Ai o carte de vizită ?

17 January 201513 August 2015 Ioana Leave a comment

Am întâlnit persoane care cred că în epoca digitală cărțile de vizită reprezintă o întoarcere în timp, sunt nefolositoare și oarecum demodate. Nu cred deloc acest lucru, dimpotrivă, cred că sunt complementare tehnologiei moderne și nu vor dispărea prea curând. Pot să argumentez ceea ce spun cu o listă a motivelor pentru care oricine trebuie să aibă cărți de vizită:

Este mai ușor să dai sau să primești o carte de vizită în loc să începi să cauți prin buzunare sau în poșetă ceva de scris. E adevărat că telefoanele mobile și tabletele sunt din ce în ce mai deștepte dar asta nu înseamnă că a devenit mai ușor să dai cuiva numărul tău de telefon sau emailul. Cel interesat de persoana ta trebuie să tasteze datele de contact și numele iar apoi să le salveze în memoria dispozitivului asta în timp ce poate se află pe stradă sau într-un alt loc aglomerat. Cât de rapid și elegant poate să fie simplul gest de a înmâna o carte de vizită se poate clar observa în astfel de situații.
Există persoane, și sunt sigură că și voi ați întâlnit oameni în vârstă, care pur și simplu nu au un telefon mobil unde să își noteze numărul. Sau poate exact în ziua în care v-ați întâlnit cu cineva căruia vroiați să-i dați numărul, acesta și-a uitat telefonul acasă.
O carte de vizită este mai tangibilă decât un email și transmite clar mesajul că vrei să rămâi în relații de prietenie sau afaceri cu cel căruia i-ai dat-o. Este o amintire vie a întâlnirii pe care ai avut-o.
Cărțile de vizită nu sunt niciodată inaccesibile din cauza căderilor de rețea sau a faptului că telefonul trebuie ținut închis, de exemplu într-un spital sau în timpul unei călătorii cu avionul. Ele sunt tot timpul la îndemâna ta, în portofel.
Cărțile de vizită oferă oportunități de promovare atunci când te întâlnești cu cineva față în față. Într-o conjunctură favorabilă când interlocutorul îți oferă cartea sa de vizită s-ar putea să ratezi șansa vieții tale dacă tu nu poți să i-o oferi pe a ta în schimb. Poate la un moment dat vei auzi întrebarea ”ai o carte de vizită? o să te sun” iar tu să îți dorești din tot sufletul să fii sunat pentru că acesta ar putea fi începutul unei relații pe termen lung.
Este cea mai ieftină cale să-ți promovezi imaginea indiferent dacă ai sau nu o afacere.

Dacă vrei să îți faci cunoscut brandul personal, adică ceea ce ești tu însuți, modelul cărții tale de vizită spune foarte multe despre tine. Nu trebuie să fii director sau să deții funcții pompoase ca să ai cărți de vizită. S-ar putea să nu te reprezinte sau să nu îți fie necesar să treci titulaturi din care majoritatea oamenilor nu înțeleg mare lucru. Dar dacă, de exemplu, știi să croșetezi și vrei să câștigi niște bani din asta, de ce să nu lași cărți de vizită peste tot unde mergi astfel încât lumea să afle de tine?

sursa foto ancabalaban.ro

Bineînțeles că putem aduce cărțile de vizită la un cu totul alt nivel. Dacă imaginea contează enorm și dacă imaginea îți aduce beneficii trebuie neapărat să recurgi la cărți de vizită de lux. E cea mai bună și mai simplă investiție, e primul pas pentru a-ți promova afacerea într-n mod profesional și pentru ca cei din jur să observe clar și imediat diferența. E ca și cum ai purta un costum Chanel în timp ce toți ceilalți se îmbracă din Dragonul Roșu.

Ai putea alege, de exemplu, niște cărți de vizită cu emboss:

Embosarea cărții de vizită presupune presarea cartonului din spate pentru a ridica în relief anumite elemente ale graficii. Emboss-ul este un finisaj special care transforma aspectul oricărei cărți de vizită. Este un finisaj de lux, folosit rar datorită tehnicii de aplicare care necesită atenție și o mână experimentată. Iar cartea ta de vizită ar putea deveni o mică operă de artă adăugându-i un cant argintiu:

Cărțile tale de vizită vor arăta atât de frumos încât aproape îți va fi greu să te desparți de ele dar totuși sper să primesc și eu una 🙂 Deci aștept cu nerăbdare să facem schimb de cărți de vizită.

Original sau fake ?

13 January 201513 August 2015 Ioana 8 Comments

Dacă vă plac cosmeticele și în special produsele de machiaj este aproape imposibil să nu fi auzit de pensulele Real Techniques. Tot YouTube-ul vuiește despre ele și nu există beauty blogger care să nu le fi făcut măcar un review. Sunt pensule speciale pentru machiajul feței și al ochilor și aș putea să le numesc semi-profesionale dacă e să ne luăm după locul în care se găsesc pe scara prețurilor. Pensulele (nu doar cele pentru pictură) pot ajunge la prețuri astronomice depinzând de calitatea părului din care sunt făcute. Acestea sunt din păr sintetic, sunt incredibil de moi și par să țină destul de mult.

Ca aproape orice produs de pe lumea asta și pensulele Real Techniques sunt fabricate în China. Eu mi-am cumpărat setul cu mânere albe de pe makeup-shop.ro, un magazin online din România, la fel și pensula numită expert brush (a patra din dreapta). Le am de vreun an, doi și sunt foarte mulțumită de ele dar îmi doream încă un set, core collection, pentru anumite operațiuni de finețe dacă mă pot exprima așa. De fapt m-aș fi putut descurca foarte bine cu ceea ce aveam dar îmi doream și acest set exact așa cum fiecare dintre noi își dorește un obiect fără să poată explica exact de ce. Un fel de jucărie nouă. Setul costă în jur de 100 de lei deci îți vine să te gândești de câteva ori înainte să-l cumperi. Și atâta m-am gândit până mi-am zis că ce-ar fi să risc și să îl cumpăr de pe ebay, direct din China la un sfert de preț. Ceea ce am și făcut, am plătit 25 de lei (taxă de transport zero) și peste o lună am primit pensulele.

Vă jur că sunt identice cu cele originale și aș putea să bag mâna în foc că sunt făcute în aceeași fabrică. Am așteptat o perioadă să văd cum se comportă în timp, ca să nu scriu prostii. Le am de mai mult de o lună, le-am folosit în fiecare zi, le-am spălat de câteva ori și nici un fir de păr nu s-a mișcat de la locul lui. Nu și-au schimbat forma, nu s-au decolorat, nu au căzut perii, sunt exact ca în prima zi. Am cu ce să le compar pentru că mai am pensule Real Techniques și știu exact cum ar trebui să arate. Materialul din care e făcut mânerul este identic, la fel și partea de cauciuc de la baza pensulei. Pe o parte a mânerului este imprimat numele firmei iar pe cealaltă numele pensulei (Detailer, Pointed Foundation, Buffing și Contour Brush). Eu nu am găsit nici o diferență. Doar raportul de preț 1:4.

După această experiență pozitivă am prins curaj și m-am avântat încă o dată: de data aceasta am vrut o pensulă pentru ochi MAC 217. Asta chiar e vedeta vedetelor. În magazin costă 107 lei și e mică-micuță. Am fotografiat-o lângă o monedă de un ban ca să puteți compara dimensiunea.

Vă dați seama că n-aș fi dat în viața vieții mele atâția bani pe o pensulă, fie ea și de firmă. De orice firmă. Din China am cumpărat-o cu 5 lei, tot așa, fără taxă de transport. Singurul incovenient când cumperi din China e faptul că transportul durează destul de mult, aproximativ o lună. Dar 100 de lei diferență eu spun că justifică așteptarea. Când am primit această pensulă am fost un pic dezamăgită pentru că mă așteptam la altceva. Credeam că o să arate mai bine și nu mă așteptam ca părul să fie zbârlit, credeam că perii stau mai adunați. Nu prea arăta luxos, așa cum arată pensulele de la Real Techniques și nici nu aveam cu ce să o compar ca să-mi dau seama de diferențe.

Mi-am pus pensula în poșetă și cu prima ocazie am intrat la magazinul MAC din mall unde am rugat-o pe vânzătoare să mă ajute să compar pensula mea cu una originală. În afară de faptul că pe mâner nu scrie numele firmei (MAC) ci doar numărul (217), în rest nici eu, nici ea, nu am găsit diferențe. Părul era la la fel de aspru și zbârlit la ambele pensule, adică perii de pe laterale stăteau mai răsfirați, aveau exact aceeași densitate și se îndoiau la fel de mult. Lungimea mânerului identică, partea metalică la fel de lungă. Verdict: copia perfectă. Doar că de data asta chinezilor le lipsise tupeul de a imprima sigla firmei.

În categoria fake-urilor pe care le posed mai este paleta de farduri de la Urban Decay, Naked 2. Pe site-ul companiei aceasta costă 54 de dolari iar eu am cumpărat-o cu 8 dolari în urmă cu un an și jumătate. Nu am avut ocazia să o compar în realitate cu originalul pentru că această paletă nu se vinde în România, dar detaliile cutiei și ale pensulei aferente le-am studiat în amănunt și comparat cu tot ce am găsit pe internet. Nu am găsit diferențe. Ca și calitate a produsului mă declar foarte mulțumită, culorile sunt superbe, rezistă de la ora 8 dimineața până noaptea fără să se estompeze deloc, particulele de fard stau la locul lor și nu cad pe obraji, nu se transferă dacă din greșeală dai cu mâna la ochi… ce să spun, cred că sunt cele mai bune farduri pe care le am.

Nu vreau să pledez pentru a nu cumpăra produse originale dar de cele mai multe ori acestea mi se pare că nu își justifică prețul. Cel puțin la produsele MAC mi se pare de-a dreptul obscen să ți se ceară mai mult de 100 de lei pe o pensulică (cea de care vă spuneam e cea mai ieftină din colecția lor). Este ridicol să plătești un preț de 21 de ori mai mare pentru un produs la care trebuie să te uiți cu lupa ca să vezi vreo diferență și poate nici atunci nu o să o găsești.

Pe de altă parte există produse care nu pot fi contrafăcute sau doar mi se pare mie ? De exemplu nu sunt de acord cu fake-urile la parfumuri, aici nu am găsit niciodată unul care să fi avut același miros cu originalul ca să nu mai spun de longevitate. Decât un Dior cumpărat de pe un site dubios care după o oră miroase a detergent, mai bine un parfum de la Avon care miroase a lăcrămioare de la început la sfârșit.

Voi ați cumpărat vreodată fake-uri cu bună știință fără să aveți nici o remușcare ?

Cadoul de Sfântul Ioan

7 January 201513 August 2015 Ioana 6 Comments

Nu am ținut să-mi sărbătoresc onomastica niciodată. Nu este o zi pe care să o aștept cu nerăbdare, ba din contră, mă întreb ce rost au felicitările pe care le primesc. Faptul că mă cheamă Ioana nu este deloc meritul meu și nu știu de ce ar trebui să mă simt specială față de o Maria, o Ana sau o Eufrosina pe data de 7 ianuarie în fiecare an.

Am mulți prieteni care și-au adus azi aminte de mine în diverse feluri și mi-au scris pe Facebook, mi-au trimis emailuri, sms-uri, whatsapp-uri sau mi-au telefonat. M-am bucurat și am rămas contrariată la fraze de genul ”am luat lista Ion-ilor și i-am sunat pe rând, acum am ajuns la tine” … da?? și eu care credeam că reprezint ceva special în viața ta, nu doar o poziție care trebuie bifată în lista obligațiilor. Câteodată prea multă sinceritate strică iar dacă nu știi să trântești o minciună frumoasă, adu-ți aminte că dictonul Tăcerea e de aur are încă mare aplicabilitate. Dar oricum, obligați, neobligați, le mulțumesc tuturor celor care și-au rupt minute din timpul lor să-mi scrie câteva rânduri sau să-mi telefoneze.

N-am sărbătorit cine știe ce și nu au curs valuri de vin la ziua mea. A fost o zi mai degrabă liniștită dar pe care o să mi-o aduc aminte toată viața pentru că am primit un cadou special la care nu mă așteptam și care are o poveste desprinsă parcă dintr-un roman. E un cadou de la mama mea, o broșă mică de aur, în forma unui trifoi care are un mic diamant în centru și un rubin și mai mic pe una din frunzulițe.

Știam dintotdeauna broșa mamei deși nu îmi aduc aminte s-o fi purtat prea des. Când eram mică îmi plăcea să scotocesc în sertarul în care își ținea mărgelele și văzusem broșa de nenumărate ori, închisă într-un ou de fildeș care se deschidea în două. Oul stătea alături de alte câteva nimicuri într-o cutie de mătase roz care avea brodați câțiva toporași mov pe capac. Broșa nu prezenta prea mare interes pentru mine la cei câțiva ani pe care îi aveam. Mult mai interesante și atrăgătoare mi se păreau mărgelele de sticlă colorată, cerceii de plastic în formă de floare care se prindeau cu clipsuri și ochelarii de soare care aveau lentile colorate ce puteau fi schimbate.

Azi, când mama mi-a dat broșa, mi-a spus că ea nu o mai poartă și mi-o dă mie, așa cum bunica mea i-a dăruit-o atunci când a împlinit 25 de ani iar eu să i-o dau Cristinei atunci când voi credea de cuviință. M-am bucurat și în același timp am simțit un fior ciudat, oarecum trist, gândindu-mă ca a venit momentul acela în care trecem de la o generație la alta. Și mi-a spus povestea micuței bijuterii.

Cândva, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea o tânără contesă, fiică de mare general, s-a îndrăgostit și a fugit din casa somptuoasă din Viena, cu profesorul său de muzică. Acesta era un țigan român școlit, foarte talentat, care, pe lângă rolul pe care îl avea în orchestra care cânta la balurile date de general avea și obligația de a o învăța pe frumoasa domnișoară pianul și vioara. Ca să nu li se dea de urmă au fugit din Imperiul Austro-Ungar în România, la Ploiești de unde se trăgea țiganul. Contesa a fost dezmoștenită și nu a mai avut niciodată vreo legătură cu familia vieneză. Se pare că cei doi s-au iubit cu adevărat pentru că apoi s-au căsătorirt. La Ploiești au trăit din banii pe care soțul îi câștiga din muzică: seara cânta într-un restaurant iar ziua dădea lecții de pian și vioară.

Aproximativ în aceeași perioadă, adică după ceva ani dar oricum înainte de 1918, un domn care se numea Mariș a fost nevoit să fugă din Transilvania în Vechiul Regat pentru că făcea parte din Partidul Național Român, partid care milita pentru interesele națiunii române, iar propaganda pe care o făcea nu era pe placul Austro-Ungariei. Practic s-a refugiat, împreună cu cei cinci copii și fără soție, fiind văduv, pentru că era persecutat politic. Terminase o școală de horticultură și astfel a găsit un post de grădinar la Societatea Petrolieră Astra din Ploiești. S-a stabilit acolo. Una din fetele lui era foarte talentată la muzică și a ajuns să ia ore de vioară de la soțul contesei. Astfel cele două familii au ajuns să se cunoască iar după ce artistul muzician a murit domul Mariș s-a căsătorit cu contesa.

După Marea Unire noua familie s-a mutat înapoi în Transilvania, mai exact la Turda, și mai exact la Oprișani (care pe vremea aceea era un sat și nu un cartier al orașului) de unde se trăgea domul Mariș. Nu au avut copii împreună dar au avut o viață fericită departe însă de luxul în care fusese crescută contesa. El a murit cu câțiva ani înaintea ei, subit, în timpul unei adunări de partid, iar ea, pentru a putea să-și asigure existența, a fost nevoită să-și vândă din bijuteriile pe care le luase de acasă atunci când fugise în lume cu profesorul său. A murit în 1938. Nu știu cum o chema, nu mai știe nimeni, dar am început deja să fac investigații și sper să pot afla.

Bunica mea a cumpărat broșa împreună cu oul de fildeș și cred că, în afară de verighetă, a fost singura ei bijuterie adevărată. Mă bucur că am broșa, mă bucur că am aflat povestea și sper că dacă am scris-o, nu o să fie uitată. Oare câți ani o să stea la mine ?…

Lalelele sunt tot un cadou, pe acesta mi l-am cumpărat singură și nu au nici o poveste. Doar că prevestesc deja primăvara.

Despre firfirei

3 January 201513 August 2015 Ioana 6 Comments

Nu cred că este cineva în țara asta care să nu fi primit, măcar o dată în viață, o bomboană sau o gumă de mestecat în loc de rest la vreun magazin de cartier. Majoritatea cărora li s-a întâmplat acest lucru s-a enervat. Și mie mi se pare total anormal să primesc, în loc de bani, un lucru de care nu am nevoie și pe care, în condiții normale, nu l-aș fi cumpărat niciodată.

Pe de altă parte, aceiași oameni, atunci când primesc restul, lasă lângă casa de marcat monedele mici, în special cele de 1 ban. Sunt sigură că toți ați observat cum zac monedele aruncate pe tejgheaua unde ne punem cumpărăturile în plase după ce am plătit. Dacă nu ați văzut încă, fiți un pic atenți și veți vedea cu siguranță.

Eu am făcut un mic experiment în luna care tocmai s-a încheiat. Mi-am propus să văd ce sumă pot aduna din monedele găsite în Kaufland (pentru că acolo îmi fac cumpărăturile) și mereu văd bani pe jos (după care nimeni nu se obosește să se aplece) sau lângă case. În decursul unei luni am strâns monedele pe care le vedeți în poză, adică 239 de bani. Da, 2 lei și 39 de bani fără să fac nici un efort.

E mult, e puțin, nu pot să spun dar știu că asta înseamnă două iaurturi. Sau 100 de grame de salam. Sau o ciocolată Schogetten .

Deci banii aceștia i-am făcut adunând ceea ce alții au aruncat cu nepăsare și nonșalanță. Sigur că din asta nu se îmbogățește nimeni niciodată dar lipsa de respect față de bani, indiferent cât de mică ar fi suma, este o trăsătură pe care nu am observat-o decât la români. Nicăieri în Europa nu am văzut pe cineva refuzând să bage monedele în portmoneu pentru că ar avea o prea mică valoare. Nici cu un eurocent nu poți cumpăra aproape nimic dar cu 5 poți lua un biscuit sau o napolitană. Banul e ban și disprețul fals aristocratic afișat de către unii față de micuțele monede mi se pare de un prost gust desăvârșit.

Mie nu mi se întâmplă (aproape) niciodată să ajung în piață sau la magazinul de pâine și să nu am bani mărunți atunci când mi se cer, de exemplu, 10 bani ca să poată să mi se dea restul rotund. În rest plătesc cu cardul.

Încercați să puneți într-o pușculiță banii mărunți care credeți că nu vă sunt de folos sau care vă îngreunează prea mult buzunarele sau poșeta și o să fiți surprinși să vedeți ce mult se adună. Sau puteți să îi dați copiilor în același scop, de a-i strânge la pușculiță. Este foarte educativ, mai ales la cei mici de 6-7 ani,care astfel vor vizualiza procesul economisirii. Când ajung la o anumită sumă, să zicem 10 lei, vor avea satisfacția lucrului făcut de ei înșiși și vor putea să îi cheltuiască după bunul plac pe dulciuri sau o jucărie. Nu este deloc același lucru cu cei 100 de lei primiți de la bunici pentru care nu au făcut nici un efort și cărora oricum încă nu le conștientizează valoarea.

Nu vreau să supraestimez importanța banilor, dar atâți câți îi avem eu zic că trebuie să le dăm respectul cuvenit. De fiecare dată când dau de fandoseala unora îmi vine în minte schimbul de replici dintre Julia Roberts și Richard Gere în Pretty Woman:

– I never joke about money (nu glumesc niciodată când e vorba de bani)

– Neither do I (nici eu)

deși era o diferență de la cer la pământ între cei doi: ea o prostituată iar el un milionar.

Ce-ar fi să privim și noi lucrurile legate de bani fără aere false precum americanii ? Sau pentru voi firfireii nu contează ?

Ce faceți de Revelion ?

30 December 201413 August 2015 Ioana 2 Comments

Științific vorbind, astăzi Pământul a mai încheiat o excursie în jurul Soarelui (deși ziua de Anul Nou a fost arbitrar stabilită de către om). În alte culturi și religii începutul anului nu se suprapune nicidecum cu ziua de 1 ianuarie așa că am putea lua în considerare orice punct de pe orbită ca fiind referința inițială. Dar dacă lui Iulius Cezar, în urmă cu mai bine de 2000 de ani, i-a cășunat ca această zi să marcheze oficial începutul anului cred că nu mai este cazul să ne batem capul și să oferim alte sugestii. O lăsăm așa.

Pe cât de mult iubesc sărbătoarea Crăciunului, pe atât de plictisitor mi se pare Revelionul. E adevărat că nu am avut parte la viața mea de petreceri memorabile astfel încât să asociez distracția supremă cu ultima noapte a anului. De multe ori s-a întâmplat să-mi petrec seara pe canapea, în fața televizorului, uitându-mă pe rând la focurile de artificii din Sidney, apoi Moscova, București și peste două ore la cele din Londra.

sursa foto standard.co.uk

Coborârea sferei în Times Square am văzut-o doar a doua zi în reluare pentru că diferența de fus orar e prea mare. Cu toate că s-ar putea să vi se pară plictisitor și trist nu e deloc așa. Dacă nu port pe cap tichie de carton, nu țip, nu arunc confetti și nu mă pup cu necunoscuți nu înseamnă deloc că nu îmi place viața mea așa cum este. Sunt absolut sigură că sunt mulți care gândesc ca mine și cărora întrebarea Ce faci de Revelion ? care începe să se insinueze în orice conversație începând cu sfârșitul lunii noiembrie li se pare sâcâietoare sau chiar iritantă. Ei bine, de Revelion nu fac nimic altceva decât să petrec o seară relaxantă și nu e nimic jenant să recunosc acest lucru.

Nu o să merg în nici un restaurant la care să plătesc sute de lei pe mâncare și băutură din care să consum mai puțin de jumătate. Nu o să-mi îmbâcsesc părul și hainele cu fum de țigară astfel încât să nu-mi mai simt parfumul fin pe care am dat o mică avere. Nu o să ascult la maxim o muzică pe gustul tuturor , când eu vreau doar muzică pe gustul meu. Nu o să mă prăbușesc de oboseală la 6 dimineața și să dorm apoi toată ziua când de fapt am așteptat un an întreg să văd Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Nu o să mă doară capul și nici nu o să mi se aplece dacă văd mâncare.

În schimb o să mă îmbrac frumos, o să aprind multe lumânări parfumate, o să mănânc ceva ușor și o să beau doar șampanie dulce. Poate o să mă uit la un film sau poate găsesc un documentar interesant (dar nimic tragic sau filozofic). O să mă uit pe harta lumii visând unde aș putea călători anul viitor iar apoi voi începe să număr zilele care mai sunt până va veni din nou primăvara.
Asta însă nu înseamnă că cei care ați ales să petreceți Revelionul la un restaurant drăguț nu o să vă distrați. Probabil veți dansa toată noaptea și vă veți bucura de hărmăiala veselă și zgomotoasă dar mie, cel puțin în perioada asta a vieții, nu mi se mai potrivește acest stil de a trece de la un an la altul. Simt că nu mai vreau să mă aliniez unui trend care nu mă reprezintă doar pentru că toată lumea face la fel și pentru stupidul motiv că doar o dată pe an e Revelionul. Da, am auzit asta de nenumărate ori.

Astfel, opțiunile mele fiind clarificate, vă doresc tuturor un an minunat, cu sănătate și multe bucurii și sper ca în 2015 să nu mai fie războaie sau atentate teroriste nicăieri în lume. La mulți ani și să auzim numai de bine!

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: