Nu mi-am dorit niciodată să devin doctoriță așa cum aproape toți copiii mici își doresc la un moment dat. Nici cântăreață și nici astronaut. Am avut însă o perioadă (pe la 7-8 ani) când visam să ajung funcționară (sau cum s-o fi numit pe vremea aia) la CEC. Să am autoritatea doamnelor din spatele ghișeelor cu sticlă și să ștampilez o mulțime de hârtii.
În vremurile dinainte de 1989 era o adevărată aventură să mergi la CEC. Din câte mi-aduc eu aminte puteai să faci doar două operațiuni: să depui bani pe carnetul de cec sau să scoți bani de pe același carnet.
 |
| sursa foto: www.peteava.ro |
Pe mesele destinate clienților erau două tipuri de formulare, pentru cele două operațiuni, imprimate în culori diferite: roșu sau verde. Înainte de a te prezenta la ghișeu completai formularul corespunzător cu numele, adresa, data, suma în cifre și în litere și apoi te așezai la coadă. De cele mai multe ori când ajungeai în fața funcționarei aceasta îți spunea cu o mutră acră și un ton înțepat că ai greșit ceva și trebuie să scrii alt formular. Și, spășit, o luai de la capăt. Încă o dată, de două sau trei ori sau cum ți-era norocul. Nu aveai voie să ai nici o corectură, nici o literă lipsă sau, Doamne-ferește, să îngroși vreun cuvânt. O astfel de vizită la CEC putea să dureze uneori și două ore.
În timp ce părinții se ocupau de aceste formalități, eu urmăream fascinată munca doamnelor din spatele ferestrelor. Păreau să nu facă altceva decât să dea cu ștampila în masă cu o repeziciune fantastică. Izbeau ștampila pe fiecare hârtie și apoi întorceau foaia cu o dexteritate remarcabilă într-un ritm sacadat ca roțile unui tren. Două lucruri îmi aduc aminte de CEC: mirosul de cerneală amestecat cu tuș și zgomotul ritmic al ștampilelor .Poc, în tușieră, poc, pe hârtie într-un ritm fără sfârșit … mi se părea o joacă și asta îmi doream să fac și eu când voi fi mare. Să am o ștampilă și să ștampilez tot ce prind. Acasă mă jucam cu prietenele de-a CEC-ul. Aveam formulare furate de pe mese (fără știrea părinților) prin tertipuri destul de complicate și ștampile făcute din radiere pe care le impregnam cu cerneală. Dar lipsea efectul sonor al izbiturii, radierele fiind elastice.
Știți vorba ”ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se îndeplinească”… Da, visul meu copilăresc s-a adeverit într-un oarecare fel. Am avut de-a face cu ștampile 20 de ani din viața mea pentru că am lucrat într-o bancă unde fiecare angajat avea în dotare cel puțin o ștampilă. Cea cu sigla instituției și un număr unic era obligatorie, dar mai erau ștampile cu data (numite datiere) sau diferite texte care trebuiau aplicate pe documente. De exemplu ”achitat” sau ”plătit”. Eu mi-am făcut la un moment o ștampilă cu textul ”Condiții de tragere îndeplinite” pentru că era un text care trebuia scris la sfârșitul fiecărui contract de credit (certifica faptul că erau prezente la dosar toate actele, comisioanele erau plătite etc). Din fericire (nu doar pentru mine, ci pentru toată lumea) ștampilele au evoluat enorm în ultima vreme iar ștampila mea Colop nici măcar nu mai semăna cu antichitățile cu mâner de lemn de pe vremea când CEC-ul era autoritatea supremă în administrarea arginților. E drept că ștampila mea nu mai trebuia trântită pe masă și nu mai făcea poc-poc ci scotea un clic ușor atunci când atingea hârtia. Dar nici eu nu eram o funcționară acră, adică așa sper 🙂
Așa cum la telefoane, la calculatoare și la televizoare s-a ajuns la a nu-știu-câta generație, tot așa au ajuns să evolueze și ștampilele. Ce se folosea mai demult față de ce există acum e ca diferența dintre lampa cu petrol și ledurile cu senzor. Printerul ștampilei nu mai trebuie să fie încastrat doar într-o bucată plictisitoare de plastic alb, negru sau gri ci ștampila poate să fie personalizată ceea ce transformă experiența comandării unei ștampile într-o adevărată bucurie. Adică, de exemplu, eu aș putea să-mi pun pe suportul ștampilei o poză cu pisica mea iubită. Bine, nu pe ștampila de la bancă sau altă instituție de acest gen, pentru că nu ar fi profi, acolo ar trebui ceva mai serios, poate o imagine cu niște zgârie-nori sau poate inspirația ar veni din acest filmuleț cu idei de personalizare a ștampilelor Colop. Și ce-mi place la nebunie e că poți să stai acasă, în fața calculatorului, și să încerci oricâte variante ai chef pentru cum ai vrea să arate ștampila ta. Nu te grăbește nimeni. Dacă intri aici poți alege culori, nuanțe, fundaluri, poze sau poți încărca propriile poze preferate ca să vezi cum va arăta ștampila atunci când va fi gata. E ca și cum ți-ai crea singură o pereche de pantofi și cred că experiența oricărei cumpărături ar trebui să fie ceva care să ne binedispună.
Dacă aș avea un magazin de cosmetice, așa cum îmi doresc foarte mult, știu deja cum ar arăta suportul ștampilei mele cu antetul firmei: pe o parte ar avea o poză cu niște produse, cele mai bine vândute, iar pe cealaltă mi-aș inscripționa ”Be with a guy who ruins your lipstick, not your mascara” (adică stai cu un tip care îți strică rujul, nu rimelul). Drăguț, nu ? Voi cum ați vrea să vă personalizați ștampila?
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.
