Ne-am obișnuit să trăim cu virusul printre noi?

        De fapt nu e o întrebare, ci o constatare. Mai avem puțin și avem un an de când am intrat în pandemie. Tehnic vorbind, se face anul de când OMS a declarat oficial, pe data de 11 martie 2020, că nivelurile alarmante de răspândire şi de gravitate ale cazurilor de infectare cu coronavirus au transformat epidemia într-o pandemie.

        Nu știam ce ne așteaptă (și nici măcar nu bănuiam) pentru că privind din România, lucrurile păreau a se întâmpla mult prea departe de porțile noastre. În orice caz, pe data de 4 martie când m-am întors cu avionul din Anglia și tipa de lângă mine purta mască (cred că era singura astfel echipată dintre toți călătorii) m-am uitat la ea ca la felul șapte. Wuhanul, China și liliecii erau de cealaltă parte a planetei și nu aveau cum să ne deranjeze existența. În decurs de câteva zile însă lucrurile s-au precipitat subit și viețile noastre au intrat într-o spirală a panicii cu greu de ținut sub imperiul rațiunii.

        Magazinele alimentare s-au golit instantaneu, spirtul sanitar și detergenții au devenit articole de lux iar prețul dezinfectantelor a ajuns la cote astronomice. Desigur că toate acestea sunt oarecum de înțeles, însă ceea ce pentru mine va rămâne întotdeauna o enigmă este de ce în aceeași categorie a articolelor esențiale supraviețuirii a intrat și hârtia igienică. Este un fenomen la care cuget în continuare 🙂

         Într-un fel, cu toate că pericolul este încă pe noi și situația globală este departe de a se fi îmbunătățit, se pare că ne-am obișnuit să trăim cu virusul printre noi. La mine la serviciu nu mai spală nimeni fructele cu detergent de vase, nu mai poartă nimeni mănuși chirurgicale când scrie la calculator și nici pachetele pe care le aduc curierii nu mai sunt dezinfectate cu clor. Sigur că măștile se poartă în continuare pentru că sunt obligatorii, sigur că spălatul mâinilor se face cu o mai mare minuțiozitate decât înainte și sigur că nu mai stăm la grămadă ca în vremurile bune. Dar panica inițială a dispărut. Din când în când mai auzim de câte un coleg care s-a îmbolnăvit de covid dar instituția nu se mai închide pentru dezinfectare și nici nu mai apar forțele speciale în costume de cosmonauți care să pulverizeze substanțe distrugătoare de virusuri pe pardosele și pereți. Ca să nu mai spun de isteria cu izoletele pe care se pare că am uitat-o cu toții.

        Nu știu cum e situația în școli dar cred că e oarecum similar deși mi-au trecut pe la ureche unele absurdități cum ar fi o fază de la clasa I când unui copil i s-au terminat foile din blocul de desen și i-a cerut doamnei învățătoare o foaie ca să poată desena în continuare. Numai că doamna nu i-a dat spunând că nu au voie să schimbe obiecte între ei. Jesus! dar pe clanța ușii pot să pună mâna copiii unii după alții… Mi se pare o exagerare prost înțeleasă. Să dezinfectăm, nu zic nu, dar poate că și incidentul cu lampa bactericida uv de la școala din Galați care a fost lăsată în funcțiune în timp ce copiii erau în clasă s-a întâmplat tot din prea mult exces de zel.

        De fapt până la știrea de ieri cu lampa bactericida, nici nu știam ce e aia deși se pare că aceste dispozitive sunt foarte eficiente și sterilizează atât suprafețele cât și aerul din încăperi. Și nici nu sunt scumpe. N-au apărut ieri dar pentru a fost ceva nou. Și am mai aflat ceva ieri: de unde vine denumirea ”noului” coronavirus SARS-CoV-2. Este acronimul de la severe acute respiratory syndrome coronavirus 2. De ce nu mi-oi fi pus întrebarea asta până acum, nu știu.

        În rest, legat de pandemie nu mai am ce să spun decât lehamitea mare de care nu mai pot să scap. Și faptul că aștept să mă vaccinez. Voi cum stați cu măsurile de siguranță și prevenție? Nu vi se pare că suntem mult mai relaxați?

 

Share This:

7 thoughts on “Ne-am obișnuit să trăim cu virusul printre noi?

  1. Ba suntem mult mai relaxați. Si de cand am citit ca s-a supraevaluat transmiterea prin suprafețe, m-am relaxat si mai tare. Tot ce fac e ca aerisesc cat pot de mult la serviciu. Si acasa, dar aici nu din cauza de virusi. Am colegi care stau cu mănuși de cauciuc, treaba lor. Am si altii care se dau regulat cu gel pe mâini desi nu se misca de la propriul birou. Eu nu-mi dezinfectez mâinile, consider ca ajunge cat ma spăl pe mâini.
    Fata merge la scoala din toamna, cred ca asta a contribuit mult la relaxare. Prin casa n-am dezinfectant cred ca doar prin martie anul trecut. De cateva saptamani, bune, cazurile la nivel mondial scad constant, asta e o veste buna. Prefer sa imi spun ca e sfarsitul epidemiei. Si chiar daca nu e, macar imi cresc moralul.

    1. Ciudat este ca la mine la serviciu cei care se protejau cel mai mult (cu manusi tot timpul, de exemplu) exact aceia au facut covid…

  2. Bună Ioana draga!
    Da, pe lângă panica și stres, gândul ca starea asta de lucruri încă va continua te duce la disperare. La serviciu și noi purtam masca, dacă ieșim din zona noastră de laboratoare (lucrez în ind chimica), altfel nu. Dacă ies în oraș, la cumpărături, port… Ma întreb pana când… Astăzi mi am făcut rapelul. Sunt ok, ma simt cumva “libera”, dar… Nu sunt. Totuși caut optimista o cale… Trebuie sa fie, trebuie sa fim din nou… Noi… Vii… Fericiți și plini de vise… Ce trebuiesc împlinite.
    Numai bine, din dulcele târg al Ieșilor 😘

  3. Am invatat de la tine un truc pt a suporta mai bine masca.Pun si eu un strop de parfum in colt si asa ma amagesc dar nu pt mult timp.Evit aglomeratia si profit cand sunt singura pe strada sa pun masca sub barba.Nu am ajuns sa ma programez pt vaccin si nici nu cred ca voi putea sa o fac in curand.Sper sa nu fac boala asta pt ca am o frica paranoica de spital si de felul in care sunt tratati pacientii la noi.Sper sa ajung zilele in care sa aflam adevarul despre tot ce s-a intamplat in perioada asta tulbure.

  4. mie mi-e mai frica de spitale decat de covid. Asa ca evit aglomeratiile si spatiile inchise, o data pe sapt la piata dimineatza devreme e suficient. Traiasca comenzile online.
    Dar regret lipsa calatoriilor, lipsa restaurantelor, lipsa mersului la birou…

Leave a Reply to Mirela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *