Salariul vostru e calculat corect?

11 November 2016 Ioana 3 Comments

După ce în luna martie am plătit în avans impozitul pe venit pentru tot anul 2016, primesc de la ANAF decizia de impunere pentru anul precedent (adică 2015) prin care sunt informată că mai am de plătit o diferență de 16 lei. Bine, suma e nesesizabilă dar de ce mama naibii nu se compensează cu ceea ce deja am plătit? Eu fac toate eforturile ca să fiu un bun contribuabil și în loc să plătesc trimestrial, dau toți banii la început de an. Cu toate astea, pe situațiile pe care mi le trimite fiscul văd că sumele plătite în avans nu se iau în calcul ca și când nu ar fi același cont în care se cumulează banii. Deci nu se pot lua 16 lei din depozitul pe care îl am deja la ei, musai să fie alți 16 lei.

Multe discuții s-au iscat pe grupul de Facebook când mi-am făcut PFA-ul și mulți prieteni s-au luat de cap când le-am spus de intenția mea. Că o fi, c-o păți, că legislația îi favorizează pe cei care nu plătesc taxe, că interpretarea este dificilă chiar și pentru experți, că odată deschis PFA-ul te dai de ceasul morții dacă vreodată vei dori să-l închizi. Eu nu și nu, că vreau să lucrez legal și că nu vreau să stau cu frica-n spate că mă reclamă cineva și să plătesc apoi amenzi de să uit și cum mă cheamă. Că sunt fată deşteaptă, cu experienţă, cu o grămadă de şcoli la activ şi ce poate fi de neînţeles sau de netrecut pentru cineva care pricepe cât de cât ce e aia contabilitate sau un calcul de taxe?

De priceput, pricep multe. Unele chestii depăşesc însă logica mea. Cum ar fi faptul că vecinii mei trebuie să-şi dea acordul ca eu să pot scrie articole în casa mea, la biroul meu, la calculatorul meu, stând pe scaunul meu, cu pisica mea în braţe. Poate dacă aş fi avut o activitate de genul spart pereţi cu bormaşina sau de fript peşti în ulei încins aş fi înţeles ca vecinii să aibă un cuvânt de spus dar sunt convinsă că imperceptibilul zgomot al tastelor nu deranjează pe nimeni şi este imposibil să se audă de la un etaj la altul.

De chestia asta cu acordul vecinilor am avut nevoie la înfiinţare când m-a luat durerea de cap văzând lista de documente necesare: cerere de înregistrare, cerere de verificare disponibilitate, rezervare nume, anexa 1 de înregistrare fiscală, declarație pe proprie răspundere, aviz de acceptare din partea asociației de proprietari, copie după buletin, copie după diploma de studii, chitanță în valoare de nu-ştiu-câţi lei, copie după chitanța în valoare de nu-ştiu-câţi lei, dosar plic, dovada existență sediu profesional, act de proprietate, extras de carte funciarta, contract de comodat, copie după certificatul de căsătorie, încă un dosar plic plus unul cu șină (just in case). Şi faza cea mai tare… dovada calificării pentru domeniul de activitate. Ce dovadă să depun că ştiu să scriu? copie după foaia matricolă cu notele de la gramatică???

Mi-am adus atunci aminte cum în anii 90 un cunoscut cântăreţ de muzică populară făcea valuri la televiziuni strigând că este ilegal și imoral ca artiștii care nu au studii în domeniu să aibă dreptul să cânte făcând bani din asta. Jesus Christ! Deci, dacă era după el, ar fi trebuit ca atunci când angajăm o trupă să cânte la nuntă, să le crem diploma de Conservator 🙂 Sau să boicotăm concertele celor care nu au absolvit Școala Populară de Artă.

N-ar fi neapărat greu de înființat un PFA dacă ai nervi de oțel. Nu-ți trebuie decât un vraf de acte pe care le depui toate la un ghișeu. Apoi, o figură care presupui că e acră pentru că nu-i vezi fața neoferindu-ți onoarea de a se uita la tine, îți trântește bolovănos și atotștiutor Aaa, dar nu ați completat tot. Adică? Păi trebuie să scrieți pe fiecare pagină din dosar ”conform cu originalul”, numele și semnătura. Să înțeleg că certificarea o face persoana care depune actele nu cea care le verifică? Exact! De aici te trimite la casierie pentru restul de taxe, apoi chitanțele trebuie depuse și ele în același dosar, mai stai la o coadă, mai faci o copie după buletin apoi ți se spune să revii peste 3-4 zile. 3 sau 4? Nu pot să vă spun exact. 3-4, ce e așa de greu de înțeles? Mai veniți, mai întrebați, mai încercați…

N-am trecut chiar prin toate astea pentru că am avut suprema inspirație să rog un prieten jurist să mă ajute și am rezolvat fără bătaie de cap, mai bine spus a rezolvat el toată hârțogăria pentru că avea ”deschidere” peste tot. Dar e greu totuși să ai de-a face cu sistemul în care ne-am încâlcit cu toții. E greu și începutul dar mai grea e continuarea pentru că legislația e stufoasă și e împrăștiată pe parcursul multor ani. Nu există lege care să nu fie modificată. Articolul 4 e abrogat, articolul 8 e modificat printr-o ordonanță de urgență, articolul 100 dintr-o altă lege modifică anexa 4, normele de aplicare sunt republicate, alt articol e modificat printr-un ordin al ANAF-ul care a fost ulterior contestat la Curtea Constituțională unde a pierdut deci se revine la varianta inițială și uite așa, încet-încet îți dispare avântul antreprenorial.

Distracția începe cu adevărat abia după ce ai înființat PFA-ul și ai activitate. Uneori simți că pur și simplu nu știi de unde să începi și încotro s-o apuci. Din fericire există site-uri ca cel de aici unde ai norocul să găsești informații centralizate și răspunsuri la o mulțime de întrebări cum ar fi un calculator de salarii PFA. Și nu numai pentru PFA. Mi se pare interesant (și util, spun eu) de verificat și calculul de salarii. Până la urma urmei și cei de la resurse umane pot să greșească și de ce să nu verificăm dacă ceea ce vedem pe fluturașul de salariu corespunde cu ceea ce spune legislația din domeniu? Eu tocmai am făcut-o și la mine e ok, la voi e corect calculul?

Alcoolul din viața mea

9 November 2016 Ioana 10 Comments

Nu e politicos să vorbești (foarte mult) despre tine, codurile de bună conduită (și bunul simț) spunând că e preferabil să îi lași pe ceilalți să-și exprime părerile în timp ce tu asculți. Adică decât să îi plictisești tu pe alții, mai bine să te plictisească ei pe tine 🙂 Din fericire, aceste reguli de bună purtare se referă la comportamentul în societate sau cel puțin așa vreau să cred. Deci nu se referă la destăinuiri scrise pentru că azi am chef de pălăvrăgeală și o să vorbesc numai și numai despre mine. Mai precis despre băuturile alcoolice care îmi plac și pe care le beau cu plăcere (și cu măsură). Sper că titlul nu v-a indus în eroare pentru că n-am povești picante legate de beții 🙂 O să fac doar top ten-ul favoritelor mele deși ordinea e aleatoare, preferințele schimbându-se în funcție de anotimp și de starea de spirit. Nu de spirt 🙂

Bere. O bere rece într-o zi caniculară mi se pare dătătoare de viață. Dar berea îmi place nu numai vara ci și cea care apare înainte de Crăciun, mai precis Tuborg Christmas Brew atunci când o bei cu prietenii. La un moment dat am avut un șef care, la una din petrecerile organizate cu firma, s-a arătat surprins de gusturile mele și mi-a spus pe un ton superior că berea e băutura săracului. Cum nu vreau să par altceva decât sunt, m-a durut fix în… nu, de fapt nu m-a durut nicăieri, l-am lăsat să-și etaleze gusturile rafinate în compania altor persoane.
Vin roșu sec. Mi se pare că vinul se bea neapărat acompaniat de mâncare, adică eu nu prea pot să beau vin pe stomacul gol dar alături de o friptură îi simt mult mai bine aroma. Combinația perfectă, răsfățul suprem de duminica, este o porție zdravănă de spaghetti bolognese cu un pahar de Shiraz. Asta ca să știți dacă mă invitați la masă.
Ouzo. Cred, de fapt sunt sigură, că asta e băutura cu cele mai multe grade de tărie care se regăsesc pe lista mea. Ouzo nu înseamnă doar aromă de anason ci înseamnă Grecia, înseamnă vacanțe și terase pe malul mării.
Mojito. E un cocktail pe care îl beau cu plăcere în serile de vară și pe care mi-l prepar singură de cele mai multe ori mai ales de când tufele de mentă au crescut în neștire pe lângă gardul din grădina părinților. Rețete și tot felul de lucruri interesante despre originea și istoria cocktailului, găsiți aici.
Cuba libre, alt cocktail dar ăsta e și de iarnă și de vară 🙂 Cola, cofeină și rom, cum să nu-mi placă?
Bloody Mary. Cu muuult suc de roșii ca să-mi țină și de foame. Cică s-au făcut studii și Bloody Mary este cocktailul ideal de servit în avion. Dacă sunteți curioși de ce, intrați aici și o să aflați 🙂
Lichior de ciocolată. Din ăla gros ca o cremă și care ține loc de desert, făcut de mine după o rețetă extraordinar de simplă.
Vin fiert. Nu concep să petrec weekendurile friguroase de iarnă fără mirosul de scorțișoară răspândit în toată casa. De când am fost la Viena înainte de un Crăciun și tot orașul mirosea a vin fiert parcă îmi place și mai mult.
Am zis că o să aleg doar zece băuturi și acum sunt în dilemă. Oscilez între gin tonic și eggnog (tot de mine făcut) dar cred că ginul tonic o să câștige pentru că e mai băubil, adică are o arie de cuprindere mai mare. Nu depinde de sezon și poate avea un grad de alcool mai mare sau mai mic, în funcție de dispoziția pe care o am.
Șampanie. Cu cât mai dulce, cu atât mai bună. Îmi place la orice oră dar neapărat să fie băută din pahare elegante ca să-ți încânte nu doar gustul ci și ochii. O asociez cu sărbători fericite, cu aniversări importante și cu celebrări amestecate cu lacrimi de bucurie.

Așa deci. Acum sunt curioasă, dacă o să avem ocazia să stăm vreodată împreună la masă voi ce o să comandați?

De citit la gura sobei

7 November 20169 November 2016 Ioana 23 Comments

Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită… a rostit Ala în timp ce-și scotea mâna în care ținea o țigară aprinsă prin fereastra larg deschisă încercând astfel să trimită fumul în afara biroului. Era cu gândurile în altă parte, poate la îndepărtata mare Okhotsk de pe țărmurile căreia venise cu mulți ani în urmă atrasă de un vis de iubire care ulterior se spulberase. Mi s-a părut mai nostalgică decât de obicei iar fața cu trăsături mongole trăda o tristețe greu de ascuns. Ce frumos ai spus, Ala! S-a întors cu totul către mine și mi-a răspuns oarecum răstit: Să nu-mi spui că nu știi cine a spus asta! Nu, nu știu, e prima dată când aud. Și-a dat ochii peste cap, a pufăit a dispreț și mi-a aruncat câteva vorbe care la anii mei de atunci m-au rănit profund. Și mai spui că-ți place să citești! Ai ajuns la 22 de ani și n-ai auzit de Micul Prinț! Nu, nu auzisem.

Ala era o apariție. Eram colege de serviciu și ne înțelegeam bine deși ea era mai mare decât mine cu vreo 30 de ani. Venită din extremul orient al Uniunii Sovietice, păstrându-și un puternic accent rusesc, era persoana cu care discutam ore în șir despre lecturi, filme și piese de teatru, schimbam impresii și ne împrumutam una alteia cărți și reviste. Arăta altfel, se vedea de la o poștă că nu era din zonă dar, în general, era o persoană plăcută. Avea totuși unele momente în care răbufnea din te miri ce și atunci devenea nesuferită. N-o să uit niciodată cât de tare m-a jignit în ziua aceea și cât de umilită m-am simțit în fața mirării (nedisimulate) că nu auzisem de Micul Prinț. Abia am așteptat să ajung acasă să o întreb pe mama de carte. Da, și ea știa, evident că o citise dar nu o aveam în bibliotecă așa că au mai trecut câteva zile până am pus mâna pe ea.

Mi-a plăcut atât de mult încât de atunci o recitesc iar și iar deși modul în care am făcut cunoștință cu mica nuvelă a fost atât de ”colțuros”. Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry face parte din genul clasic deși, la fel de bine, ar putea fi considerată o carte pentru copii. Citind-o, îți dai seama cum aproape toți adulții au uitat cum e să fii copil și lumea să pară simplă și lipsită de griji. E o carte de care nu te plictisești niciodată, care poate fi citită la orice vârstă și care oferă nenumărate interpretări, aproape fiecare frază fiind o metaforă. Abia aștept ca Silvia să mai crească puțin să i-o citesc în fiecare seară. Sunt convinsă că o să o adore. După cum se vede, la noi toată familia citește 🙂 Părerea mea este că pentru a prinde gustul lecturii, copiii trebuie obișnuiți de foarte mici cu cărțile. Să le stârnim interesul, să le arătăm lucrurile frumoase pe care le găsim sub copertă, să-i lăsăm să descopere textura și mirosul hârtiei, să-i încurajăm să descopere universul dintre pagini și, cel mai important, să le oferim exemplul nostru. Ce poate fi mai plăcut în serile lungi de iarnă care vor urma decât să citești cuibărit pe canapeaua lipită de calorifer o carte pe care să simți că n-o poți lăsa din mână? Cum ar fi Zece negri mititei de Agatha Christie, un alt titlu mare al genului clasic.

În ultima vreme mă dau în vânt după memorii, jurnale și scrisori iar de curând am terminat Autobiografia Agathei Christie. Știți ce spunea ea însăși despre cartea care este una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile? Că a fost cea mai grea carte pe care a scris-o vreodată. Și o cred 🙂 Are atâtea amănunte, atâtea detalii și atâtea subtilități încât vizualizezi absolut tot ce se întâmplă și totuși nu poți să-ți dai seama cine e criminalul. Dacă n-ați citit cartea, nu mai așteptați, o să vă delecteze cu siguranță, asta chiar dacă ați văzut filmul. De fapt, care film? că au fost o mulțime de ecranizări. Pe wikipedia zice că ”în total, pe lângă piesa de teatru din 1943, au fost realizate 7 filme, 9 seriale, 2 emisiuni de radio și 1 joc video, ce s-au bazat pe roman sau doar pe ideea acestuia”. Musai să o recitesc, e una dintre (multele) cărți la care mă întorc mereu cu drag.

Și dacă tot sunt în febra căutării de cărți de memorii și amintiri, următoarea pe listă este A trăi pentru a-ți povesti viața de Gabriel Garcia-Marquez. Am citit recenzia acesteia pe blogul Tomatei cu scufiță și sunt sigură că o să-mi placă. (Până acum mi-a plăcut tot ce a recomandat Tomata). Cel mai probabil, după ce o să cunosc mai multe despre viața lui, o să-i înțeleg altfel scrierile în care realitatea se îmbină cu fantasticul și care uneori, recunosc, mi-au dat dureri de cap. De aceea sper să am aceeași revelație ca și în cazul perceperii tablourilor Fridei Kahlo când, după ce am văzut documentarul despre zbuciumatul ei drum prin viață, toate imaginile mi s-au limpezit.

Cam astea ar fi cele trei cărți de pe noptiera mea în următoarea perioadă. Cărți, o lumânare parfumată, o cană de ceai fierbinte și… turtă dulce. Multă turtă dulce 🙂 Și timp de citit este tot ce-mi doresc. Toate cele trei cărți și, evident, multe altele, le găsiți la Editura RAO în secțiunea RAO Clasic.

Sunt curioasă să aflu voi ce cărți aveți în plan să citiți sau să recitiți acum, în așteptarea sărbătorilor?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

7 verbe pentru 7 zile #27

30 October 2016 Ioana 12 Comments

O săptămână care a trecut repede și fără nimic notabil. Totuși vor rămâne pentru posteritate aceste însemnări:

Am gătit cartofi dulci după indicațiile Laurei in the Kitchen. Gătit poate e cam mult spus pentru că rețeta e foarte simplă dar cu toate astea rezultatul este delicios. Deși am văzut că Laura n-a curățat cartofii de coajă, eu am făcut-o dar data viitoare îi las cu coajă cu tot pentru că am observat că acolo unde au rămas urme, nu s-au simțit deloc. Apoi i-am tăiat felii, i-am stropit/uns cu ulei, sare și chilly (asta e opțional) și i-am băgat la cuptor vreo 40 de minute. Unii erau crocanți, alții, cei tăiați mai gros, mai puțin, dar toți au fost excelenți. Cartofii dulci n-au nicio legătură cu cartofii obișnuiți, li se spune așa doar pentru că se aseamănă la formă.
M-am bucurat că s-a trecut la ora de iarnă pentru că nu mă mai scol cu noaptea-n cap. Într-un fel e ciudat că mă bucur, pentru că și atunci când se trece la ora de vară mă încearcă același simțământ, atunci pentru că am impresia că mi se aștern în față zile lungi-lungi. Deci mă bucur de fiecare dată, la fiecare schimbare, ceea ce e bine.
Am încurcat amintirile. Voiam să o întreb pe Cristina dacă își mai aduce aminte când mergeam la luminație în curtea bisericii și ne înghețau picioarele și o așteptam pe mătușă-mea Norica să vină cu kurtos kalacs fierbinți făcuți pe coceni de porumb. Era deja o tradiție pe care o repeta an de an spre bucuria noastră a copiilor. Numai că eu eram împreună cu sora mea și nicidecum cu Cristina care avea să se nască abia peste mulți ani. Nu e prima dată când mi se întâmplă asta, să amestec amntiri din copilăria mea cu amintiri de când erau copiii mei mici și nu știu dacă e normal. Adică sigur nu e normal dar sper să nu fie astea primele semne de ramolire 🙂
Mi-am refăcut stocul de tarte parfumate de la Yankee Candle. Le-am cumpărat de pe fashiondays în urmă cu câteva zile când a fost o ofertă specială, reducere de 50% și transport gratuit așa că n-am stat mult pe gânduri. Tartele sunt bucăți de ceară care se topesc în recipientele acelea speciale care au o lumânare dedesubt. Au arome diferite și umplu toată casa de parfum și pentru că sunt foarte puternice, eu le rup în două sau chiar în trei. Mă țin deci foarte mult și în special iarna creează o atmosferă foarte plăcută în casă.
Am desfăcut primul borcan de castraveți murați și sunt pe deplin mulțumită de ce am lucrat 🙂 Sunt buni la gust, tari și suficient de acri dar, deși i-am pus după aceeași rețetă, nu sunt ca cei pe care îi punea mama și, probabil n-o să mai simt niciodată gustul acela inconfundabil ceea ce este foarte trist.
N-am citit nimic. Dar nimic. Nici măcar revista pe care mi-am cumpărat-o din aeroport, cu Zoella pe prima copertă. Dacă nu știați, Zoella este o celebră youtuberiță care are mai mult de 11 milioane de abonați. Ca niciodată în avion la drumul spre casă (pentru că tocmai m-am întors din Anglia) am dormit. Dar nu așa, doar ațipeală, ci am am pus capul pe măsuța din față cu fularul pe post de pernă și dusă am fost. M-am trezit doar la Cluj.
Am rememorat tragedia din Colectiv alături de mulți alții care simt aceeași revoltă pentru că nu s-a schimbat nimic deși a trecut un an de zile. Aceeași mizerie în spitale, aceleași infecții cu aceleași bacterii, aceeași incompetență, delăsare și corupție. Doar tinerii aceia arși nu mai sunt la fel, unii nu mai sunt deloc iar alții au rămas mutilați pe viață. Câtă durere s-a strâns în câteva clipe și câte destine s-au frânt și noi mergem înainte la fel…

Voi ce faceți? Așteptați Halloween-ul, Crăciunul sau primăvara?

5 motive pentru a schimba locul mobilei în casă

23 October 2016 Ioana 11 Comments

Voi cât de des vă schimbați locul mobilei în casă? Sunteți genul conservator care preferă să lase lucrurile așa cum sunt ani la rând sau vă apucă avântul revoluționar de fiecare dată când faceți curățenie? Vă întreb pentru că mi-am adus aminte de vremea când stăteam la cămin iar prietena mea cea mai bună, și colegă de cameră în același timp, avea obsesia mutării paturilor. O dată la 2-3 luni găseam totul schimbat în cameră și cred că dacă ar fi avut spațiu de manevră mai mare, ar fi făcut-o mai des 🙂 Nu mă deranja lucrul acesta iar cu timpul a început chiar să-mi placă. Schimbarea mi se pare reconfortantă și, deși mobila rămâne aceeași, camera este complet înnoită.

Știu că hămălitul dintr-o parte în alta pare o muncă destul de obositoare dar iată 5 motive pentru care eu cred că merită făcut acest efort:

Urmele de uzură de pe covor sau parchet se reduc substanțial în sensul că se repartizează uniform pe suprafațe diferite, adică nu calci tot în același loc la nesfârșit. Și nici nu pătezi covorul cu suc și cafea în mod constant pe aceeași latură. Dispersezi petele peste tot 🙂 Acuma fără glumă, măsuța mea din living este foarte grea fiind de fapt o placă de marmură pe un suport, iar urmele picioarelor rămân imprimate în covor și se văd chiar și după o săptămână după ce i-am schimbat locul. Pe vremea când am luat-o, adică acum 1000 de ani, nu se prea găseau astfel de măsuțe pentru living care să fie ușoare și pe care să le muți dintr-o parte în alta ca pe un fulg.
Modul în care lumina soarelui intră în cameră diferă de la un anotimp la altul iar reflexia (enervantă) a razelor în ecranul televizorului poate fi evitată prin schimbarea locului acestuia. Pe timpul verii la mine în casă începând cu ora 3 după masa nu mă mai pot uita la televizor fără ca draperiile să acopere complet geamurile, în schimb iarna, la aceeași oră, chiar dacă afară soarele strălucește, lumina ajunge undeva în colțul opus.
Folosirea la maxim a energiei solare. Ce poate fi mai plăcut în zilele reci de iarnă decât să captezi firava căldură a soarelui palid mutând canapeaua lângă geam? Mâța mea adoră acest lucru iar eu simt cât de tare îi place să lenevească în căldura soarelui în timp ce eu citesc iar ea, instalată pe picioarele mele, toarce de se zguduie geamurile. Am un colțar de genul acesta și întotdeauna înainte de Crăciun îi schimb poziția trăgându-l înspre geam ca să stăm mai aproape de soare 🙂 Și celălalt motiv ar fi că altfel nu-mi încape bradul dar oricum până în primăvară aranjamentul camerei rămâne același.
Este mult mai ușor de făcut curățenie. Mutarea mobilei dintr-un loc în altul îți dă posibilitatea să ajungi în cele mai greu accesibile locuri măcar de câteva ori pe an și săscoți de sub paturi și dulapuri adevărate comori: șosete desperecheate, cercei pe care îi credeai pierduți, jucăriile pisicii și monede. Foarte multe monede.
Schimbarea e bună pentru ridicarea moralului și te ajută să vezi totul într-o lumină nouă. Nu doar interiorul casei ci și perspectiva asupra vieții 🙂 Sau, cel puțin, mie așa mi se pare.

Deci? Cum stă treaba la voi? Ați mutat vreodată biblioteca de pe un perete pe altul? Sau măcar locul frigiderului?

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: