De ce m-aș muta la București

18 November 2016 Ioana 22 Comments

Mâine. Și nu exagerez deloc. Îmi place așa de mult orașul ăla încât m-aș muta chiar mâine dacă toată conjunctura în care trăiesc ar fi mai simplă.

Îmi place că e aproape de mare și că în două ore ești acolo. Bine, asta se întâmplă iarna pentru că vara drumul durează mai mult dar de ce aș vrea să merg vara la mare când litoralul e sufocat de turiști și gâtuit de mașini? Să vezi și să asculți marea atunci când plajele sunt pustii poate fi o experiență inedită pe care eu personal o savurez de fiecare dată. Bucureștiul e la fel de aproape și de munte, e aproape și de Bulgaria care oferă atracții nemaipomenite pe care cu surprindere le-am descoperit în ultima vreme. Dar nu știu de ce am început cu asta că doar nu m-aș muta la București ca să am de unde pleca 🙂 Oricum, cred că ați înțeles ideea, orașul e bine poziționat din punct de vedere al excursiilor de weekend ceea ce e un mare plus pentru cineva care iubește călătoriile (așa ca mine).

Cred că primul și cel mai important motiv cu care ar fi trebuit să încep e existența locurilor de muncă mai multe și mai bine plătite. Diferența dintre București și restul țării e de la cer la pământ şi este normal având în vedere că aproape toate companiile străine îşi au sediul acolo. Unii susţin că asta duce şi la un cost al traiului mai scump decât în alte părţi dar mie nu mi se pare deloc aşa. Ce e mai scump? Transportul, mâncarea, utilităţile, chiriile, casele? Depinde cu ce comparăm. Dacă e să ne uităm la Cucuieţii din deal se prea poate, dar eu compar cu alte orașe mari din țară și nu cu un sătuc din vârful muntelui.

În București preţul transportului în comun este mai mult decât rezonabil, chiar foarte mic în comparaţie cu Clujul. Ştiu că acest lucru se datorează subvenţiilor dar în acest context chiar nu mă interesează aspectul acesta. Transportul este ieftin, funcţionează foarte bine iar mersul cu metroul este cea mai comodă soluţie. N-o să-i înțeleg niciodată pe cei cărora le pică steaua dacă merg cu metroul. Mie îmi place. E mai scumpă mâncarea în București? Să fim serioși, tot de la supermarket cumpărăm cu toții, oriunde ne-am afla. Iar în piețele capitalei legumele și fructele sunt întotdeauna mai ieftine decât în zona mea unde vara vine în fiecare an mai târziu cu o lună. Deci mâncarea nu e deloc mai scumpă.

Curentul electric, gazele, telefonul, RCA-ul (că tot e scandal cu majorarea lui) au același preț pe tot teritoriul țării. Hainele la fel, mall-urile să trăiască și, de ce nu, magazinele chinezești 🙂 Ca să nu mai spun de magazinele online la care ai acces indiferent unde te-ai afla. La imobiliare situația e aceeași. Un apartament nou cum e acesta de aici are același preț cu unul din Bună ziua, un cartier al Clujului. E mai scump să trăiești în București decât într-un alt oraș mare? Nu.

Dar desigur nu se reduce totul la bani. M-aș muta la București pentru toate spectacolele, concertele și evenimentele care se petrec aici săptămână de săptămână și cred că nimeni nu contestă faptul că din punct de vedere cultural aici se întâmplă toate. M-aș muta la București pentru că ai unde să ieși în oraș indiferent de zi și oră chiar dacă nu ai un sfanț în buzunar. Există o mulțime de lucruri și locuri interesante de văzut sau de vizitat și care sunt gratuite sau cu intrare liberă. Parcuri, expoziții, conferințe, lansări de carte… Mă oftic de fiecare dată când primesc newsletter-ul de la Humanitas și văd ce prezentări au iar eu nu sunt acolo!

Îmi plac parcurile și arhitectura, îmi place Centrul Vechi, îmi place că lumea este dezinhibată și nu se uită lung după tine pe stradă orice ai purta. Nu că m-aș îmbrăca eu extravagant, dar mă enervează ideile preconcepute. Îmi pare rău când aud la unii bucureșteni (de obicei cei nativi) că își vorbesc de rău orașul. Că e mizerie, că e aglomerat, că aerul este irespirabil, că se fură sau că traficul este infernal. Asta se întâmplă în toate marile orașe dar dacă e să punem în balanță minusurile și faptul că Bucureștiul e orașul în care ți se deschid toate oportunitățile, avantajele înclină mult mai greu. Ce părere aveți? Vă place Bucureștiul? dar, please, please, nu-mi spuneți că preferați liniștea, că de liniște și pace o să avem parte cu toții cu vârf și îndesat când o să ne crească păpădii la cap 🙂

Șoc și groază la mine în baie

14 November 201614 November 2016 Ioana 11 Comments

Dacă nu m-aș fi enervat maxim, ar fi fost de râs dar parcă nici acum nu-mi vine să cred ce fază tâmpită am pățit. Deși inițial am fost tentată să spun că numai mie mi se putea întâmpla una ca asta, nu e așa. I se putea întâmpla oricui. Ține doar de ghinion și se pare că în ziua aia am avut cu carul. Mai exact sâmbăta trecută.

Să vă povestesc, deci. M-am sculat eu frumușel, mi-am făcut o cafea, am lălăit un pic pe internet și apoi m-a apucat avântul gospodăres. În general prefer să fac treburile casnice în timpul săptămânii pentru ca weekendul să îl pot petrece într-un mod mai relaxant dar cum se strânseseră destul de multe de făcut prin casă, mi-am zis că nu mai suportă amânare și am purces la treabă. Am adunat una-alta, am dat cu aspiratorul, am șters un pic praful și am băgat o tură de haine la mașina de spălat. Apoi m-am dus în bucătărie să fac niște șnițele dar mi-am dat seama că în frigider nu mai aveam niciun ou. Uitasem să cumpăr cu o zi înainte.

M-am îmbrăcat și am plecat după ouă. Chiar lângă blocul meu este un Profi dar când am dat de aerul de afară parcă mi-a venit cheful de plimbare așa că am hotărât să fac câțiva pași și astfel m-am dus la Lidl care e un pic mai departe.

Ca de obicei când merg la Lidl mi se agață de mână tot felul de lucruri care nu erau pe listă și, evident, așa s-a întâmplat și de data asta. Pe lângă ouă, am ieșit cu un coș plin 🙂 Apoi am mers la tata, am stat un pic la povești și am băut un ceai, m-am jucat cu motanul Rafael și după aceea m-am întors acasă. Era deja ora două.

Mi-am lăsat plasele jos și, ca întotdeauna când intru în casă, primul lucru pe care îl fac este să merg la baie să mă spăl pe mâini. Am apăsat pe clanță, ușa s-a deschis puțin și zbang!, s-a lovit puternic în ceva. Parcă m-a izbit înapoi. M-am speriat pentru că știam că sunt singură acasă și rapid am închis-o la loc. Putea oare să fie cineva în baie?? Îmi venea s-o iau la fugă dar cum era o liniște deplină m-am gândit că totuși nu e nimeni ascuns acolo și am mai încercat o dată, de data asta cu precauție. La fel, ușa s-a întredeschis 10-15 cm și s-a oprit lovindu-se în ceva. Am încercat să o împing dar nici nu se clintea. Nu puteam nici să-mi bag capul să văd ce e înăuntru pentru că ușa nu se deschidea suficient cât să-mi permită acest lucru. Mi-am băgat totuși mâna și, pe pipăite, am realizat că ușa era blocată de mașina de spălat. Cum ajunsese de la locul ei în mijlocul băii, habar n-aveam.

Oricât am încercat să împing ușa cu mașină cu tot n-am reușit și am stat așa, fără să pot intra în baie, până seara când a venit Vlad acasă. Am avut niște nervi de zile mari. Noroc că mai am o baie de serviciu dar parcă atunci aveam nevoie mai mare ca oricând de o grămadă de lucruri din baia blocată. În sfârșit, după mai multe încercări și cu ideea unei pârghii, Vlad a reușit să împingă mașina și să deschidă ușa cât să ne putem strecura înăuntru. M-am bucurat la fel cum s-au bucurat soldații români la cucerirea Plevnei 🙂

Ce se întâmplase de fapt am constatat când am băgat următoarea tură de haine la spălat. Când programul a ajuns la partea de centrifugare, mașina a început să scoată niște sunete de ziceai că e malaxor de bolovani. Dar ce zic eu ”sunete”, că erau niște bubuituri de ziceai că urmează să explodeze în câteva secunde. Ca și când ar fi fost un obiect foarte greu în interior care zbura și lovea dintr-o parte în alta iar asta făcea ca mașina să se deplaseze puțin câte puțin. Probabil așa se întâmplase cât timp eu lipsisem de acasă de ajunsese mașina în dreptul ușii. De fapt, ce ”probabil”, cu siguranță asta se întâmplase. Mașina se descentrase și când a intrat în viteza de centrifugare s-a deplasat ușor, hop-hop câte un centimetru până a ajuns în dreptul ușii.

Ce bucurie pe capul meu! Poate vă gândiți că nu e așa o mare tragedie să duci mașina de spălat la reparat chiar dacă are o tonă iar eu stau la etajul patru. S-ar putea rezolva și asta. Dar stați că nu v-am spus tot. Partea comică abia acum urmează. Mașina mea de spălat (dracu’ știe de ce am ales-o chiar pe asta) nu încape pe ușa de la baie. Pur și simplu este mai mare decât cele standard! Când am cumpărat-o, nu ne-am dat seama. Am scos mașina veche pe care parcă i-am dat lui soacră-mea și când am adus-o pe asta nouă am constatat cu stupoare că nu încape pe ușă! Am chemat atunci pe cineva care a demontat tocul ușii și apoi l-a montat la loc! Ce m-am enervat și atunci, nici nu mai vreau să-mi aduc aminte.

Înțelegeți deci de ce m-a apucat cu adevărat disperarea. N-am găsit pe nimeni să vină să o repare la noi acasă sau măcar să ne spună dacă se mai poate face ceva sau trebuie să cumpărăm alta. Cum s-ar zice, să-i pună un diagnostic. Ăsta e unul dintre dezavantajele de a locui într-un oraș mic. Nu numai că n-ai teatru, operă și balet dar n-ai nici service masini de spalat. Nu e glumă pentru că e de-a dreptul frustrant. M-am uitat pe internet și am găsit imediat firmă de reparatii masini de spalat in Bucuresti. Dar ce folos… e în București și e cam departe însă fac o treabă super faină. Vin la domiciliu și nu trebuie să cari în spate mastodontul, adică exact ce-mi trebuie mie. Și poate și vouă, dacă stați în București sau Ilfov.

Până una-alta eu continui să folosesc mașina în starea în care e deși mă aștept ca în curând să-mi bată vecinii la ușă disperați de zgomotele infernale care se aud de la noi din apartament. Sper însă să nu mă reclame pentru spălare de bani că și asta mi s-a întâmplat 🙂

7 verbe pentru 7 zile #28

13 November 201613 November 2016 Ioana 6 Comments

La o cafea fierbinte rememorez rapid săptămâna care a trecut ca vântul și ca gândul:

Am donat din nou o mulțime de cosmetice pe care nu le mai foloseam unor fete, surori gemene, care s-au bucurat ca și când ar fi primit o comoară. Era păcat să stea nefolosite sau să le arunc la gunoi când alții nu-și permit să cumpere nici măcar o ojă. Că de ce am cumpărat eu atâtea, asta e o altă problemă la care sunt incapabilă să găsesc un răspuns logic.
Am așteptat să ningă și a nins. Vorba vine ”am așteptat” că de fapt n-am avut ce face, voiam doar să văd dacă prognoza meteo se adeverește și din păcate azi dimineață când m-am trezit și m-am uitat pe geam acoperișurile erau albe, la fel și mașinile din parcare. Deci a venit iarna.
Am descoperit un nou magazin în Cluj. E la parterul unui bloc pe Calea Turzii, nu e într-o zonă de fițe dar când intri înăuntru te simți ca în rai. Asta dacă îți plac cosmeticele și parfumurile așa cum îmi plac mie. Una dintre vânzătoare, o fată blondă cu părul lung împletit într-o mulțime de codițe complicate, a fost atâta de drăguță și atâta de amabilă cum rar mi-a fost dat să văd. Fără să fie genul pisălog care să-ți stea în coastă, a venit lângă mine doar când am avut ceva de întrebat, mi-a povestit câte-n lună, câte-n stele prin prisma experienței personale și nu doar mi-a citit etichetele așa cum mi se mai întâmplă în alte magazine. Voiam să-mi iau un parfum La vie este belle de la Lancôme pentru că-mi place la nebunie și singura reținere pe care o am e faptul că prea îl are toată lumea. Încă mă mai gândesc un pic. Prețurile sunt bune, chiar foarte bune, iar dacă nu sunteți din Cluj (sau dacă sunteți dar nu aveți chef să urcați Feleacul) puteți să vă comandați produse cosmetice de pe canar.ro pentru că au și site.
Am mâncat tăieței cu varză făcuți de mine. De fapt nu tăieței, ci penne, tot paste făinoase numai că sub altă formă. Nu știu de ce a dispărut mâncarea asta din meniul nostru obișnuit. Când eram mică stăteam cu bunica și ea gătea la noi în casă, iar vinerea, fiind zi de post, ne făcea fie tăieței cu varză, fie tăieței cu nucă și zahăr. Mi se păreau delicioși, și unii și alții.
Mi-am valorificat voucherul cadou de la Flanco și mi-am luat un card de memorie de 64 de giga de care mă bucur foarte tare. Acum pot să filmez oricât fără să mă mai stresez că nu am spațiu de stocare. Când să plătesc (pentru că pe lângă voucher a trebuit să dau și o mică diferență), tipa de la casă mi-a cerut buletinul. What?? a zis că nu poate să-mi facă factura fără act de identitate. Dar, îi răspund eu, mie nu-mi trebuie factură. Cică așa e sistemul și nu merge altfel. Am lăsat-o în plata domnului că nu aveam chef să mă cert cu nimeni și să-mi stric buna dispoziție, oricum nu era ea de vină dar mă întreb ce se întâmpla dacă nu aveam buletinul la mine. Nu puteam să cumpăr?
M-am mirat și eu, ca tot mapamondul de altfel, de rezultatele alegerilor din Statele Unite. Speram să iasă Hillary și, crezând în seriozitatea sondejelor, nu m-am gândit o clipă că ar putea fi altfel. Dar a ieșit clovnul și acesta a fost subiectul săptămânii nu doar pe Facebook ci și în presă, în autobuz, la coadă la Kaufland și, evident, la birou. O singură persoană am auzit să fie de partea lui Trump și asta e o colegă al cărei unic și suprem argument e faptul că o femeie nu poate deveni președinte, cel puțin deocamdată. De ce? Pentru că e femeie, atât. Când am auzit-o, mi-a venit să mă dau cu capul de masă. De ce să ne mai mirăm de alții când încă mentalitatea noastră e la stadiul de ev mediu?
Am citit Dintr-un secol de viață de Cella Delavrancea, fiica lui Barbu Ștefănescu Delavramcea. E o carte apărută în 1987, anul în care scriitoarea a împlinit 100 de ani (a trăit 103) și cuprinde memorii, evocări, note de călătorie, reportaje, corespondențe, cronici de spectacole, toate văzute prin prisma unei doamne cum astăzi nu mai există. Un alt veac, o altă epocă… Am citit cu plăcere cartea dar nu chiar cu sufletul la gură pentru că nu se încadrează în acel gen. Din păcate calitatea hârtiei și a tipăriturii este extrem de slabă ceea ce mi-a îngreunat cititul și nu știu dacă există vreo ediție mai nouă (cea pe care eu am găsit-o în biblioteca părinților este apărută în 1987 la editura Eminescu).

Urmează de-acum o iarnă lungă, m-am pregătit cu multe cărți și ceaiuri de tot felul, timp să fie și să duduie caloriferele! Voi cum vă petreceți zilele de iarnă? Pe pârtie sau în casă la căldurică?

Salariul vostru e calculat corect?

11 November 2016 Ioana 3 Comments

După ce în luna martie am plătit în avans impozitul pe venit pentru tot anul 2016, primesc de la ANAF decizia de impunere pentru anul precedent (adică 2015) prin care sunt informată că mai am de plătit o diferență de 16 lei. Bine, suma e nesesizabilă dar de ce mama naibii nu se compensează cu ceea ce deja am plătit? Eu fac toate eforturile ca să fiu un bun contribuabil și în loc să plătesc trimestrial, dau toți banii la început de an. Cu toate astea, pe situațiile pe care mi le trimite fiscul văd că sumele plătite în avans nu se iau în calcul ca și când nu ar fi același cont în care se cumulează banii. Deci nu se pot lua 16 lei din depozitul pe care îl am deja la ei, musai să fie alți 16 lei.

Multe discuții s-au iscat pe grupul de Facebook când mi-am făcut PFA-ul și mulți prieteni s-au luat de cap când le-am spus de intenția mea. Că o fi, c-o păți, că legislația îi favorizează pe cei care nu plătesc taxe, că interpretarea este dificilă chiar și pentru experți, că odată deschis PFA-ul te dai de ceasul morții dacă vreodată vei dori să-l închizi. Eu nu și nu, că vreau să lucrez legal și că nu vreau să stau cu frica-n spate că mă reclamă cineva și să plătesc apoi amenzi de să uit și cum mă cheamă. Că sunt fată deşteaptă, cu experienţă, cu o grămadă de şcoli la activ şi ce poate fi de neînţeles sau de netrecut pentru cineva care pricepe cât de cât ce e aia contabilitate sau un calcul de taxe?

De priceput, pricep multe. Unele chestii depăşesc însă logica mea. Cum ar fi faptul că vecinii mei trebuie să-şi dea acordul ca eu să pot scrie articole în casa mea, la biroul meu, la calculatorul meu, stând pe scaunul meu, cu pisica mea în braţe. Poate dacă aş fi avut o activitate de genul spart pereţi cu bormaşina sau de fript peşti în ulei încins aş fi înţeles ca vecinii să aibă un cuvânt de spus dar sunt convinsă că imperceptibilul zgomot al tastelor nu deranjează pe nimeni şi este imposibil să se audă de la un etaj la altul.

De chestia asta cu acordul vecinilor am avut nevoie la înfiinţare când m-a luat durerea de cap văzând lista de documente necesare: cerere de înregistrare, cerere de verificare disponibilitate, rezervare nume, anexa 1 de înregistrare fiscală, declarație pe proprie răspundere, aviz de acceptare din partea asociației de proprietari, copie după buletin, copie după diploma de studii, chitanță în valoare de nu-ştiu-câţi lei, copie după chitanța în valoare de nu-ştiu-câţi lei, dosar plic, dovada existență sediu profesional, act de proprietate, extras de carte funciarta, contract de comodat, copie după certificatul de căsătorie, încă un dosar plic plus unul cu șină (just in case). Şi faza cea mai tare… dovada calificării pentru domeniul de activitate. Ce dovadă să depun că ştiu să scriu? copie după foaia matricolă cu notele de la gramatică???

Mi-am adus atunci aminte cum în anii 90 un cunoscut cântăreţ de muzică populară făcea valuri la televiziuni strigând că este ilegal și imoral ca artiștii care nu au studii în domeniu să aibă dreptul să cânte făcând bani din asta. Jesus Christ! Deci, dacă era după el, ar fi trebuit ca atunci când angajăm o trupă să cânte la nuntă, să le crem diploma de Conservator 🙂 Sau să boicotăm concertele celor care nu au absolvit Școala Populară de Artă.

N-ar fi neapărat greu de înființat un PFA dacă ai nervi de oțel. Nu-ți trebuie decât un vraf de acte pe care le depui toate la un ghișeu. Apoi, o figură care presupui că e acră pentru că nu-i vezi fața neoferindu-ți onoarea de a se uita la tine, îți trântește bolovănos și atotștiutor Aaa, dar nu ați completat tot. Adică? Păi trebuie să scrieți pe fiecare pagină din dosar ”conform cu originalul”, numele și semnătura. Să înțeleg că certificarea o face persoana care depune actele nu cea care le verifică? Exact! De aici te trimite la casierie pentru restul de taxe, apoi chitanțele trebuie depuse și ele în același dosar, mai stai la o coadă, mai faci o copie după buletin apoi ți se spune să revii peste 3-4 zile. 3 sau 4? Nu pot să vă spun exact. 3-4, ce e așa de greu de înțeles? Mai veniți, mai întrebați, mai încercați…

N-am trecut chiar prin toate astea pentru că am avut suprema inspirație să rog un prieten jurist să mă ajute și am rezolvat fără bătaie de cap, mai bine spus a rezolvat el toată hârțogăria pentru că avea ”deschidere” peste tot. Dar e greu totuși să ai de-a face cu sistemul în care ne-am încâlcit cu toții. E greu și începutul dar mai grea e continuarea pentru că legislația e stufoasă și e împrăștiată pe parcursul multor ani. Nu există lege care să nu fie modificată. Articolul 4 e abrogat, articolul 8 e modificat printr-o ordonanță de urgență, articolul 100 dintr-o altă lege modifică anexa 4, normele de aplicare sunt republicate, alt articol e modificat printr-un ordin al ANAF-ul care a fost ulterior contestat la Curtea Constituțională unde a pierdut deci se revine la varianta inițială și uite așa, încet-încet îți dispare avântul antreprenorial.

Distracția începe cu adevărat abia după ce ai înființat PFA-ul și ai activitate. Uneori simți că pur și simplu nu știi de unde să începi și încotro s-o apuci. Din fericire există site-uri ca cel de aici unde ai norocul să găsești informații centralizate și răspunsuri la o mulțime de întrebări cum ar fi un calculator de salarii PFA. Și nu numai pentru PFA. Mi se pare interesant (și util, spun eu) de verificat și calculul de salarii. Până la urma urmei și cei de la resurse umane pot să greșească și de ce să nu verificăm dacă ceea ce vedem pe fluturașul de salariu corespunde cu ceea ce spune legislația din domeniu? Eu tocmai am făcut-o și la mine e ok, la voi e corect calculul?

Alcoolul din viața mea

9 November 2016 Ioana 10 Comments

Nu e politicos să vorbești (foarte mult) despre tine, codurile de bună conduită (și bunul simț) spunând că e preferabil să îi lași pe ceilalți să-și exprime părerile în timp ce tu asculți. Adică decât să îi plictisești tu pe alții, mai bine să te plictisească ei pe tine 🙂 Din fericire, aceste reguli de bună purtare se referă la comportamentul în societate sau cel puțin așa vreau să cred. Deci nu se referă la destăinuiri scrise pentru că azi am chef de pălăvrăgeală și o să vorbesc numai și numai despre mine. Mai precis despre băuturile alcoolice care îmi plac și pe care le beau cu plăcere (și cu măsură). Sper că titlul nu v-a indus în eroare pentru că n-am povești picante legate de beții 🙂 O să fac doar top ten-ul favoritelor mele deși ordinea e aleatoare, preferințele schimbându-se în funcție de anotimp și de starea de spirit. Nu de spirt 🙂

Bere. O bere rece într-o zi caniculară mi se pare dătătoare de viață. Dar berea îmi place nu numai vara ci și cea care apare înainte de Crăciun, mai precis Tuborg Christmas Brew atunci când o bei cu prietenii. La un moment dat am avut un șef care, la una din petrecerile organizate cu firma, s-a arătat surprins de gusturile mele și mi-a spus pe un ton superior că berea e băutura săracului. Cum nu vreau să par altceva decât sunt, m-a durut fix în… nu, de fapt nu m-a durut nicăieri, l-am lăsat să-și etaleze gusturile rafinate în compania altor persoane.
Vin roșu sec. Mi se pare că vinul se bea neapărat acompaniat de mâncare, adică eu nu prea pot să beau vin pe stomacul gol dar alături de o friptură îi simt mult mai bine aroma. Combinația perfectă, răsfățul suprem de duminica, este o porție zdravănă de spaghetti bolognese cu un pahar de Shiraz. Asta ca să știți dacă mă invitați la masă.
Ouzo. Cred, de fapt sunt sigură, că asta e băutura cu cele mai multe grade de tărie care se regăsesc pe lista mea. Ouzo nu înseamnă doar aromă de anason ci înseamnă Grecia, înseamnă vacanțe și terase pe malul mării.
Mojito. E un cocktail pe care îl beau cu plăcere în serile de vară și pe care mi-l prepar singură de cele mai multe ori mai ales de când tufele de mentă au crescut în neștire pe lângă gardul din grădina părinților. Rețete și tot felul de lucruri interesante despre originea și istoria cocktailului, găsiți aici.
Cuba libre, alt cocktail dar ăsta e și de iarnă și de vară 🙂 Cola, cofeină și rom, cum să nu-mi placă?
Bloody Mary. Cu muuult suc de roșii ca să-mi țină și de foame. Cică s-au făcut studii și Bloody Mary este cocktailul ideal de servit în avion. Dacă sunteți curioși de ce, intrați aici și o să aflați 🙂
Lichior de ciocolată. Din ăla gros ca o cremă și care ține loc de desert, făcut de mine după o rețetă extraordinar de simplă.
Vin fiert. Nu concep să petrec weekendurile friguroase de iarnă fără mirosul de scorțișoară răspândit în toată casa. De când am fost la Viena înainte de un Crăciun și tot orașul mirosea a vin fiert parcă îmi place și mai mult.
Am zis că o să aleg doar zece băuturi și acum sunt în dilemă. Oscilez între gin tonic și eggnog (tot de mine făcut) dar cred că ginul tonic o să câștige pentru că e mai băubil, adică are o arie de cuprindere mai mare. Nu depinde de sezon și poate avea un grad de alcool mai mare sau mai mic, în funcție de dispoziția pe care o am.
Șampanie. Cu cât mai dulce, cu atât mai bună. Îmi place la orice oră dar neapărat să fie băută din pahare elegante ca să-ți încânte nu doar gustul ci și ochii. O asociez cu sărbători fericite, cu aniversări importante și cu celebrări amestecate cu lacrimi de bucurie.

Așa deci. Acum sunt curioasă, dacă o să avem ocazia să stăm vreodată împreună la masă voi ce o să comandați?

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: