În primul rând vreau să vă spun că bordeiul nu e ceea ce am învățat la școală sau cel puțin ceea ce se spunea pe vremea mea, cum că bordeiul ar fi locuința sărăcilor, o locuință primitivă, insalubră și îngropată în pământ, un fel de vizuină în care doar cei mai umili dintre umili își duceau zilele amărâte. Am crescut cu ideea asta nedând importanță subiectului și întotdeauna mi-am imaginat bordeiele ca fiind un fel de gropi acoperite cu crengi sau alte acoperișuri improvizate, ceva în genul adăposturilor pe care și le încropesc triburile africane. Departe de adevăr această mare ignoranță!
Am avut șocanta surpriză să văd pentru prima dată un bordei ”în carne și oase” în urmă cu patru ani când am vizitat Muzeul Satului din București (unul dintre cele mai frumoase muzee văzute de mine ever). Este într-adevăr o locuință îngropată sau semiîngropată, este acoperit cu paie și lut și există dovezi că acest tip de adăpost a apărut încă din neolitic. A dispărut cu totul în prima jumătate a secolului XX. În bordeiele oltenești pereții interiori se sprijină pe un schelet de lemn de stejar iar încăperile sunt dispuse sub formă de floare, la mijloc aflându-se vatra în jurul căreia se aduna toată familia în zilele lungi de iarnă. Pentru realizarea pereților și a șarpantei era necesară o importantă cantitate de lemn ceea ce duce la concluzia ca aceste locuințe nu erau ale celor tocmai săraci, pentru construcția lor fiind necesară o cantitate aproape dublă de lemn față de cea utilizată pentru construcția unei case obișnuite situată deasupra solului.
Când în vara lui 2014 am intrat într-un bordei, tot ceea ce am avut în minte legat de acest cuvânt s-a spulberat pe loc. Nu doar că față de canicula de afară aerul dinăuntru era răcoros și respirabil dar am simțit o vibrație specială, un vibe frumos și m-am imaginat imediat locuind acolo. Vara, un loc răcoros, iarna cald și ferit de vifornițele de afară.
De atunci mă tot gândesc cât de mult mi-ar plăcea un bordei pe care să-l folosesc pe post de casă de vacanţă sau chiar ca reşedinţă permanentă. Ideea unei case de vacanţă în adevăratul sens al cuvântului nu m-a atras niciodată cu adevărat. Nu mă vă mergând în acelaşi loc în fiecare weekend şi prefer de departe să explorez şi să descopăr locuri noi la de fiecare dată. Dar un bordei aşa cum am văzut la Muzeul Satului mi se pare un loc extraordinar de fain în care să te încarci de energie şi în care să te conectezi cu natura. Realmente deja când păşeşti prin gârliciul de la intrare ca să ajungi în odaia principală simţi cum te rupi cu totul de lumea exterioară, de tot freamătul şi zbuciumul betoanelor şi de toţi indivizii pe care eşti nevoit să-i suporţi în preajmă zi de zi.
În România locuinţele neconvenţionale sunt încă destul de rare, sau cel puţin nu ştiu eu de existenţa lor, dar prin alte părţi ale lumii oamenii sunt total deschişi la orice ar presupune o astfel de construcţie ecologică pentru că până la urmă este o casă ecologică. Nu presupune fundaţii şi nici materiale plastice iar pentru încălzire un termosemineu pe peleti ar rezolva problema în doi timpi şi trei mişcări. La fel şi pentru apa caldă, un instant pe gaz nu ar fi mare lucru de montat. Din acela care merge pe GPL. Ideea e că bordeiul meu nu ar trebui să fie racordat la niciun fel de reţea de gaze sau apă sau curent electric astfel încât să nu depind de niciun astfel de furnizor. Şi presupun că nici autorizaţie de construcţie nu mi-ar trebui având în vedere că bordeiul este oarecum demontabil. Până acum am avut parte doar de scepticism din partea tuturor celor cărora le-am împărtăşit această idee. Absolut toată lumea m-a descurajat, mi-a zis că nu se poate şi mi-a tăiat orice elan. Nici nu știu ce cântărea mai mult în balanță, impedimentele de ordin tehnic sau ideea de a intra sub pământ în loc de a face o casă pe care să o etalezi în toată splendoarea.
Mă uit adesea la emisiuni care prezintă tot felul de locuințe, unele somptuoase care costă zeci de milioane de dolari, altele aflate în Manhattan gen capsulă în care nu este loc decât de un pat, altele improvizate în remorci de tir sau în containere ascunse în adâncul unei păduri și din toate poți să te inspiri și să furi zeci de idei. Am observat că sunt mai degrabă atrasă de spațiile mici în care totul este funcțional și cozy decât de spațiile ample cu livinguri de sute de metri pătrați. Prefer căldura unor grinzi de lemn decât înălțimea unor tavane boltite și mă atrage mai mult foșnetul pădurii decât gresia din jurul unei piscine azurii. Nu mi-aș decora bordeiul în stil rustic pentru că nu mă atrag deloc nici blidele nici scoarțele nici prosoapele agățate pe pereți, ci aș organiza un interior modern și confortabil în care să mă simt bine și care să fie plăcut ochiului. Nu am eu o imaginație prea bogată când vine vorba de design dar dacă văd ceva care-mi place, cu siguranță rețin ideea.
Deci, dacă ar fi să iau totul de la zero, să-mi schimb complet stilul de viață, să mă mut unde văd cu ochii și să renunț la trecut, o locuință gen bordei ar fi tot ce mi-aș dori. Sau aveți voi o propunere mai bună?
Eu iti admir ideea. Mergi înainte si cand ai autorizațiile, ne spui si noua care sunt demersurile.
Apropo: ai vazut filmul Captain Fantastic? Acolo trăiau în mijlocul pădurii, departe de civilizație, nu in bordei, dar tot cam asa.
N-am vazut filmul, o sa-l caut (intotdeauna mi-au placut recomandarile tale) dar totusi eu nu as vrea sa traiesc foarte departe de civilizatie adica as vrea sa am acces la internet de exemplu si sa fiu aproape de un oras. Deci nu m-as rupe cu totul de lume.
E fain filmul! De cînd l-a văzut fiul , cand da de greu, zice ca mai bine se duce sa locuiasca in padure si sa vaneze caprioare 🙂
Nu conteaza ca vrei aproape de civilizație, demersurile sunt aceleași cred 🙂 Ca vorbesc eu, dar nu cred ca as sta nici eu in sălbăticie.
Am văzut la americani tiny house tare drăguțe. Dar și mai faine mi se par rulotele amenajate . Si tot asa, văzusem ceva poze cu o tipa ( poate era straina , dar nu-s sigura) care se instalase in Romania in ceva căsuță facuta de ea, cu pereții de lut, curbati cumva, f faina era căsuța.
Cred ca am vazut-o si eu pe englezoaica retrasa in salbaticia din Ro 🙂
Arata ca in filmele cu hobbiti, foarte frumos
Mie imi plac tiny houses, case din astea de 30mp pe roti. Visul meu de casa de vacanta, cel mai probabil de pensie, ca nici eu n-as putea sa merg in acelasi loc, e o coliba. Cottage ca sa sune mai frumos 😁 din lemn si piatra, cu veranda, doua dormitoare, doua bai, o bucatarie deschisa, inca n-am vazut nici una de cumparat, deci musai s-o construim :))
Si eu ma uit la tot felul de emisiuni cu case, mastodontii astia de ii construiesc sunt ca niste showroom uri, nu iti dau sentimentul ala de acasa…
Awww, am vazut niste casute pe roti, o splendoare, mi-a ramas gandul la ele 🙂 Cel mai interesant proiect a fost o casa pentru o familie cu doi copii construita pe ruina unei foste biserici. Zidurile (cu ferestrele gotice) ramasesera in picioare si lipsea acoperisul. E incredibil ce au reusit sa faca arhitectii aia, mie mi-a placut mult.
Tu cu bordeiul, eu cu coliba, ce ne-am gasit :)) eu am vazut o casa a unor pensionari intr-o fosta biserica, spectaculoasa dar usor creepy cu toate simbolurile religioase peste tot – ma rog, eu le vedeam, deoarece educatia, ei cred ca nu le sesizau. Sa vezi in Olanda ce metafore ale evolutiei au devenit bisericile. In Maastricht este o librarie super frumoasa, in oras aici au facut un loc cu trambuline pt copii, opera de arta, ai o senzatie ciudata cand intri, parca recunosti ceva dar nu stii ce, si intelegi cand citesti placa de pe perete. Copii si carti 🙂
Atat de mult imi doresc sa ajung odata in Olanda si nu reusesc nicicum. Deja pe anul acesta toate zilele de concediu imi sunt programate 🙁
Si noi am programat totul pana la Craciun 😃 Olanda este foarte,foarte frumoasa, eu sunt indragostita de si poate nu-s foarte obiectiva, dar e mult, muult mai mult decat Amsterdam, lalele si coffee shops. Cand te hotarasti, iti pot da recomandari (si poate bem si o cafea impreuna)
De hotărât, m-am hotărât deja 🙂 Sper să ajung în 2019 și m-aș bucura enorm să te întâlnesc în real life.
Pe mine ma cuprinde un sentiment de tristete de fiecare data cand vad biserici care au fost transformate in locuinte sau locuri de joaca, sau chiar si in cluburi (am vazut doua exemple, unul era din Franta, celalalt nu mai stiu in ce tara). Nu le pot vedea ca pe niste metafore ale evolutiei. Nu le consider creepy pentru ca au niste detalii ce aduc aminte de o biserica, ci ma apasa mult faptul ca acel loc a fost sacru, crestin, candva, pentru cineva si acum nu mai este. In Anglia un domn transformase o biserica in locuinta si pusese baia acolo unde fusese altarul; pentru mine asta e prea mult.
Ma doare de fiecare data cand vad o biserica transformata si, in mod ciudat, in acel moment nu are importanta pentru mine faptul c-a apartinut unei altei religii (protestanta, anglicana etc.), iar eu sunt ortodoxa. Vad asta ca pe o calcare a sacralitatii, o pierdere a valorilor adevarate sau macar o pierdere a legaturii cu trecutul (pentru cei care nu cred in Dumnezeu). Omul modern e mai evoluat ca niciodata, bineinteles, si foarte ancorat in material, dar, in acelasi timp, involueaza intr-un alt sens, isi pierde sacrul din el tot mai mult.
Nu am privit așa niciodată lucrurile. Decât o ruină care stă să cadă, de ce să nu fie renovate zidurile și să li se dea o altă destinație? Nu cred că este un afront adus sacralității, până la urmă toate lăcașurile de cult (vorbesc de partea materială) sunt construite de mâna omului și ele însele nu au nimic spiritual în ele. Nu vreau să te supăr dar legătura cu Dumnezeu nu se creează și nici nu se întărește prin niciun fel de construcție, oricât de măreață sau, dimpotrivă, modestă, ar fi ea.
Nici eu nu vreau sa te supar, bineinteles, doar ca am o alta parere, ca legatura cu Dumnezeu se intareste si desavarseste intre zidurile bisericii, chiar daca au fost construite de mana omului. Zidurile, locul constructiei au fost initial doar simple repere materiale, dar dupa sfintirea bisericii nu mai sunt la fel. Pentru totdeauna. Mai bine e sa cada biserica in ruina decat sa fie o baie in locul unde a fost altarul.
Și casele hobbiților din seria ”„Stăpânul inelelor” tot un soi de bordeie erau! 🙂
Da, exact 🙂
Si mie imi plac mult, dar musai ferestre in tavan ca altfel fara lumina naturala ma ia depresia si lipsa de vitamina D. Si iubesc stuful: unde locuiesc, in apropiere sunt 2 case vechi, reconsolidate, acoperite cu stuf. La 2-3 ani schimba tot stuful (de la ploaie putrezeste, e negru) si am inteles de ce in delta alege lumea sa puna acoperis de tabla …. e munca multa la stuful asta!!
In rest, ce stiu in romania legislatia e lejera: daca am terenul meu pot sa imi construiesc o cabana din lemn daca o declar casa mobila, iar pt legare la reteaua electrica era o solutie ieftina si rapida dar nu mai tin minte care. Nu e casa sa reziste 100 de ani dar wtf, nu am planuri sa traiesc dupa aniversarea de 90 de ani 🙂
Să trăim atâta timp cât suntem sănătoși. Neagu Djuvara a trait 101 si a fost perfect lucid si s-a bucurat de viata, altii săracii sunt bolnavi de la 40 si se chinuie zeci de ani…
Bordeie se construiau in Oltenia, zona arida cu sol nisipos. In alte zone, cred ca trebuie asigurata drenarea apei de ploaie, altfel toata apa intra in interior… si prin pereti
Desigur, chiar daca pare simplu, la fel ca orice constructie, si un bordei trebuie sa fie proiectat de cineva cu constinte in domeniu.
Salut tuturor,
Am citit gandurile voastre si o parte din ele le-am pus deja in practica.
Am construit o cabanuta in varf de deal, cu vedere la muntii care separa Valea Prahovei de Cheia, in partea de nord si cu vedere catre dealurile impadurite din Dambovita catre sud…
Daca vreti sa vedeti mai bine locatia, cautati “Cabanuta fara fite” pe google si o veti gasi.
Dupa ce am terminat cabanuta, ma tot gandesc sa construiesc un bordei in deal (cu vedere la munti)
Incurajari?….
Cred ca exista materiale hidroizolante. Am citit ca ei ardeau lemnul si asa asigurau izolatie impotriva apei. Bine, bine, cu incalzirea o mai rezolvi, cu o soba, cu gaze etc. dar ce faci cu dusul, toaleta si chiuveta? Daca nu sunt la nivelul solului, cred ca ar fi o problema. De ieri ma tot gandesc la asa ceva.