Aseară m-am întors de la București și, ca de fiecare dată când vin dintr-o călătorie, deschid ușa cu oarecare emoții gândindu-mă cum o să o găsesc pe Sylvestra. Adică pisica mea. Sunt nevoită să o las singură și chiar dacă nu este cea mai sociabilă pisică din lume, tot îmi vine greu să o știu atâta vreme plictisindu-se de moarte în apartamentul meu de bloc. Dacă lipsesc mai mult de trei zile (adică două nopți), îl rog pe Vlad să vină la ea și să îi dea de mâncare, să îi pună apă proaspătă, să îi curețe nisipul și să îi deschidă din când în când televizorul, dar dacă lipsesc mai puțin, așa cum s-a întâmplat și de data asta, îi las eu toate proviziile necesare și micuța se descurcă singură. Sau cel puțin așa am observat.
Acum are aproape 13 ani și este în a doua jumătate a vieții, este liniștită și calmă, nu mai are agilitatea pe care o avea în tinerețe când sărea cu ușurință de pe pat pe dulap și nici nu o mai interesează jucăriile (decât măslinele pe care le rostogolește prin toată casa și le mută dintr-o lăbuță în alta mirosindu-le de parcă ar fi o pradă de mare valoare). Mi-e milă să o las mereu singură dar nu am ce face. Vara mai e cum mai e, pentru că iese pe balcon și urmărește trecătorii, aude zgomotul străzii, observă traficul și se uită după păsări dar iarna e rău tare. Chiar dacă aș găsi o soluție (o mică ușă batantă pe unde să poată ieși singură pe balcon chiar dacă nu e nimeni acasă), de cum dă frigul, nu o mai scoți la aer nici să o pici cu ceară. Uneori, în zilele însorite, o mai iau în brațe și ies cu ea pe balcon dar de cum o pun jos ia viteză de parcă participă la cursa de 400 de metri garduri și se întoarce de urgență lângă caloriferul pe care îl păzește din octombrie până târziu în aprilie.
Sunt convinsă că nu îi place să stea singură dar, pe de altă parte, nici nu suportă compania oamenilor și nici a altor animale. Am încercat de câteva ori să îi aduc încă o pisică pentru a avea un prieten dar s-a comportat de parcă l-aș fi băgat pe dracu’n casă așa că am renunțat. Iar când vede oameni străini, se ascunde pe sub canapele și nu mai iese de acolo decât după ce aude că pun yala pe ușa de la intrare. Musafirii sunt cel mai mare coșmar al ei.
Deși este o pisică foarte iubită, uneori mă gândesc că a avut o soartă atât de nefericită și parcă îmi pare rău că nu a avut parte de experiențe memorabile. Tot universul ei s-a învârtit în jurul meu și pentru ea am fost și soarele, și luna, așa cum spun versurile unui cântec. Bucuriile ei cele mai mari au fost (și încă sunt) momentele în care îi aduc mancare pentru pisici mai specială sau când găsește pe pat o haină pe care se poate lăfăi în voie și pe care să o umple de păr. Are o blană cu fir lung de zici că este o pisica persana deși nu este nici pe departe la fel de frumoasă. Dar este a mea și o iubesc ca și când ar fi din cea mai pură și mai scumpă rasă. Urmează să plec din nou, de data asta pentru o perioadă mai lungă de trei zile, și va rămâne iar singură. Iar pentru lunile de vară am din nou programate mai multe ieșiri și mă tot gândesc cum să fac astfel încât să-i fie mai ușor, așa că dacă aveți idei, vă rog să le împărtășiți.
Silvestrei nu ii place Alta companie in afara ta . Deci nu exista solutie . Cred ca e trista fara Tine , Dar in acelasi timp decat sa stea la niste rude / pensiune de pisici , prefera varianta singuratatii .
Atat timp cat Vlad vine la 3 zile cred ca un radio eventual ar putea sta deschis permanent , Daca nu TV .
Stiu ca nu te am ajutat Dar cred ( din descrierile tale ) ca e cel mai mic rau – singuratatea.
Asa cred si eu. Cand lipsesc mai mult timp, Vlad vine zilnic, nu doar la trei zile.
Ai descris pisica mea, care rămânea și câte o săptămână singura când eram în concediu. Venea cineva la 2 zile sa ii schimbe nisipul și să ii dea pliculeț. Nu s a adaptat cu o alta pisica. Același lucru l au remarcat și alte persoane care au vrut să aducă în casă a 2 a pisica. A fost un membru foarte iubit al familiei și acum e in raiul pisicesc. Pentru că am avut mustrări de conștiință din același motiv, cu rămasul acasă singura, am adoptat de mici 2 surori. E grija și cheltuiala la dublu, însă se au una pe alta, e cu totul alta situație. Dar mi se pare că din această cauză nu s au atasat de noi chiar 100%, cum era anterioara. Părerea mea: mai bine liniștită și singura, iar data viitoare alegeți la dublu 😻
Poate asa va fi. Dar sper ca “data viitoare” sa fie cat mai incolo.