N-aș fi crezut vreodată că o să vreau să ”scap” de cărțile din bibliotecă. Pare dur spus, de-a dreptul o blasfemie pentru mulți dintre noi, dar adevărul este că în afară de a le șterge de praf din când în când, pe marea majoritate dintre ele nu le-am folosit la nimic altceva în ultimii douăzeci de ani. Există câteva romane pe care le-am recitit cu plăcere a doua oară, sunt câțiva poeți în a căror poezii îmi înec amarul în zilele mohorâte de toamnă, am 2-3 cărți pe care le țin pe noptieră și îmi sunt atât la figurat cât și la propriu cărți de căpătâi dar de restul trebuie să scap urgent. Am donat multe cărți în ultimii ani dar tot mi-au rămas prea multe și dacă după prima și a doua strigare le-am mai dat o șansă, acum a venit momentul despărțirii definitive.
O să păstrez dicționarele, romanele de care vă spuneam și alte câteva volume care au o valoare sentimentală deși între paginile lor nu mai găsesc nimic de interes. Câteva carti de programare care m-au însoțit pe timpul liceului (mai există oameni care încă învață programare din cărți și nu de pe internet? se pare că da), câteva cărți de povești nemuritoare din care nu se mai tipăresc ”în ziua de azi” și vreo trei coffee table books (cărți care au mai mult poze decât text dar poze din alea de care nu te saturi niciodată să le privești). Și dicționarele deși unele din ele sunt depășite. DEX-ul, Larousse-urile și Oxford-urile că prea sunt frumoase și la orice pagină le deschizi ajungi să te scufunzi în ele uitând de ceea ce se petrece în jur.
Sunt departe de a fi adepta stilului minimalist dar în ultima vreme am simțit din ce în ce mai tare cum cărțile au ajuns să îmi invadeze spațiul vital și cum rafturile înalte ale bibliotecii mă sufocă. Când eram adolescentă visam la o casă în care să am o încăpere destinată doar cărților și chiar să am o scăriță pe care să mă urc astfel încât să ajung la rândurile de sus. O încăpere cu aer boem și rezonanță istorică în care în afară de mine să nu aibă nimeni voie să facă ordine sau să mute vreun obiect de la locul lui. Între timp lucrurile s-au așezat altfel, eu m-am schimbat, au apărut cărțile în format electronic iar comorile mele prinse între două coperți le-aș aranja în biblioteci cât mai simple și mai aerisite.
De când am kindle-ul nu mai cumpăr decât arareori cărți în format fizic și nu doar pentru faptul că fac economie de spațiu deși acesta este principalul motiv. Dar cărțile electronice sunt mai ieftine, apoi, în momentul în care te hotărăști că o vrei, o primești instant fără să mai fie nevoie să aștepți două zile pachetul de la curier, sunt mai ușoare și poți lua cu tine în călătorie o sută dacă vrei că nu se îngreunează bagajul (explicație pentru cei născuți în era covidului – A CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum).
Cărțile electronice le poți citi în orice condiții chiar și în întuneric, poți să ajustezi mărimea literelor la formatul cel mai confortabil ochilor tăi, sunt environmentally friendly adică prietenoase cu mediul în sensul că nu se mai taie păduri pentru tipăritură și… nu știu, mai ziceți voi care ar fi avantajele. Că de nostalgia mirosului de cerneală tipografică nu vreau să pomenesc, e o amintire și o senzație de care nu o să mă despart niciodată și cred că toți cei care au făcut din citit o mare pasiune știu exact la ce mă refer. 
