Paste cu dovlecei și roșii

17 July 201413 August 2015 Ioana Leave a comment

Deși am spus că gătitul nu e nici pasiunea, nici punctul meu forte văd că iar vreau să împărtășesc o rețetă. Pentru că atunci când descopăr lucruri care se gătesc simplu, rapid, fără mult foc și, mai ales, gustoase, mă cuprinde un entuziasm inexplicabil. Mă bag și eu în vorbă cu gospodinele pricepute și am un punct de vedere.

Rețeta o am tot de la Laura și o prepar pentru a doua oară în vara asta. Am constatat cu oarecare surprindere că am început să prefer mâncărurile fără carne ceea ce nu cred că e un lucru rău din punct de vedere al sănătății. In afară de asta, acest fel de mâncare este și foarte ieftin ceea ce este din nou un lucru bun. Deci: sănătos, ieftin, gustos și rapid. Dureaza 15, maxim 20 de minute cu tot cu fiertul pastelor așa că să purcedem. Avem nevoie de ceea ce se vede în poza de mai jos:

Evident că nu o să folosim un pachet întreg de unt ci doar de 25 de grame (cam două lingurițe). De fapt poate nu e ”evident” pentru oricine … în urmă cu ceva ani aș fi pus tot pachetul fără să clipesc dacă așa vedeam în poză 🙂 . Iar pentru cei doi dovlecei și cele 15 roșii cherry am folosit doar jumătate de pachet de penne. Busuiocul ar fi bine să fie proaspăt dar merge și așa. Brânza `talienească de la Napolact e de fapt parmezan ras. Dacă nu aveți , puteți să radeți cașcaval sau chiar, în situații de criză, telemea obișnuită. Restul ingredientelor sunt obligatorii.

Usturoiul tăiat feliuțe se pune într-o tigaie cu puțin ulei de măsline și se prăjește un pic. Să zic un minut.

Apoi se adaugă dovleceii tăiați în bucăți de mărimea unei roșii cherry sau poate chiar mai mari un pic. Pentru că vrem să rămână întregi și nu vrem să facem un terci dizgrațios.

Se presară cu sare și piper și se lasă la prăjit 7 minute. În acest timp se pune la fiert apa pentru paste iar roșiile cherry se taie în două. Adaugăm roșiile în tigaie și mai prăjim încă un minut-două. Timpii ăștia care vi-i dau eu sunt aproximativi. Nu suntem chiar la farmacie și nici nu este vorba de un proces tehnologic de mare finețe, dar pentru că mie îmi place să mi se dea astfel de amănunte ca să mă pot orienta mai bine , o fac și eu la rândul meu. Dacă roșiile ar rămâne ca la început ar fi minunat dar când dau de foc parcă se topesc și din ele rămâne doar gustul și un pic de culoare.

Apoi adăugăm puțin unt și două-trei linguri din apa în care au fiert pastele astfel încât să se formeze un pic de sos. Amestecăm pastele cu legumele, presărăm brânză deasupra și gata. Asta a fost tot. I love this !

A fi sau a nu fi… cu sâmburi

16 July 201413 August 2015 Ioana Leave a comment

Ce-i asta ? O lebeniță fără sâmburi ? Special creată pentru noi, cei care nu mai avem timp nici să mâncăm… Ce invenție grozavă care ne scutește de efortul de a da sâmburii deoparte ! Glumesc, desigur, pentru că de fapt este o anomalie care mă îngrozește.

Pentru mine invenția asta e similară cu cea cu tubul de la hârtia igienică dizolvabil în apă. Dacă nu știți despre ce vorbesc, aveți aici o scurtă prezentare a modului în care cercetătorii își irosesc talentele. Invenții doar de amorul artei. Să nu ne mai deplasăm până la coșul de gunoi sau să nu mai mișcăm mâna să îndepărtăm sâmburii. (Aaah, și astfel să dispară concursurile copiilor care se întrec în a scuipa sâmburii cât mai departe ?! )

În cazul cu tubul de hârtie, scutești un drum la coșul de gunoi . Deci ai câștigat vreo 30 de secunde. În cazul cu lebenița / pepenele / harbuzul sau cum vrei să-i spui acestui fruct delicios nu câștigi nimic. Doar pierzi. Pentru că fructele și legumele modificate genetic pot fi nocive, pot contribui la dereglari ale metabolismului, pot provoca alergii sau pot crește rezistența organismului la antibiotice, vitale pentru tratarea infecțiilor.

Câteodată aceste creații ale omului modern sunt bune la gust. Alteori nu. Sunt convinsă că toți am mâncat iarna roșii de la supermarket. Sunt rele ? Nu, deloc. Nu sunt rele pentru că nu au nici un gust. Eu nu simt nici o diferență dacă mănânc astfel de roșii sau mănânc hârtie. E ca și cum aș mesteca în gol. De aceea prefer să aștept vara ca să mănânc roșii adevărate, coapte în grădină abia pe la mijlocul lui iulie, dulci și zemoase. Și neapărat cu sâmburi.

Sunt mulți oameni care își doresc să mănânce cât mai sănătos iar în momentul apariției unui copil în familie acest lucru devine esențial. Cu bani puțini dar cu multă muncă doi tineri au pus pe picioare o afacere prin care cultivă pământul numai cu mijloace naturiste și ecologice. Își produc singuri răsadurile, nu folosesc substanțe chimice și bineînțeles nimic nu este modificat genetic. Pentru ca plantele să nu se îmbolnăvească folosesc doar “leacuri” făcute natural chiar de către ei în diverse combinații din urzică, salvie, gălbenele, apă de var sau cenușă de lemn reciclată.

Ceea ce îi recomandă este în primul rând gustul legumelor și fructelor produse . Majoritatea clienților care au gustat din recolta lor au devenit clienți fideli. Oricine poate să comande direct de pe site ( http://legumeproaspeteacasa.com/ ) ceea ce ei cultivă în grădină. Vinerea legumele comandate sunt primite acasă. Lista produselor care se pot comanda nu se rezumă doar la fructe și legume ci și pâine de casă sau brânzeturi ale unor fermieri care împărtăsesc același respect pentru produse proaspete și naturale.

Bineînțeles că livrarea se face doar în zonele apropiate fermei, adică București și Târgoviște. Mi se pare o idee de afaceri excelentă. Să ai coșul cu legume proaspete la ușă în fiecare săptămână nu e de ici, de colo. Afacerea se conduce după principii clare și verificate de creștere a vânzărilor adică se poate face abonament lunar iar la comenzi mai mari de 100 de lei se oferă discount de 10%.

Mai, mai că mi-aș deschide și eu o astfel de afacere mai ales că începutul pare promițător. Se pare că am început cu dreptul. Priviți ce dovlecei superbi mi s-au făcut în grădină:

Sovata-Praid plusuri și minusuri

14 July 201413 August 2015 Ioana 3 Comments

Weekendul care tocmai a trecut l-am
petrecut la Sovata-Praid si m-am întors de acolo cu o stare de bine.
A fost o excursie reușită fara sa fie însă totul perfect. Nu sunt si
nici nu incerc sa fiu obiectivă, o sa va spun punctele tari si cele
slabe asa cum le-am perceput eu prin prisma senzatiilor mele.

Deci, pentru ce merită să mergi în
zonă:

Salina, spectaculoasă și
impunătoare, este într-adevar un obiectiv turistic ce merită văzut.
Poti sa petreci in salină o zi întreaga fara sa te plictisesti.
Exista un parc de aventuri unde se poate face escaladă pe peretele de
sare sau te poti da cu tiroliana. Sunt multe locuri de joaca pentru
copii, leagane, trotinete, mese de ping-ping, se pot inchiria rachete
de badminton sau se poate vedea un film pentru ca exista
cinematograf. In salina este internet wireless la care te poti
conecta gratuit. Ceea ce am si făcut 🙂

Capela ecumenică din salină este pentru toată
lumea si nu face discriminari intre ortodocși, catolici și reformati.
Oricine își poate scrie o dorință pe un bilețel pe care apoi îl lasă
intr-o fisura din peretele de sare. Nu e garantată îndeplinirea
dorintei dar ajută 🙂 Mi-am pus si eu o dorinta si sper sa mi se
indeplineasca mai ales că nu e de genul ”câștigat la loto”.

Pretul cazării în zonă începe de la 30 de lei/
persoana/ noapte si mi se pare foarte rezonabil. Noi am platit 35 de lei la
o pensiune draguță care avea o curte mare si multe flori.

Lacurile sărate din Sovata sunt
amenajate ca ștranduri iar apa este foarte caldă chiar dacă afară este
înnorat.

In ștrand există locuri cu umbră, băncuțe, dușuri, cabine de schimb, oglinzi, și apă de băut la
țâșnitori așa cum nu am mai văzut de mult. Este bine că nu
trebuie sa dai bani în plus pe apă 🙂

Lacurile sunt înconjurate de pădure
iar când te îndepărtezi de ponton și ajungi lângă copaci se
aude ciripitul păsărilor. Este foarte plăcut să fii și în lac
și în pădure în același timp. Am văzut multe libelule care aproape se așezau pe tine și erau mai frumoase decât cele din magazinele Swarovski.

Ce m-a nemulțumit pe mine sau ce s-ar putea
îmbunătăți:

Nu există ghid la salină. Cel
puțin eu nu am văzut nicăieri nici măcar contra cost. De exemplu unii
turiști nu și-au dat seama că suprafața lucioasă pe care călcam
era sare gemă compactă. Sunt sigură că mulți pleacă de acolo fără să știe ce au văzut. Există amenajat un mic muzeu în subteran
cu câteva vitrine care oferă date istorice dar nu este suficient.

Autobuzul care te duce în salină pe o distanță de 1500
de metri miroase îngrozitor. Mă întreb cum rezistă bolnavii de
astm care se duc să facă tratament. Mirosul este impregnat în el și nu vine de la călători. Este sub orice critică.

In salină, în galeria dinspre ieșire,
este amenajat un restaurant unde se gătește la greu. Prăjeli,
fripturi, rântașuri, gogoși … Nu știu cum se face aerisirea că
doar este la 200 de metri sub pământ… După miros cred că nu se face în
nici un fel. Oare chiar nu se poate renunța la astfel de ospețe
într-o bază de agrement și tratament ? Pentru câteva ore cât stă
omul acolo nu ar fi suficient un sandwich ? Cine oare vine în salină
pentru chiolhanuri ? Dacă ai ghinionul să trebuiască să aștepți autobuzul de întoarcere poți să fii sigur că hainele și părul îți vor mirosi ca și după o zi de prăjit în bucătărie.

Prețul la ștrandul Ursu mi se pare cam piperat. Intrarea costă 25 de
lei iar închiriatul unui șezlong este 20 de lei. Mi se pare foarte
mult pentru că 1: odată ieșit din ștrand nu mai poți să intri
cu același bilet în ziua respectivă și 2: între ora 1 si 3 nu
ai voie să faci baie! Deci ai două ore în care poți să te coci
liniștit la soare pentru că nu prea ai voie să faci nimic altceva:

Prețul și orarul ne-au determinat să alegem alt lac, lacul
Aluniș, unde intrarea este doar 15 lei, șezlongul tot 15 și este mai puțin aglomerat.

Punctul ăsta nu este general valabil
dar la pensiunea la care am stat am avut un mic șoc. Proprietarul
ne-a cerut ca atunci când intrăm în casă să ne descălțăm,
asta în condițiile în care noi aveam camera la etaj (erau scări
de lemn). De asemena ne-a spus că regula casei este să nu călcăm pe covoare (care de fapt erau niște
preșuri) încălțați 🙂 Drept să vă spun eu nu m-am conformat acestei
solicitări absurde.

În concluzie eu spun că merită petrecut un weekend în această zonă care, am uitat să vă spun, are peisaje frumoase ca multe alte locuri din România. Nu știu însă cu ce ți-ai putea umple timpul mai multe zile: să te odihnești pe bancă privind trecătorii ? sau să te plimbi cu trenulețul ? Depinde de gustul fiecăruia. Mie 2 zile mi-au fost suficiente.

1 minut de publicitate

10 July 201413 August 2015 Ioana 2 Comments

Pe mine publicitatea nu mă lasă rece. Recunosc fără nicio ezitare că
reclamele mă influențează foarte, foarte mult. Si cel mai usor mi se întipăresc în minte clipurile văzute la televizor. De fapt chiar îmi face
placere să mă uit la reclame. Doar dacă urmăresc ceva extrem de interesant mă enervează pauza publicitară și foarte rar se întâmplă acest lucru. Unele sloganuri le știu de ani de zile (deși nu se mai difuzează) și încă mi se par foarte amuzante. De exemplu cel cu ”Picătura când lipește, nimic-nimic nu dezlipește”. Ăsta era la radio acum vreo 10 ani și îl cântam în mașină în fiecare dimineață.

Câteva dintre reclamele care mi-au plăcut la TV sunt cele de mai jos. Le scriu în ordinea în care îmi vin în minte fără sa fac nici un fel de clasament:

Salam săsesc – Trebuie să vă
aduceți aminte de fetița peltică care îi cerea mamei salam
săsesc. Părea atât de înnebunită după el încât a fost musai
să-l încerc și eu. L-am încercat, mi-a plăcut și apoi l-am cumpărat o lungă perioadă de timp.

Te
doare românește, îți trece românește – asta a fost o reclamă
foarte neobisnuită dar care mi s-a părut genială. Era reclama la Algocalmin, un
analgezic ”tradițional”, ieftin și de mare eficacitate. De
vreo 3 ani Algocalminul nu se mai dă decât cu rețetă deci nu mai e cazul să
se facă publicitate în jurul lui. Cu rețetă, fără rețetă mie nu-mi lipsește
din casă. Pentru că toate durerile mele sunt românești get beget.

Taft – coafura rezistă. E așa de
greu să alegi un produs cosmetic atunci când ai 10-20 de variante.
Dacă ai o reclamă bună, cu femei frumoase cărora părul le stă
perfect și pe ploaie, și pe ceață și pe vânt de ce să nu
încerci fixativul care îl folosesc ele ? Zis și făcut. Iar
rezultatul a fost mai mult decât mulțumitor.

Tu cu cine faci banking? Expresia a
intrat deja în folclor și au existat mai multe clipuri care au
insistat pe acest slogan. Cel mai controversat a fost cel care
parodia scena interogatoriului din Basic Instinct si pe care îl
puteți revedea aici

Prea bun, prea ca la țară –
Covalact , iaurt și brânză cu smântână. Sunt bune, le-am
încercat. Dar nu sunt mai bune decât altele din aceeași categorie.
Le consum pe acestea pentru că reclama mi-a inoculat ideea că sunt
ca la țară, adică naturale și sănătoase.

Reclamele
Coca Cola – ar merita un capitol special pentru că îmi plac toate, sunt unele mai drăguțe ca altele.
Cele cu urșii polari. Sau cele cu camionul lui Moș
Crăciun. Într-o iarnă chiar am văzut camionul în realitate .
Mergea foarte încet, cu toate luminițele aprinse și după el
fugeau cred că o sută de copii ! O scenă pe care o să mi-o
amintesc mereu cu drag. Îmi place și Pepsi dar… creierul meu e
setat deja 🙂

À propos de rivalitatea dintre cele două branduri.

Cu
ceva ani în urmă Pepsi a lansat o campanie de marketing numită
“The Pepsi Challenge” (Provocarea Pepsi). Consumatorii
trebuiau să stabilescă care dintre cele două băuturi este mai
bună. In timpul testului, legați la ochi, 3 din 4 consumatori au
preferat gustul Pepsi în fața gustului Coca Cola. Același grup de
persoane a refăcut testul, de data aceasta văzând eticheta
sticlelor (și deci știind ce beau). Rezultatele au fost exact
invers, 3 din 4 preferând Coca Cola. Acest fapt este cunoscut ca
fiind Paradoxul Pepsi si este adeseori citat ca modul în care brandul
, sau mai bine spus recunoasterea meritelor brandului ne transformă
într-o ”oaie din turmă”. Așa o fi ? Se pare că da.

Pe voi cât de mult vă influențează reclamele în decizia de a cumpăra un anumit produs ? Cât de mult vă bazați pe caracteristicile reale ale produsului și cât de mult pe ceea ce subconștientul a adunat de-a lungul timpului din publicitatea făcută la televizor, la radio sau pe internet ?

Un american în România ( #roundTripRomania )

8 July 201413 August 2015 Ioana Leave a comment

Cu toții am învățat la școală că avem o țară frumoasă și bogată. Și deci practic nu mai trebuie să facem nimic altceva decât să așteptăm să trăim bine, merci de pe urma acestor două lucruri. Scenariul însă nu s-a dovedit real și turiștii nu au dat năvală să ne admire țara.
#roundTripRomania este o campanie care își propune să promoveze atracțiile turistice ale României. Este țărișoara noastră dragă văzută prin ochii unui american aflat pentru prima oară în vizită aici. Traseul și programul celor 14 zile cât va sta pe meleagurile mioritice sunt stabilite deja de către agenţia de turism TuristClub.ro dar orice alte sugestii sunt binevenite. De câte ori americanul va avea ceva de spus o va face pe site-ul campaniei (#roundTripRomania) și tot acolo vă invit să urmăriți evoluția acestui proiect interesant.

Deci, ce ar trebui să vadă un american venit pentru prima oară în România? Ce l-ar impresiona într-atât încât să ducă vorba mai departe și să-și îndrume prietenii să vină și ei aici ? Pe ce drumuri ar trebui să-l ducem și cum să-i stârnim interesul?

Avem multe locuri frumoase care ne sunt dragi din diverse motive dar pe care uneori le supraevaluăm. Iubim Marea Neagră pentru că e a noastră și ne-a înlănțuit pe viață cu amintiri legate de vacanțe. Dar abia după ce vezi alte mări sau oceane îți dai seama de ce poartă acest nume, parcă nu tocmai potrivit pentru o mare care s-ar fi vrut albastră-azur după cum e pomenită în cântecele melancolice. Un American venit de pe coasta de vest a Statelor Unite, crescut lângă imensitatea Oceanului Pacific, obișnuit cu măreția și splendoarea apusurilor nu cred că ar fi impresionat de mica noastră mare deloc azurie. La fel, pentru un american venit din Montana, piscurile Carpaților noștri i s-ar părea mici copii pe lângă ai lor Rocky Mountains.

Peisaj din Montana

Să nu mă înțelegeți greșit, eu știu că avem locuri superbe, le port în suflet și le revăd cu mare drag de câte ori pot dar mi se pare că nu are rost să scoatem înaintea unor americani ceea ce la ei acasă au de o sută de ori mai mult. Ar trebui să le arătăm ceva ce ce ei nu au deloc sau au într-o mai mică măsură. Adică istorie și tradiții. Iar pe acolo pe unde încă mai există, crâmpeie de viață arhaică.

În mod cert, Sighișoara cea cu străduțele strâmte și pavate cu piatră nu ar trebui să lipsească din itinerar. La fel, satele din zona Brasovului cu Viscri pe primul loc, acolo unde Printul Charles deține o proprietate. Pentru că, nu-i așa, Prințul iubește un sat din România și nu din America ceea ce nu e de ici, de colo. Totuși, dacă ar fi să aleg un sat și numai unul, l-aș conduce puțin mai departe, în Alba, la Rimetea, sat aflat sub patrimoniul Unesco. Acolo ar putea dormi într-o pensiune drăguță și curată cu mobilă și covoare tradiționale și autentice.

Iar dacă tot e la țară ar trebui să guste putin din ~~farmecul~~ greutățile vietii la sat. Sa vada cum se cosește iarba, cum se întoarce fânul, să vadă cum se face o supa traditionala incepand de la ciupilitul penelor de pe găina opărită, facutul taițeilor în casă, scos morcovii din pamant, curatatul legumelor si tot ceea ce mai tine de bucatarie.

Eu ma transpun in pielea calatorului si ma gandesc ce anume mi-ar place mie să văd într-o țară îndepărtată. De exemplu daca as ajunge în Groenlanda sigur as vrea sa vad cum se topește grasimea de foca, ce gust are carnea si cum folosesc eschimoșii pieile pentru confectionat haine. De aceea cred ca americanul ar trai o experienta memorabilă daca ar asista la tăierea porcului. (Cu un mic amendament: începem doar de la pasul doi, adica de la pârlire. Presupunem ca deja porcul e gata mort când apar turiștii). Chiar și făcutul cârnaților în casă este un lucru din ce in ce mai rar si care merită văzut. Sau poate americanul preferă să vadă cum arată si cum se face brânza la o stâna tradițională.

Apoi l-aș însoți la un obiectiv care deja este foarte cunoscut: Salina Turda. Salină săpată în perete de sare compactă doar cu dalta si ciocanul de-a lungul a sute de ani. Si neapărat ar trebui sa vada si partea mai putin turistica a salinei, acolo unde nu sunt jocuri de lumini si lifturi de sticla ci doar tuneluri de sare.

Ar mai trebui să vadă porțile maramureșene, să cumpere o ie la care s-a cusut cu migală o iarnă întreagă sau măcar o farfurie de ceramică lucrată manual.

Mănăstirile din Bucovina învăluite în pacea seculară sunt iarăși locuri care trebuie cuprinse în traseul imaginar din același motiv: nu doar că sunt frumoase ca niște bijuterii dar sunt de negăsit pe alte continente.

Și bineînțeles, trebuie vizitat Bucureștiul care adună la un loc aproape tot ce înseamnă lifestyle în România. De la Casa Poporului la Muzeul Satului, de la Centrul vechi la Șoseaua Kiseleff, de la Calea Victoriei la Ateneul Român. Dacă se nimerește a fi în perioada când stagiunea este deschisă, aș invita americanul la un spectacol de operă sau balet pentru că avem artiști remarcabili, biletele au un preț derizoriu față de cele din America și majoritatea americanilor de rând nu au fost niciodată la un astfel de show.

Voi ce altceva credeți că turistul american ar trebui să vadă neapărat în România ? Castelul Peleș, Castelul Bran, Delta Dunării ? Sau Dunărea la cazane ?

#roundTripRomania este un eveniment organizat de agenţia de turism TuristClub.ro, în colaborare cu Kooperativa 2.0

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: