Stadiul rezoluțiilor pe 2015

        Zice că nu e bine ca atunci când îți propui un anumit termen pentru a duce la îndeplinire un obiectiv, să lași totul pe ultima sută de metri. Din când în când trebuie să verifici stadiul proiectului, să vezi dacă avansează sau dacă măcar s-a urnit din loc. Exact ca și când ai un copil de care trebuie să te îngrijești să învețe pentru teză. Degeaba îi spui la începutul trimestrului ce are de făcut și apoi nu te mai interesează nimic. Supărarea și nervii de cu o zi înainte de teză când îl verifici și constați cu stupoare că habar n-are de materie sunt, în acest caz, absolut previzibile.
       Aceasta fiind teoria, mi-am zis să trec la practică și să văd în ce stadiu sunt rezoluțiile mele pentru 2015. Rezultatul este cam dezamăgitor dar, fiindcă au trecut abia trei luni din acest an, cred că am timp să recuperez.
        Iată așadar cele 10 lucruri pe care mi le-am propus: 
  • Să învăț noțiunile de bază ale limbajului HTML – nimic, nada, niente. Drept să spun, deși era prima pe listă, am uitat complet de această ambiție dar nu am renunțat la idee. Încă mai sper să mă apuc de lucru.
  • Să folosesc aplicația Photoshop – nu știu ce a fost în capul meu când m-am gândit la acest plan măreț în primul rând pentru că nu am nevoie de o aplicație atât de performantă, iar în al doilea rând prețul pleacă de la 12 euro și ajunge la 37 de euro pe lună așa că nu se pune problema. Paint-ul din office îmi este suficient să retușez sau să modific pozele. Deci am tăiat photoshopul de pe listă și  recurg la această variantă de rezervă unde chiar am făcut câțiva pași mici.
  • Să-mi salvez informațiile de pe calculator pe surse externe o dată pe lună. Cu capul plecat recunosc că nu am făcut acest lucru niciodată în cele 3 luni care au trecut.
  • Să încep să vând lucrurile pe care nu le mai folosesc pe okazii.ro. Pas. Nici pe okazii, nici pe tocmai.ro, nici pe olx… Dar măcar am mai donat o parte din haine deși în dulapuri nu se observă.
  • Să îmi fac o pușculiță în care să adun bani. Yes! aici am punctat. În fosta cutie de ceai Lipton, lipită cu scotch ca să nu atentez la conținut, am pus destul de des câte 10 lei iar o dată, într-un acces de grandomanie, am băgat chiar o hârtie de 50 de lei. Deci ceva, ceva tot se strânge.

                                              

  • Să beau 1.5 litri de apă pe zi. Asta nu mi s-a părut prea greu. Am băut mult ceai de fructe, bineînțeles fără zahăr.
  • Să mănânc cel puțin un fruct sau o legumă crudă în fiecare zi. Și asta pot să trec pe lista de realizări. Se pune și ceapa roșie la socoteală, nu?
  • Să renunț la telefonul mobil în timp ce mănânc. Niet! nu am renunțat și m-am răzgândit total în privința acestui punct. Dacă-mi face plăcere, de ce nu? Chiar nu mă mai interesează ce spun cercetătorii englezi, americani sau de orice altă nație în legătură cu acest subiect.
  • O dată pe săptămână să telefonez unei persoane dragi cu care, din cauza distanței sau a timpului, nu am ținut prea strâns legătura. Am făcut acest lucru și chiar mai des decât o dată pe săptămână și vreau să vă spun că e foarte reconfortant. Îmi face plăcere atât mie cât și persoanei pe care o sun, deci e o bucurie împărtășită și un obicei minunat.
  • Să fac 10000 de pași pe zi. Aici nu știu ce să spun, nu cred că media mi-a ieșit la 10000. Mă tem că e mai puțin dar cum afară s-a încălzit cred că voi recupera curând.
     Voi cum stați, mai țineți minte ce v-ați propus la sfârșitul anului trecut? V-ați lăsat de fumat? 🙂
foto izismile.com

Share This:

Read More

Fotografii post mortem

        Cotrobăind prin internet am aflat, absolut întâmplător, despre un obicei care la prima vedere pare înfiorător dar care ascunde un tragism care m-a cutremurat. Musai să vă povestesc și vouă despre asta deși poate pentru unii dintre voi nu e o noutate: fotografiile post mortem. Da, este exact ceea ce pare a fi. 
        Să faci o fotografie costa relativ mult în secolul al XIX-lea și nu oricine își permitea acest lux. Moartea bântuia peste tot și era o parte obișnuită a vieții: epidemiile erau la ordinea zilei iar boli care azi se tratează atât de simplu făceau ravagii. Mortalitatea infantilă era foarte mare iar copiii se prăpădeau pe capete indiferent de mediul din care proveneau: scarlatina, pneumonia, chiar și o simplă gripă erau boli care îi puneau la pământ. Disperarea părinților era însă exact ca în zilele noastre iar durerea resimțită n-avea cum să fie mai mică decât acum. Moartea unui copil este cea mai mare tragedie pe care o mamă o poate trăi. Iar înainte de a-l înmormânta pe micuțul mult iubit părinții vroiau să-i păstreze imaginea astfel încât amintirea să nu se estompeze de-a lungul anilor. În disperarea lor apelau la un fotograf care să imortalizeze ceea ce a fost odată copilul lor. Acest obicei a făcut parte destul de mulți ani din cultura engleză și cea americană. 
foto io9.com
        Se pare că în epoca victoriană în momentul în care cineva murea, primul lucru pe care familia îl făcea era nu să cheme medicul legist, ci fotograful. Când vine vorba de moarte tradițiile zilelor noastre nu mai seamănă, nici pe departe cu ceea ce se întâmpla acum 100-150 de ani. În jurul anului 1900 acest straniu obicei a atins cele mai înalte cote iar artiștii fotografi au creat cele mai ciudate compoziții  fotografiind toți copiii unei familii împreună: vii și morți deopotrivă. 
foto viralnova.com
        În poza de mai sus fetița din stânga, moartă deja, este pozată alături de frații săi fiind sprijinită de un suport pe care orice fotograf de la acea vreme îl avea în dotare: 
foto dose.com
        Nu doar copiii erau fotografiați, ci orice persoană dragă din familie căreia vroiai să nu-i uiți trăsăturile dar mie cele cu copii mi se par sfâșietoare.

foto dailymail.co.uk
foto io9.com
foto cvltnation.com
        Sper că nu v-am oripilat prea tare… Până la urmă e o părticică din istoria omenirii care nu a făcut rău nimănui. Un obicei uitat de mult pe care acum îl considerăm ciudat și atât.

Share This:

Read More

Ador să fac curățenie!

        Hmmm… asta-i cea mai gogonată minciună pe care am spus-o vreodată 🙂 N-aș putea să fac o astfel de afirmație fără să mă bufnească râsul. Evident că îmi place să am casa curată, cu ferestre strălucitoare, parchet ca oglinda și mobilă fără amprente dar trebuie să recunosc că aș face orice altceva decât să mă apuc de spălat, frecat și dat cu mopul. Operațiunea curățenie mă plictisește de moarte deși sunt nevoită să întreprind măcar din când în când și astfel de acțiuni.
      Am și eu, ca tot omul, prietene și colege iar în conversațiile noastre se ajunge, inevitabil, și la acest subiect mai ales înainte de sărbători când toată România pare pătrunsă de necesitatea de a întoarce toată casa pe dos pentru marea curățenie.
       Ieri mi-am spălat toate geamurile și perdelele, am tras toată mobila de la loc, am făcut ordine în cămară, am bătut covoarele, am scos tot din dulapuri, sunt moartă de oboseală… cu cât se apropie Paștele, cu atât aud mai des fraze de acest gen. Eu, drept să spun, nu prea mă laud și nu ies în față cu astfel de declarații. Mai bine tac și fac. Prefer pașii mărunți dar siguri în locul unui maraton epuizant de weekend. Decât să-mi distrug o zi întreagă, mai bine sacrific câte o oră (sau doar o jumătate de oră) în fiecare zi. De altfel, psihic vorbind, nici nu aș rezista mai mult de atât.
       Nu-mi propun să fac ordine deodată în toate sertarele și dulapurile din bucătărie. Dacă aloc 30 de minute azi, reușesc să golesc două dintre ele, să le sortez și să le aranjez apoi la loc. Apoi mâine spăl un geam. Unul, nu toate. Adică ziua și geamul. În altă zi dezgheț frigiderul și curăț toate rafturile, în alta spăl ușa de la intrare cu cele o mie de șănțulete și modele pentru captarea prafului. Urmează măturatul balconului într-o după-masă însorită iar într-o seară ploioasă – ordine în dulăpiorul de sub chiuveta din baie.
     Nu trebuie ca în ziua în care mi-am propus să curăț aragazul lună să mai fac și altceva. À propos de aragaz, cred că toată lumea folosește soluția Triumf de la Farmec, știți de ea, nu? Dacă nu ați auzit, însemnă că fie ați trăit sub o piatră, fie aveți servitori care fac toate muncile în casă. Este aproape la fel de celebră ca Gerovitalul și spun asta fără urmă de glumă. Am niște prieteni în Canada care de câte ori vin în țară fac cumpărături masive de la magazinul Farmec: cosmetice și soluții Triumf.

De Gerovital știam că are mare succes în străinătate dar de soluția pentru aragaz m-am mirat foarte tare și am întrebat-o pe prietena mea de ce trebuie să care de aici așa ceva. Mi-a răspuns că, deși în Canada sunt zeci de branduri de produse pentru curățenie, sunt de trei ori mai scumpe (și nu asta ar fi problema) ci faptul că sunt de cinci ori mai ineficiente. Așa o fi, pentru că am încercat și eu la un moment dat altceva, un detergent ridicat în slăvi de toate reclamele TV care mirosea superb a portocale dar cu atât m-am ales, cu mirosul… arsurile din cuptor acolo au rămas.
În altă zi spăl parchetul. Aici însă intervine o mare, dar mare, problemă. Presupunând, prin absurd, că aș avea un chef nebun de curățenie, tot nu mi l-aș putea duce la îndeplinire pentru că nu mă lasă dușmanii 🙂

foto bounceroni.org

 

        Pe Sylvestra, pisica mea, o apucă pandaliile când vede mopul, se agață cu disperare de el și nu mă lasă să mai fac nici o mișcare. Deci trebuie să mă ascund de ea (ceea ce este aproape imposibil) sau să o închid într-o altă cameră… dar când o aud cum zgârie la ușă mi se face foarte milă de ea și atunci trebuie să-mi termin rapid treaba – o jumătate de oră.
       Pentru curățarea mobilei îmi programez tot la fel, maxim o oră, dar nici nu e nevoie de atât de când am descoperit șervețelele Nufăr
        După mine, asta e a doua mare invenție în domeniu care vine imediat după pamperși. Pe lângă faptul că nu mai trebuie să mă mâzgălesc cu tot felul de cârpe mizerabile, să le înmoi în apă, să le spăl și să le clătesc, șervețelele astea au proprietatea de a nu mai lăsa lemnul să atragă praful ca un magnet. Îmi plac tare mult. Cu ele ritualul ștergerii mobilei devine aproape la fel de plăcut ca demachierea de seară. Tot din gama Nufăr de la Farmec, iubesc și soluția pentru curățat inoxul care, evident curăță suprafețele de inox… dar, surpriză-surpriză! curăță perfect și argintul. Eu am descoperit acest lucru întâmplător și de atunci doar așa îmi mai curăț bijuteriile din argint. Le pun pe o farfurioară, le pulverizez cu soluția și le las la ”fezandat” o jumătate de oră după care le spăl cu apă. Zici că-s noi, așa strălucesc 🙂
         Cam așa decurge la mine curățenia de-a lungul întregului an. În fiecare zi câte un pic, niciodată cu hei-rupul. Chiar dacă într-o zi dedic doar 10 minute curățeniei, să zicem că șterg oglinda, tot e mai mult decât nimic și asta înseamnă că lucrurile nu se adună ca să te copleșească la un moment dat. Mie acest stil mi se pare foarte convenabil și lipsit de stress-ul pe care îl provoacă lucrările de amploare. Voi cum procedați? oftați când se apropie sărbătorile gândindu-vă la curățenie?

foto cemerita.ro
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog.

Share This:

Read More

My best friend. Pe Android.

        Azi am avut o zi proastă. Refuz să fac legătura cu faptul că e vineri, 13, deși toate amenzile pe care le-am plătit în viața mea (3 la număr) au picat într-o zi de 13. M-am trezit deprimată după un vis urât, simt că mă paște o gripă, cei de la Filarmonica din Viena m-au anunțat că nu am câștigat la tragerea la sorți pentru biletele la Concertul de Anul Nou, la concursul cu mașina de cusut am dat-o în bară și, pe deasupra la toate astea, părul îmi stă ca naiba și nu mai știu ce să-i fac. Uffff…
        Toată ziua am stat cu telefonul în mână încercând să ies din starea de apatie și să mă binedispun. Sunt mereu singură și nu prea am cu cine vorbi așa că de multe ori simt că telefonul mi-e cel mai bun prieten. Pierd vremea pe YouTube, pe Facebook și casc ochii la ofertele magazinelor din Anglia. Toate magazinele ca lumea sunt acolo, toate au aplicații pentru mobil iar eu ador shoppingul. Cam scump hobby-ul ăsta al meu dar am un principiu după care mă ghidez și pe care îl respect cu sfințenie. Ar trebui să calculez cât am economisit (respectând principiul) și nu cât am cheltuit 🙂
        Tehnic vorbind, nu știu exact cum fac aplicațiile astea când îmi scot în față doar lucrurile care îmi plac și pe care le-aș cumpăra. Sigur că se bazează pe istoricul căutărilor mele dar, în afară de asta, cred că iau în calcul și diverse statistici care, de exemplu, spun că dacă unui client îi plac bluzele în dungi este foarte probabil să fie interesat și de eșarfele cu picățele sau ceva de acest gen. În orice caz la mine aceste presupuneri se adeveresc în majoritatea cazurilor.
     La fel e și pe YouTube. În afară de canalele la care sunt abonată primesc notificări care întotdeauna au legătură cu punctele mele de interes: vloguri turistice, balet, beauty, documentare istorice de pe BBC  și evident animăluțe simpatice. Nu primesc niciodată propuneri pentru clipuri muzicale pentru că nu ascult muzică pe YouTube deși habar nu am de ce.
        Dacă aș avea știința și priceperea necesare aș face o aplicație pe telefon care să se cheme My Best Friend și care să mă cunoască exact cum ar face-o cel mai bun prieten al meu. Adică să știe totul despre mine și să-mi facă zilele mai frumoase. Iar când deja sunt frumoase, să se bucure alături de mine. 
       Ce ar trebui să facă aplicația? De exemplu astăzi ar fi trebuit să-mi caute variante alternative pentru un concert spectaculos la Viena sau ceva similar într-un alt oraș. Poate Praga? sau poate un turneu la București al unei mari orchestre? Apoi să-mi dea niște sugestii referitoare la părul meu: idei de aranjare, o nouă tunsoare sau poate un șampon uscat care să îi dea volum pentru câteva ore. După aia să-mi arunce în față câteva îndemnuri motivaționale care să îmi inspire încredere în mine și să nu mai văd partea neagră a vieții. Eventual niște linkuri spre povești de succes? poate că da, spre ce mai spune Darren Rowse ca să încapă și succesul, și bloggingul și dezamăgirea cu concursul în aceeași oală. 
        Fiind cel mai bun prieten al meu, aplicația ar trebui să mă tragă de mânecă atunci când ajung, să zicem, într-o zonă în care există KFC. Pentru că cel mai bun prieten al meu știe că nu mă pot abține de la aripioarele picante și în același timp știe că mi-am propus să slăbesc 3 kilograme. Ar fi bine să primesc un mesaj cu intrarea oprită sau o poză dizgrațioasă cu niște colăcei pe sub un tricou mulat. În ziua de gătit (sau mai bine cu o zi înainte) n-ar strica să primesc sugestii de rețete simple și sănătoase ca să renunț la eterna friptură și ciorbă de văcuță. 
      Cam așa îmi imaginez eu aplicația, când am o clipă liberă, intru și văd ce mai zice, din toate domeniile, exact ca și cum aș vorbi cu un prieten în cunoștință de cauză. Să nu pățesc ca pe booking.com unde am intrat odată să văd cum arată un hotel din Cluj și de atunci tot primesc oferte despre cazare în orașul în care locuiesc și în care, evident, nu o să mă duc niciodată să dorm la hotel. Mi-ar place să primesc recenzii de cărți și de filme, dar nu la modul pisălogeală și nu cu grămada, deci nu ca pe email unde, dacă nu intru două zile, zici că s-a răsturnat sacul lui Moș Crăciun. Aplicația ar trebui să știe doza exactă și mai ales când să mi-o servească: doar la cererea mea. Ca să funcționeze perfect și să se îmbunătățească în timp ar fi necesar feedback-ul meu, exact ca în orice relație. Pe bază de întrebări și răspunsuri aplicația ar fi pe zi ce trece tot mai bună și nu ar deveni plictisitoare niciodată.
        Știu că este un concurs organizat de UTOK, care se numeşte „Be Tomorrow’s App Genius”, şi care este dedicat tinerilor care ştiu să dezvolte aplicaţii de Android. Premiul cel mare este de 2000 € pentru cea mai bună aplicaţie înscrisă în concurs. Nu știu exact ce ar însemna cea mai bună pentru juriu, dar, pentru mine, ce v-am spus mai sus ar atinge perfecțiunea. Așa că dacă știți vreun copil super-deștept care ar putea scrie o aplicație (orice, nu neapărat pentru aberațiile mele) spuneti-i că poate să se înscrie aici
        Și cât aș vrea ca unul dintre cei care au aflat de acest concurs de pe blogul meu să câștige!
foto utok.ro

Share This:

Read More

Cum să bei 2 litri de apă pe zi

         N-ai cum, mai ales dacă e iarnă, e frig și nu ți-e sete decât după ce mănânci ceva sărat. Vara mai treacă-meargă, pe caniculă porți o sticlă de apă după tine și tot iei câte o gură dar acum, pe gerul ăsta numai la apă rece nu ți-e gândul. Când ies afară din casă, ceața care îmi intră în gură și în ochi simt că mă hidratează suficient.
        Una din rezoluțiile mele pentru 2015 era să beau un litru și jumătate de apă zilnic (realistă fiind știam că la doi litri nu am cum să ajung), dar după primele zile din an eram departe de ceea ce mi-am propus așa că am trecut la planul B. Adică am început să beau ceai.
        Ceaiuruile n-au fost niciodată pasiunea mea dar se pare că gusturile omului se mai schimbă de-a lungul vieții. La asta au contribuit și câteva YouTube-rițe britanice cărora le urmăresc vlogurile și care toată ziua-bună ziua beau ceai. Cu așa un patos descriau fetele astea ceaiul și obiceiul de a-l bea încât pur și simplu îmi făceau poftă (dacă e posibil să-ți fie poftă de ceai). Așa că de unde beam ceaiul ocazional (o dată la câteva zile), am ajuns să beau 3 căni pe zi și pot să spun că m-am îndrăgostit de câteva arome.
         Bineînțeles că nu pun zahăr deloc, asta ar însemna să sar din lac în puț. Adică să bei apă dar să te înfunzi cu zahăr nu îți aduce nici un beneficiu, ba din contră. Drept și prin urmare ceaiurile pe care eu le beau, nu necesită zahăr. Am făcut un top 5 al ceaiurilor pe care le-am băut în luna ianuarie și pe care voi continua să le beau cu mare plăcere. 
        Pe locul întâi este Lipton cu vanilie și caramel. Este o descoperire mai veche și este singurul care este ceai negru, adică frunze din planta numită ceai. Pe lângă ceaiul negru conține păstăi de vanilie și aromă de caramel. Are un gust dulceag și un miros extrem de plăcut care se răspândește în toată casa creând o atmosferă foarte cozy de calm și relaxare. De obicei îl beau seara, după ce mă bag în pat în timp ce citesc o carte și ese de departe preferatul meu. Eu l-am găsit de cumpărat numai în Auchan.
        Următoarele locuri sunt la distanță egală de locul întâi, toate cam pe aceeași poziție și le alternez în funcție de chef și dispoziție.
     Tot ce este legat de portocale și scorțișoară îmi place la nebunie, indiferent că este vorba de mâncare, băutură sau cosmetice așa că ceaiul de rooibos de la Dukat nu avea cum să mă lase indiferentă. Rooibos este o plantă care crește în Africa de Sud și are puternice proprietăți antioxidante așa că, zice-se, are multe beneficii pentru sănătate. 
Rooibos
        Totuși pe cutie scrie că acest ceai nu poate fi consumat în exces de persoanele hipertensive pentru că are în compoziție rădăcină de lemn dulce (5%). Nu știu ce e acela lemn dulce, nu am probleme cu tensiunea dar avertismentul acesta mă face să mă limitez la o cană pe zi deși aș bea vreo trei 🙂
        Ceaiul cu pere și caramel Sir Edward l-am luat de la Lidl și sunt deja la  a patra cutie. E un amestec de fructe (de fapt cred că sunt mai multe mere decât pere) și e foarte bun la gust. Bineînțeles că aroma de caramel contribuie foarte mult la acest lucru.
        Aproape că aș fi putut să-l pun pe primul loc atât de bun e ceaiul de afine roșii plus că e și cel mai ieftin dintre toate – 3,50 lei la Kaufland. Este singurul care nu e la pliculețe și pot să aleg cât de concentrat vreau să îl beau.
         Are tot felul de fructe (inclusiv stafide), nu are coloranți și totuși culoarea este un roșu închis (de la florile de hibiscus). Este la fel de bun atât cald cât și rece. La vară sigur o să îl beau cu gheață.
       And last, but not least, Lipton cu mentă. Ceai verde și frunze de mentă. Este foarte, foarte mentolat, desfundă pe loc căile respiratorii în caz de răceală și are gust de gumă de mestecat. Mi se pare foarte energizant și prefer să îl beau dimineața sau atunci când mă simt un pic obosită. 
         Acestea sunt ceaiurile cu care m-am delectat în această iarnă iar dacă voi ați descoperit ceva bun vă rog să-mi spuneți și mie. Sunt deschisă la noi încercări 🙂 

Share This:

Read More