Lifestyle

Cum să câștigi la Loto

Ioana 6 Comments
         De ”Iepuraș” adică, în a doua zi de Paște care anul acesta va fi pe 13 aprilie, Guvernul ne-a pregătit o surpriză și cred că toți ați auzit de Loteria bonurilor fiscale. Mare găselniță în a înlătura evaziunea fiscală, ce să spun… cred că așa de tare s-au speriat deja chinezii evazioniști din Dragonul Roșu că nici nu mai dorm noaptea. E vorba de a-i ține în frâu pe micii comercianți, cei care vând unui client mărfuri de valori relativ mici, sub 1000 de lei pentru că cei care se ocupă de cantități vagonabile își vor vedea în continuare de treabă. Nu se încurcă ei cu bonuri fiscale. Dar nu știu de ce m-am apucat de cârcotit pentru că de fapt vreau să vorbim despre partea bună a lucrurilor.
          Dacă nouă, muritorilor de rând, ni se oferă șansa de a participa gratuit la o loterie, de ce să nu o facem? Eu la Loto pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori am jucat pentru că probabilitatea de a câștiga fiind atât de mică, nu m-am îndurat niciodată să dau banii pe bilet. Acum, tot ce trebuie să fac este să păstrez bonurile de casă atunci când îmi fac cumpărăturile. Și deja am ratat vreo trei șanse pentru că am uitat și le-am aruncat. De azi însă, le țin în fața ochilor ca să îmi amintesc tot timpul ce am de făcut. 
         De făcut… adică să le prind sub un magnet de frigider și să nu le mai arunc în coșul de gunoi. Deja am două bonuri, unul de 2 lei și unul de 11 lei. Nu contează că scrie 11,53 , la extragerea bonului câștigător nu se ține seama de zecimale pentru că loteria constă în extragerea aleatorie de numere, astfel:
  • un număr cuprins în intervalul dintre 1 si 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. 
  • un al doilea număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, dupa caz.
         Deci dacă din urnă va ieși numărul 11, câștigători vor fi toți posesorii de bonuri fiscale cu valori cuprinse între 11,00 și 11,99 lei cu condiția să poată dovedi acest lucru (adică să fie în posesia bonului) și încă o condiție: să fie din data extrasă.
       Se fac două extrageri: în primul rând valoarea bonului iar apoi ziua bonului. Dacă dă norocul peste mine și iese numărul 11 iar ziua iese 5, am câștigat. 
         Cât ? asta nu se știe încă, premiul pus în joc este de 1 milion de lei adică vreo 220.000 de euro dar depinde câte persoane revendică premiul. Dacă în data de 5 februarie în România s-au dat 832 de bonuri fiscale cu valori între 11,00 și 11,99 lei dar numai 480 de oameni le-au păstrat, înseamnă că cei 480 sunt potențiali câștigători. Adică au câștigat fiecare câte 2083 de lei. Dar dacă presupunem că doar eu am păstrat bonul, voi primi un milion întreg. Waw !!
         Următorul pas este să merg cu bonul la orice unitate ANAF (adică  Administrația Financiară) și, după ce o să fiu plimbată conform tradiției pe la 3 ghișee, o să le flutur pe sub nas funcționarelor de acolo bonul meu câștigător. Glumesc, desigur, pentru că o să fiu prea bucuroasă ca să îmi mai pese că stau la coadă o oră.
         Ce mai vreau să știți: 
         Nu contează dacă ai plătit cash, cu cardul sau cu bonuri de masă.
         Revendicarea premiilor trebuie făcută în maxim 30 de zile dar sunt sigură că de data asta nimeni nu o să se lase chiar pe ultima zi 🙂
        La loterie participă bonurile cu valori între 1 leu și 999,99 lei. Deci bonul pentru o chiflă de 50 de bani sau pentru un televizor de 1200 de lei, nu intră. 
        Dacă nu va exista nici un câștigător, milionul se va reporta pentru următoarea loterie care va fi în luna august. Și cică din august încolo, se va organiza lunar, deci o să ne umplem de hârtii 🙂
        În consecință vă doresc spor la cumpărături și nu uitați să păstrați bonurile iar dacă veți câștiga, dați un semn aici pe blog.

Share This:

Read More

Încă un medic părăsește România

Ioana 6 Comments
         De cele mai multe ori o știre auzită la televizor  rămâne doar o simplă informație la auzul căreia probabil te îngrijorezi, te miri, te oripilezi, te indignezi, te bucuri sau poate pur și simplu nici măcar nu îți pasă. O auzi și te întorci înapoi în bucătărie să mai mesteci o dată în tocănița care fierbe pe aragaz.
       De exemplu închiderea a încă unui combinat din lungul lanț al prăbușirii industriei românești după 20 de ani de privatizare și reformă este pentru cei mai mulți dintre noi o știre. Pentru cei care însă lucrează acolo cu toată familia, în orașul în care nu mai există nici un alt loc de muncă, este o dramă a neputinței.
        Dispariția de pe radare a încă unui avion Malaysia Airlines este o altă știre pe care o tratăm cu surprindere sau poate chiar cu stupoare făcând scenarii care mai de care mai fanteziste. Pentru rudele pasagerilor care așteaptă disperați vești în holurile aeroportului este însă o tragedie care le va marca toată viața.
         La fel se întâmplă cu orice știre legată de vreun accident, atentat terorist, calamitate naturală sau orice altă veste proastă. Atâta timp cât nu ne vizează în mod direct pe noi sau pe cineva apropiat nouă,  o luăm doar ca pe un fapt divers în buletinul informativ al zilei.
         Despre plecarea masivă a medicilor din România am auzit mereu (și din păcate din ce în ce mai des) la buletinele de știri ale tuturor televiziunilor. Este o veste întristătoare și menită să producă îngrijorare dar pentru că nimeni din familia mea nu a fost nevoit să ia o astfel de decizie, am luat-o ca atare: o știre și nimic mai mult. Ba chiar m-am gândit că tinerii medici care iau drumul Occidentului iau cea mai înțeleaptă hotărâre pentru cariera lor. De ce să stea aici pe un salariu de mizerie nerescunoscându-li-se anii lungi și grei de studiu și importanța muncii ? Mă gândeam că și eu în locul lor exact același lucru aș face. Deci eram (și de altfel sunt în contiunare) total de acord cu o astfel de alegere. Să vă spun însă cum mi s-a schimbat percepția asupra chestiunii în discuție atunci când aceasta m-a atins în cel mai personal mod cu putință.
          Zilele trecute m-am programat la doctorița mea pentru un control oftalmologic. La o policlinică particulară, se înțelege, că doar la stat nu merge cu programări telefonice. Acolo e pe putere. Anul trecut am avut niște probleme la un ochi care au necesitat un tratament și o supraveghere mai atentă dar care s-au rezolvat foarte bine. Nu de la sine ci datorită doctoriței mele. Atunci mi-a spus că va trebui ca de acum înainte să fac un control anual și în februarie se împlinea scadența. Nu știu de ce (pentru că nu am avut nici un simptom) am simțit imperios nevoia de a merge la control mai repede cu câteva zile de a se termina luna ianuarie. Ceea ce am și făcut. Am foarte multă încredere în această doctoriță, pe lângă calitățile profesionale de care evident dă dovadă, are capacitatea de a-ți insufla optimism indiferent cât de gravă ar fi afecțiunea de care suferi și spun asta pentru că am auzit cum vorbea cu mulți alți pacienți în afară de mine. Mă rog, nu am auzit cu urechile mele dar în sala de așteptare oamenii vorbesc. Și despre ce să vorbească dacă nu despre bolile lor și despre medicul care îi tratează ?
         Ce mi-a mai plăcut la acest medic: atunci când am fost programată prima din ziua respectivă, ea a venit cu 10 minute înainte de începerea programului astfel încât exact la ora stabilită am putut intra în cabinet. Sigur că pe parcursul zilei programările nu se pot respecta cu strictețea mersului trenurilor din Japonia, suntem totuși la medic și o consultație poate dura un pic mai mult decât era prevăzut dar în acest caz, erai informat că mai durează 15 sau 20 de minute. Adică dacă te vedea pe hol, te băga în seamă, nu trecea pe lângă tine ca și când nu ai fi existat. Un simplu contact vizual și un zâmbet din partea doctorului te fac să uiți că așteptarea se prelungește.
         Altă dată, când unul dintre cunoscuții mei a avut o urgență, l-a primit după program în ziua în care a sunat (un medic dintr-un alt spital programându-l peste o săptămână) deși nu mai avea cabinet disponibil, a stat cu pacientul mai mult de o oră, nu s-a supărat, nu a oftat, nu a pufăit și nici nu i-a dat de înțeles că a deranjat-o, Și bineînțeles l-a făcut bine.
      Îmi place că nu se întinde la povești vânătorești, toate discuțiile se axează strict pe teme profesionale. Nu te întreabă nici unde lucrezi, nici dacă ești căsătorit, nici unde mergi în concediu, nici nu îți face complimente gratuite sau să înceapă alte discuții pe lângă subiect. Este exact genul de medic pe mâna căruia te lași fără cea mai mică emoție pentru că respiră profesionalism prin toți porii. 
        Și, cum spuneam, am fost la control. Totul a decurs ca de obicei mi-a confirmat că sunt bine și pe când îmi îmbrăcam haina mi-a spus că data viitoare când voi veni să o caut pe doctorița… și mi-a spus un nume, pentru că ea nu va mai fi acolo. Am simțit că mă lovește în moalele capului. Nu-mi venea să cred : Plecați în străinătate? am întrebat-o și mi-a confirmat că da, se va muta în sudul Franței. A găsit un loc de muncă în străinătate. Nu pot să vă explic cât de rău îmi pare după ea  și cât de mult m-a afectat această veste.
         Brusc, stirile cu medicii noștri care pleacă în locuri mai bune nu mai sunt simple știri pentru că m-au afectat personal, E o realitate care doare și care ne privează de încă ceva: de competența de care avem atâta nevoie.
        De ce pleacă doctorița mea deși lucrează într-un spital privat ? Nu am întrebat-o dar poate s-a săturat ca atunci când iese de la servici să se scufunde în noroi în mijlocul Clujului, poate s-a săturat ca atunci când își înmatriculează mașina să stea la coadă 7-8 ore, poate s-a săturat de obrăznicia funcționarelor de la poștă, poate s-a săturat să facă lecții cu copiii în fiecare seară, și sâmbăta, și duminica astfel încât ei să învețe pe dinafară definiții, clasificări și ani de domnie care nu le folosesc la nimic. Sau poate soțul ei este tot medic și se umilește într-un spital de stat. Nu știu de ce pleacă pentru că nu știu nimic despre ea în afară de ceea ce am văzut între pereții cabinetului. Singurul lucru de care sunt sigură este că nu e proaspăt absolventă, are în jur de 45 de ani, e frumoasă și merită să aibă un  viitor minunat. Păcat ca țara noastră nu i-l poate oferi.
         5 februarie este ultima ei zi de lucru în Romănia și vreau să îi duc un buchet de flori. I-am făcut și o felicitare (cu mâna mea) și sper să am inspirație să îi scriu câteva rânduri frumoase. Simt că un simplu mulțumesc nu este de ajuns.

       De data aceasta știrea încă un medic alege să părăsească România pentru mine e dureroasă și tristă. Unde oare o să ajungem ?

Share This:

Read More

Cu degetul pe hartă

Ioana 2 Comments
         Eram cu un grup de prieteni și cunoștințe întâmplătoare, toată lumea vorbea despre călătorii și locuri pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață când unul dintre cei prezenți a deschis discuția despre Spania, țară pe care tocmai o vizitase. Nu mai prididea cu superlativele: cel mai, cea mai, fantastic, extraordinar, nemaipomenit, grozav și tot așa. Într-o pauză de respirație l-am întrebat unde anume a fost în Spania și mi-a spus numele localității (nu îmi aduc aminte cum se numea)… un fel de sat, a ținut să precizeze. Bine, bine, dar în ce regiune sau în ce parte a Spaniei vine asta? încerc să mă dumiresc eu. S-a blocat. A întrebat-o pe nevastă-sa: Mirela, unde am fost noi la frate-tu astă vară? în ce zonă a Spaniei ? Femeia ne-a răspuns foarte amănunțit, era documentată dar eu am rămas șocată.
         Cum să ajungi într-un loc, într-o țară străină, să stai acolo o lună întreagă și să nu ai curiozitatea să te uiți pe o hartă să vezi unde te afli ? Asta depășește puterea mea de înțelegere.
         Sigur că nu toată lumea este pasionată de geografie și nu toți fac călătorii imaginare pe hartă așa cum visez eu mereu, dar să-ți lipsească total deschiderea spre lume mi se pare foarte trist. Te urci în avion la Cluj sau la București, te dai jos după trei ore la Barcelona, la Valencia sau la Madrid, oricum nu contează că nu știi nici peste ce țări ai zburat, nici dacă ai ajuns la Mediterană sau dacă te îndrepți spre Atlantic. Din toată călătoria rămâi doar cu numele unor preparate locale, cu imaginea unor străduțe curate, cu melodicitatea unei limbi străine, cu aceleași programe la televizor și poate alte nume de magazine. Dar de ultima parte nici nu sunt așa de sigură.
         Nu cred că am fost în vreun loc pe lumea asta unde să nu caut o hartă a împrejurimilor ca să știu unde mă aflu, indiferent că a fost vorba de harta străzilor, dacă eram într-un oraș mare, sau harta țării în cazul unei călătorii mai lungi. N-aș putea spune că orientarea în spațiu e punctul meu forte, ba din contră, stau chiar prost la acest capitol. Dacă nu am o hartă la îndemână mă simt ca o pisică oarbă și chiar și așa uneori mi-e greu să mă localizez în spațiu. Dar mă simt în siguranță având o hartă tipărită în buzunar. Și probabil că sunt de modă veche dar mi se pare mult mai confortabil să caut și să urmăresc cu degetul pe hârtie decât să mă zdrobesc descifrând aplicațiile de pe telefonul mobil care îmi spun exact unde sunt. 
         Sunt mulți oameni care consideră hărțile clasice inutile acum când toată lumea are sistem de navigare GPS în mașină. Nu contest nici pe departe utilitatea și confortul pe care inventarea GPS-ului le-a adus. Te duce pe cel mai bun traseu (mă rog, conform software-ului instalat deși pe tema asta s-ar mai putea discuta), te avertizează asupra vitezei și a blocajelor din trafic și îți dă senzația că nu mai trebuie să te gândești decât la ale tale, de restul se ocupă el.
         Totuși în excursii poate nu vrei să ajungi întotdeauna de la punctul A la punctul B pe cel mai eficient traseu pentru că acesta exclude de multe ori locuri interesante care merită văzute. Dacă navigatorul nu este în funcțiune devii mai atent nu doar la semnele de circulație ci și la peisajul care se desfășoară în fața ochilor. Ca să nu mai spun de echipa care se formează între şofer şi copilotul său (adică eu) în timpul discuţiilor despre numărul de kilometri sau localităţile care urmează. Este un fel activitate comună, plăcută şi foarte antrenantă în locul lâncezelii în care stai pe spate şi o asculţi pe doamna calculator spunându-ţi  cu aceeaşi voce plată să ieşi din sensul giratoriu la a treia ieşire sau să mai mergi înainte 10 kilometri.
         Nu pot să concep că sunt oameni care au fost în Corfu şi nu ştiu ce formă are insula. Nu pot să concep că sunt oameni care au fost în Antalya (şi chiar de mai multe ori) şi nu ştiu unde se află acest oraş faţă de Istanbul sau Ankara.

         Nu-mi vine să cred că sunt români care se duc de mai multe ori pe an în Franța și nu știu de ce este uneori denumită Hexagon. Ține oare asta doar de faptul că ţi-a fost sau nu dragă profesoara de geografie care te-a învăţat ce este o hartă sau ţine de dorinţa de cunoaştere şi de a vedea lumea şi în afara cutiei în care trăim? 

        Să nu-ţi doreşti să te uiţi pe o hartă sau, mai grav, să nu ştii să o înţelegi, mi se pare același lucru cu a nu şti tabla înmulţirii. La ce-ţi mai foloseşte dacă oricum ai calculator pe telefon ??
         

Share This:

Read More

Ai o carte de vizită ?

Ioana Leave a comment
        Am întâlnit persoane care cred că în epoca digitală cărțile de vizită reprezintă o întoarcere în timp, sunt nefolositoare și oarecum demodate. Nu cred deloc acest lucru, dimpotrivă, cred că sunt complementare tehnologiei moderne și nu vor dispărea prea curând. Pot să argumentez ceea ce spun cu o listă a motivelor pentru care oricine trebuie să aibă cărți de vizită:

  1. Este mai ușor să dai sau să primești o carte de vizită în loc să începi să cauți prin buzunare sau în poșetă ceva de scris. E adevărat că telefoanele mobile și tabletele sunt din ce în ce mai deștepte dar asta nu înseamnă că a devenit mai ușor să dai cuiva numărul tău de telefon sau emailul. Cel interesat de persoana ta trebuie să tasteze datele de contact și numele iar apoi să le salveze în memoria dispozitivului asta în timp ce poate se află pe stradă sau într-un alt loc aglomerat. Cât de rapid și elegant poate să fie simplul gest de a înmâna o carte de vizită se poate clar observa în astfel de situații.
  2. Există persoane, și sunt sigură că și voi ați întâlnit oameni în vârstă, care pur și simplu nu au un telefon mobil unde să își noteze numărul. Sau poate exact în ziua în care v-ați întâlnit cu cineva căruia vroiați să-i dați numărul, acesta și-a uitat telefonul acasă. 
  3. O carte de vizită este mai tangibilă decât un email și transmite clar mesajul că vrei să rămâi în relații de prietenie sau afaceri cu cel căruia i-ai dat-o. Este o amintire vie a întâlnirii pe care ai avut-o.
  4. Cărțile de vizită nu sunt niciodată inaccesibile din cauza căderilor de rețea sau a faptului că telefonul trebuie ținut închis, de exemplu într-un spital sau în timpul unei călătorii cu avionul. Ele sunt tot timpul la îndemâna ta, în portofel.
  5. Cărțile de vizită oferă oportunități de promovare atunci când te întâlnești cu cineva față în față. Într-o conjunctură favorabilă când interlocutorul îți oferă cartea sa de vizită s-ar putea să ratezi șansa vieții tale dacă tu nu poți să i-o oferi pe a ta în schimb. Poate la un moment dat vei auzi întrebarea ”ai o carte de vizită? o să te sun” iar tu să îți dorești din tot sufletul să fii sunat pentru că acesta ar putea fi începutul unei relații pe termen lung. 
  6. Este cea mai ieftină cale să-ți promovezi imaginea indiferent dacă ai sau nu o afacere. 

         Dacă vrei să îți faci cunoscut brandul personal, adică ceea ce ești tu însuți, modelul cărții tale de vizită spune foarte multe despre tine. Nu trebuie să fii director sau să deții funcții pompoase ca să ai cărți de vizită. S-ar putea să nu te reprezinte sau să nu îți fie necesar să treci titulaturi din care majoritatea oamenilor nu înțeleg mare lucru. Dar dacă, de exemplu, știi să croșetezi și vrei să câștigi niște bani din asta, de ce să nu lași cărți de vizită peste tot unde mergi astfel încât lumea să afle de tine?

sursa foto ancabalaban.ro
           Bineînțeles că putem aduce cărțile de vizită la un cu totul alt nivel. Dacă imaginea contează enorm și dacă imaginea îți aduce beneficii trebuie neapărat să recurgi la cărți de vizită de lux. E cea mai bună și mai simplă investiție, e primul pas pentru a-ți promova afacerea într-n mod profesional și pentru ca cei din jur să observe clar și imediat diferența. E ca și cum ai purta un costum Chanel în timp ce toți ceilalți se îmbracă din Dragonul Roșu.

          Ai putea alege, de exemplu, niște cărți de vizită cu emboss:

      Embosarea cărții de vizită presupune presarea cartonului din spate pentru a ridica în relief anumite elemente ale graficii. Emboss-ul este un finisaj special care transforma aspectul oricărei cărți de vizită. Este un finisaj de lux, folosit rar datorită tehnicii de aplicare care necesită atenție și o mână experimentată. Iar cartea ta de vizită ar putea deveni o mică operă de artă adăugându-i un cant argintiu:
          Cărțile tale de vizită vor arăta atât de frumos încât aproape îți va fi greu să te desparți de ele dar totuși sper să primesc și eu una 🙂 Deci aștept cu nerăbdare să facem schimb de cărți de vizită.

Share This:

Read More

Original sau fake ?

Ioana 8 Comments
         Dacă vă plac cosmeticele și în special produsele de machiaj este aproape imposibil să nu fi auzit de pensulele Real Techniques. Tot YouTube-ul vuiește despre ele și nu există beauty blogger care să nu le fi făcut măcar un review. Sunt pensule speciale pentru machiajul feței și al ochilor și aș putea să le numesc semi-profesionale dacă e să ne luăm după locul în care se găsesc pe scara prețurilor. Pensulele (nu doar cele pentru pictură) pot ajunge la prețuri astronomice depinzând de calitatea părului din care sunt făcute. Acestea sunt din păr sintetic, sunt incredibil de moi și par să țină destul de mult. 
         Ca aproape orice produs de pe lumea asta și pensulele Real Techniques sunt fabricate în China. Eu mi-am cumpărat setul cu mânere albe de pe makeup-shop.ro, un magazin online din România, la fel și pensula numită expert brush (a patra din dreapta). Le am de vreun an, doi și sunt foarte mulțumită de ele dar îmi doream încă un set, core collection, pentru anumite operațiuni de finețe dacă mă pot exprima așa. De fapt m-aș fi putut descurca foarte bine cu ceea ce aveam dar îmi doream și acest set exact așa cum  fiecare dintre noi își dorește un obiect fără să poată explica exact de ce. Un fel de jucărie nouă. Setul costă în jur de 100 de lei deci îți vine să te gândești de câteva ori înainte să-l cumperi. Și atâta m-am gândit până mi-am zis că ce-ar fi să risc și să îl cumpăr de pe ebay, direct din China la un sfert de preț. Ceea ce am și făcut, am plătit 25 de lei (taxă de transport zero) și peste o lună am primit pensulele. 
         Vă jur că sunt identice cu cele originale și aș putea să bag mâna în foc că sunt făcute în aceeași fabrică. Am așteptat o perioadă să văd cum se comportă în timp, ca să nu scriu prostii. Le am de mai mult de o lună, le-am folosit în fiecare zi, le-am spălat de câteva ori și nici un fir de păr nu s-a mișcat de la locul lui. Nu și-au schimbat forma, nu s-au decolorat, nu au căzut perii, sunt exact ca în prima zi. Am cu ce să le compar pentru că mai am pensule Real Techniques și știu exact cum ar trebui să arate. Materialul din care e făcut mânerul este identic, la fel și partea de cauciuc de la baza pensulei. Pe o parte a mânerului este imprimat numele firmei iar pe cealaltă numele pensulei (Detailer, Pointed Foundation, Buffing și Contour Brush).  Eu nu am găsit nici o diferență. Doar raportul de preț 1:4.
După această experiență pozitivă am prins curaj și m-am avântat încă o dată: de data aceasta am vrut o pensulă pentru ochi MAC 217. Asta chiar e vedeta vedetelor. În magazin costă 107 lei și e mică-micuță. Am fotografiat-o lângă o monedă de un ban ca să puteți compara dimensiunea. 
         Vă dați seama că n-aș fi dat în viața vieții mele atâția bani pe o pensulă, fie ea și de firmă. De orice firmă. Din China am cumpărat-o cu 5 lei, tot așa, fără taxă de transport. Singurul incovenient  când cumperi din China e faptul că transportul durează destul de mult, aproximativ o lună. Dar 100 de lei diferență eu spun că justifică așteptarea. Când am primit această pensulă am fost un pic dezamăgită pentru că mă așteptam la altceva. Credeam că o să arate mai bine și nu mă așteptam ca părul să fie zbârlit, credeam că perii stau mai adunați. Nu prea arăta luxos, așa cum arată pensulele de la Real Techniques și nici nu aveam cu ce să o compar ca să-mi dau seama de diferențe.
         Mi-am pus pensula în poșetă și cu prima ocazie am intrat la magazinul MAC din mall unde am rugat-o pe vânzătoare să mă ajute să compar pensula mea cu una originală. În afară de faptul că pe mâner nu scrie numele firmei (MAC) ci doar numărul (217), în rest nici eu, nici ea, nu am găsit diferențe. Părul era la la fel de aspru și zbârlit la ambele pensule, adică perii de pe laterale stăteau mai răsfirați, aveau exact aceeași densitate și se îndoiau la fel de mult. Lungimea mânerului identică, partea metalică la fel de lungă. Verdict: copia perfectă. Doar că de data asta chinezilor le lipsise tupeul de a imprima sigla firmei. 
         În categoria fake-urilor pe care le posed mai este paleta de farduri de la Urban Decay, Naked 2. Pe site-ul companiei aceasta costă 54 de dolari iar eu am cumpărat-o cu 8 dolari în urmă cu un an și jumătate. Nu am avut ocazia să o compar în realitate cu originalul pentru că această paletă nu se vinde în România, dar detaliile cutiei și ale pensulei aferente le-am studiat în amănunt și comparat cu tot ce am găsit pe internet. Nu am găsit diferențe. Ca și calitate a produsului mă declar foarte mulțumită, culorile sunt superbe, rezistă de la ora 8 dimineața până noaptea fără să se estompeze deloc, particulele de fard stau la locul lor și nu cad pe obraji, nu se transferă dacă din greșeală dai cu mâna la ochi… ce să spun, cred că sunt cele mai bune farduri pe care le am. 
         Nu vreau să pledez pentru a nu cumpăra produse originale dar de cele mai multe ori acestea mi se pare că nu își justifică prețul. Cel puțin la produsele MAC mi se pare de-a dreptul obscen să ți se ceară mai mult de 100 de lei pe o pensulică (cea de care vă spuneam e cea mai ieftină din colecția lor). Este ridicol să plătești un preț de 21 de ori mai mare pentru un produs la care trebuie să te uiți cu lupa ca să vezi vreo diferență și poate nici atunci nu o să o găsești.
        Pe de altă parte există produse care nu pot fi contrafăcute sau doar mi se pare mie ? De exemplu nu sunt de acord cu fake-urile la parfumuri, aici nu am găsit niciodată unul care să fi avut același miros cu originalul ca să nu mai spun de longevitate. Decât un Dior cumpărat de pe un site dubios care după o oră miroase a detergent, mai bine un parfum de la Avon care miroase a lăcrămioare de la început la sfârșit.
         Voi ați cumpărat vreodată fake-uri cu bună știință fără să aveți nici o remușcare ? 

Share This:

Read More