Cât de greu să fie să montezi niște plăci de gresie?

        Zilele trecute am citit (și mi-e ciudă că nu mai țin minte unde) un articol care mi-a dat de gândit, nu că nu aș fi conștientizat până acum subiectele dezbătute acolo, dar erau atât de bine sintetizate și structurate încât parcă dintr-odată m-am luminat cu totul. Pe scurt, era vorba despre foarte-la-moda reconversie profesională și tot tam-tamul care se face în jurul firmelor (finanțate de stat) care oferă aceste cursuri. Reporterul (sub acoperire) a jucat rolul unei persoane de peste 40 de ani care intenționa să se specializeze, pornind de la zero, într-una din meseriile de mare căutare la ora actuală gen instalator, faianțar, electrician sau zugrav. Pentru că nu doar medicii și informaticienii au părăsit România, ci și meseriașii care aveau mână bună și executau lucrări în mod profesionist. Cred că știți cu toții cât de greu este să găsești pe cineva care să îți facă orice mică reparație în casă iar dacă este ceva mai complex, aștepți cu lunile așa cum mi s-a întâmplat mie când am schimbat ușa de la bucătărie.

        Un curs de calificare pentru lucrători finisori în construcții (de ce oare nu le zice zugravi ca să înțeleagă toată lumea?) costă în jur de 1200-1300 de lei și dureză câteva luni. La prima vedere ai zice că nu e rău. Dacă însă chiar vrei să te înscrii și să începi cursurile, trebuie să aștepți ”să se formeze o grupă”. Doar că acum vin sărbătorile… și, deci, probabil, abia la anul… Nici asta nu ar fi un capăt de țară, cum au trecut 20 de ani de când ești în câmpul muncii, mai poți aștepta câteva luni. Cireașa de pe tort urmează abia acum când, cu stupoare, afli că de fapt cursurile de ”inițiere” sunt doar pe hârtie și că tu, cursant, trebuie să știi deja meseria, respectiv să fi lucrat în domeniu pentru că de fapt scopul final nu este obținerea competențelor ci a atestatului . A diplomei. A certificatului sau cum vrei să îi spui. Unii îi spun hârtie pe care ”să o ai la mână” în cazul în care un potențial angajator o va solicita.

        Și atunci nu e de mirare că practic este imposibil să înveți o meserie și putem să ne așteptăm ca în curând să nu mai găsim pe nimeni care să ne schimbe faianța în baie. Vorbesc și eu despre ce mă doare pe mine. Nu că ar fi asta prima mea prioritate, dar este undeva acolo în top 5. Pe primul loc este refacerea rosturilor de la bucătărie și, fără nicio urmă de glumă, m-am hotărât să o fac eu. M-am uitat la tutoriale pe YouTube și nu pare un lucru chiar atât de greu, mai degrabă este ceva foarte migălos și care necesită multă răbdare. În orice caz nu mi s-a părut mai greu decât să întinzi glazura pe o prăjitură. Cum mă consider o persoană relativ îndemânatică probabil aș acumula experiență destul de repede. Începutul e mai greu.

        Și dacă îmi iese, la primăvară o să trec la nivelul următor și mă apuc de balcon. Am văzut modele atât de frumoase de mozaic încât deja am și ales ce vreau. Desigur, nu cel mai scump model pentru că îmi iau totuși o marjă de siguranță. Dacă nu îmi iese? deși, cum nu mă grăbește nimeni, dacă pentru început pun trei plăci într-o zi, o să fiu mulțumită. Poate mă mai ajută și Vlad la colțuri sau pe unde mai trebuie decupaje. Și doar să îmi spună ce fel de adeziv gresie exterior să îmi cumpăr că în rest mă descurc. Se zice că primul pas pentru reușită este încrederea în sine. Iar eu chiar cred că sunt în stare să montez niște plăci de gresie.