5 motive pentru care prefer să stau la bloc decât la casă

  1. Nu trebuie să lucrez în grădină. Pentru cei care stau la casă ar fi cel puțin ciudat să se înconjoare numai de betoane fără să aibă o curte cu iarbă. Curtea este principalul avantaj pe care îl aduc în discuție cei care aleg o casă în defavoarea unui apartament la bloc, o curte unde să stai în aer liber (pentru că, de cele mai multe ori, nu putem vorbi de aer curat). Dar pentru ca o curte să arate bine gazonul trebuie tuns tot timpul, trebuie plantați bulbi de flori, îngrijite rondourile, scos buruienile, curățat frunzele uscate, udat, săpat, plivit… bibilit și încă multe altele. Iar eu nu sunt genul care să iubească munca în grădină. Pur și simplu urăsc acest lucru deși ar fi plăcut ca în serile de vară să stau pe o băncuță înconjurată de multă verdeață. Prefer însă ca această verdeață să fie rezultatul muncii altora 🙂 Iar cum nu-mi permit să angajez un grădinar, o terasă de 20 de metri pătrați cum au multe din apartamentele de aici mi-ar fi mai mult decât suficientă.
  2. Siguranța și securitatea. Văd uneori din goana mașinii câte o căsuță complet izolată înconjurată doar de copaci și un eventual gard cu design fancy și, deși pare idilic, nu pot să nu mă gândesc că dacă locuiești acolo, se întâmplă ceva și ai nevoie de ajutor, nu te vede și nu te aude nici naiba. Ușa de de la intrarea din bloc care se deschide numai după ce a fost activat interfonul și apoi încă o ușă la propriul apartament mă fac să mă simt mult mai safe.
  3. Curățenia. Cu cât suprafața e mai  mare, cu atât e mai mult de lucru cu întreținerea. O casă are de obicei  mai multe camere, beciuri, poduri, anexe, subsoluri și alte acareturi decât un apartament de bloc. Ca să nu mai spun de câte ferestre care trebuie spălate are o casă 🙂 Și la fel cum nu-mi place să lucrez grădina, nu-mi place nici să-mi petrec după amiezele făcând curat.
  4. Localizarea. De cele mai multe ori casele, mai ales cele care se construiesc acum,  sunt situate la distanțe mari față de magazine, școli, piață, restaurante și tot ceea ce presupune centrul orașului iar traficul care pe zi ce trece devine tot mai aglomerat te face să pierzi ore bune din viață pe drum. Și e păcat. Dacă m-aș muta în București în niciun caz nu mi-aș lua casă, să zicem,  la Otopeni sau Snagov, oricât de frumoase ar fi zonele astea. E doar un exemplu și sper să nu se simtă nimeni ofensat dar mie îmi place să simt pulsul orașului în alt mod decât blocată în trafic pe drumul de acasă la serviciu și înapoi. Mai degrabă aș alege un apartament din complexul rezidential Doamna Ghica Plaza în apropiere atât de parc (Lacul Tei) cât și de mall 🙂
  5. Costurile întreținerii. Deși acestea nu sunt de neglijat nici la bloc, sunt substanțial mai reduse în special pe timp de iarnă și nu mă gândesc doar la facturile pentru încălzire ci la toate cheltuielile care apar. Și cele legate de acoperiș, de instalații, de gard, de curte, de gazon, de stricăciunile pe care le produce o ploaie mai puternică și așa mai departe. Ca să nu mai spun că, stând la bloc, de rezolvarea multor din aceste probleme se ocupă administratorul scutindu-mă de grija lor.

        Concluzionând, sunt foarte fericită cu apartamentul pe care îl am, nici prea mare, nici prea mic și în care mă întorc cu drag în fiecare seară. A, și ar mai fi un motiv, al șaselea. Din apartament nu am pierdut nicio pisică, niciodată, pe când din curtea părinților mi-au dispărut de-a lungul timpului patru! a house

Share This:

Read More

7 verbe pentru 7 zile #18

A trecut deja o săptămână de caniculă, parcă am început să mă obișnuiesc cu arșița și, orice s-ar spune, tot mai bine e vara! Dar să vă spun ce am făcut la peste 30ºC:

  • Am participat la un curs organizat de Școala Flanco și susținut de Cristian China Birta, Cristina Bazavan și Sorana Savu. A fost un curs de o zi despre  branding personal, storytelling, blogging și social media în general, un curs pe care l-am așteptat cu nerăbdare și care nu m-a dezamăgit. Am aflat lucruri noi (deși nu chiar atât de multe pe cât credeam) dar cel mai important lucru, pe care îl știam deja, mi s-a reconfirmat: succesul vine din încrederea pe care o ai în propria persoană. Toți cei trei lectori mi-au transmis, în mod indirect, acest mesaj prin aplombul cu care s-au prezentat în fața noastră și prin mulțumirea de sine (în sensul bun al cuvântului) prin care se refereau la munca și la cariera lor. Mi-au plăcut și prezentările dar ca impresie generală, când mă gândesc la curs, acesta e primul lucru care îmi vine în minte: atitudinea.scoala flanco
  • Am cules și am mâncat pe săturate zmeură din grădina părinților. Pare idilic să aduni zmeura direct din mediul ei natural dar nu e chiar așa pentru că m-am zgâriat toată și pe mâini și pe picioare.
  • Am salvat un păianjen de la moarte. E adevărat că iubesc animalele dar până acum nu am fost impresionată de astfel de creaturi. Micuțul ăsta însă mi-a provocat un sentiment de milă amestecat cu admirație văzând cât de tenace poate să fie. Zmeura de care vă spuneam am adunat-o în găletuțe de plastic recuperate de la iaurtul pe care îl cumpăr în fiecare săptămână iar seara am băgat recipientele în frigider. Nu mi-a venit să cred când am văzut a doua zi dimineața că pe gura unei găletuțe un păianjen mititel și-a țesut o plasă. A lucrat săracul toată noaptea sperând să prindă o muscă sau un țânțar ca să poată supraviețui numai că la mine în frigider nu se găsesc niciun fel de bidigănii (din fericire). Și pentru că l-am văzut așa de disperat să trăiască, l-am eliberat pe balcon 🙂 paianjen
  • Am trăit senzații tari în călătoria cu un microbuz al cărui șofer citea ziarul în timp ce conducea detașat. S-a cam zbârlit adrenalina în mine dar am ajuns teafără la destinație. IMAG3993
  • Am primit un cadou de ziua mea de la Sephora. Aproape uitasem de sms-ul prin care mă anunțau că mă așteaptă o mică surpriză în magazin și nici nu știu cum de mi-am adus aminte când am trecut pe acolo să întreb dacă mai e valabilă oferta. Era 🙂 Și am primit un fard de obraz foaaaarte drăguț cu două nuanțe. seph2
  • M-am supărat că s-a întâmplat Brexit-ul. Cu toate că sper că nu ne va afecta prea tare, nimic nu va mai fi la fel. Nu mă interesează cursul acțiunilor la nicio bursă și nici creșterea prețului aurului dar dacă se introduc iar vizele, va fi horror.
  • Am vizitat Cetatea Alba Iulia într-o mică excursie de câteva ore. S-a restaurat tot zidul cetății și arată absolut minunat iar după părerea mea este un punct de maximă atracție turistică pe care e musai să-l vedeți. Cu siguranță nu o să regretați pentru că nu mai există așa ceva în România. Am făcut și un filmuleț pe care vă invit să-l urmăriți aici:

        Voi ce ați făcut săptămâna trecută? Tot la muncă sau au început deja concediile?

Share This:

Read More

Reclame la bere care te fac să cumperi pantofi

        Ce gust are gustul puternic și-amărui? Voi ce răspuns ați da la o astfel de întrebare? (tâmpituță, e drept) pfff… Amar, normal 🙂 Greșit! spun însă cei cu reclama la nu știu ce bere. A trebuit să văd clipul ăla de o sută de ori ca să-l înțeleg și chiar nu sunt grea de cap sau, mă rog, asta e impresia pe care o am eu despre mine 🙂 Îmi plac reclamele și pot să spun că sunt de-a dreptul pasionată să văd ce iese nou pe piață pentru că multe sunt chiar simpatice. Cred că mi-ar fi plăcut să lucrez în domeniul acesta deși e greu să creezi conținut cu impact tot timpul dar, na, de-aia se câștigă bine în publicitate. Ideile bune se plătesc bine.

        Idee bună înseamnă când reclama prinde ușor la public, când se reține ușor sau când, topul topurilor, sloganul intră în folclor. Cine n-a auzit sau n-a folosit expresia prietenii știu de ce sau tu cu cine faci banking? Vi se pare că e prea ca la țară? 🙂 Revenind la gustul puternic și-amărui, m-a enervat faptul că n-am înțeles reclama asta când am văzut-o la televizor. Prima dată am crezut că n-am fost atentă și mi-a scăpat ceva dar nici a doua , nici a treia oară n-am priceput-o și deja eram de-a dreptul intrigată despre ce vorbesc oamenii ăia acolo. Că o dădeau când cu gustul berii, când cu fotbalul (legătură deja consacrată), când cu pantofii… legătura asta n-am prins-o și nu înțelegeam de ce ar trebui să mă gândesc la pantofi cum ar fi aceștia atunci când beau bere.

        Drept și prin urmare am căutat reclama pe YouTube și m-am pus cu burta pe carte, adică pe vizualizat. Până la urmă am priceput mesajul și mi se pare chiar drăguț: trei băutori de bere consacrați îl descos pe un novice despre senzația pe care o are atunci când simte gustul puternic și-amărui iar ăsta, săracul, tânăr și un pic derutat, nu știe (încă) să se bucure de savoarea băuturii așa că experții îi explică ce simt ei atunci când dau pe gât o sticlă de bere rece: E ca atunci când echipa ta primește goldar a fost offside… ha-ha-ha!! E ca atunci când vii acasă de la nuntăși-ți scoți pantofii… hi-hi-hi!!

        Despre lucruri sfinte cum e fotbalul nu e cazul să glumim zilele astea când toată România e cocoșată de înfrângerile penibile de la Euro 2016 așa că rămâne senzația de eliberare când scapi de pantofii care te-au strâns toată noaptea la nuntă. Cred și eu, nene, dacă în loc să îți cumperi o pereche de pantofi eleganți pentru bărbați care să te țină cinci sezoane de petreceri, nunți, botezuri și revelioane, alegi unii din plastic făcuți pe vaporul care face curse din China. Normal să te bucuri că scapi de ei. Dar să ajungi să compari o gură de bere rece cu descălțatul de pantofi, jur că nu m-aș fi gândit. De fapt habar n-am dacă aș fi avut vreo idee. Chiar, dacă am fi fost încă la școală și ne-ar fi dat temă să facem o cumpunere pe acest subiect, voi cu ce ați fi comparat o bere rece într-o zi caniculară?

        Dacă nu știați reclama despre care vorbesc, priviți clipul de mai jos:

Share This:

Read More

7 verbe pentru 7 zile #17

        Până nu începe meciul cu Albania, să vă spun repede cum mi-a trecut săptămâna  ca să apucați să citiți 🙂

  • Am tuns pisica. Este perioada când își schimbă părul și m-a înnebunit cu firele pe care le găsesc peste tot în casă așa că m-am hotârât să-mi fac (mie) un bine. Mi-a fost teamă că o să se sperie și o să se zbată așa că mi-am luat o geacă groasă de iarnă ca să nu mă zgârie și am ținut-o în brațe în timp ce Cristi a băgat mașina de tuns în blănița ei. Cu totul surprinzător, a stat foarte liniștită deși a mieunat în continuu. Operațiunea n-a fost un succes deplin pentru că mașina nu a făcut față așa că nu am tuns-o destul de scurt dar tot e bine și cel puțin cred că ea nu mai suferă de căldură.
  • Mi-am cumpărat, în sfârșit, Canon-ul la care am tot visat. G7X 🙂 canon g7x ioana spuneEste exact așa cum l-am studiat în cele cinci sute de mii de review-uri pe care le-am văzut înainte de a lua decizia (și chiar mai mult) iar ecranul care se ridică și faptul că are touch-screen mi se par formidabile. Încă îi studiez funcțiile dar sunt super-mega-hiper încântată. L-am plătit cu cardul de credit și voi avea 6 rate (fără dobândă, evident) și deci aș putea să trec și acest lucru la premiere pentru că este prima dată când folosesc cardul pentru a cumpăra în rate. Ciudat, nu? după ce ani de zile când mi-am bătut gura promovând acest avantaj, eu nu l-am folosit niciodată.
  • Am mâncat cireșe pe săturate, adică dimineața, la prânz și seara că doar de-aia luna iunie se numește cireșar: pentru că mănânci cireșe. Sau așa ar trebui să fie. Norocul meu este că avem doi cireși mari pentru că anul acesta prețurile au fost prohibitive și nu înțeleg de ce s-a întâmplat asta pentru că de făcut, s-au făcut foarte multe.
  • Am fost la un concert al trupei Desperado. Trupa asta cântă un stil de country rock made in Transylvania și sunt niște băieți foarte simpatici cu un simț al umorului bine dezvoltat ceea ce eu apreciez în mod deosebit. Mi-a plăcut ce au cântat dar marea surpriză a fost faptul că în public se afla Narcisa Suciu (cea cu Mocioriță cu trifoi) și la insistențele celor de pe scenă, a urcat și ea și a cântat prea-cunoscuta ei melodie. Foarte fain a fost momentul.
  • M-am programat pentru săptămâna viitoare la un cabinet de dermatologie pentru o consultație gratuită în cadrul campaniei organizată la nivel național de La Roche-Posay Romania. Campania este adresată publicului larg și implică verificarea alunițelor în vederea prevenirii malignizării acestora. Mă bucur că am aflat de campanie pentru că astfel m-am mobilizat și eu fără să mai amân de la o lună la alta.
  • Am inventat o rețetă de salată. Ideea mi-a venit în timp ce-mi zdrobeam creierii ce să fac cu carnea de găină din supa de tăieței. De Rusalii e (aproape) obligatoriu să mâncăm supă de găină și de obicei fac o salată boeuf cu carnea fiartă (vorba vine boeuf că de fapt nu e nici urmă de boeuf dar înțelegeți voi ce iese). Chestia aia cu zarzavaturi și maioneză care nu prea se bucură de succes. Acum însă am descoperit la Lidl un muștar cu aromă de portocale și deși am fost cam reticentă la început, mi-a plăcut foarte mult și l-am folosit în tot felul de sosuri. Ultima inveție a fost delicioasă și foarte, foarte simplu de făcut. salataSalată iceberg, carne din supă, roșii cherry, ceapă și telemea sărată, toate astea cu un dressing făcut din muștarul de care vă spuneam, oțet balsamic și ulei de măsline. Supercalifragilistic! și atât de răcoros, numai bun pentru o zi caniculară.
  • N-am înțeles cum poate fi atât de simplu pentru unii să-și zugrăvească singuri casa. Pe mine mă apucă groaza când mă uit la pereți și mă întreb dacă numai eu am ghinionul să-mi crape tencuiala pe la îmbinări? De câte ori văd în filme că se apucă oamenii de zugrăvit, îi văd doar cu o folie de plastic întinsă pe jos și cu un trafalet plimbându-se pe perete. Totul pare o joacă de copil. E adevărat că acum există o varietate uriașă de materiale de construcții care îți fac munca mai ușoară dar totuși cred că îți trebuie și o oarecare îndemânare. Mă tot pregătesc (deocamdată doar psihic) să mă apuc să-mi zugrăvesc bucătăria și cred că o s-o fac până la urmă dacă nu-mi piere entuziasmul. Oricum, dacă mă apuc de treabă, promit să fac multe poze și să descriu experiența cu multe amănunte 🙂

        Voi ce ați făcut în săptămâna care a trecut? Ați tencuit vreun perete? Dacă da, aștept cu interes sfaturi de specialitate 🙂

Share This:

Read More

Absolvenții de pe Facebook

        Pentru cei de vârsta mea, ziua de ieri a adus cu siguranță măcar un gând nostalgic și un zâmbet interior. Cum ar fi putut vreunul dintre noi să nu-și fi adus aminte pentru o clipă bucuria cu care așteptam ziua de 15 iunie, ultima zi de școală și începutul vacanței mari? Pentru mine ziua aceasta va rămâne pentru totdeauna prima zi de vară indiferent de vremea de afară. Mirosul de crini și iasomie însemna începutul unei lungi perioade fără griji, fără lecții, cu dormit până târziu, cu mâncat roșii încălzite de soare direct din grădină, cu tabere, cu jocuri nesfârșite și cu cărți devorate la umbra viței de vie. Citeam tot ce-mi cădea în mână cu o poftă nebună, nu mă plictisea nimic, luam cărțile una câte una ca și cum aș fi mâncat cireșe iar lecturile obligatorii mi se păreau floare la ureche și le terminam în câteva zile. Nu-mi puteam imagina lumea fără cărți.

        De altfel mi-e greu și acum să admit că există oameni care n-au citit o carte în viața lor și nu, nu mă gândesc la vreun trib african ci mult mai aproape, nici n-o să vă vină să credeți cât de aproape. Mi-am adus aminte de o întâmplare șocantă văzând multitudinea de poze cu care părinții au împânzit Facebook-ul  mândrindu-se cu absolvenții de toate vârstele, de la gădinițe până la mari universități. Făcând o paranteză, mi se pare ridicol ca un copil de 5-6 ani să poarte tocă și robă acestea fiind străvechi simboluri academice pentru cei licențiați iar purtarea lor de către cei care încă nici măcar nu știu să scrie și să citească mi se pare că ia oarecum în derizoriu importanța desăvârșirii intelectuale. Dar aceasta e doar părerea mea. Dacă părintele îi pune odraslei toca pe cap înainte să-i cadă dinții de lapte, să nu ne mai mirăm că alții își atribuie gratuit lucrări de doctorat.

        Dar să nu-mi uit ideea de la care plecasem. Era prin luna martie când, după moartea mamei, tata s-a hotârăt să doneze unei biblioteci o parte din cărțile de specialitate ale mamei. Mama a fost profesoară de franceză și avea o mulțime de cărți de valoare, apariții recente sau mai vechi, scrise de către foști colegi de-ai ei, cărți de istorie a literaturii franceze, fonetică,  gramatică și lingvistică. Cum în familie ne-am îndepărtat cu toții de acest domeniu, știam că nu o să mai avem nevoie de ele și ar fi fost păcat să zacă uitate pe rafturi când altcuiva i-ar fi putut fi de mare folos. Cei de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj au primit cu încântare vestea că vor primi aceste volume așa că tata a stabilit o întâlnire cu ei și într-o dimineață rece de iarnă târzie s-a dus la facultate.

        A știut exact unde să meargă la sediul facultății de pe strada Horea dar după ce a intrat în clădire nu găsea biblioteca așa că a întrebat două fete cu mape sub braț, ce păreau studente. Acestea au ridicat din umeri și au trecut mai departe. A întrebat apoi un băiat în ce direcție s-o ia să ajungă la bibliotecă dar nici acesta nu a știut să-i spună. Apoi alt grup de fete, apoi altul… nimeni nu avea habar, nimeni nu auzise de bibliotecă. Într-un final a găsit o studentă care a venit cu ideea salvatoare Dar de ce nu-l întrebați pe portar?… Da, portarul trebuia să știe și, într-adevăr așa a fost, portarul a fost singurul care a știut să-l îndrume și nu pentru că ar fi frecventat biblioteca ci pentru că probabil era una dintre atribuțiile sale.

        Deci dintre toți studenții de la Litere niciunul nu a știu unde este biblioteca. Și era vorba de Litere, nu de Politehnică. Și trecuse bine de jumătatea anului universitar neexistând circumstanța atenuantă că proaspeții boboci ar fi fost dezorientați în clădirea încă necunoscută pentru ei, deși mă îndoiesc că toți cei întrebați erau în anul I. Trecuse sesiunea de iarnă și niciunul nu avusese nevoie să consulte o carte… Știu că acum există internetul și știu exact ce poți găsi acolo: referate scrise de alții, rezumate făcute de generațiile anterioare, unele pline de greșeli grosolane, materiale prescurtate, fraze disparate, cârpeli menite să-ți asigure un cinci amărât. Poate acestea sunt materialele după care învață studenții? Și atunci devine firesc să auzi un reporter proaspăt ieșit de pe băncile facultății care are un vocabular de maxim o sută de cuvinte și care repetă aceeași întrebare la nesfârșit sub forme diferite. Ceva de genul Cum vi se pare festivalul? Ce părere aveți despre festival? Cum credeți că a fost organizarea? Cum vi s-a părut atmosfera? Cum v-ați simțit la festival? Văd mereu la televizor astfel de faze și lucrul care mă miră cel mai tare este cum de intervievatul are răbdarea necesară să răspundă același lucru și probabil că doar bunul simț îl face să rămână pe loc și să nu întoarcă spatele reporterașului de doi bani.

        Știu că este frumos, este minunat și este o bucurie imensă pentru părinți să-și vadă copilul absolvent dar oare doar patalamaua contează? oare diploma ține loc de ceea ce ar trebui să aibă în cap? Pozele în ținută festivă de pe Facebook șterg cu buretele lipsa de pregătire? Puteți să aruncați cu roșii în mine dar nu mă pot abține să nu comentez. Mă îngrozesc când văd mândria cu care își aruncă toca în aer cei care de la toamnă vor deveni profesorii copiilor și nepoților noștri iar singura carte pe care au citit-o în viața lor a fost primul volum din Cireșarii… litere

Share This:

Read More