300 de lei costă vaccinul gratuit

        Nu o să deschid discuția pro și contra vaccinare. Fiecare le știe pe-ale lui și să convingi un antivaccinist că imunizarea este una dintre intervenţiile cele mai de succes la nivel mondial în domeniul sănătăţii publice e ca și cum ai încerca să convingi un psd-ist că pe Soros îl doare-n fund de ce se întâmplă în România. Discuțiile în gol nu-și au rostul iar cine e fan Olivia Steer n-are decât să se încline în fața eminenței sale care susține că rujeola nu există și că vaccinarea s-a făcut din “motive sinistre”. Sau că orice formă de cancer mamar trece de la sine dacă este lăsat in pace, că pneumonia se tratează prin masaje cu uleiuri esențiale sau alte baliverne pe care acum nu mi le aduc aminte dar care au condus totuși la premiul obţinut pentru rolul său activ în societate la „Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate”. Doar trăim în țara tuturor… și aici, în loc de puncte, puncte, completați cu ce vreți voi. Mie îmi vin în minte numai cuvinte urâte.

        Cred, deci,  că v-ați dat seama că sunt provaccinare și că orice argument mi-ați aduce nu o să-mi schimbați părerea. Singurele teorii pe care le accept sunt cele emise de medici adevărați și cum încă nu am întâlnit niciunul care să interzică vaccinarea, mai am de așteptat. Așa zisele studii și cercetările pseudo științifice publicate pe internet sau în reviste de care nu am auzit niciodată, mă lasă rece. Așa cum atunci când îmi fac o casă apelez la un constructor, când vreau să mă tund mă duc la frizer, când mi se strică mașina merg la mecanic, tot la fel, cînd e vorba de sănătate întreb un medic nu o prezentatore de știri. Știu că par (și de fapt chiar sunt) vehementă în ceea ce susțin dar azi  sunt supărată, intrigată și aș spune chiar șocată. Vă spun imediat și de ce.

        Vaccinurile pe care le-am făcut mi-au folosit pentru că am fost scutită de neplăcerile unor boli pe care astfel le-am evitat iar copiii mei, la fel. Am ajuns acum la gradul trei, la nepoți carevasăzică, și din fericire, nimeni din familie nu a aderat la curentul antivaccinare deci, din acest punct de vedere, n-aș avea motive de îngrijorare.

        Silvia a trecut de câteva etape deja și cred că până la 6 ani nu mai are de făcut niciun vaccin. Cea mică, Ruxandra, a început și ea schema de vaccinare și azi, la 4 luni adică, trebuia să facă etapa a doua din vaccinul Hexacima (pentru difterie, tetanos, pertusis, hepatita B, poliomielita și boli infecțioase provocate haemophilus influenzae). După cum îi spune numele, 6 boli grave. Dar, surpriză! medicul de familie nu avea vaccinul. Și nu-l avea pentru că ”nu este pe stoc”. Degeaba avem Plan Național de Vaccinare, dacă vaccinurile obligatorii pentru copii nu se găsesc. Adică se găsesc, dar pe bani. La Regina Maria costă 300 de lei. E scump, chiar foarte scump și nu mulți își permit să-l cumpere iar până la urmă și cei care și l-ar permite, de ce să scoată bani din propriul buzunar când toate tratamentele alocate copiilor sunt gratuite? Probabil pe ideea asta marșează și statul care nu decontează vaccinurile obligatorii pe care părinții le-au cumpărat. Vrei să faci vaccin? așteaptă, nene! îți dau când am.

        În acest timp Ministerul Sănătății se plânge de campaniile antivaccinare și de panourile publicitare cu astfel de sloganuri care au început să apară pe te miri unde. Adică se miră doar ăia de au închiriat spațiile și pereții și cică nu știau pentru ce. Până la urmă suntem o țară liberă (sau așa ne place să credem) iar libertatea cuvântului este garantată. Dar așa e moda la români, ne plângem de ce fac alții și nu ne uităm în ograda proprie că noi nu facem nimic. Oricum cei care sunt contra sunt mult mai activi și agresivi decât autoritățile care o lălăie cu legea vaccinării de câțiva ani deja iar în tot acest timp părinții care vor să-și vaccineze copiii nu o pot face pentru că serurile lipsesc.

        Azi nu avem vaccinul, reveniți peste o lună și jumătate, așa i-a spus azi doctorița fiicei mele. E oare așa de simplu să revii? Eu, cu mintea mea formată în reguli matematice și fizice concrete și exacte, mă gândesc că cei care au conceput schemele de vaccinare nu le-au pus așa, la plesneală. Adică în momentul în care au stabilit că bebelușul se vaccinează la vârsta de 2 luni iar etapa următoare e  la 4 luni au făcut acest lucru pe baza unor studii și a unor statistici, pe bază de observații, experimente sau mai știu eu ce protocoale au în spitale. Nu au stat la o cafea și au trântit un calendar după cum pica ziua de Paști în anul respectiv sau după cum aveau programat concediul. Orice medicament se dă după o prescripție clară: dimineața, la prânz și seara și niciun doctor nu o să-i spună pacientului  dacă seara vi se termină pastilele, nu-i nimic, așteptați până săptămâna viitoare când bagă iar la farmacia din colț.

        Vaccinurile sunt ca un fel de antrenament pentru sistemul imunitar iar dozele și perioadele în care se fac nu sunt stabilite întâmplător. Se pare însă că, din nou!, principiul las’ că merge și așa, funcționează perfect. Nu-mi place deloc când cineva este nepăsător la sănătatea copiilor mei și uită de importanța unor acte medicale care ar trebui să fie în topul priorităților. De ce nu se găsește vaccinul? O criză a producătorilor nu poate fi invocată din moment ce în farmaciile private nu există această problemă, rămâne deci să credem că achizițiile nu au fost făcute la timp și că estimările nu au fost corecte iar asta se numește incompetență. Pe pielea și pe banii noștri.

Share This:

21 thoughts on “300 de lei costă vaccinul gratuit

  1. Probabil autoritatile se bazeaza pe faptul ca pt copil faci orice, deci daca vrei să-l vaccinezi, sigur esti gata sa scoti banul.
    Eu stiu medici pro-vaccin, dar care sunt impotriva vaccinarii obligatorii. In Franta s-au grupat si au trimis o scrisoare deschisă autorităților contra campaniei obligatorii. Si chiar subliniaza ca nu-s anti vaccin, dimpotriva. E o nuanta acolo, dar daca indraznesti sa spui ceva esti băgat in oala antivaccin si gata cu tine.

    1. Mie mi-e frică de poliomelita ca de dracu. Cred că ți-am mai spus, am avut un coleg (si prieten foarte bun) in facultate care facuse boala asta pe la 2-3 ani si pana l-am cunoscut eu facuse 13 operații, umbla in cârje și uneori avea dureri groaznice. Nu vreau ca cineva sa fie nevoit sa treaca prin asa ceva din cauza ca nu a fost vaccinat.

  2. Da, da, te cred, de vaccinul antipolio nu prea comenteaza lumea.
    Dar apropo de ce spui tu de facultate: in anumite domenii exista autodidacti care sunt pasionati de acel domeniu si care ajung sa aiba cunoștințe mai vaste decit cineva care le- a survolat superficial in cadrul facultății. Facultatea m-a facut doar sa am un anumit fel de gândire si sa pot cuprinde o arie mare, dar superficiala. Cum bine imi spunea un amic inginer: facultatea l-a invatat nu sa stie totul, ci doar sa stie unde sa caute ca sa gaseasca informatia necesara. Chiar imi zicea un prieten ca in Anglia poti sa faci studii, iar apoi sa te indrepti spre alte studii, care aparent n-au nimic de a face cu primele, dar, totusi, cunostintele pe care le ai sa te ajute in noua specializare. Imi place ideea asta.
    Eu de ani de zile citesc blogul unui doctor care e pro-vaccin, dar impotriva vaccinarii, care e contra medicinii asa cum se practica ea in ziua de azi si care explica derivele la care s-a ajuns. Inclusiv scoala de care au parte azi viitorii doctori e pervertita de interese comerciale. El e unul din medicii care isi pun intrebari si cred ca asta e un lucru bun, pentru ca numai asa ai ocazia sa evoluezi.

    1. Absolut de acord cu faptul că poți să înveți de unul singur și am toată admirația față de cei care reușesc acest lucru. Mă irită însă cei care doar cred că le știu pe toate și dau sfaturi de genul ”planta care vindecă orice boală în trei zile”, ”leacul miraculos de care nu știai că îl ai în cămară” și alte bazaconii.
      Din păcate cunosc medici care au terminat facultatea de 30 de ani și de atunci n-au mai citit nicio carte de specialitate… E extrema cealaltă 🙁
      Iar faptul că industria farmaceutică e îngropată în interese comerciale e un lucru deja cunoscut de toată lumea și care pe mine pur și simplu mă îngrețoșează…

  3. Si noi am platit vaccinuri la greu, vreo doua am prins gratuit. Nu mai zic ca eu analize medicale din cele asigurate nu am facut niciodata, luna aceasta voi incerca sa vad daca iese. Acum cateva zile am lasat 500 de lei la Medlife pentru niste controale de rutina, pe care le fac si eu ca omul o data la 2 ani. Desi din contul meu de salariat, Statul incaseaza bani lunar, nici o aspirina nu iau gratuit. Olivia Steer ar trebui cenzurata, are deja influenta in grupe de parinti care sunt usor de manipulat si mai apar si alte specimene similare….

      1. Ioana, imi vine greu sa cred ca ai luat in serios postarea lui ‘pitici gratis’, care se vrea un pamflet – sa zicem. Mi-e greu sa inteleg si de ce o persoana ca tine citeste ‘pitici gratis’, blogul arogant al unui mojic agresiv si incult. Mi-ar fi jena sa folosesc informatii din acest blog jalnic. Iata doar o afirmatie de-a lui din aceeasi postare:
        „Până și Raed Arafat a sărit să arunce o părere care ar putea fi rezumată prin sfinte căcat în pula mea în așa hal s-a ajuns cu ignoranța adică hai serios chiar în halul ăsta oameni buni?”
        Cand te bazezi pe afirmatiile acestui personaj nu faci decat sa te depunctezi singura. Si e pacat, fiindca ai un blog interesant. Fii mai selectiva, mai atenta si intoleranta cu mitocania.
        Si da, Olivia Steer, fosta prezentatoare TV e alive & kicking si e sotia lui Andi Moisescu.

        1. Mie mi se pare foarte trist ca in loc sa combatem ideile cuiva, daca nu ne convin, sărim sa atacăm persoana în cauză, inclusiv prin intermediul unor glume de cea mai joasa speta. Femeia n-a furat, n-a facut lucruri reprobabile, are doar curajul sa spuna lucruri care contravin gandirii majorității. Care majoritate inghite orice pastilă fara sa își puna intrebari, iar apoi da cu pietre in ea pentru ca indrazneste sa si le puna. Si eu o admir pentru acest curaj.

  4. Pai nu mai suntem in comunism sa cenzuram lumea, fiecare are dreptul la propria opinie, ca ne place, ca nu ne place 🙂
    De ce parintii ar fi mai usor de manipulat? De ce nu-i manipuleaza cei pro-vaccin, daca sunt asa de usor de manipulat?
    Apoi mai e ceva, nu inteleg de ce ura asta a celor provaccin contra taberei adverse. Esti vaccinat, protejat, de ce sa-ti pese ca altul nu se vaccineaza? Isi asuma riscul, e doar treaba lui. Mai bine ura asta ar fi dirijata contra celor care (nu) se ocupa cu aprovizionarea cu vaccinuri gratuite, ar fi mai constructiva.

    1. Elena, daca apuca Ruxandra sa ia o boala pentru care urma sa faca vaccinul, acum in perioada asta de dinainte cand inca nu e imunizata? Si ajunge s-o faca tocmai pentru ca intra in contact cu un copil nevaccinat. Deci nu e chiar asa de simplu cum ai expus tu, ca ce ne mai intereseaza daca noi suntem deja vaccinati, deci implicit protejati. Exista categorii cu riscuri, riscuri la care sunt expusi tocmai din cauza celor nevaccinati: bebelusii, gravidele si cei care nu pot fi vaccinati din cauza unor boli autoimune. De aia e important ca TOATA lumea sa se vaccineze nu doar asa daca am chef sau nu, ca sa nu ii expunem pe altii la boli. Ca ok, daca tu ai chef sa faci bolile fa-le, insa nu ii expune pe altii. Asta e tot conceptul de imunitate de turma de pe urma caruia ar trebui sa beneficiem toti.

  5. Stii, pana acum vreun an asa ma enervam cand ii auzeam pe toti “specialistii” argumentand legatura dintre vaccinare si autism sau alte boli. Ba chiar am gasit pe net compozitia unui vaccin comercializat pe la noi si care n-avea neam de mercur si i-am aratat-o unei activiste de fb, n-a zis nimic, deh astia stau prost la logica daca le demonstrezi ca vorbesc aiurea. Acum sunt zen, intre timp mi-am dat seama ca am ajuns la 7 miliarde si sufocam planeta, asa ca trebuie sa existe si o selectie naturala, in cazul unora e vorba de prostie. Stiu ca suna dur, oricat ar fi de tampit parintele ti-e mila de copilul ala care n-are dreptul sa aleaga singur. Da, ai dreptate, exista o noima pentru care vaccinurile se fac la varste fixe.

  6. Hai sa povestesc cum e, ca am in jurul meu niste timpiti din astia. La inceput erau oameni normali. Apoi, in urma unui vaccin, copilul lor a avut reactii ciudate. Sau a venit un antivaccinist care le-a bagat in cap tot felul de idei. Si au citit si s-au documentat, iar in urma acestor actiuni au devenit si ei timpiti. Qed.

  7. Si noi am platit vaccinurile cand eram in ro…
    Ca observatie, acum nu ne-am vazut cu niste prieteni in ro pt ca toti din casa fac varicela unul dupa altul… La noi in nl anul asta n-a fost nici un caz in toata scoala, anul trecut au fost 5. In clasa si grupa de gradinita ale copiilor prietenilor din ro au scapat cate 2-3 copii, restul au facut toti..
    Imunitatea de grup exista si se obtine numai prin vaccinare,asa sunt protejati si cei care din diferite motive nu sunt (inca) vaccinati. Sunt perfect de acord cu tine, sfaturi medicale le iei de la medic, masina ti-o repari la service, nu inteleg de ce atatea discutii pe internet

  8. singurul gratuit a fost cel contra tuberculoza, in maternitate. Eu avui noroc ca am prins vaccinul produs de cantacuzino si s-a activat la bebel si a facut abcesul cu puroi pe umar, specific , dar vecina l-a cumparat de 2 ori extra, facut teste de anticorpi (contra cost) si in final copilasul tot nu are anticorpi contra tuberculozei.

    In rest, am platit la greu. La 1 an schema cuprindea 16 boli de vaccinat. Am cautat in draci vaccinul contra polio (ala oral, cel care a eradicat boala in europa) si care costa cativa lei – nu se mai producea de vreo 2 ani, asa ca am platit cele 5 doze de infarix. Juma de tzara nu isi permite sa le cumpere + sa plateasca testele de sange post vaccinare sa confirme activarea lor sau daca mai refac.

  9. asa.
    Eu nu sunt anti-vaccinista si nici pro vaccinista. Am obosit cu argumente dogmatice ca le aud la munca de ceva ani; de cand lucrez unde lucrez am asistat la articole si dezbateri publice de mi s-a acrit: vaccinurile nu au aceleasi standarde ridicate ca si medicamentele, efectele secundare se raporteaza si nu, producatorul nu isi asuma responsabilitatea nefunctionarii, testele de anticorpi post vaccinare indica asta, altfel e fix pix (de la doctorul curent zicere), comisia europeana a inasprit masurile si firmele pun presiune pt relaxarea lor etc.

    Doar ca din ce am citit pe la romani, presiunea mediatica a dus la consum aiurea si inutil, la o taxare suprapret si acces la vaccinuri prost stocate si la limita expirarii: in grupul de medicamente ce le duc in tzara mi se cere si vaccinuri si chimioterapeutice, si le explic ca pot veni cu valiza de pastile dar eu nu pot transporta fiole la temp data in conditiile date !!!! e dramatic ca nu se mai gaseste vaccinul contra hepatita B (am medic ce mi-a cerut!! asta!! medic la urgente ce intra in contact cu drogati), nu se gaseste vaccinul oral contra polio, nu se gaseste vaccinul contra tuberculoza ce contine fix bacilul ce bantuie in romania ( produs alta data la Cantacuzino), nu se gaseste vaccinul contra rujeola fix sa contina measles genotype B3 (scuzati, nu mai stiu sa traduc in romana) – e boala ce circula acum in europa si a pornit din Filipine in 2014.
    Si am obosit. Doar ziceti celor care cauta din import ca mai bine sa mearga personal in afara sa se vaccineze, transportul privat e un risc mare, nu cumparati pe net de la orisicine…

  10. si as mai zice ceva.
    ma bucur ca suntem in 2018. Ca e net si pot citi pe bmj si oxfordjournals si EMA si harvard.edu si rapoartele comisiei europene (desi mi s-a acrit de ele 😀 ) si ca am posibilitatea de a merge sau DE A NU MERGE la prezentari de nutritie in cadrul spitalului de langa mine. Ma bucur ca am acces la doctori de calitate si cu coloana vertebrala ce au reusit sa nu mai avem nicio reteta in casa de multi ani si nicio raceala.
    Ma bucur ca putem sa ne exprimam liber si ca avem posibilitatea de a avea oameni diferiti in jur ce au curaj si sa fie contra. Din asta eu evoluez – chiar daca nu sunt de acord cu unele din gandurile sau comportamentele celorlalti, ii apreciez si invat.
    Chiar daca nu e pe placul meu Olivia S. (veganismul e un talibanism in alimentatie, expresia folosita de 2 doctori) dar ma bucur ca exista si arata si o alta fatzeta a vietii, ca se poate trai fara nicio achizitie din farmacie: dupa ce acum 10 ani dadeam juma din venit, in ultimul an singura achizitie au fost sampoanele antipaduchi 😀 😀 😀
    Ganditi-va ca altfel as fi fost moarta deja.

    1. :))) eu nici macar de astea n-am avut nevoie
      De cand am plecat din ro, am luat o singura data eu antibiotice in primul an, cu niste infectii urinare, sotul la o pneumonie si copilul a luat tratament pt oxiuri asta vara, oxiurii luati din ro, in rest paracetamol, anul asta nici macar, ca n-am facut nici unul nici o viroza
      Asta pt ca traim, ca si tine, intr-o tara fara wc-uri in fundul curtii, unde rata de vaccinare e pe la 97%, medicii nu prescriu tona de medicamente si oamenii nu se automedicamenteaza de pe internet. Si pt ca nu suntem supusi unui stress constant. E un cumul de factori

      1. Eu aveam o viata dezechilibrata acum 10-15 ani, aveam punga de medicamente (toate prescrise de dr, nu luam nici supliment fara teste de sange inainte!) … cand am inteles ca e ceva-uri ce le fac prost si imi cauzeaza toate astea nu am mai avut nicio boala.
        Si romania sta prost la igiena: toaleta in fundul curtii la 30% din locuintele in romania, cele 2200 scoli cu toaleta in fundul curtii unde periodic cade si va mai muri cate un copil inecat ….de aceea judetul cluj este fruncea tzarii si cu cel mai bine statistic de sanatate: au aprox 90% din locuinte racordate la canalizare si apa – fata de codasha moldova….

        (aici in strainezia am nimerit intr-o comunitate de expati, vin, pleaca, unii au fo in India sau china sau mali sau cine stie ce tari exotice, au niste povesti impresionante, ma gandesc sa le scriu).

        1. A, de-aia mi se parea mie ciudat ca tot vorbiti voi de wc-uri in fundul curtii si eu de cite ori am fost la tara prin jud Cluj, lumea avea baie????
          Scrie povestile, ca mai invatam si noi.
          Si eu em venit acum 20 ani cu antibioticele după mine in Franta, in caz de…sa am. Acum ma gandeam ca nici sertarul cu medicamente nu-și mai are rostul. Am aruncat rand pe rind din ele (duse inapoi la farmacie), acum e aproape gol . Dar la farmacie tot intru de 2-3 ori pe an…sa cumpar ferment pentru iaurt.

          1. Eleno, ma stii pasionata de statistici. Ei bine, acea cifra de 90% din Cluj se reflecta in speranta de viata mai mare, in rata mai mica de imbolnaviri de diferite feluri, in comparatie cu Botosani sau Tulcea, judete pe unde umblu des. Musai sa amintesc acum ceva ani cand un cadru didactic povestea ca dupa ce au construit toaleta la scoala au scazut numarul de copii lipsa, pe motiv de boala.Si in Cluj se nasc copii, in comparatie cu Botosanii unde natalitatea e la sub 10% fata de 1989.
            Peste 25% in copiii nascuti acum 7 ani nu s-au inscris la scoala in romania, fiind plecati peste
            hotare – oare nu cumva scolile infecte ar afecta emigrarii?.
            Mai sunt 2200 de scoli si gradinite cu toaleta in fundul curtii, singurul ong pe care il sustineam si se ocupa de asta s-a inchis. Inca avem o rata a scolii de abandon de 17% , si ma gandesc ca toalete macar la scoli si uite ca s-ar imbunatati mai multe, cate putzin …

            Despre povesti din jur, le adun, le rumeg molcov, impachetez si public inshetisor.

Leave a Reply to Elena Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *