Ce a făcut Ruxandra în vacanță la bunici

        Ruxandra, fetița cea mică a Cristinei, a stat la mine 10 zile. Un fel de vacanță de care atunci când va ajunge la școală nu va mai putea beneficia pentru că una e să tragi chiulul de la grădiniță și cu totul altfel se pune problema când deja ai teme de făcut. Dar până una-alta, ne-am bucurat amândouă de timpul petrecut împreună și de toată distracția de care am avut parte. Vremea fiind mizerabilă, nici iarnă, nici primăvară ci doar vânt și lapoviță, am stat mai mult în casă și am încercat pe cât posibil să o țin cât mai departe de televizor, ca să nu mai spun de tabletă. La București programul e foarte strict și bine stabilit (și respectat!) dar când vii în vacanță la bunici, lucrurile pot lua ușor o turnură nedorită.

        Ca să-i distrag gândurile de la ecrane și device-uri toxice, i-am propus tot felul de jocuri pe care, atâta timp cât intram și eu în ele, le-a acceptat cu ușurință și aș spune chiar cu mare plăcere. Ruxandra are 5 ani. Era să-i spun Ruxi așa cum îi spune aproape toată lumea și cum tare nu aș vrea să îi rămână numele. Chiar vorbeam cu Cristina, atunci când a născut-o, că numele de Ruxandra, nume de domniță de viță boierească este așa de frumos dar că pe parcurs toate Ruxandrele se transformă în Ruxi și că pe a noastră o să o păstrăm autentică. Se pare însă că ne îndreptăm spre aceeași tendință de a-i moderniza și ei numele 🙂

        Cel mai mult ne-am jucat ”de-a magazinul” și am alternat magazinul de parfumuri cu cel de mărgele pentru că din ambele am avut marfă suficientă cât să umplu două, trei rafturi. (Recunosc, sunt obsedată). Dar parcă cel mai mult ne-a plăcut amândurora prima variantă, adică parfumurile. Am rămas surprinsă să văd ce memorie olfactivă are Ruxandra la o vârstă așa de mică și cum recunoaște arome pe care nu le-a mai simțit de astă vară. Probabil, din acest punct de vedere, seamănă cu mine. Pe cât de proastă îmi e memoria vizuală, pe atât de simplu îmi este să îmi aduc aminte cum mirosea un parfum acum 20 de ani . Cu greu recunosc fața unei persoane pe care am văzut-o doar de 2-3 ori dar cu siguranță îmi aduc aminte ce miros avea.â

        Desigur, de fiecare dată, eu am jucat rolul clientei și ea era vînzătoarea care făcea recomandări. Dacă ceream un parfum care să aducă a vanilie, îmi întindea sticluța de Mon Guerlain (într-o zi a uitat cum se numește și în loc de Guerlain a spus Mon Gherman și nu știam pe unde să-mi bag capul să nu vadă că îmi curg lacrimile de râs). Dacă ceream un parfum elegant îmi oferea Lacoste pour  Femme, dacă voiam un parfum care să se potrivească în anotimpul rece îmi dădea ceva de la Yves Saint Laurent, pentru primăvară alegea citricele iar dacă pomeneam ceva de nuca de cocos, Versace parfum Crystal Noir era prima opțiune (preferatul meu și al ei). A fost un deliciu.

        Am făcut împreună de mâncare (salată de vinete și șnițele), m-am lăsat machiată, mi s-a făcut masaj (pe bani, evident), am desenat felicitări, ne-am pieptănat reciproc, am șters geamurile cu șervețele umede, am aprins și stins lumânări de 100 de ori pe zi (de când am învățat cum funcționează bricheta) și am spălat vase cu gel de duș. Zilele de vacanță au zburat pur și simplu iar în dimineața în care trebuia să luăm trenul, Ruxi mi-a reproșat că a stat la mine atâta timp iar eu nu am învățat-o, nici să scrie, nici să citească și nici să coasă goblen așa cum i-am promis 🙂 Dar poate data viitoare.