Momentele plăcute ale zilei

31 July 201513 August 2015 Ioana 4 Comments

Există oameni pentru care nicio zi nu seamănă cu alta și alții care au aceeași rutină care pare să se repete la infinit. Eu cred că sunt undeva la mijloc și deși ar fi minunat ca fiecare zi să-mi aducă ceva spectaculos, nemaivăzut și nemaiîntâlnit, n-aș vrea totuși să renunț la momentele care îmi fac adevărată plăcere. Unele dintre ele s-ar putea numi tabieturi dar nu prea îmi place cum sună. Ritualuri e puțin cam sofisticat așa că mai bine o le spun simplu momentele plăcute ale zilei.

Primul e, de departe, începutul zilei când îmi beau cafeaua. Indiferent la ce oră mă culc seara, poate să fie și două noaptea, îmi pun ceasul să sune cu 20 de minute mai devreme ca să am timp de cafea. Pentru mine cea mai bună cafea e cea făcută acasă, nu foarte tare (3 lingurițe de cafea și o jumătate de linguriță de zahăr) și categoric fără lapte. Îmi iau cana din bucătărie și mă bag înapoi în patul cald iar în timp ce sorb câte o înghițitură citesc o revistă sau, cel mai adesea, mă uit pe telefon la canalele de YouTube la care sunt abonată.

Nici nu știu cum zboară cele 20 de minute dar mă încarcă de energie și bună dispoziție pentru toată ziua. Afară e încă liniște, pe geamul deschis nu intră niciun zgomot, pisica doarme fericită la picioarele mele iar mirosul cafelei umple toată casa. E momentul meu de bucurie pe care mi-l fac singură zi de zi și nu mă costă nimic.

Apoi e rutina de seară, adică simpla operațiune de demachiere, care de asemenea îmi face mare plăcere pentru că îmi plac cosmeticele la nebunie. Seara am suficient timp să mă răsfăț fără să mă grăbească nimeni din urmă și fără să fiu nevoită să mă uit la ceas. Așa că testez tot felul de demachiante, loțiuni de curățare, spume și tonere care pe lângă faptul că îmi înlătură machiajul, îmi iau odată cu acesta și supărările pe care poate le-am avut peste zi. Mă bibilesc pe îndelete și am senzația că dau deoparte toată murdăria, și nu doar cea care se vede. Îmi șterg grijile de pe față cu dischete din bumbac iar efectul de mulțumire este aproape instantaneu.
Sunt momente de bucurie pe care mi le fac singură întorcându-mă cu fața către mine însămi. Viața e frumoasă atunci când e făcută din astfel de mici cioburi, nu-i așa?

Puținul sport din viața mea

27 July 20159 February 2018 Ioana Leave a comment

Nu m-am dat în vânt după sport niciodată deși i-am admirat pe toți cei care au veleități atletice. De mic copil am preferat să stau și să citesc în casă în timp ce ceilalți copii se dădeau de ceasul morții alergând până la epuizare în susul și josul străzii. Cu toate astea nu am lipsit vreodată la orele de sport și nici nu mi-a trecut prin cap să-mi scot scutire pe motive medicale. Mergeam și executam conștiincios tot ceea ce ne cerea profesorul, că împiedicată nu eram. Pur și simplu nu simțeam nicio atracție față de jocurile cu mingea. La baschet mai era cum era, că eram cea mai înaltă dintre fete, dar în rest… Handbalul l-am urât după ce am primit odată o minge drept în față de am uitat cum mă cheamă iar la volei mi se părea că îmi rup degetele. Fotbalul pe vremea aceea era doar pentru băieți.
Acum stau și mă gândesc că poate nu îmi plăceau jocurile de echipă din cauza firii mele cam singuratice. Probabil că tipul de mișcare care se potrivește firii omului e în funcție de personalitatea lui, iar cum eu nu m-am simțit niciodată confortabil să depind de alții am preferat ca (și) în sport să fiu pe cont propriu. Să muncesc eu pentru mine și să-mi asum singură greșelile.
Dacă ar fi fost să aleg programa orelor de educație fizică din școală, aș fi făcut doar gimnastică. Cu toate că forța îmi cam lipsea, aveam o mobilitate destul de bună care îmi permitea să fac sfoara, șpagatul, podul de sus iar uneori îmi ieșea chiar un flick flack. N-am avut însă niciodată acces la paralele și nici acum nu știu cum arată în realitate acest aparat. De fapt să nu mint, de văzut, l-am văzut în săli de competiții, dar de la depărtare, eu fiind în tribună. Nu mi-am pus însă mâinile niciodată în jurul barelor ca să-mi pot da seama de duritate, de elasticitate sau de textură și încă am această curiozitate pe care sper să mi-o satisfac într-o bună zi.

foto wikipedia.org

Am încercat să copiez exercițiile gimnastelor văzute la televizor pe bara de bătut covoare din spatele blocului. Prima tentativă s-a lăsat cu o mână ruptă și cu brațul ținut în ghips vreo șase săptămâni. Apoi, la distanță de câțiva ani, am căzut, tot de pe bara de bătut covoare, direct în cap în timpul unui exercițiu cu grad mare de dificultate 🙂 Am căzut pe beton și noroc cu mâinile care au mai atenuat lovitura că altfel rămâneam acolo lată. Mi-am luxat atunci ambele încheieturi și am avut o julitură urâtă pe frunte timp de o lună dar asta nu înseamnă că am renunțat apoi la gimnastică. Am trecut la aparatul următor, adică la bârnă. Din asta aveam în sala de sport dar era întotdeauna coborâtă la nivelul solului tocmai ca să nu ne accidentăm. Făceam piruete și mici sărituri dar era extraordinar de greu să-ți menții echilibrul. Un trimestru întreg am încercat să învăț să mă dau peste cap dar nu am reușit niciodată. Se pare că exercițiile de atunci mi-au prins bine pentru că nu am probleme să merg distanțe lungi pe bordură, ba chiar îmi face plăcere să imi testez această abilitate.
Acum nu mai visez să devin Nadia Comăneci dar îmi place aerobicul care tot un fel de gimnastică e. Fac aerobic deși nu atât de des precum aș vrea din cauza unui motiv foarte serios și greu de înlăturat: lenea. Totuși, dacă aș fi acum la mare aș da fuga-fuguța la cea mai mare oră de sport. Pe 1 august o să se adune în Mamaia unii dintre cei mai tari instructori de fitness din România și nu numai. Toată lumea o să facă mișcare sub îndrumarea lor și îmi imaginez că o să fie foarte distractiv. Este știut deja faptul că mișcarea are un efect terapeutic, îți antrenează atât mintea cât și trupul reușind să fie puntea către un mod de viață echilibrat. Dacă tot sunteți la mare (și vă invidiez pentru asta), măcar din curiozitate nu ar trebui să ratați un astfel de eveniment de anvergură iar eu vă garantez că nu o să mai uitați niciodată că mișcarea face bine pentru că o să rămâneți cu amintiri pentru o viață.

Ce-am făcut în ultima săptămână

24 July 201513 August 2015 Ioana 2 Comments

Am cusut draperii noi pentru dormitor. Îmi trebuia un material mai gros care să nu lase să pătrundă lumina și am căpătat câteva fâșii rămase de la Cristina. Le-am prins unele de altele și, pe lângă că îmi place cum arată, opresc razele soarelui destul de bine.
M-am bucurat, încă o dată, pentru că s-a inventat șamponul uscat, să-i dea Dumnezeu sănătate cui a avut această idee 🙂
Am băut în fiecare zi limonadă cu miere și mentă. Am băut-o cu paiul deși pe blogul Andreei Raicu am citit că dacă bei cu paiul, faci riduri în jurul gurii 🙂 Cum poate să susțină cineva asemenea inepții???
Mi-a fost dor de Grecia pe care sper să o revăd anul acesta. Deocamdată nu e nimic concretizat dar presimt că mi se va îndeplini dorința. Mi s-a arătat chiar și un semn în acest sens, ia uitați-vă ce am găsit la Lidl, un kit de călătorie. Urmează doar să umplu recipientele cu smacuri.

Nu am gătit nimic în afară de salate, dacă asta se poate numi gătit. Am mâncat tzatziki, tabouleh și salată grecească în fiecare zi și nu mi-a displăcut.
Am cumpărat un set de două caiete cu spirală de la Lidl. (Multe comori găsesc în magazinul ăsta). Sunt foarte drăguțe, unul are coperți negre și unul roșii și includ despărțitoare de plastic, deci pot fi folosite drept agende. Au costat 12 lei.

Nu am citit nici măcar un rând deși am trei cărți începute.
Am amânat, din nou, să-mi modific fusta cumpărată anul trecut de pe mangooutlet și care îmi este prea lungă și prea largă. N-am purtat-o încă niciodată și deja suntem la jumătatea verii.
Am mâncat mult pepene roșu aka lebeniță. Dacă nu acum, atunci când?
Am câștigat două mingi la un concurs de blogging. Una de fotbal și una de volei. Cum nu sunt prea sportivă din fire, nu știu ce o să fac cu ele. Poate organizez un concurs, premiile constând în aceste mingi, ce spuneți, vă tentează?
Am dormit puțin și prost din cauza pisicii care a avut chef de dans în fiecare noapte. Cum ziua era foarte cald, dormea tot timpul iar noaptea, evident, nu mai avea somn și mă călărea pe mine. Not good 🙁
M-am săturat să tot aud de violatorii din Vaslui. De acord, e oribil ce s-a întâmplat, e inacceptabil că ticăloșii sunt în libertate, și mai de necrezut e că alți imbecili le dau dreptate dar chiar nu mai există alte subiecte de știri?

Citesc ce-am scris și îmi dau seama că n-am făcut mare lucru. Cum trece viața pe lângă noi, zi după zi, oră după oră… Și nici pentru săptămâna viitoare n-am vreun plan măreț.

Scrisul pe blog

20 July 201527 August 2015 Ioana 9 Comments

Deunăzi m-a întrebat cineva de unde îmi place cel mai mult să scriu pe blog în timpul verii. În primul moment nu am înțeles întrebarea, cum adică de unde? Apoi însă mi s-a detaliat: e vorba de o terasă, o bancă dintr-un parc sau o pătură așezată printre copacii dintr-o pădure? Adică ce loc mă inspiră cel mai mult?

Am stat ceva timp să mă gândesc ce aș putea răspunde și mi s-au derulat mai multe imagini prin minte. Apoi mi-am dat seama că de fapt întrebarea are două răspunsuri: mă inspiră multe locuri dar de scris, efectiv, îmi place să scriu doar de la biroul meu. În primul rând îmi place să fie liniște, să fiu înconjurată de lucrurile mele, să stau pe scaunul meu, eventual cu pisica în poală, să simt mirosul casei mele și să aud doar zgomote familiare. Și îmi place să scriu pe laptop. Nu pe tabletă, nu pe telefon. Mi-e dragă tastatura mea care strălucește de curățenie, cu taste sensibile care care nu fac zgomot atunci când le ating. Urăsc tastaturile pline de praf sau cu litere acoperite pe jumătate de jeg îngroșat. Să nu râdeți de mine, dar eu îmi șterg calculatorul cu șervețele demachiante aproape în fiecare zi.

Îmi imaginez că este greu să scrii un articol întreg de pe telefonul mobil și nici măcar nu am încercat vreodată să fac acest lucru. Uneori mai răspund la comentarii de pe telefon dar nici asta nu îmi place pentru că nu pot să folosesc diacritice. Sunt fixistă, ce mai 🙂

În ceea ce privește locurile care mă inspiră e mai greu de răspuns. Habar n-am dacă mă ”inspiră” ceva. Adică nu scriu poezii ca să declar că foșnetul frunzelor sau zgomotul valurilor mă transpune în vreo stare prielnică scrisului. Ideile pot să îmi vină în cele mai neașteptate locuri, pot să fiu pe stradă și să văd ceva interesant, să mă uit la televizor și să aud ceva demn de menționat, să aud o discuție într-un magazin, la masă sau la servici sau chiar să citesc pe alte bloguri articole despre subiecte despre care cred că aș avea și eu ceva de spus.

Mi se întâmplă să îmi vină idei care pe moment îmi par geniale și atunci le notez în agendă pentru că altfel le uit. Oare numai mie mi se întâmplă să uit așa ușor? Uite, de exemplu, mi s-a întâmplat odată, înainte de sărbători, să mă sune o pietenă din Germania care vroia să-i facă o surpriză mamei sale rămase în România. M-a rugat să-i cumpăr o cutie de bomboane și să i-o duc în Ajunul Crăciunului ca o mică surpriză din partea ei. Mi s-a părut o idee foarte drăguță și i-am promis că așa voi face că doar nu era mare lucru. Jur că în momentul în care am închis telefonul am uitat instantaneu. Și nu mi-am adus aminte decât prin ianuarie, de fapt nici atunci, dacă nu m-ar fi întrebat prietena mea cum de am uitat… Ce să-i faci, bătrânețea nu vine cu flori 🙂

Deci, îmi notez în agendă orice subiect despre care mi se pare că merită să scriu. În mai mult de jumătate din cazuri îmi pierd apoi interesul. Cealaltă jumătate din ideile pe care mi le-am notat se transformă în articole. Nu pot să spun că scriu cu ușurință decât rareori și atunci este vorba fie de un subiect care mă entuziasmează foarte tare, fie este ceva extrem de neplăcut care mi-a indus o stare de nervozitate. Se pare că sub impulsul emoțiilor am cea mai mare cursivitate.
Uneori nu am nimic în pregătire și mi se pare că nu am nicio idee potrivită, alteori am o listă întreagă în așteptare. Acum sunt în pană totală de idei, cred că din cauză că m-a moleșit prea tare canicula asta nesfârșită. Poate veniți voi cu o sugestie de articol 🙂

foto thegirlsare.com

Listografia sau viața transpusă în liste

13 July 201527 August 2015 Ioana 4 Comments

Știe cineva ce e listografia? Eu abia de curând am aflat, mai precis de câteva zile, când am primit unul dintre cele mai drăguțe cadouri ever.

În primul moment am crezut că e o carte, apoi, răsfoind-o, am zis că e un fel de agendă dar de fapt e cu mult mai mult decât atât. Este culmea-culmilor în domeniul listelor 🙂 Pentru că listografia este știința (sau arta, după alții) prin care oamenii de toate vârstele utilizează sau creează liste pe care apoi le împărtășesc cu cei apropiați.

Este un termen inventat de Lisa Nola, o tipă care de-a lungul anilor a scris sute de liste, unele pentru propria inspirație, altele cu lucruri de făcut, altele doar banale liste de cumpărături. La un moment dat a început să scrie o listă cu lucruri pe care nu dorea să le uite despre bunica ei care tocmai murise și s-a gândit că acesta este un mod special de a o comemora. O listă în onoarea unui om drag. Cu mult mai fascinant ar fi fost însă dacă însăși bunica ar fi apucat să facă această listă. Ar fi fost o autobiografie ușor de scris și care să includă experiențele trăite, iubirile, temerile, succesele și oamenii întâlniți. Și atunci i-a venit ideea acestei cărți.

Mie, care sunt o fană a listelor, ideea mi s-a părut genială și amuzantă în același timp. Fiecare pagină este dedicată unei liste pe care o completezi fie într-o zi, fie adaugi câte un rând de-a lungul timpului. Poate fi un jurnal intim sau poate fi o temă de discuție cu prietenii seara la un pahar de vin. Iată o listă cu subiecte care pot dezlega limbile sau pot constitui începutul unei conversații interesante:

Lista lucrururilor pe care oamenii nu le știu despre tine
Lista celor mai bune achiziții făcute
Lista lucrurilor pe care te bucuri că le-ai făcut
Lista celor mai reușite petreceri
Lista personajelor istorice cu care ți-ar plăcea să ai o conversație
Lista profesorilor favoriți
Lista locurilor pe care ți-ar plăcea să le vizitezi
Lista joburilor avute
Lista trăznăilor făcute în copilărie
Lista celor mai frumoase cadouri primite
Lista lucrurilor pe care le-ai schimba dacă ți s-ar oferi o a doua șansă

Toate aceste liste (și încă multe altele) abia așteaptă să fie completate.

Eu m-am bucurat extraordinar de tare de acest cadou simpatic pe care l-am primit de la prietenii mei buni din Canada, Meme și Vali. Am căutat pe site-urile editurilor românești dar nu am găsit traducerea acestei cărți. Totuși mă gândesc că, dacă și vouă vă place această idee la fel de mult ca și mie, este perfect realizabilă într-un mic proiect DIY. Un simplu caiet mai frumușel, cu coperți cartonate și pagini albe se poate transforma oricând într-o listografie personalizată.

Cred că ar fi un cadou foarte apreciat de părinți sau bunici care ar avea astfel ocazia să rememoreze zilele, oamenii și întâmplările ascunse într-un colț al minții și poate pe jumătate uitate. Astfel oricine ar putea să-și scrie povestea vieții pe care să o lase nepoților. Eu spun că un astfel de caiet ar aduce mai multă bucurie decât șosetele, mănușile, fularul sau păturile călduroase care nu transmit alt mesaj decât ești acum bătrân, nu ai altceva de făcut decât să stai în casă și să dormi. Listografia, în schimb, spune foarte clar: Vrem să știm cât mai multe despre tine! Și, să recunoaștem, cui nu-i place să vorbeasă despre sine? 🙂

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: