În primul rând vreau să vă spun că bordeiul nu e ceea ce am învățat la școală sau cel puțin ceea ce se spunea pe vremea mea, cum că bordeiul ar fi locuința sărăcilor, o locuință primitivă, insalubră și îngropată în pământ, un fel de vizuină în care doar cei mai umili dintre umili își duceau zilele amărâte. Am crescut cu ideea asta nedând importanță subiectului și întotdeauna mi-am imaginat bordeiele ca fiind un fel de gropi acoperite cu crengi sau alte acoperișuri improvizate, ceva în genul adăposturilor pe care și le încropesc triburile africane. Departe de adevăr această mare ignoranță!
Am avut șocanta surpriză să văd pentru prima dată un bordei ”în carne și oase” în urmă cu patru ani când am vizitat Muzeul Satului din București (unul dintre cele mai frumoase muzee văzute de mine ever). Este într-adevăr o locuință îngropată sau semiîngropată, este acoperit cu paie și lut și există dovezi că acest tip de adăpost a apărut încă din neolitic. A dispărut cu totul în prima jumătate a secolului XX. În bordeiele oltenești pereții interiori se sprijină pe un schelet de lemn de stejar iar încăperile sunt dispuse sub formă de floare, la mijloc aflându-se vatra în jurul căreia se aduna toată familia în zilele lungi de iarnă. Pentru realizarea pereților și a șarpantei era necesară o importantă cantitate de lemn ceea ce duce la concluzia ca aceste locuințe nu erau ale celor tocmai săraci, pentru construcția lor fiind necesară o cantitate aproape dublă de lemn față de cea utilizată pentru construcția unei case obișnuite situată deasupra solului.
Când în vara lui 2014 am intrat într-un bordei, tot ceea ce am avut în minte legat de acest cuvânt s-a spulberat pe loc. Nu doar că față de canicula de afară aerul dinăuntru era răcoros și respirabil dar am simțit o vibrație specială, un vibe frumos și m-am imaginat imediat locuind acolo. Vara, un loc răcoros, iarna cald și ferit de vifornițele de afară.
De atunci mă tot gândesc cât de mult mi-ar plăcea un bordei pe care să-l folosesc pe post de casă de vacanţă sau chiar ca reşedinţă permanentă. Ideea unei case de vacanţă în adevăratul sens al cuvântului nu m-a atras niciodată cu adevărat. Nu mă vă mergând în acelaşi loc în fiecare weekend şi prefer de departe să explorez şi să descopăr locuri noi la de fiecare dată. Dar un bordei aşa cum am văzut la Muzeul Satului mi se pare un loc extraordinar de fain în care să te încarci de energie şi în care să te conectezi cu natura. Realmente deja când păşeşti prin gârliciul de la intrare ca să ajungi în odaia principală simţi cum te rupi cu totul de lumea exterioară, de tot freamătul şi zbuciumul betoanelor şi de toţi indivizii pe care eşti nevoit să-i suporţi în preajmă zi de zi.
În România locuinţele neconvenţionale sunt încă destul de rare, sau cel puţin nu ştiu eu de existenţa lor, dar prin alte părţi ale lumii oamenii sunt total deschişi la orice ar presupune o astfel de construcţie ecologică pentru că până la urmă este o casă ecologică. Nu presupune fundaţii şi nici materiale plastice iar pentru încălzire un termosemineu pe peleti ar rezolva problema în doi timpi şi trei mişcări. La fel şi pentru apa caldă, un instant pe gaz nu ar fi mare lucru de montat. Din acela care merge pe GPL. Ideea e că bordeiul meu nu ar trebui să fie racordat la niciun fel de reţea de gaze sau apă sau curent electric astfel încât să nu depind de niciun astfel de furnizor. Şi presupun că nici autorizaţie de construcţie nu mi-ar trebui având în vedere că bordeiul este oarecum demontabil. Până acum am avut parte doar de scepticism din partea tuturor celor cărora le-am împărtăşit această idee. Absolut toată lumea m-a descurajat, mi-a zis că nu se poate şi mi-a tăiat orice elan. Nici nu știu ce cântărea mai mult în balanță, impedimentele de ordin tehnic sau ideea de a intra sub pământ în loc de a face o casă pe care să o etalezi în toată splendoarea.
Mă uit adesea la emisiuni care prezintă tot felul de locuințe, unele somptuoase care costă zeci de milioane de dolari, altele aflate în Manhattan gen capsulă în care nu este loc decât de un pat, altele improvizate în remorci de tir sau în containere ascunse în adâncul unei păduri și din toate poți să te inspiri și să furi zeci de idei. Am observat că sunt mai degrabă atrasă de spațiile mici în care totul este funcțional și cozy decât de spațiile ample cu livinguri de sute de metri pătrați. Prefer căldura unor grinzi de lemn decât înălțimea unor tavane boltite și mă atrage mai mult foșnetul pădurii decât gresia din jurul unei piscine azurii. Nu mi-aș decora bordeiul în stil rustic pentru că nu mă atrag deloc nici blidele nici scoarțele nici prosoapele agățate pe pereți, ci aș organiza un interior modern și confortabil în care să mă simt bine și care să fie plăcut ochiului. Nu am eu o imaginație prea bogată când vine vorba de design dar dacă văd ceva care-mi place, cu siguranță rețin ideea.
Deci, dacă ar fi să iau totul de la zero, să-mi schimb complet stilul de viață, să mă mut unde văd cu ochii și să renunț la trecut, o locuință gen bordei ar fi tot ce mi-aș dori. Sau aveți voi o propunere mai bună?
