Cred că toată lumea a auzit de calendarele de advent (copiii, cu siguranță da) dar știți ce înseamnă advent și de unde vine acest cuvânt? Numele vine din limba latină, ad+venire însemnând a veni către, iar adventus însemnând sosire. Este perioada de așteptare, pregătire și meditație dinaintea marii sărbători a Crăciunului iar cu multe secole în urmă importanța acestui eveniment a determinat mulți creștini să simtă că este inadecvat să marcheze o singură zi pe an în calendar pentru o zi așa de mare.
Inițial zilele care precedau Crăciunul se marcau cu cretă pe ușile credincioșilor începând cu 1 decembrie. Apoi, undeva în Germania, la sfârșitul secolului al XIX-lea, mama unui copil pe nume Gerhard Lang i-a făcut băiețelului său un calendar format din 24 de dulciuri mici, lipite pe un carton. Lang nu a uitat niciodată entuziasmul și bucuria pe care le simțea în fiecare început de decembrie atunci când primea acest cadou iar ca adult, împreună cu un un prieten din copilărie, și-a deschis o mică afacere producând, în 1908, ceea ce se crede a fi primul calendar de advent. Mai târziu cei doi au avut ideea de a ascunde dulciurile în spatele unor mici ferestre închise astfel încât sentimentul de așteptare să devină mai puternic. Afacerea a avut un succes imens însă în timpul celui de-al doilea război mondial a fost întreruptă datorită restricțiilor inerente acelei perioade grele.
Președintele american Dwight D. Eisenhower este deseori creditat pentru proliferarea tradiției calendarului Advent în Statele Unite. În timpul președinției sale, Eisenhower a fost fotografiat deschizând un calendar Advent cu nepoții săi iar poza a fost preluată în aproape taote ziarele americane. De aici încolo afacerile cu astfel de calendare au crescut de la an la an chiar dacă semnificația inițială este de cele mai multe ori uitată.
Eu am văzut pentru prima dată un astfel de calendar prin 92-93 când niște prieteni francezi veniți în vizită la părinții mei le-au adus copiilor calendare cu ciocolată. A fost o perioadă grea pentru că aștia micii nu mai aveau somn și se sculau cu noaptea în cap să deschidă ferestruicile pentru a-și găsi surpriza 🙂 Acum se găsesc în toate supermarketurile dar atunci erau ceva nemaivăzut.
De câțiva ani am descoperit calendarele de advent cu produse cosmetice în loc de dulciuri care, la fel, atunci când le-am văzut prima dată mi s-au părut ceva waw! Îmi plac și acum la fel de mult iar de două ori chiar i-am făcut cadou Cristinei. Eu însă nu am avut parte niciodată de un astfel de calendar nu că nu mi-aș fi permis (deși nu sunt deloc ieftine) dar dacă știi exact ce conține cutia și lipsește elementul surpriză parcă nu mai are niciun farmec. Îmi plac pentru că produsele, deși sunt multe (24 sau 25) vin în cantități mici și ai astfel posibilitatea să testezi o mulțime de noutăți pe care altfel ar fi greu să le ai deodată pe toate. Pentru cineva care mănâncă cosmetice pe pâine, așa ca mine, un astfel de calendar este mană cerească 🙂
Am văzut calendare de la L’Occitane, L‘Oréal, Clinique, Nivea, Lancôme, Elemis și multe alte firme, unele de pici jos atât de frumoase sunt. Bine, nu se găsesc toate în România, în schimb anul acesta cei de la Notino au avut o idee genială și au creat un advent calendar cu discounturi pentru diverse branduri. În fiecare zi, începând cu 1 decembrie până pe 24, pe site se deschide o mică fereastră în spatele căreia se ascunde fie o reducere de preț, fie un cadou, fie transport gratuit. Astăzi, de exemplu, la cumpărarea unui produs L‘Oréal primești gratuit o spumă de coafat. Eu însă aștept cu nerăbdare ziua de 18 decembrie când indiciul spune că va fi ceva legat de Yankee Candle 🙂
Astea trei sunt lumânările mele preferate pentru iarnă și dacă ar fi să aleg doar una și numai una aș alege-o pe cea cu scorțișoară pe care o găsiți . Este o aromă extrem de naturală și puternică și se potrivește foarte bine cu gerul de afară. Vanilla cupcake miroase ca și cum tocmai ai scos prăjitura din cuptor iar Snowflake cookie e dulce de tot și umple instantaneu un apartament întreg cu mirosul delicios. Toate sunt foarte persistente, le am pe toate trei (pe terminate, e drept) și probabil anul acesta o să-mi reîntregesc stocul. Deși par scumpe, prețul nu este totuși exagerat având în vedere că o lumânare mare (de 600 de grame) arde 150 de ore asta însemnând la 2 ore pe zi, 75 de zile, deci practic ieși din iarnă cu o singură lumânare. Se pare că matematiciana din mine nu se poate abține de la a face calcule de eficiență 🙂
Super-eficiență însă ar fi dacă aș câștiga acest concurs pentru că mi s-ar dubla investiția. Pe scurt, în fiecare zi, între 9 și 14 decembrie, oricine poate câștiga un voucher de contravaloarea comenzii înregistrate pentru cumpărături pe Notino.ro. Tare, nu?
Revenind însă la calendarul de advent de la Notino, pe voi ce vă tentează cel mai tare? Care este brandul preferat atunci când vine vorba de cosmetice?