• Să învăț noțiunile de bază ale limbajului HTML – nimic, nada, niente. Drept să spun, deși era prima pe listă, am uitat complet de această ambiție dar nu am renunțat la idee. Încă mai sper să mă apuc de lucru.
• Să folosesc aplicația Photoshop – nu știu ce a fost în capul meu când m-am gândit la acest plan măreț în primul rând pentru că nu am nevoie de o aplicație atât de performantă, iar în al doilea rând prețul pleacă de la 12 euro și ajunge la 37 de euro pe lună așa că nu se pune problema. Paint-ul din office îmi este suficient să retușez sau să modific pozele. Deci am tăiat photoshopul de pe listă și  recurg la această variantă de rezervă unde chiar am făcut câțiva pași mici.
• Să-mi salvez informațiile de pe calculator pe surse externe o dată pe lună. Cu capul plecat recunosc că nu am făcut acest lucru niciodată în cele 3 luni care au trecut.
• Să încep să vând lucrurile pe care nu le mai folosesc pe okazii.ro. Pas. Nici pe okazii, nici pe tocmai.ro, nici pe olx… Dar măcar am mai donat o parte din haine deși în dulapuri nu se observă.
• Să îmi fac o pușculiță în care să adun bani. Yes! aici am punctat. În fosta cutie de ceai Lipton, lipită cu scotch ca să nu atentez la conținut, am pus destul de des câte 10 lei iar o dată, într-un acces de grandomanie, am băgat chiar o hârtie de 50 de lei. Deci ceva, ceva tot se strânge.

• Să beau 1.5 litri de apă pe zi. Asta nu mi s-a părut prea greu. Am băut mult ceai de fructe, bineînțeles fără zahăr.
• Să mănânc cel puțin un fruct sau o legumă crudă în fiecare zi. Și asta pot să trec pe lista de realizări. Se pune și ceapa roșie la socoteală, nu?
• Să renunț la telefonul mobil în timp ce mănânc. Niet! nu am renunțat și m-am răzgândit total în privința acestui punct. Dacă-mi face plăcere, de ce nu? Chiar nu mă mai interesează ce spun cercetătorii englezi, americani sau de orice altă nație în legătură cu acest subiect.
• O dată pe săptămână să telefonez unei persoane dragi cu care, din cauza distanței sau a timpului, nu am ținut prea strâns legătura. Am făcut acest lucru și chiar mai des decât o dată pe săptămână și vreau să vă spun că e foarte reconfortant. Îmi face plăcere atât mie cât și persoanei pe care o sun, deci e o bucurie împărtășită și un obicei minunat.
• Să fac 10000 de pași pe zi. Aici nu știu ce să spun, nu cred că media mi-a ieșit la 10000. Mă tem că e mai puțin dar cum afară s-a încălzit cred că voi recupera curând.

foto izismile.com

Read More

       Ce vă vine prima dată în minte când auziți expresia Salvați de clopoțel? Eu m-am gândit întotdeauna la bucuria elevului care, neavând habar despre ce se vorbește la tablă,  stă cu spaima în sân că va fi scos la răspuns ascunzându-se după colegul din față iar pe când dezastrul pare iminent se aude clopoțelul care anunță pauza mult așteptată. Cred că tot de la această interpretare a venit și titlul filmului american de mare succes care a fost transmis la noi prin anii 90 și la care se uitau și copiii dar și părinții, pentru că personajele Zack, Screech și Slater erau foarte simpatice.

Saved by the Bell

         De azi înainte însă, de câte ori voi auzi că cineva a fost salvat de clopoțel, o să mă gândesc la o chestie morbidă pe care mi-a fost dat să o aud azi într-un documentar pe Digi Travel. Foarte interesant și șocant în același timp. 

      Ca multe alte ciudățenii, totul a început în Anglia în timpul Epocii Victoriene. Deși teama oamenilor de a fi considerați morți (fără să fie) și de a fi îngropați de vii a existat dintotdeauna se pare că această stare de anxietate a luat proporții în acea perioadă. Poate și datorită primelor anestezice care au apărut tot atunci și pe care medicii nu știau în ce dozaj să le folosească astfel încât accidentele erau destul de frecvente. Pe românește, unii nu se mai trezeau în veci din anestezie iar alți pacienți intrau într-o comă profundă, soră cu moartea. Astfel doctorii aveau dubii în ceea ce privește declararea decesului. Metodele prea puțin științifice de a pune oglinzi sau pene în fața gurii presupuselor cadavre pentru a vedea dacă mai există vreo urmă de respirație erau puse sub semnul întrebării iar rudele celor morți erau din ce în ce mai îngrijorate ca nu cumva să-i îngroape pe cei dragi cu zile. 

         În astfel de momente inventatorii au întotdeauna soluții și brevetează cele mai năstrușnice idei… cum ar fi sicriele cu supape de siguranță 🙂

      Un sicriu de siguranță este  un sicriu echipat cu un mecanism care previne asfixierea unei persoane înmormântate prematur. În același timp permite ocupantului semnalarea că a fost îngropat de viu. Mortul are la îndemână, în sicriu, o sfoară de care poate să tragă atunci când se trezește. Celălalt capăt al sforii este legat de un clopoțel atârnat afară, deasupra mormântului. În momentul în care clopoțelul sună, mortul este dezgropat și revine la viața de dinainte. Un număr mare de modele de sicrie de siguranță au fost brevetate în secolul  al XIX-lea iar unele din acestea sunt încă disponibile și se pot cumpăra și în prezent ! În poza de mai jos aveți schița mecanismului:

sursa foto historichouston1836.com

Read More