Vineri la prânz. În stația de autobuz așteaptă doar câteva persoane, cu mult mai puține decât de obicei. Cu ocazia sărbătorilor prelungite multă lume e plecată din oraș iar elevii sunt încă în vacanță. O pustietate care e binevenită după agitația și tropotul ultimei perioade. E o zi frumoasă de primăvară întârziată cu soare blând, eu tocmai am ieșit de la serviciu și aștept autobuzul să mă duc acasă. Scrollez ecranul telefonului în timp ce, din când în când, trag cu coada ochiului să văd cât mai am de așteptat. Nu mult, autobuzul pe jumătate gol apare în depărtare iar eu îmi bag telefonul în poșetă și mă pregătesc de urcare.
De obicei urc pe ușa din față dar de data asta renunț pentru că în fața mea un domn la optzecișiceva de ani, cu cârje sub ambele brațe, se pregătește să facă același lucru. Cu siguranță are nevoie de mai mult timp și loc de manevră pentru a se urca în autobuz așa că mă îndrept spre ușa din mijloc. Sunt multe locuri libere drept pentru care mă instalez pe un scaun din spate și îmi scot înapoi telefonul continuînd să citesc articolul din Dilema Veche. Nu trec însă de primele două rânduri când larma și freamătul din partea din față mă fac să ridic ochii.
Autobuzul încă n-a plecat din stație iar șoferul, pe care îl văd doar din spate, gesticulează nervos cu mâinile în aer aplecându-se când peste volan, când peste balustrada de protecție strigând ceva din care nu înțeleg mare lucru. Devin curioasă și mă concentrez un pic ca să disting apoi cum, cu vocea din ce în ce mai stridentă și uitându-se către ușa din față, zbiară în toată regula ți-am spus că vine peste cinci minute, ce nu înțelegi?! Jos, pe trotuar, bătrânul cu cârje încearcă să se asigure că a înțeles bine: Sigur vine altul? Daa, de câte ori să-ți mai spun omule, vine mașina aia cu trepte mai late, unde vrei să urci aici? Apoi, dându-și ochii peste cap, no, niii mă și la ăsta, nu cu una, cu două cârje și vrea să se plimbe cu autobzul!! pfff… Între timp, două doamne apărute în ultimul moment îl împing pe bătrânul care se mișca prea încet din dreptul ușii și urcă în viteză în autobuz. Se uită cu nepăsare la nenorocitul rămas în stație și își văd în continuare de ale lor.
Vreau să mă ridic și să fug în față să-l ajut pe om să urce. N-ar avea nevoie decât de un pic de sprijin dar năucită de scena la care tocmai am asistat nu apuc să o fac la timp și autobuzul se urnește din loc. Nimeni nu schițase vreo intenție de ajutor. Nimeni nu mișcase un deget, nimănui nu-i păsase că omul n-a putut să urce. Mă doare sufletul și mă cuprinde o tristețe neagră ca norii aducători de furtună. Cu un aer absent, adus de spate și abia târșâindu-și picioarele, omul în cârje face pași înceți înapoi spre trotuar. Umilit, singur și neajutorat își va încerca șansa la următorul autobuz. Poate va avea noroc. Sau poate nu.
Împietrită și încă în stare șoc îmi continui călătoria. În dreptul bisericii toți cei din autobuz își fac semnul crucii de câte trei ori. E ziua Izvorului tămăduirii, zi de sărbătoare în Săptămâna luminată.
N-o să ne mai facem bine niciodată. Și nimeni nu va veni să ne salveze din mocirla în care trăim.
Usa din fata e prea strimta pentru o persoana cu baston sau cirje,mai bine se urca pe usa din mijloc ca e dubla. Asta cu semnul crucii de trei ori sau mai mult, indiferent ca e sarbatoare sau nu, ma enerveaza ! Mai bine s-ar ruga in gind si nu s-ar mai da in spectacol facind cruci exagerate de parca ar fi cel mai pios om de pe pamint.La biserica de care apartin, chiar la usa de intrare sta prins pe perete un indrumar care te invata cum sa te porti in biserica printre care ti se spune ca facutul crucilor multe si exagerate nu inseamna ca te ajuta Dumnezeu mai mult.
Evident că faptele conteaza si nu gesturile oricat de ostentative ar fi.
Nu poti reclama? Poate daca dai nr liniei si semnalmentele soferului.
Poate toti erau la fel de socati ca tine. In situatii de-astea poate daca cineva incearca sa intervina, intervin si alții.
Oricum, azi dimineata ma uitam cat stateam la semafor in statia de masina: toti stateau cu ochii in telefon. Asa trista mi s-a parut lumea de acum, cand in loc sa ne uitam in jur, stam pe telefon.
Am citit zilele astea pe net o remarca insotita de citeva foto unde la cafenea, pe strada,la intilnirile intre doi iubiti,in tren lumea nu socializa ci toti stateau cu ochii in telefon…
cică Einstein ar fi spus : Ma gindesc cu groaza la viitor cind descoperirile stiintei va crea o generatie de idioti”.
Ma indoiesc ca Einstein ar fi folosit asemenea cuvinte si nu cred ca tinerii de azi, chiar daca au telefonul lipit de mână, sunt mai prosti decat cei din generatiile anterioare.
Lumea s-a schimbat, intr-adevar, dar nu as putea sa spun ca este neaparat mai trista. E doar altfel decat acum 30 de ani.
Mie mi se pare trist cum tot ce vezi in ziua de azi, in general nu admiri cu ochii, ci fotografiezi, filmezi. De cate ori in muzeu nu esti deranjat de toti care fac fotografii cu smartfonul.
Apoi asa triste mi se par cuplurile la restaurant care fiecare sta cu ochii in propriul telefon. Uneori vezi si cate o masa intreaga cu oameni fiecare cu capul in jos butonand la telefon. Asta mai mult am vazut in Romania, aici mai putin.
Cand nu esti tu insuti cu ochii in telefon si te uiti la cei din jur, atunci ti se pare trist. De exemplu pe troleu in Romania, toata lumea butoneaza , unii mai vorbesc tot la telefon. Aici pe transportul in comun predomină cititorii de carti, probabil pt ca pe sub pamant o fi mai prost semnalul. Sau cand te uiti pe strada si vezi ca toti tinerii zici ca au grefat un smartfone la mana tot trist mi se pare.
Si legat de ce povestesti, am vazut acum cateva luni un filmulet pe fb cu doi care mancau seminte si aruncau cojile pe jos in tren. Cred ca am mai povestit de asta, ca mi s-a parut socant cum cineva i-a filmat in loc sa mearga sa le zica vreo doua. Dar asta e lumea in care traim.
Trist… Zilele trecute, am fost martora unei scene asemănătoare, ca reacție a șoferului, o domnișoară urca în autobuz, dimineața la 8,vrea sa plătească biletul de 2 lei cu o hârtie de 100 și dumnealui nervos ii spune ca nu se vine la autobuz cu bani mari și ii spune sa coboare. Rușinata, fata pleacă privirea și coboară. La fel, am auzit prea târziu sa intervin, i as fi plătit eu biletul… Și la fel niciun cuvânt de la ceilalți pasageri. Nici eu nu cred ca ne mai salvează cineva.
La noi in Franta zilele astea e un mare scandal ca un sofer a refuzat sa deschida usa unei fete pe motiv ca avea fusta prea scurta. Au reclamat, societatea de transport face o ancheta, etc.
Cred ca șoferul e vinovat. Ca oamenii n-au reactionat e partea a doua. In ziua de azi toti sunt mari si tari pe fb dar nu iau atitudine in viata reala.
“Și nimeni nu va veni să ne salveze din mocirla în care trăim”
Ioana, propozitia aia explica TOT. O natie care asteapta salvatori din alta parte nu va fi salvata niciodata. :o)
Numai bine.
Ha-ha 🙂 In acest text autorul se referă la o salvare divină și s-au mai văzut cazuri de pocăință.
Nu-i suficient să formulezi opinii dacă nu ai făcut nimic pentru a corecta această atitudine. Chiar dacă o banală sesizare la autorități ar rămâne fără un rezultat concret, pentru acestea apar semne de întrebare. Depinde de noi de fiecare individ în parte cum anume dorim să trăim.
Dacă nu ne obisnuim sa luam atitudine si sa nu ne .. rusinam de nesimtirea acelor oameni fara bun simț , care de cele mai multe ori sunt platiti din buzunarul nostru , nu reusim sa schimbam ,,mentalitatea romaneasca,,
Of, Doamne!
Hai s-o luăm și așa: dacă tot l-ai observat că este în două cârje nu puteai să îl ajuți, nu neapărat singură ci mobilizând oamenii?
De obicei in situatii din astea ma blochez, ideile bune imi vin a 2a zi.
Dar se intampla. Se intampla si la altii. Si nu e vorba doar de generatia de acum sau de telefoane, alta data oamenii bagau capul in citit, sau spuneau direct ca nu e treaba lor, sa vina statul/partidul/vecinul/politia etc. O parte din reactivitate ne-a sters-o comunismul, cei ce gandeau si protestau imediat au ajuns in inchisori (purificare intelectualitatii).
Sa stii ca ai facut un lucru bun scriind. Ne dai de gandit. Ne creezi fagashe mintale. Alta data vom reactiona si noi mai bine.
Asa este! Sa scrii in continuare, Ioana,chiar daca temele sunt sensibile,critice, autocritice! Scrie-ne părerea ta, si asa avem si noi ocazia sa o scriem pe a noastra! Numai bine si la cât mai multe idei!
O prietena de-a mea tocmai si-a rupt piciorul cazand pe strada la noi in oras. A fost f impresionata cum toate masinile opreau si o intrebau daca pot sa o ajute cu ceva.
Eu am alunecat odata în gara pe o hartie(era plină gara de gunoaie, ca faceau greva gunoierii). Instantaneu au sarit doua persoane sa ma ridice
Chiar nu stiu de ce depinde faptul ca lumea reactioneaza sau nu.
si de cum e imbracat omul, si daca e varsta/situatie cam ca noi, si cat de ocupati/agitati suntem, cat de mare e satul/orasul etc:
https://www.youtube.com/watch?v=j_CnQFr3Jqg
https://www.youtube.com/watch?v=R5aIpUVAwZs
https://www.youtube.com/watch?v=vU4VAxE_16U
https://www.youtube.com/watch?v=SGPjUyVtTQw
Sunt multe “social experiments” pe tema asta, noi judecam dupa aparente.
🙁
Dar nu stiu cum sa explic, cumva nu-s numai hainele. Fetita pierduta n-arata a copil pierdut. Fetita prost imbracata te astepti sa fie cersetoare, nu pierdută. Iar omul cazut iti zici ca e betiv, deci nu neaparat ca ii e rau.
Azi am vorbit cu cersetorul roman al orasului ( bine, e tigan roman) ca nu-l mai vazuseram de mult, saracul a fost bolnav.
Foarte bun articolul,Ioana! Si mie mi s-a întâmplat ceva asemanator. Intr-o zi așteptăm pe peron, care era plin de elevi si turiști. Nu departe de mine 3 elevi de vreo 9 ani beau suc cu paiul din pungulițe. Deocamdată nimic anormal. Îmi scot telefonul din geanta sa verific daca mi-a scris cineva,ptr ca așteptăm răspuns. Dupa vre-un minut ridic capul si vad ca cele doua eleve terminaseră de băut sucul si țineau pungulițe in mana,iar băiatul nu avea nimic in mana. In momentul următor vad pe jos o punga de suc identică,nu departe de ei. M-am gândit, sigur el a aruncat-o, ma duc sa ii spun sa o ridice! In următorul moment ma gândesc, stai, da, oare si el avea punga de suc in mina? Dar daca nu avea? Si de fapt punga era demult acolo? Aaaaaahhhh! De ce nu am fost atenta!! Ce îmi trebuia mie telefonul ala!!? Si nu m-am dus sa iispun sau sa îl intreb, dar toată ziua mi-am reproșat ca am preferat sa ma uit in telefon.
Sper ca s-a inteles ce am vrut sa spun. Întâmplarea mea se aseamănă numai dintr-un mic punct de vedere cu a ta, Ioana! Eu vreau numai sa spun ca, telefonul într-adevăr ne tulbura atenția si nu reușim sa răspundem prompt la anumite situații, PTR ca întâi tre sa ne dizmeticim si sa revenim la realitate.
Din ziua aceea,nu mai folosesc telefonul decât sa sun sau sa răspund la telefon, cand ma aflu in afara casei.
Iarta-ma, Ioana, dar … trebuie sa spun 🙁 … ca sa fie corect pana la capat. Iarta-ma 🙁
Nici tu n-ai facut nimic.
Nu atunci cand ai auzit zarva si deja era cam tarziu, ci atunci cand l-ai vazut de prima data pe batran ca incearca sa urce pe usa din fata si nu l-ai ajutat cu nimic, ci ai ales o alta intrare sa urci in autobuz pentru ca ti-ai dat seama ca omul se va misca incet.
Nu mi se pare corect faptul ca ai mentionat in final ca toti si-au facut cruce, ca si cum a-ti face cruce e automat ceva fals, ipocrit sau lipsit de substanta.
Imi fac cruce (una), cand trec pe langa o biserica, dar nu ca sa ma vada lumea cat de credincioasa sunt, ci pentru ceea ce reprezinta pentru mine biserica, pentru faptul ca intotdeauna pe Sf. Masa din Sf. Altar se afla Trupul si Sangele lui Hristos intr-o cutie in forma de bisericuta, pentru impartasirea de urgenta a celor bolnavi, la nevoie si nu pot sa nu ma inchin, sa trec pe langa cel mai sacru lucru de pe Pamant doar spunand ceva in gand. Cum ar fi sa trec pe langa un prieten si sa-l salut doar in gand pentru ca nu vreau sa ma vada altii? As fi o lasa, o ipocrita, prietenul probabil s-ar supara.
De asemenea, in timp ce fac o cruce spun: “Doamne, iarta-ma”.
Am scris toate astea, secrete, ca explicatie, ca nu ma intereseaza sa fac asta de ochii lumii.
Merg zilnic cu autobuzul, prin alt oras, si-am vazut si destule gesturi dragute intre oameni care imi dau incredere ca avem sanse. Cateva de care-mi amintesc acum:
– o doamna admira buchetul unei batranele. Batranica a impartit florile si i-a dat doamnei jumatate,
– am vazut oameni ajutati sa urce sau ajutati cu bagajele,
– un cuplu de tineri rromi (care de obicei sunt mai ocoliti) urca si se asaza pe scaune. O doamna necunoscuta din fata lor, intra in vorba cu ei (nu mai tin minte din ce motiv), iar, inainte sa coboare, le face niste urari dragute (tinerii urmau sa se casatoreasca, ceva de genul),
– un tanar imbracat mai nonconformist, modern, pe care il cam judecam in gandul meu pentru tinuta lui … si-a facut cruce cand autobuzul a plecat din statie.
Cu totii facem greseli in diverse momente sau suntem nesimtitori, nepasatori, lasi, ipocriti sau egoisti … Iar uneori nu facem nimic cu totii odata si avem o vina colectiva.
Nu contest faptul ca exista oameni buni cu suflet mare dar eu am povestit doar o intamplare care m-a marcat in sens negativ iar in ceea ce priveste ajutorul unei persoane cu dizabilitati nu este indicat sa te bagi daca nu ti se solicita (macar din priviri) acest lucru pentru ca nici nu stii cum sa procedezi din punct de vedere tehnic. Ce faci? îi iei cârja din mână sau il sprijini de brat sau il tragi din față? sau poate mai bine îl susții de la spate? Eu sunt pățită cu astfel de cazuri când mai mult am încurcat decât am ajutat.
Cred ca fiecare sintem responsabili pentru ceea ce facem nu pt ce fac altii. De altfel nu facem nimik pentru altii, tot ceea ce facem, facem pentru noi, in sensul ca ceea ce facem (zicem, spunem, gindim, etc.) se reflecta inapoi asupra noastra, ca este bun sau rau. Nu ne pedepseste nimeni “de sus” 🙂 De altfel bun si rau sint doar cutiutele noastre mentale 🙂 Sint multe semne ca lucrurile se schimba in bine. Depinde insa ce alegi sa vezi. Vrei sa vezi persoana care zimbeste sau pe cea care se cearta, pe cea care ajuta sau pe cel care este indiferent, pe cei care stau cu ochii in telefon sau pe cel care se uita cu gentilete la tine in chiar acel moment in care tu ii judeci pe ceilalti si iti mai si zimbeste 🙂 vezi pomul rupt sau pomul inflorit, vezi padurea? vezi balta si noroiul sau soarele reflectat in ea ? 🙂
Ce spui tu seamana foarte bine cu rețeta fericirii. Frumoase ganduri!