Aseară am ajuns din nou acasă după 10 zile frumoase petrecute în Anglia. Drumul înapoi a fost mai lung decât de obicei pentru că am avut un traseu ocolitor, în toamnă când luasem biletele de avion jumătate din companiile aeriene își reconfigurau traseele și, ca să ies la un preț acceptabil, am zburat înapoi cu o escală la București. Deci Birmingham – București – Cluj. Până la urmă a fost chiar mai bine așa, escala de câteva ore fiind valorificată perfect printr-o întâlnire cu Cristina și nepoatele la restaurantul de la Ikea, cel mai potrivit loc unde noi am putut sta de vorbă (cât de cât) în timp ce bambinele se jucau în locurile special amenajate pentru copii.
De la +14ºC cât erau în Anglia, am sărit direct la -10 cât erau la București dar frigul de afară a fost vax albina pe lângă răceala siberiană a funcționarilor vamali, sau cum s-or fi numind cei care verifică pașapoartele la intrarea în țară. Vameși carevasăzică. Eu am nimerit la o tipă care, după ce terminase de împuns cu privirea pe cetățeanul din fața mea și îi înapoiase cu mare sictir buletinul, mi-a făcut un scurt și ciudat semn din ochi să mă apropiu de ghișeu. Am încercat un zâmbet timid care s-a dovedit zadarnic, femeia neîncercând nici cea mai mică urmă de amabilitate sau curtoazie, fenomen care ar fi putut să-i altereze masca de fruntaș tovarăș sovietic din anii 50-60. Și-a înclinat doar capul studiindu-mă bănuitor în timp ce confrunta figura mea cu poza din buletin uitându-se la mine de parcă tocmai aș fi coborât din copac. Apoi, fără să-și reprime sub nicio formă grimasa pe care aș putea-o denumi disprețuitoare, m-a întrebat cu o voce răgușită: De la Roma? Avea atâta răceală în glas și un ton atât de sinistru încât într-o fracțiune de secundă am retrăit momentul în care tovarășul diriginte l-a prins pe colegul meu de clasă copiind la teză cu cartea deschisă sub bancă și zbang-zbang i-a stropșit două scatoalce pe care cel mai probabil nu le-a uitat nici în ziua de azi.
M-am făcut mică-mică și, albă la față, încercam cu disperare să-mi aduc aminte de unde naiba veneam. Blocaj total. De la Londra sau de la Birmingham? Știam sigur că nu de la Roma ci din Anglia dar parcă mi se pusese o ceață mare pe creier uitând complet de unde plecasem dimineața în zori. Într-un final mi-am revenit din fâstâceală și am îngăimat cu voce slabă de parcă tocmai trecusem razant pe lângă un tren de mare viteză: de la Birmingham… Trecusem testul final și deci eram liberă să merg dincolo de barieră.
Eu doar mi-am imaginat-o pe tanti aia şi n-am mai ştiut exact unde sunt, tu ai fost eroină că ţi-ai amintit în timp util de unde ai venit 😀
Vai, dar ce frica mi-a fost de ea :))))
Bine ai venit acasa Ioana. Sa o spun eu daca acritura de la ghiseu nu a binevoit sa o faca .Dar sa stii ca atitudinea asta am remarcat ca o au in mai toate aeroporturile vamesii .Ani la rand nu am avut zboruri directe spre Belgia si dupa escale obositoare, cand mai dam de unul care-mi facea un gest dispretuitor cu pasaportul aratandu-mi ca trebuie sa stau la alta coada interminabila pt ca nu eram comunitar. imi treceau cele mai urate injuraturi in minte.Capioni sunt cei din Cluj urmati de belgieni si unguri.Imi pare rau sa o spun dar cel mai aglomerat si mai neprimitor aeroport pe care-l stiu e Clujul.
Inseamna ca nu ai aterizat la Bucuresti 🙂
bine ai revenit din vacantza, astept sa ne povestesti ce facusi in vacanta!
Altfel, prefer sa mai trec prin controlul aeroportului israelian o data decat pe la scarbele romanesti din aeroport – bag sama ca mananca multe lamai in Otopeni :))