni vegetariană dar nu cred că asta mi-ar aduce beneficii sănătății.
Nu am permis de conducere.
Cred că internetul este una din invențiile cu cel mai mare impact asupra omenirii.
Cântăreața mea preferată este Patricia Kaas.
Am început să beau cafea la 28 de ani.

Dacă aveți alte întrebări pentru mine, vă rog nu vă sfiiți.

Parfum de vacanță

5 May 201513 August 2015 Ioana 4 Comments

Știu că nu numai mie mi se întâmplă ca atunci când simt un anumit miros să retrăiesc amintiri sau senzații pe care le asociez unor experiențe sau persoane. Pur și simplu așa este construit creierul nostru, să-și aducă aminte de tot felul de lucruri în momentul în care simte un anumit miros.

La mine această memorie a mirosurilor se pare că este cea mai dezvoltată în comparație cu memoria vizuală sau cea auditivă. Ca să rețin o față umană nu mi-e de ajuns o singură privire și ca să recunosc un actor mai degrabă îl țin minte după nume decât după cum arată. La fel, dacă aud o melodie la radio trebuie să fie ceva ieșit din comun ca să o țin minte de prima dată. În schimb, dacă am simțit odată un miros nou, indiferent dacă mi-a plăcut sau nu, pot să îl recunosc dintr-o mie (sau cel puțin așa cred).

Un miros oarecare declanșează amintiri și readuce în memorie evenimente din copilărie, momente din viață, persoane sau sentimente trăite. Cine nu se bucură de mirosul de acasă, pentru că fiecare casă are un miros specific, cine dintre cei din generația mea nu asociază mirosul portocalelor cu cel al Crăciunului, cine nu-și aduce aminte de primele zile de școală de după vacanță atunci când simte mirosul creioanelor proaspăt ascuțite sau zilele petrecute la țară atunci când în aer se simte mirosul de iarbă proaspăt cosită?

La fel ca tuturor, mi se întâmplă și mie. Doar că uneori forțez nota întorcând regulile jocului. Dacă mi se face dor de ceva ce nu pot avea pe moment, îmi aduc din trecut măcar mirosul. Dacă am o zi proastă, încerc să mi-o transform olfactiv într-o zi frumoasă pe care am trăit-o la un moment dat. Și funcționează de fiecare dată. În seara asta am vrut să fiu din nou în Corfu Town la fel ca anul trecut în septembrie… și am fost. De fapt, de acolo vă scriu acum 🙂 Mi-am dat cu un pic de parfum, am închis ochii și când i-am deschis eram deja acolo, pe străduțele înguste, cu scări care se termină în mare ducând spre nicăieri.

Acolo am purtat pentru prima oară un parfum de la Yves Rocher – So elixir. Nu sunt un fan al parfumurilor de la Yves Rocher, cel puțin pe pielea mea mi se pare că toate sunt foarte asemănătoare și nu am reușit să creez o legătură între noi, dar acesta mi s-a părut altfel și m-am îndrăgostit de el. Nu doar pentru amintirile pe care mi le-a lăsat, ci pur și simplu pentru că mi-a plăcut de la prima atingere.

So elixir este iasomia de iunie adunată într-o sticluță. Un parfum fără nimic artificial, cald, greu și mieros care persistă foarte mult și nu-și schimbă mirosul în timp. Adică notele de vârf și notele de bază vin toate deodată învăluindu-te de la început la sfârșit. L-aș încadra mai degrabă la categoria parfumuri de toamnă-iarnă dar având în vedere că l-am purtat pentru prima oară într-o seară de vară, ce-i drept fără să fie caniculară, o să-l asociez întotdeauna cu briza mării din Corfu Town.

Eu îl simt ca pe un șal care ți se așează confortabil pe umeri lăsându-ți senzația că cineva drag are grijă de tine. Îți ține de cald cu grație, fără să te înfofolească și fără să-ți îngrădească libertatea de mișcare fiind ușor și greu în același timp.

Îl simt pe mână și în păr și îmi place foarte mult dar acum trebuie să vă las pentru că mă așteaptă o noapte lungă în care voi călători înapoi acasă. O să mă îmbarc pe ultimul ferryboat. Asta bineînțeles după ce voi lua o cină târzie la unul din restaurantele micuțe cu lumânări aprinse pe fiecare masă și cu acorduri de sirtaki auzindu-se discret pe fundal.

Ce am făcut de 1 Mai

2 May 201513 August 2015 Ioana 12 Comments

N-am plecat nicăieri anul acesta de 1 Mai, de fapt în ultimii ani s-a întâmplat să stau acasă și nu văd nimic frustrant în asta. Nu sunt o mare amatoare de mici la grătar și nici de aglomerația de la așa zisa ”iarbă verde”. Dacă ies în natură prefer o drumeție prin pădure sau o plimbare pe malul unei ape și în niciun caz nu vreau să stau cu fața în fum să prăjesc niște bucăți de carne de care am parte oricând am poftă, în orice zi a anului. Mi-ar plăcea să pot ajunge la mare, la orice mare, mai ușor, dar cum sunt sute de kilometri până acolo asta nu se întâmplă decât o dată pe an. Așa că mai am un pic de răbdare până atunci.

Anul acesta am petrecut un 1 Mai frumos și cu bani puțini la un picnic organizat în parcul de la Iulius Mall. Surpriza cea mai plăcută a fost lumea bună în mijlocul căreia m-am integrat. N-am întâlnit niciun om beat, nimeni nu urla, nimeni nu deranja pe cei din jur, toată lumea zâmbea, toți erau politicoși, veseli, cu zâmbetul pe buze, relaxați și civilizați. De ce nu se poate să fie tot timpul la fel oriunde am merge?

A fost un eveniment organizat de echipa Jazz in the Park care a adus câteva trupe pentru o zi plină de concerte.

Parcă nu-mi vine să cred că, în sfârșit, oamenii se pot bucura cu adevărat de parcuri și pot să stea pe iarbă. Cred că vă aduceți aminte cu toții de plăcuțele care existau pe vremuri cu amenințări de genul Nu călcați pe irabă. Amendă de la nu-știu-cât la nu nu-știu-cât. În sfârșit iarba nu mai este doar decor și parcurile aparțin cu adevărat comunității. Peste tot erau băncuțe improvizate din paleți iar unii din sponsori au adus chiar pături și perne pe care le-au împărțit de cu dimineață celor harnici.

Inițial mi-a părut un pic rău că nu aveam și eu un loc pe pătură dar, ca de obicei, tot răul înspre bine, am găsit o masă atât de drăguț decorată încât nu-ți mai venea să te ridici și să pleci.

Nu știu de unde le mai vin atâtea idei artiștilor, becurile transformate în mici vaze pentru flori și agățate deasupra mesei arătau absolut adorabil. La fel și meniul, nu ocupa loc pe masă și oricine putea să îl citească.

Un sandwich uriaș și o bere costau 13 lei dar eu am avut poftă de un șpriț de vară care s-a dovedit o alegere inspirată. Trei sferturi vin rosé și un sfert apă minerală – 5 lei. Dulce, bun, rece și mai ales băut într-o ambianță foarte plăcută.

Am văzut câteva standuri cu bijuterii hand-made și cu tot felul de lucrușoare care mi-au plăcut enorm și pe care eram gata să dau banii, noroc cu sora mea care mi-a temperat impulsul de a face cumpărături. Dar parcă tot îmi pare rău că nu mi-am luat un pandantiv care era făcut dintr-un mecanism de ceas vechi (niște roți dințate mici-mici) prinse pe un suport în formă de inimă și acoperit cu un plastic transparent. Era așa de ingenios!

Mă tot gândesc cum să descriu atmosfera din parc într-un singur cuvânt și primul care mi-a venit în minte a fost domnească. Oameni, unul și unul. Nici urmă de mitocani care să mănânce semințe și să scuipe cojile pe jos. Toată lumea se plimba pe malul lacului bucurându-se de vremea bună care a fost tocmai potrivită. Soarele s-a mai ascuns în nori din când în când dar asta nu a fost un lucru rău pentru că deocamdată copacii nu au frunze care să facă umbră și altfel ar fi fost prea cald.

Și am mai întâlnit un lucru minunat de care auzisem în urmă cu ceva timp dar acum l-am văzut cu ochii mei. Nu știu a cui a fost ideea, dar pe marginea pontonului s-au instalat niște căsuțe cu cărți pe care oricine poate să le ia și să le citească pe o bancă în parc.

Deschizi ușița, îți alegi o carte și citești cât ai chef. Dacă te prinde atât de tare încât vrei să o duci acasă ca să o termini, poți să faci acest lucru dar ești rugat să lași o altă carte în schimb.

Din câte știu până acum nu s-a furat nicio carte.

Este frumos pe malul lacului la Iulius Mall și ca să petreci o zi frumoasă există și alte alternative decât de a intra în mall la cumpărături sau la fast food. Să stai pe malul apei și să hrănești rațele sălbatice cu pâine sau pufuleți este mai relaxant și mai eliberator de stress decât o ședință de yoga. Plus că este gratis 🙂 Îmi pare bine că ziua de ieri am petrecut-o în aer liber pentru că azi plouă cu găleata…

Ritualuri ortodoxe

22 April 201513 August 2015 Ioana 2 Comments

Mă întreb ce legătură are creștinismul cu manifestările isterice, uneori aproape de schizofrenie, ale zilelor noastre. Văd la televizor diverse expuneri în public ale unor moaște și realmente mă crucesc văzând buluceala, strigătele, îmbrâncelile și chiar înjurăturile creștinilor obsedați de unicul gând de a atinge o cutie în care probabil se află vreun os descărnat ale unui om care a trăit în urmă cu câteva sute de ani, și-a dedicat viața religiei iar în urma faptelor sale biserica a hotărât să-l înalțe la rangul de sfânt. Cum poate cineva să creadă că dacă își freacă portmoneul de moaștele Sfântului Anton se va îmbogăți miraculos peste noapte (că am auzit-o și pe asta)?? Eu nu cred în astfel de minuni cum de altfel nu-mi imaginez cum cineva care trăiește în secolul XXI poate să creadă în vindecări miraculoase prin închinare sau atingerea unor icoane așa zis făcătoare de minuni.

Ce câștigă cei care își rup oasele, fac puseuri de tensiune sau trăiesc atacuri de panică în încercarea disperată de a ajunge primii la butoaiele cu apă sfințită călcându-se în picioare și agățându-se cu ultimele puteri de jandarmii care de cele mai multe ori asistă neputincioși la bătălia generală?

foto lideruldeopinie.ro

Ce, Doamne iartă-mă fac oamenii ăștia cu 20-30 de litri de apă? O picătură de apă sfințită pusă într-un pahar cu apă de la robinet are exact același efect fiind vorba doar de o rugăciune spusă, gândită și mai ales simțită. Nu trebuie să faci baie în apa adusă de la biserică și, ca întotdeauna, ar trebui să ne gândim la calitate, nu la cantitate și la ceea ce reprezintă acest simbol. Iar creștinismul, ca toate celelalte religii, abundă în simboluri.

Smerenia, de pildă, nu trebuie luată mot à mot, este un mod de a trăi, o stare de spirit și nicidecum nu înseamnă târârea pe coate și pe genunchi în jurul unei mănăstiri, o dată pe an la sărbătorirea hramului acesteia.

foto ziudecj.realitatea.net

Mă îndoiesc profund că aceasta este calea credinței iar manifestările de acest gen mi se par total anacronice și cu iz de ev mediu. Nicio religie nu ar trebui să ducă la astfel de spectacole care mie personal mi se par degradante.

Dar ceea ce m-a revoltat peste măsură și mi-a dat imboldul de a scrie acest articol a fost o știre apărută în urmă cu câteva zile când botezul unui bebeluș era să se transforme într-o tragedie. Preotul a scufundat brutal copilul cu capul în cristelniță fără să-i acopere căile respiratorii… în numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh… și era cât pe-aici să fie Amin definitiv. Fetița a intrat în stare de șoc și nu mai respira dar spre norocul ei un participant la slujbă a știut să-i acorde primul ajutor până a sosit ambulanța. Medicii au confirmat că a fost la un pas de moarte prin înecare.

Mă întreb cu ce e mai presus acest ritual arhaic decât, de exemplu, dansurile sălbatice ale aborigenilor din țări îndepărtate care se zbânțuie în jurul focului? Eu nu văd nicio diferență. Am evoluat sau nu?

Copiii mei au avut parte de un botez simplificat și în armonie cu vremurile în care trăim. Preotul le-a turnat trei stropi de apă pe căpșor, iar apoi i-a uns cu mir pe frunte, pe piept pe mâini și pe tălpi fără să fie nevoie de a-i dezbrăca de tot. Nu s-au speriat, nu au plâns, totul a decurs cu liniște și seninătate iar slujba a fost decentă și toată lumea a putut înțelege cuvintele rugăciunilor și crezul nașei fără să se agite pentru a calma urletele unui bebeluș trezit din somn și aruncat în mijlocul unor ritualuri de neînțeles. Și au devenit creștini fără să fie traumatizați, nici ei, nici părinții.

Dacă urmează să participați la un botez, eu zic să vă pregătiți întâi urmărind știrea de mai jos care, chiar dacă nu s-a întâmplat ieri, e la fel de actuală ca întotdeauna.

Mini jurnal financiar de duminică

19 April 201513 August 2015 Ioana 8 Comments

Ideea a plecat de la Iulia, care a adresat invitația generală de a face o mică retrospectivă a cheltuielilor (sau economiilor) săptămânii anterioare. Pentru mine, să pun pe hârtie ceea ce este legat de bani cu bune și cu rele, mi se pare foarte mobilizator pentru a mă menține pe traiectoria propusă așa că n-ar fi rău ca această sinteză să devină un obicei.

1 Cel mai mult am cheltuit în această săptămână pe… factura la gaz, 527 de lei. Era să pic jos când am deschis mailul de la Eon Gaz și am văzut suma. Am crezut că s-a terminat cu iarna și cu sumele astronomice plătite pe încălzire dar se pare că m-am înșelat. Acum a venit regularizarea așa că n-am avut încotro, a fost trist, dar m-am conformat.
2 Uneori nu trebuie să cheltuim bani pentru a ne bucura de momente frumoase… Unul dintre momentele de săptămâna aceasta a fost spectacolul lalelor înflorite din toate parcurile și grădinile. Sunt unele dintre florile mele preferate și le-am avut și în casă, într-o vază, astfel încât să le pot admira tot timpul.

3 Micul-mare derapaj financiar din acestă săptămână despre care vreau să povestesc… sunt cumpărăturile de la Lidl care, pe lângă faptul că erau neprogramate, nici nu erau pe vreo listă de priorități nici acum, nici în viitorul apropiat. Am cumpărat un ceas vintage cu 25 de lei pe care l-am pus în bucătărie și un dulapior pentru accesorii cu 60 de lei. Din fericire (pentru că de fapt nu îmi trebuia) dulăpiorul nu s-a potrivit cu locul în care vroiam să îl pun așa că l-am dus înapoi și cu acestă ocazie am constatat cât de simplu a devenit să faci acest lucru. Nimeni nu a strâmbat din nas și nimeni nu mi-a cerut să mă justific, mi-au dat pur și simplu banii înapoi. În urmă cu câțiva ani acest lucru era inimaginabil în România deci pot să spun că am avut o experiență foarte plăcută.

Dulăpiorul cu sertare pe care l-am returnat

4 Voi considera săptămâna viitoare un succes din punct de vedere financiar dacă… voi reuși să golesc, măcar parțial, congelatorul fără să mai cumpăr alte alimente în afară de pâine și verzituri din piață. Nu știu ce mă apucă să tot cumpăr carne și să o îndes în congelator… just in case… nu mai am loc unde să pun un ac printre pachețelele de carne, pizza, legume și înghețată.

5 Astăzi sunt recunoscătoare pentru că… am și trăiesc în mijlocul unei familii de oameni întregi la cap. Normalitatea e considerată ca ceva dat și cuvenit dar uneori nu știm să o apreciem. Aseară am văzut filmul August: Osage County și, deși filmul nu are o acțiune propriu zisă, am rămas cu niște mari semne de întrebare referitoare la aparențele care uneori par să salveze lumea. Mi-a plăcut foarte mult.

După cum v-ați dat seama, acest ultim punct nu este legat de bani ci de faptul că azi este duminică și poate n-ar strica să privim partea plină a paharului măcar din când în când. Un pic de optimism nu dăunează nimănui și vă aștept cu drag să-mi spuneți în comentarii cum a fost săptămâna voastră 🙂

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: