Și nu glumesc deloc pentru că am găsit jobul care, în cazul în care îl voi primi, îmi va schimba viața. Chiar dacă este pentru o perioadă determinată și, mai exact, pentru trei luni, aș fi în stare să renunț la actualul loc sigur și oarecum călduț și să pornesc în aventura vieții mele în însorita Italie. Am aflat de job de unde altundeva dacă nu de pe Facebook, locul unde știrile apar de multe ori chiar înainte de a fi publicate în ziare. Este vorba despre un proiect sponsorizat de airbnb, platformă de care sunt de-a dreptul îndrăgostită pentru multele şi superbele experiențe pe care mi le-a oferit, deci din start mi-a sunat bine.

        Pentru a salva Grottole, un sat cu doar 300 de locuitori din sudul Italiei care există încă din paleolitic iar acum este în pericol de dispariție, airbnb împreună cu un ONG au venit cu ideea de a resuscita turismul în localitate și, nu pot să zic că au scos la concurs, dar caută patru doritori care să se mute aici în vara lui 2019 și să trăiască timp de trei luni precum localnicii. Aceștia vor locui în case tradiționale și vor petrece timp alături de săteni pentru a deprinde olăritul, recoltarea mierii de albine, producția uleiului de măsline și prepararea pastelor italiene autentice. Toate astea se vor întâmpla în prima lună apoi, în perioada următoare, cei patru vor fi gazde pentru turiști și îi vor învăța toate meșteșugurile pe care le-au deprins în timpul trainingului iar veniturile astfel obținute vor fi reinvestite în comunitatea italiană.

Nu știu care sunt criteriile de selecție dar, în orice caz, nu este necesară cunoașterea limbii italiene. În formularul de înscriere erai chestionat doar despre nivelul stăpânirii limbii engleze ceea ce am bifat cu succes. În rest trebuia doar să spui de ce îți dorești jobul, cum crezi că te va afecta, ce îți va aduce și, mai ales, ce te pricepi să faci. Iar când angajatorii voiau să afle ce  știi să faci , se refereau la hobby-uri, la dexterități manuale sau talente artistice și în niciun caz nu îi interesa că la jobul actual faci tabele în excel sau întocmești contracte de vânzare-cumpărare.

        După ce am parcurs toți pașii și am trimis formularul am căzut un pic pe gânduri. Întrebările la care tocmai răspunsesem împreună cu filmul despre sfârșitul lumii la care mă uitasem cu o seară înainte m-au făcut să mă întreb câţi dintre noi am fi în stare să supravieţuim în condiţiile în care toată structura civilizaţiei pe care ne întemeiem traiul de zi cu zi s-ar prăbuşi brusc. Să presupunem că ne-ar lovi un cataclism natural şi ar trebui să o luăm de la zero cu agricultura, cu meşteşugurile, cu prepararea mâncării şi cu tot ceea ce implică viaţa unei familii. Concret, ce aş şti eu să fac? Prin grădină, nu mare lucru iar de ogor habar n-aş avea. Nu ştiu cum stă treaba cu cerealele, când se seamănă, când se recoltează sau ce lucrări trebuie efectuate. Nu ştiu să construiesc o casă deşi chiar dacă poate la pereţi m-aş descurca, cu siguranţă la acoperiş m-aş împotmoli. Lista cu ce nu ştiu să fac e lungă rău dar cred totuşi că până la urmă mi-aş găsi utilitatea.

        Ştiu să împletesc sau să tricotez, spuneţi-i cum vreţi, deşi nu mi-am mai exersat talentul de 20 de ani cel puţin, asta până zilele trecute. Mi-am cumpărat de curând un pulover senzaţional, model pe care mi-l doream de mult, alb, pufos și cu ”opturi”, în engleză i se spune cable-knit dar în românește nu știu 🙂 L-am luat de pe internet şi avea mânecile mult prea lungi însă mi-a plăcut atât de mult încât nu m-am îndurat să-l trimit înapoi. Drept urmare m-am ambiționat și am zis să-i scurtez mânecile, operațiune nu tocmai simplă și destul de meticuloasă pentru că trebuie luat ochi cu ochi în sensul invers de tricotat normal și refăcute manșetele. Nu intru în amănunte tehnice, cert este însă că operațiunea mi-a reușit foarte bine ceea ce m-a făcut să mă umflu în pene. Atunci cînd vezi că din mâinile tale iese ceva concret, satisfacția e foarte mare.

        Revenind la Italia, abia aștept să învăț să fac paste tradiționale și ulei de măsline. Și neapărat roșii uscate la soare 🙂 Asta ar însemna să mă mut în străinătate și să-mi schimb complet viața așa cum n-aș fi crezut că o s-o fac vreodată. Să renunț la parcursul liniar, la stabilitate și previzibil pentru ceva total necunoscut și să încep un nou capitol. Până la urmă n-aș fi singura care lasă totul în urmă încercându-și norocul pe alte meleaguri deși marea majoritate a celor care își iau lumea în cap căutând un job in strainatate, se duc la ceva mai bine definit. Se documentează din articole ca cele de aici și apoi știu exact ce pași trebuie urmați. Eu, deocamdată, nu știu decât că dacă această oportunitate mi se va deschide, o să o înșfac precum o pradă. Mă simt complet pregătită.

 

Read More

        N-am mai fost la un revelion pe stil vechi, adică din acela cu masă festivă, musafiri, sclipici, paiete, muzică și dans de nu mai știu când… dar să tot fie vrei cinșpe ani de atunci. De când cu moda artificiilor și a concertelor în mai toate orașele țării, la atât s-a limitat și distracția noastră și, drept să spun, nu mi s-a părut un lucru rău, ba din contră, să te culci la ora unu și în ziua de Anul Nou să fii proaspăt ca bradul a fost cum nu se poate mai reconfortant. Deci nu cluburi, nu restaurante, nu mahmureală, doar un pahar de șampanie sub cerul liber și înghețat iar apoi hop la Cabana Plăpumioara.

        Anul acesta sau, de fapt, anul trecut dacă vorbim de ultimul revelion, lucrurile au stat puțin altfel deși a fost lucrul la care m-am așteptat cel mai puțin. N-am mai fost niciodată plecată din țară de anul nou și, într-un fel, eram curioasă cum decurg lucrurile pe alte meleaguri deși cu deschiderea imensă a internetului nu prea ai cum să te aștepți la nu știu ce suprize. Totul este previzibil. La un moment dat mi-a trecut prin cap să-i propun lui C. să mergem în noaptea de revelion la Londra în Trafalgar Square, celebra piață de unde transmit toate televiziunile modul în care englezii pășesc în noul an admirând cu ochii la cer jocurile de artificii. Dar nici Trafalgar Square nu mai e ce-a fost de când punctul de atracție principal a devenit London Eye unde, by the way, ca să stai pe stradă ca simplu muritor în noaptea de revelion trebuie să plătești o taxă de 10 lire.

        Ca să petreci la restaurantele din zonă rezervările se fac cu câteva săptămâni înainte iar meniul costă în medie undeva la 75 de lire dar, să ne înțelegem, nu la fițe ci la cele basic. Iar când spun ”meniu de revelion” în niciun caz să nu vă imaginați că e ceva similar cu restaurantele din România unde noaptea decurge după scenariul de nuntă: poftiți la masă, poftiți la dans, poftiți la masă, poftiți la dans… iar apoi reluăm de la momentul zero. Nu. Când rezervi masa de revelion ai două opțiuni: early dining, adică ți se servește masa între ora 7 și 9 seara sau dining package standard, când mânânci între 9:30 și 11:30 că doar și chelnerii ăia sunt oameni și n-o să lălăie toată noaptea 🙂 Trei feluri adică un aperitiv micuț, un fel principal și o prăjitură. Iar masa-masă, și aici vorbesc despre piesa de mobilier, îți este rezervată doar pentru cele două ore. În rest, pentru băuturile de după, te duci în zona de bar unde funcționează regula primul venit-primul servit. Mai există posibilitatea să îți cumperi în avans un voucher pentru băuturi (20-30 de lire), voucher care îți asigură accesul înapoi în restaurant după ce spectacolul de artificii se va fi încheiat dar oricum după miezul nopții nu se mai servește mâncare nicăieri.

        Bine, n-am făcut nimic din toate astea însă m-am documentat ca să știu exact la ce să mă aștept în cazul în care ne-am fi hotărât să petrecem revelionul într-un astfel de stil. N-am făcut-o în primul rând din cauza transportului. În general este dificil să mergi la Londra cu mașina pentru că te costă parcarea mai mult decât benzina dar, în afară de asta, în noaptea de revelion o mulțime de străzi sunt închise circulației. Ar fi trebuit deci să mergem cu trenul, însă tren înapoi nu am fi avut decât la ora 9 dimineața și unde să stai până atunci? Restaurantele se închid cel târziu la ora 3 chiar dacă e noaptea de revelion pentru că, se pare, englezii nu sunt la fel de petrecăreți precum noi. Sau poate pentru că a doua zi mulți dintre ei lucrează? În orice caz, în unu ianuarie toate magazinele sunt deschise și marea majoritate a lor au program normal. Am crezut că voi fi printre puținii vizitatori rătăciți în mall în ziua de 1 ianuarie dar, nici vorbă, puhoaiele de clienți se revărsau în valuri de nestăvilit. Începuse o nouă tură de reduceri 🙂

        Dar am divagat complet de la subiect și în loc să povestesc ce am făcut, am întins-o cu ce aș fi putut face. Deci, ce am făcut? Pe scurt, am petrecut în cel mai tradițional stil românesc la 3000 de km de casă. Între români, cu muzică românească, salată de boeuf, chiftele, cârnați, murături, zacuscă, sarmale, țuică de prune, vinuri romanesti, și bancuri cu Ceaușescu, Bulă și Viorica. Prietenii soțului meu și-au pus casa la dispoziție și ne-au invitat și pe noi alături de alte cunoștințe iar în total am fost vreo 10 persoane, asta fără să numărăm copiii care nu știu cum se făcea că de câte ori apăreau în zonă mi se părea că sunt tot alții 🙂 Și nu, nu era de la băutură pentru că nu am băut decât un delicios păhărel de lichior de cafea.  La ora zece seara am ieșit în curte și am aprins artificii – doar după ora României intrasem deja în noul an. Nu am fost singurii defazați față de fusul orar, polonezii din curtea vecină făcând același lucru cu veselie și prietenie între popoare. Peste o oră, deci la 11, pe stradă s-au auzit din nou pocnituri dar de data asta nu știu ce nație sărbătorea. Poate ceva sârbi, unguri sau slovaci. La 12 am ieșit, evident, cu toții pentru cele mai frumoase și puternice artificii, un fel de concurs între vecini unde câștigători au fost toți spectatorii. Apoi, pe la ora 1, ne-am conformat obiceiului locului și ne-am culcat iar a doua zi am urmărit, așa cum fac de 25 de ani încoace, Concertul Filarmonicii din Viena, deci exact ca acasă.

        Nimic spectaculos, nimic fancy, nimic ieșit din comun și totuși a fost un revelion frumos de care cu siguranță îmi voi aminti cu drag peste ani. La voi cum a fost? memorabil sau nici nu s-a simțit?

Read More

        Sfârșitul de an bate la ușă și, deci, a venit vremea pentru noile rezoluții. Cele pentru 2019, adică. De mult nu m-am mai simțit atât de în vervă și atât de dornică de a face de toate. Am o mulțime de proiecte în cap și atâtea idei la dospit încât nu știu cum o să le fac față însă faptul că mi se învârt toate rotițele ca într-un perpetuum mobile îmi dă o energie pe care cu greu reușesc să mi-o stăpânesc. Eu zic că asta e ceva de bine iar  faptul că am ajuns la vârsta asta și nu mă simt deloc obosită mă face să mă uit cu admirație în oglindă și gândul că am idei și soluții pentru aproape orice îmi dă aripi. Sănătate doar să am și o să le duc la capăt pe toate.

        Avântul de care vă spun nu m-a cuprins așa dintr-odată lovindu-mă brusc în ziua de Crăciun ci a venit oarecum treptat în ultimele luni când am văzut că rezultatele muncii mele din ultimii ani s-au transformat în mici succese concretizate în cifre și propuneri de colaborare în social media în care mă tot învârt și de care nu mă pot dezlipi nicicum. Și care, recunoasc, îmi place la nebunie.

        Având însă atât de multe idei și pentru că uneori încep o sută de lucruri fără să le pot cuprinde apoi pe toate, simt că este absolut necesar să devin mai organizată și deci mai eficientă. Agendă în care să-mi notez ce am de făcut am avut de când mă știu și la viața mea am scris sute de liste, unele pentru propria inspirație, altele cu lucruri de făcut, altele doar banale liste de cumpărături. E adevărat că listele sunt un mare ajutor însă acum simt că am nevoie de mai mult și, mai exact, e musai să-mi deschid un productivity planner. L-aș putea și cumpăra dar nu văd de ce aș da 25 de dolari pe ceva pretipărit când, la fel de bine, (dacă nu chiar mai frumos) l-aș putea scrie eu cu mâna mea.

        Nu știu dacă acest planner a fost sau nu inventat de Alex Ikonn dar eu l-am văzut prima dată la el (pe YouTube, evident) iar  metoda lui de a-ți planifica obiectivele în cadrul unei zile mi s-a părut genială. Ideea pe care se bazează este că, pentru a fi cu adevărat eficient,  într-o zi obișnuită nu trebuie să îți propui decât maxim 5 sarcini de realizat (ideal ar fi 3 dar în orice caz nu mai mult de 5). Planificarea săptămânală are, de asemenea, 5 obiective principale de dus la capăt (câte unul pentru fiecare zi). Următoarele 5 vor fi secundare iar următoarele vor avea o și mai mică importanță. Dacă la sfârșitul săptămânii cele 5 obiective principale vor fi îndeplinite, satisfacția e garantată iar dacă și o parte din obiectivele secundare au fost finalizate, cu atât mai mult.

        Similar se procedează și în cadrul unei zile adică se stabilește cea mai importantă sarcină a zilei. Diferența față de un to-do list obișnuit este că acolo nu există o prioritizare și, chiar dacă din 7 sau 8 obiective la sfârșitul zilei ai bifat 5 s-ar putea să nu fi la fel de mulțumit ca și atunci când ai realizat doar un singur task dar acela e fost cel mai important. Ideea este să te concentrezi și să le iei în ordinea importanței. O altă idee de creștere a eficienței pe care intenționez să o preiau este tehnica pomodoro (inventată de Francesco Cirillo) care spune că eficiența maximă este atunci când lucrezi în calupuri de câte 25 de minute fără să te întrerupi sub nicio formă și după fiecare 25 de minute iei o mică pauză de 5. Sunt curioasă cum o să funcționeze la mine pentru că va trebui să-mi închid telefonul dar oricum vreau să aplic metoda asta atât pentru proiectele mele personale cât și la serviciu mai ales că văd că toată lumea se pare că îmbrățișează această idee. Legat de job am constatat că mă simt mult mai confortabil atunci când nu trebuie să îmi mai bat capul coordonând echipe așa cum am făcut-o ani de zile. Pentru mine viața este mult mai simplă așa mai ales că munca în echipă este un concept care pentru mine a însemnat de cele mai multe ori asumarea unor sarcini suplimentare și nicidecum delegara acestora așa că sfaturile ca cele de aici mă lasă rece.

        Asta ar fi deci prima rezoluție pentru 2019: un productivity planner pe care să-l țin la zi. Apoi, a doua ca importanță, să renunț la a mai cumpăra haine. Nu cred că va fi foarte greu mai ales că am făcut deja primii pași în această direcție și de trei luni nici măcar nu m-am mai uitat ce este prin magazine, nici online, nici în mall-uri iar când văd că, după ce am donat jumătate din conținutul dulapurilor, hainele rămase se așează frumos și ordonat pe umerașe fără haosul cu care eram obișnuită, parcă mai bucuroasă sunt cu această decizie. Iar pe locul trei ar fi niscaiva sport. În afară de faptul că umblu mult pe jos și în majoritatea zilelor reușesc să-mi fac norma de zece mii de pași, altă mișcare nu fac. Nu mi-a plăcut sportul niciodată și nu m-a atras decât dansul dar acela nu se poate numi sport… Nu o să mă înscriu la nicio sală, asta e clar, dar poate ceva exerciții pe covorul din sufragerie tot o să mă apuc să fac. Și o să mă opresc la aceste trei obiective, să nu fie prea multe ca să știu că le pot duce la îndeplinire.

         Pentru voi care este prima și cea mai importantă rezoluție de dus la îndeplinire pentru 2019?

Read More

        Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile de Crăciun, a venit și prima zăpadă și înainte să începem să ne văicărim că nu mai vine odată primăvara, sintetizez săptămâna care tocmai e pe punctul de a se încheia:

• Am scăpat și anul acesta de Secret Santa. Dintre toate obiceiurile de Crăciun, ăsta mi se pare cel mai aiurea, asta ca să nu folosesc cuvântul idiot. N-aș vrea să se simtă nimeni ofensat iar dacă vouă vă place acestă idee, good for you. Eu însă consider că sunt bani aruncați pe fereastră pe cadouri inutile de care nu se bucură cu adevărat nimeni și  care, după ce zac pe fundul unui sertar un an de zile, ajung, fie la gunoi, fie la un alt nefericit care intră în acest joc stupid.
• Am închis doar pentru o clipă ochii și când i-am redeschis trecuseră deja zeci de ani. Cristina mea are deja copii și eu sunt bunică. Dacă nu m-aș uita în jur să văd câte s-au schimbat aș putea jura că totul a durat doar câteva secunde și toată viața mea de până acum s-a depănat ca un vis (astea au fost printre ultimele cuvinte pe care mi le-a spus bunica mea înainte de a muri. Aveam doar 16 ani atunci și nu prea am înțeles exact ce voia să spună dar mare dreptate a avut). Anyway, ce voiam să spun, e că ieri a fost ziua Cristinei și încă nu-mi vine să cred cât a crescut și că nu mai e un bebeluș.
• Am cumpărat o față de masă roșie pe care am găsit-o după îndelungi căutări chiar sub nasul meu, adică la Kaufland. Mi-a intrat în cap că îmi trebuie neapărat roșu pentru masa de Crăciun (și nu numai, ci pentru toată această perioadă) și atâta m-am agitat până am scos-o la capăt. Nu că n-aș fi putut fără, doar în anii trecuți ca să creez o atmosferă festivă puneam o față de masă albă peste care așezam o traversă roșie sau, cum îi spune la noi, un fugător dar, na, când mă fixez pe o idee văzută pe Pinterest, greu mi-o mai scot din cap.
• Am luat un brunch delicios  la Marty, restaurantul meu preferat din Cluj mai ales acum când au în meniu vin fiert și eggnog 🙂 Ador perioada dinainte de Crăciun când oriunde te duci se aud colinde, clipesc luminițe colorate iar lumea poartă căciuli caraghioase. Mâncarea la Marty mi-a plăcut întotdeauna, atmosfera e cozy iar chelnerii foarte amabili. De data asta am găsit un singur minus, oul meu poșat era puțin prea acru de la, probabil, prea mult oțet pus în apă. 
• Am evitat cu succes aglomerația din magazine și am făcut ultimele cumpărături (cadouri de ultimă oră) pe internet.  Când nu știu ce să cumpăr, merg pe ideea de consumabile asta însemnând fie ceva bun de mâncat sau băut, fie cosmetice, adică ceva de care oamenii au nevoie, lucruri pe care le consumă fără a-i aglomera cu obiecte inutile adică genul de cadouri care se oferă la Secret Santa de care tocmai vă spuneam 🙂 Mai nou, de când poti comanda produse cosmetice online găsești tot felul de seturi cadou la prețuri mai bune decât dacă le-ai lua separat și, mai mult decât atât, sunt deja gata împachetate în ambalaje foarte atrăgătoare. Eu mă bucur întodeauna de un ruj, de un blush sau de un eyeliner dar pentru cine nu e pasionat de machiaj merg cu succes produsele de igienă, un gel de duș sau un săpun lichid mai fancy pe care nu îți vine să dai banii toată ziua-bună ziua dar de care te bucuri atunci când le vezi la tine în baie.
• Am terminat curățenia generală, știți voi care, aia de ne mănâncă zilele înainte de fiecare sărbătoare de parcă ar veni musafirii să verifice dacă avem praful șters sub canapea sau dacă e ordine în sertare. Obicei pur românesc dar care intră cu siguranță la capitolul tradiții și obiceiuri de Crăciun. Cu ocazia asta am încercat o nouă variantă a pastilelor (sau tablete, nici nu știu exact cum le spune), din acelea care se pun în rezervorul de la wc și care colorează apa în albastru sau verde. Ei, acum au apărut pe piață unele mov cu miros de levănțică și mi s-a părut o idee foarte drăguță, așa că le-am luat. Dezamăgire totală. De mirosit, nu miros a nimic. Când tragi apa, vine într-adevăr mov, dar un mov închis și nici nu seamănă a lavandă dar nenorocirea cea mare e că apa din budă se vede neagră-maro de zici că e noroi sau că tocmai ai golit găleata cu apă murdară după ce ai spălat pe jos. Horror! Acum nu am cum să mai dreg treaba decât să aștept să mai treacă două-trei săptămâni și să se dizolve complet pastila aia. Nu are rost să pun una albastră peste, pentru că nu are cum să anhileze efectul primei. E prea intensă culoarea 🙂 Ce să faci, n-ai ce să faci… aventuri de gospodină.
• Am comandat o carte pe amazon, The Little Book of Hygge. Puteam să o iau și de la Cărturești cu 36 de lei dar pe amazon am găsit-o cu 12, e adevărat că nu nouă dar în stare foarte bună, adică like new. Din păcate amazon nu livrează în România o mulțime de produse iar cărțile folosite intră în această categorie. Eu am comandat-o în Anglia și o să o iau cu prima ocazie când merg acolo care, by the way, va fi foarte curând. Hygge este un concept danez care adună în el plăcerile simple prin care viaţa de zi cu zi devine o bucurie, casele mai primitoare și oamenii mai fericiți iar dacă citești cartea și apoi aplici ceea ce ai citit ai toate șansele să devii un om cu adevărat fericit. Sau cel puțin așa susține autorul Meik Wiking care este CEO la Happiness Research Institute din Copenhaga 🙂 Deci asta va fi prima carte pe care o voi citi în 2019 și sper să fie un început promițător. 

Voi cum intenționați să vă începeți anul?

Read More